Mos Neculae si cei trei copii cuminti


     In dimineata de Sf. Nicolae, copiii nostri cuminti – Delia, Dante si Matei au gasit daruri , dulciuri, fructe si jucarii, in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.  
  Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic.  
    Când ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoara. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului. Pregătirile încep, iar Seara Mosului Nicolae ii anunta pe copii ca incep sa culeaga roadele cuminteniei lor de peste an, iar pentru noi, mamicile e semn ca incepe forfota si bucuria sarbatorilor de iarna.
Delia, cea mai cuminte dintre fetite l-a primit pe Papy, bichonul maltez in varsta de doua luni. Cu siguranta ca Mos Neculae i-a indeplinit cea mai tainica si mai mare dorinta din inimioara Deliei, caci de cand Papy i-a fost daruit, Delia este extrem de fericita, atat de fericita incat bucuria si joaca lor sunt molipsitoare si toata casa vibreaza de veselie!
    Pentru Dante, baietelul cu muza desenelor in carioca prezenta permanent, in mod invizibil langa el, a primit tot ce-si poate dori un copil. Dimineata a venit vesela si fara dureri de gingii, se pare ca Mos Neculae a alinat durerea care insoteste inmugurirea celei de-a doua pereche de masele, iar in dar pentru cumintenie Mosul Neculae i-a lasat in getutele adormite la fereasta nenumarate si delicioase fructe, dulciuri, hainute si nelipsitele carioci, in minunate culori, cu care Dante isi va picta intreg universul.
Pentru Matei seara lui Mos Neculae a adus somnul lin si linistit, cand  Matei s-a dus cu Luna si doua stele, in brate, la culcare. Dimineata insa, senina si cu soarele zambind ne-a urnit din casa spre catedrala Nasterii Domnului unde am aprins o lumanare pentru toti copii din lume, am primit in dar, de la parintele care l-a botezat pe Matei, dulciuri si fructe. Apoi ne-am reintors in caminul nostru drag unde am gasit pe perzavul ferestrei darurile lui Mos Neculae, semn ca Matei a fost un copil cuminte.
Nici unul dintre copiii nostri – Delia, Dante, Matei – nu a primit nuielusa de la Mos Neculae, ba dimpotriva au primit daruri dragi lor, iar noua parintilor Mos Neculae ne-a adus ce-l de-al doilea an in care sarbatoarea lui ne lumineaza inimile si ne aduce bucurii si zambete.