Tara jucariilor


      Acum aproape doi ani Maria a venit cu ideea de a-si implini un vis, acela de a scrie. Pentru ca mediul online ne oferea aceasta noua posibilitate, de a inlocui foaia de scris si creionul cu tastatura calculatorului si ecranul monitorului, am decis impreuna ca avem multe de spus in ceea ce priveste trairile noastre de proaspete mamici, de viitoare mamici cu experienta. Astfel a luat fiinta blogul Copiisimame, un loc in care ne regasim cu bucurie, cu mandrie si cu prietenie.

    Nu ne-am gandit, atunci cand am infiintat blogul, ca vocea mamelor va incepe sa fie auzita din ce in ce mai des, ca tot mai multe mamici vor prinde curaj sa isi spuna punctele de vedere in ceea ce priveste cresterea si educatia copiilor lor. Daca la inceput timid fiecare mamica (sau tatic) isi spunea punctul de vedere, isi dregea vocea in acest mediu online, in timp lucrurile au luat amploare, vocile au inceput sa se auda din ce in ce mai bine. Tot mai multe mamici au inceput sa isi spuna parerea, parerile au inceput sa fie luate in considerare, energiile s-au canalizat in directiile dorite. Astfel, din initiativa unor oameni inimosi care au inteles ca si noi, mamicile, care scriem despre scutece, alaptat, hranit dar si despre joaca, jucarii, carti, educatia viitoarei generatii, avem un cuvant greu de spus in bunul mers al societatii, a luat nastere un eveniment numit Social Media for Parents. A fost un eveniment ce a adus aproape oameni cunoscuti in blogosfera parinteasca, oameni care au avut initiative, care au organizat campanii importante, caritabile si nu numai.

    Mi-am luat ragaz de cateva ore pentru a viziona online evenimentul, pe care il puteti vedea si voi aici. Am urmarit cu interes vorbitorii, am descoperit chipurile din spatele scrisului si am inteles ca da, si noi parintii putem deveni o forta, o voce ce poate fi auzita si care poate schimba mersul lucrurilor pentru ca ne pasa de copiii nostri , de ceea ce se va intampla cu ei.

     Nu stiu voua, dar mie acest eveniment parca mi-a dat un nou impuls, un avant nou de a scrie, de a povesti. Si despre ce poate  scrie o mama, despre ce povestim noi parintii decat despre joaca, despre ce jocuri noi am mai descoperit, despre ce pozne mai fac copiii nostri, despre ceea ce ne framanta in educatia  lor.

      Da, o jucarie este o poveste, un joc nou este o lume in sine pentru copil. Orice noua achizitie inseamna o noua provocare in ochii micutului ce descopera mediul prin intermediul culorii, al materialelor diverse, al sunetelor fel de fel. Un puzzle nu este doar un puzzle, este o misiune de indeplinit, presupune rabdare si concentrare, presupune joaca in echipa, presupune bucuria lucrului dus pana la capat, a unei misiuni indeplinite. Asta am invatat eu de la copilul meu privind jucariile din jurul nostru cu alti ochi.

     Si pentru ca toate aceste jucarii, pana sa ajunga la copiii nostri, trebuie sa fie create, depozitate, prezentate, exista si tari ale jucariilor. Fiecare tara are un nume, fiecare tara are o populatie de jucarii diversa. Una din aceste tari minunate a jocurilor si jucariilor este si Noriel. Un nume atat de frumos si de placut auzului celor mici, un nume ce te duce cu gandul  la un taram de basm in care totul are menirea sa te provoace la joaca si creatie. Pentru ca da, in aceasta tara a  jucariilor  imaginatia este fara limita, creatia este la ea acasa cu ajutorul plastilinei, a minunatelor Crayola ce dau culoare desenelor, ce pun umbre si pete acolo unde copilul isi doreste.

      Oamenii mari de la Noriel afla ce personaje indragesc micutii din ziua de azi si incearca sa aduca figurile familiare pe obiectele de scoala ale micutilor invatacei pentru ca orele sa fie impartite cu ele, pentru ca povara ghiozdanului sa para mai usoara impartita cu Spirdeman, pentru ca creioanele sa stea frumos aliniate in penarul de care are grija printesa indragita a fetitei.

      Lumea copiilor nostri este o lume plina de culoare, populata de personaje ale basmelor moderne, o lume in care zambetul si voia buna sunt la ele acasa.

      Sigur ca in toate e bine sa existe o masura, ca numarul de jucarii ce intra in viata copilului trebuie sa fie atat de mare cat poate mintea lui sa cuprinda, sa inteleaga si sa asimileze. Fiecare jucarie pe care copilul o doreste, o simte si o indrageste este o experienta castigata, o experienta acumulata, are o poveste a ei proprie. Jucariile plecate din tara lor, din tara jucariilor, de acolo unde au fost create, isi doresc sa ajunga intr-o lume in care sa fie iubite si dorite, in lumea copilului ce si le-a dorit.

       Voi cum vedeti aceasta lume a jucariilor si a jocurilor?  Sunt jucariile o achizitie utila in viata copilului? Reprezinta jocurile o investitie pe termen lung sau doar ceva temporar? Sunt jucariile de calitate o necesitate in educatia copiilor?

       Iata cateva intrebari pe care si le pune orice parinte, orice varsta ar avea copilul.

       Va astept la dezbateri privind jocurile si eroii preferati ai copiilor vostri!

                                                                                                                    by vavaly

Anunțuri

Micul constructor


       Peste doua zile Dante face 2 ani si 2 luni. Asa ca am considerat ca este momentul sa-i fac cunostinta cu jocul de constructie. Eram foarte curioasa sa vad daca ii va placea , avand in vedere ca clasicul lego nu l-a interesat prea mult. Dar in ultima vreme am observat ca incerca sa construiasca din bucatele de paine , din diverse lucruri care-i cadeau in mana.
        Am gasit la librarie un foarte frumos joc de constructie , colorat si dintr-un material interesant: un fel de burete mai tare. In felul acesta piesele au o buna aderenta intre ele iar eu sunt multumita ca nu risc sa calc peste vreo piesa  colturoasa (asa cum se intampla cu jocurile clasice de acest fel confectionate din lemn) si nici nu se poate lovi cand il apuca avantul demolarii. Desi eu sunt adepta lemnului cand vine vorba de jucarii, de aceasta data m-a bucurat alegerea facuta.
       Spre bucuria mea jocul chiar l-a incantat si si-a insusit mult mai bine notiunea de cub (pe care deja o cunostea) dar a invatat-o  si pe aceea de cilindru, iar acum lucram la cea de piramida. Poate folosi constructiv si notiunile pe care le are de patrat, cerc, dreptunghi, triunghi, invata cum se aseamana una cu alta, cum se pot imbina si cum poate aparea din mainile lui o casuta ca un mic castel.  Dupa o repriza de construit, ca un adevarat constructor, isi ia ciocanelul si demoleaza cu aceeasi bucurie cu care a construit.
         Recomand acest joc pentru copiii de varsta lui Dante si multa rabdare mamicilor de a construi alaturi de ei, iar si iar, spre a vedea cum se demoleaza intr-o clipa constructia facuta cu migala, dar si de a le explica diferitele forme geometrice, foarte utile pentru dezvoltarea intelegerii mediului inconjurator.
by vavaly

 

Mic dejun in piese de puzzle


   Matei ne-a dat desteptarea inainte de ivitul zorilor astfel ca am fost martori veseli si entuziasti ai rasaritului de soare, al primului zbor, matinal, al unui stol de pasari – cu umbrele lor negre strabatand cerul roz-auriu…
    Ne simteam parte a unui tablou ce se picta in fata noastra, Matei cautand insistent Luceafarul; luna plecase deja la culcare, iar noi, somnorosi ne-am reintors in paturile noastre calde, moi si spatioase, lasand bucuria impartasita a primului rasarit la pragul viselor dis-de-dimineata – cele mai dulci vise de copil.
    Matei s-a desteptat aproape de ceasul pranzului si si-a luat micul dejun cu el, in loja. Avea restante cateva ceasuri de joaca si le voia recuperate; asa ca-si lua sandvisurile calde, pe care le imparte cu Panda – ursul venit tocmai din Rusia (participant – mascota la o gala de box) si continua jocul puzzle, noua achizitie, un elicopter.
    Pare sa le poata face pe toate: joaca puzzle, mananca trei sandvisuri calde cu cascaval, mai fuge pana la living sa bea cu mine cafeaua lui de copii (cacao cu lapte), eu cappuccino cu vanilie, revine, il hraneste pe Panda, il iubeste, tandru si vesel si-mi povesteste cat de sus era Luceafarul.
    Elicopterul capata forma si culoare, e atat de incantat incat imi cere sa-i cant melodiile lui Barney, pe care le stiu si in vis, cat timp reia rolul de costructor de elicoptere pe tablita de lemn. Zambesc in sinea mea, il vad atat de senin si incantat de dimineata asta, de preocuparile lui, de noul puzzle, de Panda – companionul diminetii asteia, incat imi soptesc „da, o dimineata minunata si, deci o zi superba!”

by Maria

Baloane de sapun


    Unul dintre jocurile noastre preferate, ca un remember al zilelor de vara trecute, pe care il jucam in casa, este jocul cu baloanele sa sapun. 
    Matei rade, alearga, se invarte, topaie sa prinda sumedenia de baloane efemere pe care reusesc sa le fac in mare graba.  Veselia ma cuprinde si pe mine, caci e greu sa rezisti la asa o doza de ghiumbuslucuri, toate insotite de „hopa! hopa!” si „hap! hap!” semn al reusitei in prinderea sferelor in toate culorile curcubeului.
    Il invat sa strige: „Bubbles! bubbles!”; ii iese din prima asa ca avem o lozinca deja – „Bubbles, hap!”. Topaim prin perdeaua de baloane transparente, prindem cateva, ratam multe, restul se sparg cand „ninge” pe noi cu mingii fluide, de toate marimile. Bucuria si entuziasmul sunt maxime; e de departe cel mai vesel episod al zilei. Obosim, asa ca ne retragem in living urmarind povestea televizata a lui Dumbo.
    E absorbit de aventurile elefantelului zburator, insa eu rememorez, cu ochii deschisi, bucuria de pe chipul lui Matei si cum in fiecare balon de sapun stralucea zambetul Mateiului meu iubit.

by Maria

Jocurile lui Dante


„Copilul e un om viu. Nu este catusi de putin 
un ornament in viata noastra,
ci e o viata individuala, complexa si bogata.”
     Pornind de la aceste cuvinte am sa-mi incep pledoaria pentru dreptul copilului la joc, la libertatea de miscare si la cunoastere. Indiferent cat de mici sunt copiii, acestia trebuie considerati fiinte capabile sa inteleaga mult mai multe decat ne imaginam noi ca pot. In acest sens datoria noastra, ca mame, este sa le punem la dispozitie o gama cat mai larga de informatii, experinente si jocuri, iar cel mai important detaliu mi se pare a fi comunicarea.
     Eu, de cand l-am nascut pe Dante, nu a trecut o zi fara sa-i cant macar un cantecel, sa-i spun o poezie cat de simpla sau sa port o discutie ca si cum as fi discutat cu un om matur; rezultatul a fost si este faptul ca Dante este un copil comunicativ – la un an si zece luni deja povestea pe unde a fost in ziua respectiva sau chiar cu zile in urma, iar acum, la doi ani, am multumirea ca stie/reda multe din cantecelele pe care le-a tot auzit.
    Multe mamici ma intreaba ce ar trebui sa faca cu un copil de un sau pana intr-un an: ce jocuri, ce jucarii. Desigur ca sunt multe informatii pe aceasta tema, dar eu voi reda doar din experienta personala. Un alt aspect este acela ca nu toti copiii pot face la fel, ce il atrage pe unul, pentru celalalt poate sa nu prezinte nici un interes. Dar noi avem datoria sa incercam toate variantele care ne stau la indemana. 
    De pe la varsta de 9-10 luni am inceput sa facem exercitii de memorie. Asta inseamnand ca, in joaca, (in timp ce eu faceam diferite activitati gospodaresti) ii puneam intrebari de genul: care este frigiderul? iar el trebuia sa arate frigiderul. Si tot asa cu toate obiectele mari din casa. Incet, incet am trecut la obiecte mai mici. De mare ajutor sunt carticelele cu animale, fructe sau chiar obiecte casnice.  Cu acelea, zi dupa zi, isi exerseaza memoria si placerea de a (re)vedea imagini din ce in ce mai familiare.
    La 11 luni  a inceput sa se joace cu cubul cu forme in care trebuie sa introduca piesele corespunzatoare formei respective. Mi se pare ca este varsta cea mai potrivita. La un an deja introducea cu succes cateva piese, iar la un an si doua luni introducea cele 24 de piese fara probleme. 

  
 Alte jocuri foarte utile, pentru care ii multumesc prietenei mele, Dana, au fost puzzelu-rile din 2 si trei piese cu animale care l-au incantat foarte mult si i-au pus, multe zile, rabdarea la incercare.
    De asemenea si plansele de lemn pe care trebuiau potrivite alte piese de lemn in cerc, patrat si pentagon, avand desenate pe ele animale i-au stimulat memoria si indemanarea, si in plus, exercitii de memorie foarte bune, precum si coordonarea mana – ochi. Astfel a invatat fromele cercul si patratul.
  

 Niciodata nu l-am fortat sa faca ceva, nu am insistat pe vreun obiect/joc/activitate, dar intotdeauna a avut totul la indemana si, cand a dorit sa se joace, le lua singurel si se chinuia sa le faca, eu fiindu-i mai degraba un pasnic si rabdator observator in lupta lui cu cunoasterea. 

    Prima tablita magnetica pentru desenat i-am cumparat-o, lui Dante,  in jurul varstei de un an, a fost foarte incantat de ceea ce iesea din manutele lui. Nu consider ca este o varsta prea mica pentru asa ceva, desi nu prea am primit incurajari de la cei din jurul meu. Dar rezultatul s-a vazut mai tarziu, cand am avut curaj sa-i dau caiet si carioci, iar Dante nu a mazgalit toata casa, cum ma asteptam, ci doar spatiul destinat desenului. 

  

Alt cub cu forme geometrice 

  
            In jurul varstei de 1,8 ani a facut cunostinta cu alt gen de jocuri si anume tablitele cu puzzle, din lemn. Se gasesc de toate felurile, cu diverse tematici si sunt foarte atractive pentru micuti, fromos colorate si, mai ales, usor de manuit. Sunt nenumarate variante: cu forme geometrice, cu cifre, cu litere, unelte, animale, toate acestea ajutandu-i sa invete in joaca noi si noi informatii.  Datorita lor Dante si-a insusit foarte bine si repede notiunile de patrat, triunghi inima, stea, romb.

 

          De asemenea, tot pe la aceasta varsta, am inceput invatarea culorilor folosind diversele jucarii la indemana dar si din mediul inconjurator. In toate plimbarile zilnice masinile au inceput sa aiba culoare, leaganele si topoganele din parc erau alese si preferate dupa culori.
           Zi dupa zi, Dante al meu, priveste, descopera, se joaca, invata. Face conexiuni, asocieri, comparatii fara sa stie ce sunt toate acestea, dar vad in privirea lui, aud in povestirile lui scurte, rezumate, ca intelege si memoreaza, cunoaste si recunoaste, iar deasupra acestora toate vad in zambetul si jocurile lui tot universul unui copil fericit!

by vavaly

Alunelu’ alunelu’ pe timp de ploaie


 Pentru ca toamna ne tine in casa trebuie sa inventam noi si noi jocuri in fiecare zi. Pentru ca unul din peferatele lui Dante este sa se ascunda si eu sa il gasesc si-a gasit loc de ascunzatoare sub masa. Iar mie mi-a venit ideea ca de fiecare data cand iese sa-l surprind cu o noua jucarie, ca si cum toate animalutele de plus il cauta. Astfel am luat din culcusul lor si elefantul, si vacuta si iepurasii si toate celalalte . Si pentru ca tot erau aliniate lui Dante i-a venit ideea sa se joace Alunelul  alunelul. In lipsa de copii sunt bune si animalutele. Pentru o vreme ne-am jucat foarte frumos si a fost foarte incantat de noul joc. 
Tovarasi de joaca
Obositi dupa joaca

Formele si plastilina


 Cand am inceput sa ne jucam cu plastilina prima oara(6 nov) ii placea ideea, dar nu ii placea consistenta plastilinei.Apoi usor usor a inceput sa lase urma degetelului in plastilina.
 

 Acum ne jucam din ce in ce mai bine si mai frumos.Delia are o cutie cu diverse forme cu animalute, o seringa care ne ajuta sa facem ti-ti (taitei), cu dispozitiv care arata aproape la fel ca un capsator unde introducem plastilina si daca apasa pe el ies tot felul de forme.

Acestea sunt formele de care Delia este foarte incantata.

               by Mihaela