Micul arheolog


Materiale necesare: lut sau caolin, scobitori sau bețe de bambus, sfoară de cânepă, rămurele, o pungă de pământ de grădină, lădiță din lemn sau alt recipient reciclabil, planșe cu imagini de vase ceramice aparținând diferitelor civilizații străvechi, un set de jucării de nisip și pensule de diferite mărimi.

Cum decurge jocul: Copilul va modela din lut sau caolin diverse elemente inspirat de planșe cu modele de vase antice pe care le poate decora, cu ajutorul scobitorilor, cu semne și simboluri specifice diferitelor culturi. Copilul va fi îndemnat să modeleze, după puterea lui, câteva piese de dimensiuni diferite.

După uscarea completă a formelor de lut, acestea se observă cu atenție și se poartă discuții pe tema atelierului. Vasele create care au dimensiuni mai mari se por sparge, iar cioburile rezultate se pot îngropa, împreună cu celelalte vase din lut în  lădița cu pământ amestecat cu rămurele.

Pentru ca jocul abia construit să devină mai interesant se pune la păstrare câteva zile. Când interesul copilului pentru desfășurarea jocului a crescut suficient, copilul este îndrumat să împartă în parcele egale, utilizând sfoara și bețele de bambus, suprafața de pământ, iar apoi cu ajutorul uneltelor (jucăriile de nisip) poate să înceapă săpăturile arheologice.

Pentru ca jocul să introducă mai bine copilul în atmosfera săpăturilor arheologice, copilul poate fi asistat și ajutat să deseneze cioburile și vasele găsite, precum și să noteze parcelele în care au fost descoperite piesele ceramice.

Argument: Copilul poate fi pregătit pentru acest joc utilizând resurse din muzee și biblioteci (album foto, atlas, broșură, pliant etc.), dar și din mediul online. În atenția acestuia pot fi aduși termeni ca: lopată, șpaclu, artefact, sit arheologic, material arheologic etc.

Scopul jocului este de a facilita accesul copilului la cunoaștere și învățare prin joacă prin intermediul  metodelor non-formale de învățare conectate cu istoria și arheologia prin stimularea creativității.

Jocul participă la dezvoltarea emoțională a copilului prin beneficiile aduse: stimularea curiozității și a dorinței de descoperire a unui nou domeniu și de învățare despre fapte și evenimente istorice, exprimarea liberă a emotiilor și dorințelor, dezvoltarea imaginației și învățarea unui comportament adaptativ diferit, dezvoltarea abilităților de comunicare.

Joaca la noi in casa


Piticii voinici ne-au provocat sa scriem despre cum se joaca micutii nostri, care sunt activitatile lor preferate, ce le face placere sa faca prin casa sau pe afara.

Dante are multe activitati preferate dar, dintre toate, cel mai mult ii place sa deseneze, sa picteze si sa realizeze colaje sau mici tablouri.  Rodul stradaniilor mele de un an si ceva se vad acum cu prisosinta. Imadiat ce gaseste o bucata de carton ii vin idei de a crea ceva din acea bucatica. Sau are cate o idee si imi cere cartoanele colorate pentru a o pune in practica.

Va prezint in continuare cateva din ultimele lui creatii.

Lacul lebedelor negre l-a realizat din bucati de carton albastru si galben , peste care a lipit lebedele decupate de  catre mine. A vrut multe, de diferite marimi, asa ca i-am respectat dorinta.

Desi este aproape vara, Dante a dorit sa realizeze un om de zapada. A muncit serios la el, dar ideea lui de a combina albul cu negru m-a entuziasmat si pe mine.

Aseara, cand a gasit niste cartonase in forma de triunghi, imediat s-a dus cu gandul la bradutul lui. Astfel a luat nastere un frumos colaj cu bradut si globulete, pe fond negru. Am fost mai mult decat incantata de idee si de rezultat.

Desenele sunt modul lui de exprimare si de aceea are tot timpul la indemana culori si caiete pe care sa isi expuna ideile. Construieste adevarate povesti pe care le deseneaza cu entuziasm.

Ii place sa construiasca castele si diverse casute din cuburi, dar, mi-a atras atentia intr-o zi prin faptul ca a construit o caruta la care a inhamat un calut de jucarie. A fost o miniatura grozava, avand chiar si un carutas ce conducea atelajul.

De curand am descoperit pe blogul Soare de martie     jocul Sudoku, joc pe care noi , parintii, il adoram.  Am gasit varianta adaptata pentru copii si mi-a placut nespus ideea.

Am pus-o aseara in aplicare impreuna cu Dante. Am inceput cu trei randuri si trei coloane, pentru a-l invata regulile de baza.  Pentru ca a inteles foarte repede cum se joaca, am facut impreuna cartonase si plansa pentru patru linii si coloane.

A ales singur ce elemente sa deseneze pe cartonase: lieterele T si M, cerc si triunghi. Si le-a desenat si a fost foarte incantat ca am creat impreuna un joc.  M-a uimit cu rapiditatea cu care a inteles cum se joaca si si-a inventat propriile trucuri pentru a-l rezolva. Va recomand cu caldura sa incercati cu copiii vostri acest joc.

  Desigur ca joaca noastra presupune si multa miscare pe afara, cu bicicleta sau cu mingea. Avem noroc de multi companioni de joaca, locuind intr-o zona in care copiii inca isi petrec timpul pe afara, Dante deja are cativa prieteni de varsta lui pe care se bucura ii regaseasca la scara atunci cand iese afara.

Sa ne bucuram impreuna cu micutii nostri de aceasta minunata varsta a copilariei!

Spor la joaca tuturor!

          Cu drag, vavaly.

Blogul – o gandosfera a prieteniei, a bucuriei de a fi si a crea


Scriam la inceput cate ceva despre mine ca un reper pentru lunile ce vor urma despre cine sunt si de ce am blog si de atunci pana in prezent o singura data mi-am incalcat un pricipiu: sa nu ranesc! Atunci, ca si in multe alte situatii, Oana Nicolau mi-a fost alaturi cu „Spuneti Nu plagiatului!”  respectandu-mi dorinta ca durerea suferita atunci sa ramana… personala. Cu toate acestea a fost langa mine, ca si Vavaly, sustinandu-ma prin fapte si cuvinte care mi-au respectat alegerile si felul de a fi.

Zi dupa zi, postari dupa postari, apoi mesaje, felicitari, anversari, sarbatori au trecut, iar Oana mi-a fost alaturi impartasindu-mi ca unui novice in ale bloggingului multe din cunostiintele sale atat de gratuit, de onest, cu atat de multa rabdare si dedicare, explicit, argumentat, meticulos pana la pedanteria perfectonistului cum numai ea stie sa o faca :), incat Oana a readus in inima mea, pe langa dorinta de a-mi impartasasi gandurile de mama, dorinta de a crea. Va imaginati? Concursul Primavara turquoise este un reper important, fericit si minunat pentru mine, in relatia cu Oana, relatie care a trecut firesc si de la sine prin toate etapele unei prietenii: intrebari, cautari, rabdare, zambete, asteptari, aprecieri si multumiri si iata-ne inflorind amandoua imbratisandu-ne copiii cu iubire si pace, creand fiecare in ritmul sau cu propriul copil intr-un prezent in care fiecare dintre noi ne urmam visele.

Catinca – cealalta jumatate superba a cuplului mama-copil este o printesa a zilelor noastre; o printesa care-si traieste copilaria ocrotita de mainile materne, grijulii si creatoare de frumos ale Oanei, inconjurata de a lume superba – a produselor de crafting si nu numai – o lume in care Catinca poate crea cu manutele sale arta miniaturala, copilaroasa si vesela!  Uneori o simt pe Oana – pentru ca noi nu ne-am vazut niciodata – la fel de uimita in fata Catincai precum ma uit la Matei minunandu-ma de ideile, indemanarea si ingeniozitatea lui – pentru ca de cele mai multe ori copiii conduc sedintele de creatie, chiar daca noi propunem o tema si le asezam la dispozitie materialele necesare. Ma gandesc ca uneori acesta e minumum de efort si disponibilitate cu care ne putem dovedi (daca mai este nevoie) dragostea parentala: oferindu-le posibilitati de exprimare prin resurse diverse – fie ele si suporturi din domeniul artei, poate mai ales din acest domeniu, menite sa dezvolte creativitatea, imaginatia, ocazia de a descoperi, inova si inventa propriile lor jocuri.

Asa a aparut Atelierul de Creatie Virtual: un loc de joaca in care notam, cu putin efort, dar cu dedicare, intr-un ritm al nostru: pe indelete, fara graba, dupa dispozitie, preferinte si inspiratie jocurile copilariilor noastre: proiecte, experimente, incercari ce au uneori succes; ba chiar si provocari creative acceptate de cuplul nostru mama-copil ce au fost aplaudate si uneori premiate, descoperindu-ne noua ca mame (mie si lui Vali) cata bucurie poate decurge din simplul motto atat de drag mie: Invatam in joaca! Educatia timpurie poate incepe si astfel: cu creion, acuarela, lipici si hartie! 🙂

Atelierul nostru are o poveste simpla, cu jucarii din hartie, cu colaje din decupaturi de prin reviste si calendare, cu planete din ziare mototolite si multe altele care ne-au condus, pas cu pas, spre creatiile noastre copilaresti de acum, dar mai ales ne-au insuflat dorinta de crea cu materiale bune, de calitate, spornice, detaliate, perfecte pentru lucrul miniatural al copiilor ori pentru un proiect complex, dar rafinat si elegant prin combinatia produselor utilizate. Asa am descoperit exersand, studiind, invatand – in timp – ca uneori tehnicile de lucru pot fi mixate, aplicate separat sau cumulat intr-o singura creatie, dar si ca materialele folosite pot schimba radical calitatea confectiei realizate.

Matei nu are inca preferinte pentru anumite materiale; poate ca si varsta lui (3,4 anisori) imi ofera mie libertatea de a decide, dar ceea ce ma bucura este ca produsele si materialele noi il stimuleaza intotdeuna la a crea diferit. De aceea va recomand cu caldura magazinul Oanei pentru posibilitatile de a alege produse diverse, asezate pe categorii si sortimente, de foarte buna calitate. Mai mult decat atat Oana va va intampina, nu doar cu profesionalism, dar si cu sfaturi, indrumari si lamururi despre produse, tehnici, fiind mai mult decat o gazda buna, o colaboratoare minunata.

Va indemn cu toate gandurile bune sa accesati macar o data gandosfera aceasta a jocului de-a micul artist cu copilul dvs. fie ca inchipuiti un teatru cu lumini si umbre, fie care veti pune in scena un teatru cu finger puppets ori ca descoperiti secretele unui puzzle handmade. Incercati sa le confectionati cu mainile voastre si incurajati-i pe cei mici sa creeze, sa se joace, iar daca pasiunea acesta a lucrului de mana va va aprinde spiritul bucurandu-va, atunci nu va sfiiti sa priviti si sa va alegeti produse din vitrina magazinului dedicat pasionatilor de handmade al Oanei. Sau doar dati de stire prietenilor, educatorilor, parintilor carora handmade-ul le poate oferi cateva momente de implinire din realizarea unor creatii proprii ori momente nepretuite de joaca creativa cu copilasii.

Nu uitati, nu e importanta neaparat creatia in sine – daca cumva va e teama ca aceasta va ajunge sa zaca intr-un sertar, ci momentele de apropiere, de stradanie comuna, de a lucra „cot la cot” cu micutul dvs., clipe ce vor pastra in mintea si sufletul copilului dvs. – acea invatatura si sentimentul de implinire si buna-dispozitie, de siguranta, de afectiune, de camaraderie, de placerea de a descoperi si invata impreuna! Si da, veti fi invatat in joaca!

Cam aceasta este povestea blogului Atelierul de Creatie Virtual, un blog despre cum sa inveti in joaca, un blog care aduce cu el in gandosfera parintilor, a copiilor, a jocului, bucuria de a fi si de a crea. Oana si Catinca Nicolau au povestea lor; o poveste despre si cu oameni obisnuiti cernuti de viata prin sita incercarilor (si nu putine), insa povestea lor este cu happy (fara end) pentru ca povestea lor tocmai se scrie in prezentul acesta, intr-un prezent al frumosului, al inspiratiei, in a fi si a crea. Oana si-a descoperit (sau poate sufletul sau si-a reamintit menirea-i) ce vis trebuie sa transpuna in realitate: sa creeze frumosul si sa-i indemne si pe ceilalti sa o faca!

Sunt alaturi de ele cu mintea, cu sufletul cu visele-mi toate si sper ca intr-o buna zi sa scriu si eu despre povestea mea  happy (fara end) in care visul meu cu Matei – Atelierul virtual de creatie s-a transpus in realitate. Pana atunci transmit gandosferei din care fac parte bucuria de a fi, de a crea!

by Maria

Micul constructor


       Peste doua zile Dante face 2 ani si 2 luni. Asa ca am considerat ca este momentul sa-i fac cunostinta cu jocul de constructie. Eram foarte curioasa sa vad daca ii va placea , avand in vedere ca clasicul lego nu l-a interesat prea mult. Dar in ultima vreme am observat ca incerca sa construiasca din bucatele de paine , din diverse lucruri care-i cadeau in mana.
        Am gasit la librarie un foarte frumos joc de constructie , colorat si dintr-un material interesant: un fel de burete mai tare. In felul acesta piesele au o buna aderenta intre ele iar eu sunt multumita ca nu risc sa calc peste vreo piesa  colturoasa (asa cum se intampla cu jocurile clasice de acest fel confectionate din lemn) si nici nu se poate lovi cand il apuca avantul demolarii. Desi eu sunt adepta lemnului cand vine vorba de jucarii, de aceasta data m-a bucurat alegerea facuta.
       Spre bucuria mea jocul chiar l-a incantat si si-a insusit mult mai bine notiunea de cub (pe care deja o cunostea) dar a invatat-o  si pe aceea de cilindru, iar acum lucram la cea de piramida. Poate folosi constructiv si notiunile pe care le are de patrat, cerc, dreptunghi, triunghi, invata cum se aseamana una cu alta, cum se pot imbina si cum poate aparea din mainile lui o casuta ca un mic castel.  Dupa o repriza de construit, ca un adevarat constructor, isi ia ciocanelul si demoleaza cu aceeasi bucurie cu care a construit.
         Recomand acest joc pentru copiii de varsta lui Dante si multa rabdare mamicilor de a construi alaturi de ei, iar si iar, spre a vedea cum se demoleaza intr-o clipa constructia facuta cu migala, dar si de a le explica diferitele forme geometrice, foarte utile pentru dezvoltarea intelegerii mediului inconjurator.
by vavaly

 

Cauta perechea!


    Jocul „Cauta perechea!” e un joc foarte usor si la indemana oricui, dar mai ales nu necesita jucarii scumpe ori sofisticate.

 

Pentru acest joc am cotrobait prin sertarele lui Matei si profit de joc si de sezonul care va veni ca sa-l obisnuiesc cu purtatul manusilor, asa ca iata, am gasit patru perechi de manusi. Surprizator, nu?!

Doi ursi mici si cafenii, precum si un catel cantaret au deja cate o manusa pe labutele lor pufoase, asa ca Matei le vine in ajutor si-i ajuta sa-si gaseasca fiecare perechea ratacita.

Matei e incantat de joc pana in momentul cand incearca sa-i aseze pe labuta, manusa, catelului. Catelul se cam impotriveste si Matei decide ca mai bine poarta el manusa.

    Oricum jocul e un succes caci Matei agasit perechea potrivita, a daruit-o celui care ii lipsea, iar jocul a continuat cu o alta pereche de manusi.

In alta varianta a jocului vom mai incerca cu 3 perechi de ciorapi colorati, dar sunt convinsa ca jocul poate capata nenumarate variante, ba chiar la nivelul avansat al jocului se pot amesteca diverse articole de imbracaminte, iar copilul va incerca sa gaseasca caciuli, fulare si manusi si sa le grupeze pe categorii.

by Maria

Jocul "de-a doctorul"


    Aproape orice copil de varsta lui Matei, adica de 2 ani, cu siguranta ca are printre jucariile preferate si o trusa de prim-ajutor.
Matei isi adora pediatra, adica pe „D-na doctor Elena” cum ii spune el, asa ca i-a fost drag sa o observe, sa-i studieze miscarile, dar mai ales, spre bucuria mea sa coopereze la rugamintile, specifice, doamnei doctor.
    Vizita la doctor una relaxata, desi Matei e cunoscut drept „pacientul care fuge” deoarece nu are rabdare sa-si astepte randul si ma vad nevoita sa-l readuc in cabinetul medical pana suntem consultati, de nenumarate ori. Consultul e relaxat, amuzant si pentru d-na doctor si pentru Matei si e un prilej ca jocul de-a doctorul, acasa, sa fie cu impresii recente si foarte detaliate.
     E fascinat de „stetocop” si asculta cu atentie burtica unui catel venit la consult, ii spune „gura mare” si decide ca bietul catel are nevoie de 2 ml de sirop, pe care i-i administreaza cu seringa din dotare. Apoi, pe rand, fiecare dintre noi devenim pacienti si doctori.

Jocul acesta l-am inceput destul de devreme cu Matei astfel ca este obisnuit cu cereri de genul: „respira”, „gura mare”, „zi AAA!”. Intelege ca seringile sunt menite pentru administrarea siropurilor si nu se opune luari unui sirop, la nevoie. E un copil cooperant chiar si in stare de suferinta, in cazul unei raceli si cred ca acest joc l-a ajutat sa inteleaga ca doctorul este cel care il face bine, nu un bau-bau de ocazie.

by Maria