Doar ganduri…


…programasem multe de facut pentru azi, chiar daca este duminica, dar m-am trezit cu laptopul pe masa de calcat rufe si tastand in loc sa termin teancul acesta dupa care pana si Matei s-ar ascunde si nu l-as gasi in joaca noastra de-a v-ati ascunselea. Cu toate acestea imi trec atat de multe prin minte si simt nevoia sa ma lamuresc cu mine insami.

Inainte de toate simt tristete si chiar daca am avut o saptamana atat de plina si le-am facut pe toate, doar ca fiecare foarte aproape de termenele lor si chiar daca pentru fiecare am pus suflet si bucurie am ramas cu un sentiment ciudat de ingrijorare. Suntem fragili, atat de fragili si uneori neputinciosi si… atat de tineri. Nu stiu daca vom avea vreodata raspunsurile toate, ori daca vom gasi solutiile cele mai bune care ne vor rezolva toate cate se ivesc pe calea vietii, cu toate acestea raman sa ma intreb in tacere „de ce?” si iarasi am ajuns in fata unei alte intrebari fara raspuns.

Cunosc oameni care au trecut prin tragedii, care au pierdut prieteni… si ei fara raspuns.  Si m-am trezit, gandindu-ma la ei, tarata inapoi in timp, in vremea copilariei mele, cand am pierdut pe cineva drag. Cum treci peste? Si cine spune ca trebuie sa trecem peste? Doar inveti pas cu pas, minut cu minut sa raspiri fara el/ea. In cazul meu – bunicii si culmea cele doua perechi de bunici au disparut asa deodata unii dupa altii ca si cum nu au suportat sa fie despartiti niciodata. Romantic? deloc! doar trist! …Dar cum faci cu prietenii, cu oamenii care stii ca aveau atat de mult de daruit, de crescut un copil, de alinat doruri si dezamagiri din primele iubiri adolescentine, dar pana acolo departe, mai aveau de citit povesti, de gonit mostrii din dulap, de sters nasucuri inghetate si umede, ca carat ghiozdane si de facut teme! Si te revolti impotriva lor, a ta, a bolii, a destinului si ramai cu frustrarea, pivind incrancenata, furioasa pe care din jur si pe toate cate respira langa tine. Neputinta doare! Doare mai mult decat cineva ti-ar fi smuls inima si te-ar lasa s-o privesti. Si stai asa inmarmurit cu durerea in palme, ingrijorata privind in jur si incercand sa intelegi ce ar fi mai bine. Bine pentru cea-cel ce a fost, bine pentru cei ce au ramas, bine pentru cei ce vor fi.

Oamenii isi vor binele, oamenii isi doresc pacea, sanatatea, fericirea, doar uneori viata ne scoate din balonul nostru roz aratandu-ne fata ei cruda si neinduratoare, care stabileste ca aici ai facut destul si mai poti spera doar ca toti trecem intr-o lume ireala, frumoasa cu ingeri si triluri de poveste, unde nu e durere, nici planset, nici teama si te intaresti cu credinta ca toata durerea celor pe care ii iubesti sunt doar lectii de viata ce ii calesc, ii imbarbateaza pentru ceea ce va urma. Si atat! Doar ganduri, ganduri despre pierderi, durere si spaima si neputinta acel planset in pumnii stransi ce arunca spre cer infinite intrebari.

in memoriam…

Anunțuri

Caldura casei


   „Copiii sunt pururi precum Clopotele de Paste: redesteapta in om tot ceea ce nazuieste spre ceruri: speranta, iertare, iubire, bunatate, devotiune, impacare, mantuire. Copilul este darul sfant oferit oamenilor pentru a-si lumina sufletele, pentru a-si cere iertare si a se primeni.”

Fr.W.Forster

 

Deseori vad in ochii mamelor iubirea pentru copiii lor, pentru bucuriile, zambatele, frumusetile nascocite de copilaria din vietile lor. Vad privirile mamelor imbratisandu-si copiii ca pe niste icoane si stiu, fara indoiala, ca in fiecare inima materna vietuieste modelul divin al Maicii Domnului. Ea fiinteaza ca idealul de iubire si viata in fiecare inima de mama. Si astfel, privirile calde si induiosate de atat de multa iubire incalzesc casele sufletelor noastre – parinti si copii.

    Acasa este acolo unde vietuieste iubirea si nicaieri nu gasesti mai multa iubire decat in inima unei mame, in inima aceea tremuranda de dorul nesfarsit, inflacarat, continuu de a iubi si de a darui. Acasa este acolo unde vietuieste nadejdea, credinta si dragostea si unde sacrificiul e firesc, ca o mangaiere de noapte buna! Acasa e acolo unde mama isi imbratiseaza pruncul totdeuna cu gandul, cu fiecare suflare, dorinta si  gesturi caline si unde toata caldura inimii sale transpira in juru-i sudoare de speranta, vointa, bucurie, visare. Da, doar in inima mamei, ca fiica – ea insasi – a Maicutei divine – gaseti caldura casei totdeauna aprinsa de focul iubirii, al vietii, credintei, nadejdii si pacii din lumea intreaga.

by Maria

P.S. Pentru fiecare minunata participanta la provocarea de pe Scraper, mama si viitoare mama, ce ne imbratiseaza in Caldura casei.

Spiritualitate de week-end


  Uneori, asa cum obisnuim sa facem noi, romanii, mai mergem pe la o manastire. Cu ulei si vin rosu in sacosica, simbolizand uleiul pentru candelele de slava Lui Dumnezeu si rugaciunea gandurilor noastre, si sangele rosu varsat de Hristos- reamintind totusi si preschimbarea apei in vin la nunta biblica. Am inceput sa ma intreb si ce sa ducem in dar la manastire si de ce!
    Cu aceasta ocazie de calatorie, am gandit ca Dumnezeu ne arata cat suntem de mici in comparatie cu cat am putea noi sa fim, asa cum ne-a creat El. Dumnezeu ne invata sa fim buni si drepti pentru ca astfel suntem invingatori; uratul nu suporta lumina si Harul bunatatii si pleaca de la noi, la fel si oamenii rai.
      Oamenii au plecat urechea si voia lor la o non-valoare, la o falsa definitie a victoriei. Chiar in cuvinte, imediat intoarcem vorba, ranim cat mai tare prin cuvinte ca sa ne razbunam, insa ne simtim rusinati in fata cuiva mic si dragalas si in fata bunului simt. Cel mic (modest) este cel invingator si prosper. Da, credinciosul e prosper, daca alege sa fie, cel putin asa interpretez eu crestinismul.
      In calendar cunoastem din Biblie 2 tipuri de sfinti: bogati si saraci. Exista sfintii din pustiu, si sfinti extrem de bogati, cunoscuti pentru fapte bune, credinta, dreptate si curaj: Sf Ierarh Nicolae, Sf EpiscopSpiridon, Sf. Ierarh Nectarie, Sf Imparati Constantin si Elena, Sf  domnitor Stefan cel Mare, Sf. domnitor Neagoe Basarab.
     Noi, crestinii, ne vaitam si ne pedepsim singuri de prea multe ori. Si totusi, suntem asa de iubiti si aparati. Complet „blindati” cu dragostea Maicii Domnului, doar sa o strigam in gand. Mi-am amintit titlul unui acatistul si icoana Maicii Domnului, intitulate „Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra”
 Maica Domnului este numita „izvor nesecat” de: mila, abundenta, adapost, vindecare, dreptate. Daca avem teama de a ne adresa direct Tatalui sau Lui Hristos, fiind o teama subconstienta de tatii nostri, de barbatii mitologici cu palosul, iata ca avem o calda mijlocitoare, parca special pentru noi, femeile simple, care nu suntem Ioane d’Arc.
     In alte religii gasim un barbat cel dintai: profet, leader. Insa in crestinism avem o enorma sansa : Maicuta. Poate Maica Domnului si Fiul- care a recunoscut ca iarta de dragul Maicii Sale, au fost semintele feminismului, sansa femeii la libertate, egalitate si credinta.
   Oferim daruri pentru cei morti din familiile noastre, desi au fost alcoolici sau foarte violenti, de ce sa nu cinstim cu daruri pe Hristos, pe Maicuta, care sunt curati si dumnezeiesti Prieteni? Sa dam uneori  o paine, o floare, un zambet pentru Maicuta, un sandwich pentru Hristos, asa.. ca pentru cineva drag care ne vegheaza.
        Cumva, cand gandesc la Maica Domnului, e o adiere de unitate cu divinul din toate, intelepciunea, prosperitatea si frumusetea fiind daruri de primit si de oferit, de lasat mostenire fiilor si acestei planete. Ma simt educata mereu de o Maica blanda si inteleapta.

Manastirea Cocos -Tulcea
        Mergem cu drag si recunostinta la manastire, fara sa mimam 10 minute o fata serioasa si o minte complet la altele, pupand in viteza macar 7-8 icoane si fugind inapoi acasa ca e meci la Tv. Avem biserici peste tot in oras, dar la manastire ….. Este la fel cu faptul ca avem flori peste tot, dar la manastire sunt „flori” atat de mari, atat de frumoase, incat se merita sa bati drumul pana acolo la finele unei saptamani si sa te intorci „ametit” de parfumul ingerasilor ce si-au facut salas pe acele meleaguri. Ba mai vii si cu binecuvantari pentru acasa, sa ai la pachet, impreuna cu toti cei dragi.
                                     by Ana-Maria

Arhanghelii – arhetipuri ale Pamantului


Plansa de colorat Arhanghel
sursa

Arhanghelii sunt arhetipuri ale Pamantului si nu doar ale lui, ci si ale altor planete. Arhetipuri ale Vietii, emitatori, amplificatori ai Conceptelor Sursei -Dumnezeu. Numim 7 raze initiatice, oau, ce cuvinte! Culorile curcubeului, spectrul de Lumina manifestat de 7 reprezentanti. Totusi, sunt mult mai multi arhangheli, cunoscuti deja ratiunii noastre, omenirii actuale.

     Mie imi este greu sa ma opresc la lucrul cu un singur arhanghel, pentru ca indata ce incep rugaciunea, parca toti sunt unul si indata ma simt in comuniune cu Dumnezeu, Tatal nostru.
Prima impresie, primul gust pe care-l emit arhanghelii este iubirea lor fata de Tatal nostru, reamintirea ca sunt si eu din Tatal a toate. Reintegrarea in circuitul „european” angelic, divin, este foarte placuta prin intermediul arhanghelilor.
    Acesti conducatori ceresti sunt atat de sensibili la iubirea de Dumnezeu, incat- desi noi suntem oameni, numiti pacatosi si buni de nimic de catre biserica-, ei indata raspund iubirii noastre catre Dumnezeu. Cu orice cuvinte ne-am ruga arhanghelilor, ei simt mai presus de orice vorba dragostea noastra fata de Tatal-Dumnezeu. Dragostea fata de semeni o dezvoltam foarte frumos in comunicarile cu arhanghelii. De ce fata de oameni? Pentru ca dezvoltam iubirea fata de tot ceea ce a creat Dumnezeu. Iubirea din noi este activata, daca pot spune astfel, fata de toate, inclusiv semenii nostri. Nu mai iubim oamenii pentru ceea vedem rational la noi si cei din jur, ci de dragul Lui Dumnezeu  iubim, fara vreun sentiment personal sau atasament rational.
    Bun, totusi cum explicam paradoxul ca intram foarte usor in comuniune cu ei, dar foarte greu au efect meditatiile in stufarisul energetic din noi, din chakrele noastre, din traseul vietii noastre? asta nu e nici pentru ca nu avem credinta, nici pentru ca e o iluzie comunicarea cu arhanghelii, ci pentru ca abia recent am inceput sa folosim partea divina din noi. Partea spiritual-afectiva indata raspunde Luminii, e firesc, insa partea fizica, programele bilogice de imbatranire, mentalul inferior al logicii este deformat, sau involuat, sau nefolosit cum ar fi armonios si divin sa fie folosit.
   Indata ce iesim din meditatie sau ruga, parca ramanem aceeasi pragmatici. De fapt, noi nu ramanem aceeasi pragmatici, ci gandim la reactia celorlalti de negare a frumosului ce l-am experimentat in taina. De fapt si ceilalti traiesc ca si noi aceleasi stari de extazi, ei gandesc acelasi lucru despre noi, precum ca am nega veridicitatea extazului lor.
  In orice comunicare angelica, ne raman in campuri energii si CALITATI angelice, arhetipale frumoase si divine, nu plecam acasa cu mana goala.
 Arhanghelii sunt uniti intre ei, se ajuta reciproc in misiunile lor, daca este cazul, pentru ca ei traiesc Unitatea si manifesta Unitatea Sursei. De fiecare data cand manifestam Unitatea Sursei, in familie si la serviciu, ceilalti se simt atrasi de noi, de sentimentul Unitatii din ei insisi. La fel cum noi ne indreptam spre Arhangheli regasind pe Dumnezeu, unii oameni se indreapta spre noi , regasind acelasi sentiment al sursei divine.
      Nu e bine ce face biserica, sa puna accent pe sfinti si sa nege alte entitati divine, pentru ca tocmai aceste astfel de entitati au ca misiune specifica incredintata de Dumnezeu sa ajute omenirea, sa o insoteasca pe drumul evolutiei , intoarcerii spre Sursa si a fi din nou creativa.
    Daca privim omenirea ca pe un diamant, intelegem cu usurinta ca doar oglindindu-se entitati angelice in acest diamant putem straluci cu adevarat.
(Chamuel)
      Daca privim fiecare om-un mic diamant, particula a marelui diamant, doar slefuindu-se cu arhangheli si Ingeri poate straluci si poate creste in adevarata Sursa Creatoare.
      La fel cum din gema de sare se curata pamantul si avem sare curata pe masa, tot astfel si omul ce se curata de legea Talionului poate straluci si poate fi cu adevarat „sarea pamantului” asa cum spunea Domnul nostru Iisus Hristos.
    Biserica a gandit ca daca avem pr Hristos si Sfintii, Sfanta Treime, Fecioara preacurata, nu mai avem nevoie sa cunoastem suita de arhangheli. Insa arhanghelii au inspirat si ocrotit pe Hristos si pe Maica Domnului, pe Ioan Botezatorul si pe Tobias, poporul evreu in pustie, de ex. atunci de ce sa nu deschidem ochii ca acestia sunt de fapt calauzitorii oamenirii inca din cele mai vechi timpuri ale omenirii? Desi era Moise cu evreii, se marturiseste in Biblie ca Arhanghelul Mikael i-a acoperit ca un nor. Desi a sosit Hristos la trup, se marturiseste ca ahanghelii Mikael si Gabriel i-au fost alaturi, Gabriel L-a vestit, si pe El si pe Maicuta, si pe Ioan Botezatorul.
  E timpul sa acordam mai multa atentie acestui rang angelic, sa-i recunoastem implicarea atat de calda si apropiata in evenimentele omenirii. Despre minunile arhanghelului Mikael sunt marturii in ortodoxie, se comemeoreaza in calendar minuni ale acestora, minuni – implicari ale lor in vietile oamenilor.
     Mai presus de orice destin personal, se afla destinul omenirii. Al intregului. Extrapoland acest fapt, omul si omenirea sunt parte a Intregului Divin creat din Iubire, de aceea Arhanghelii, desi „mareti”, ajuta pe noi cei mici. Pentru ca asa cum nu suntem fericiti daca avem o musculita in ochi, nici Divinitatea nu poate fericita cu parti din creatie ramase involuate sau inclinate spre rau -distrugere.
      La fel cum banii ne vin si pentru noi, dar si pentru cei din jurul nostru (sa intretinem copilul la scoala, sa intretinem vreo ruda sau sa platim facturile si sa cumparam alimente, haine si sa intretinem comertul si locurile de munca) tot astfel si si arhanghelii cand ajuta un om, ajuta fluxul acesta al emisiilor divine ale acelui om in toate aspectele vietii sale.
   (Raphael) Dorim cu disperare vindecarea si armonia, sa fim  iubiti, apreciati. In primul rand, vindecarea nu este doar fizica, deoarece un om doar sanatos, dar sarac si singur, nu va fi fericit. Vindecarea = toate aspectele umane: fizice, afective, materiale -pt ca traim intr-o lume cu trup si nevoi fizice aferente trupurilor noastre.
     Vindecarea presupune Lumina sufletului, integrarea sufletului in suprema Unitate -Dumnezeu-Sursa. Amintesc Suflul de Viata – Duhul Sfant. Cunoastem deja mesajul ca unde este Dumnezeu este armonie, sanatate, pace. La tot pasul avem aceasta numita inalta cunoastere chiar sub nasul nostru. Acest Suflu de Viata este „suflat” peste tot ce a creat Dumnezeu: Hristos, ingeri, Arhangheli, Heruvimi, oameni, plante, cristale, animale, planete. Avem in comun acelasi Parinte toata ierarhia Kabalei si toate speciile terestre.
     Abundenta se poate manifesta si daca nu suntem orgoliosi si acceptam ajutor atunci cand nu ne descurcam singuri. Aceasta aduce si prietenie, ascultare, smerenie. Intotdeauna cel care invata sa primeasca va sti sa daruiasca si chiar va darui, insa va darui din recunostinta ca a fost ajutat la nevoie, fara sa pretinda ceva in schimb d ela cei ajutati. Abundenta ajuta la realizarea Fraternitatii pe pamant, la unitatea in familii.
     Sanatatea gandita doar trupeste: trupul fizic este doar o parte a Omului, cum ar putea trupul sa redevina sanatos, cand sufletul, afectivul, gandirea sunt complet pline de frica si razbunare, de gelozie si ganduri la nedreptatile ce vi se fac? Insanatosirea trupului soseste treptat. Unii gandesc ca medicul le-a taiat tumoarea si gata! Dar oare medicul potrivit nu il gasiti tot prin rugaciune si smerenie? O doamna s-a operat a 5-a oara pentru aceeasi tumoare care tot crestea, abia ultima data, cand s-au facut rugaciuni, a schimbat medicul. Da, medicul rezolva, dar unii medici rezolva cu brio operatiile.
      Cand va simtiti iubiti, cadn sunteti bucurosi pentru reusitele copiilor , cand sotii au loc bun de munca, automat ficatul nu mai este agresat de frica, vasele de sange nu se mai strang la fiecare bataie a inimii, si tot asa. Firesc sunteti mai sanatosi cand iubiti si cand va rugati, pentru ca armonia si abundenta insotesc viata voastra.
    (Metatron) Gandim de multe ori la judecata Lui Dumnezeu, dar am putea gandi mai bine la Legile Divine. Nu sunt deloc inaccesibile, ba chiar orice comunicare angelica respecta si emite legislatia Divina de neincalcare a liberului arbitru, de iertare si credinta. Legile terestre sunt greu de inteles, insa legile divine le manifestam si le cunoastem inca dinainte de a ne naste. In timp ce legislatia terestra se schimba de la o epoca la alta, de la un an la altul, legislatia Divina este imuabila, am cunoscut-o in toate epocile, o aplicam in toate relatiile noastre, in toate evenimentele noastre. Prin Rezonanta, de exemplu.
   Gandim la cum suntem noi judecati de Dumnezeu, dar nu asteptam raspunsul, plus ca e timpul sa intelegem ca Dumnezeu nu poate simti placere sa pedepseasca, acesta e un sentiment negativ si razbunator, inexistent la Creator si Arhanghelii si ingerii sai, precum nici la oamenii care iubesc pe Dumnezeu sincer, cu inima curata.
     Multi romani am ajuns sa facem fapte bune „pe banda”, ca sa fim iertati de pacate. Dar fara sa iubim. Acest gen de fapte bune sunt o buna etapa in evolutia darniciei omului, dar nu si treapta finala a darniciei. Iubirea este Viata. Asta e firesc sa emitem in primul rand.
     Ma adresez tuturor „anonimilor” care-si pun intrebari si considera ca daca sunt autori renumiti, recunoscuti social, nu sunt „recunoscuti” nici in cer, la Dumnezeu si Ierarhiile Sale. Aici e o mare greseala de gandire!!!
    Multi cred inca faptul ca daca respecta partea morala, ofera suficient pentru a primi de toate de la Dumnezeu. Dumnezeu insa a creat legi ale darniciei, daca vreti sa le numiti astfel, si anume orice darnic va primi , sau proverbul romanesc arhaic „darea vede marea”. Toti care au daruit iubire, sfaturi, ceva din putinul lor material ori afectiv, toti va vor marturisi ca au primit ce aveau nevoie, chiar material foarte mult. Pentru ca au primit pe masura darniciei lor afective, a iubirii daruite. Cum va imaginati ca ar putea cere Dumnezeu sa daruiti 2 lei, daca voi nu aveti in buzunar, ca sa primit 2 lei la loc? Daruiti 3 sfaturi, de ex, cu toata iubirea, si primiti ce aveti nevoie. sunteti in fluxul iubirii de daruire, automat se aplica Lega divina Creata.
       Ganditi mai putin la judecata si mai mult la daruire. Toata viata voastra se va armoniza Abundentei si va respecta Legile Divine.
by Ana-Maria

Ruga la icoana Tanguirea a Maicii Domnului


As vrea sa nu mai plangi Maicuta,
Cu nesecate lacrimi.
As vrea durerea sa-ti alin
Si mainile mi le inchin
Rugand pe Bunul Dumnezeu
Iubirea mea s-o puna… pe rana Ta.

Nu vreau sa suferi Maica;
Si-as vrea ca viata mea s-o iei
Si sa-Ti alini cu ea
Durerile din lume.

N-as vrea ca lacrimile Tale
Sa unde tot pamantul,
Dar inteleg ca doar asa
Ne spala pe noi Sfantul.

Altar iti fac din mintea mea
Si inima – o ruga,
Iar vocea mea Ti-o daruiesc,
Sa-Ti fie Tie cantec.

Nu pot Maicuta sa Te-alin
De ale lumiii patimi,
Dar Iti soptesc: ia viata mea
Sa te urmeze ‘n veacuri.

As vrea iubirea s-o impart
In fiecare zambet
Si fiecare ochi sa vada
Marirea Ta in veacuri.


As vrea, Maicuta,
Sa ‘nteleaga toti oamenii din lume
Ca lacrimile Tale curg
Durerea sa ne-aline.
by Maria 

Boboteaza



   Conversatii cu Ana
    Boboteaza, ii spun Anei, inseamna pentru mine un prilej de sfintire, de reinoire a mea – ca suflet si trup – si a tot ceea ce ma inconjoara. Daca Craciunului inseamna Nasterea, atunci Boboteaza este Botezul. Asa simt, astfel vad lucrurile, nu stiu cum altfel sa simt aceasta sfintire a tot ceea ce este, fiinteaza, in jurul meu: ape, oameni, animale, case. 
    Postul din ajunul Bobotezei e un post de pacate, o oprire de la a gandi/face/spune ceva, orice, impotriva binelui. Maine mamicile, gospodinele, bunicile si ele mame la randul lor impreuna cu toti credinciosii vor merge in casa Domnului si se vor impartasi dupa postul din ajunul Bobotezei cu cuvantul lui Dumnezeu, iar apoi vor veni fiecare pe la casele lor sa-si sfinteasca casele, familia si chiar animalele. 
    Toate au un rost al lor, o logica si o anume cursivitate a evenimentelor – post, impartasire, sfintire. Sfantul Ioan Botezatorul cerea celor veniti la botez martusirisea pacatelor, iar apoi ii boteza in apele Iordanului promitandu-le sfintirea cu Duh Sfant la venirea lui Iisus. Iata deci, ca toate se incep cu pasi mici, intai postul, apoi botezul, apoi sfantirea cu Duh Sfant. Credinta are treptele ei; nu poti sari, nu poti trisa, nu te poti tocmi pentru o treapta mai inalta, trebuie doar sa vrei, sa crezi, sa „lucrezi” cu tine insati. Parintii fac un mare favor copiilor botezandu-i si neamul romanesc face un favor  generatiilor urmatoare pastrand traditia botezului particular. 
    Matei este botezat pastrand traditia parintilor nostri, iar de la nastere si pana acum la varsta de doi ani, impreuna, cu pasi mici invatam despre Dumnezeu, mergem duminica la biserica si Matei primeste impartasania, ne inchinam fotografiilor de familie ale lui Dumnezeu, adica Maicutei, Pruncului Iisus si Sfintilor. Incerc sa-L cunosc, sa-L invat, sa-L ascult si …cred!
    Incerc in fiecare dimineata sa-i dau lui Matei anafora si aghiazma, dar uneori uit. Matei are un Inger pazitor puternic asa ca-l indeamna de se serveste singurel cu „painica de la preot” cum ii spune Matei si bea „apa”, amandoua lasate la indemana. Cu mirul umbla in buzunar cum umbla preotul cu busuiocul, adica pretutindeni si la orice ora. 
    Seara inganam impreuna Ingerasul meu, iar apoi ii cant „Tatal nostru” ca sa adoarma linstit, senin si mi se pare cumva ca astfel il las adormit in bratele Maicii Domnului. Nu-mi este teama de noapte, de singuratatea si tacerea in care se cufunda adormind. E in brate sfintite, in brate de lumina, in brate divine!
    Toate aceste gesturi sunt in mine, trairea lui Dumnezeu, credinta, cumva ca si cand in spirala ADN-ului meu o gena dominanta se manifesta cu putere, iar unicul ei rol  este implinirea mea ca fiinta spirituala. Imi reprosez multe, mai ales lipsa rugaciunii formale, un ritmul zi-noapte, dar am uneori trairi calde, tandre pline de duiosie si blandete asa cum cred eu ca sunt ingerii si sfintii, ca o rugaciune a inimii nerostita dar simtita.
   Astazi am stat imbratisata cu Matei, in tacere, nemiscati ascultandu-ne unul altuia respiratia si simteam ca suntem imbrasisati la randul nostru de apiri mari si albe, calde, de lumina. Chiar si acum amintindu-mi acea stare de iubire ma infior la gandul ca Ingerii nostri protectori se fac simtiti si ne imbratiseaza cand, in tacere, sufletele noastre rezoneaza pe unda iubirii. O iubire senina, pura, intre copil si mama. 
    Acesta a fost ajunul Bobotezei pentru noi –  iubirea tandra si simpla intr-un post al unui moment de tacere cand imbratisati de ingeri ne-am ascultat fiintele launtrice. Maine ne vom sfinti! Ne vom sfinti cu apa sfanta si binecuvantata! Cred cu tarie in puterea vindecatoare, curatitoare a aghiazmei asa cum cred in vorbele parintelui duhovnic „fiecaruia dupa credinta sa”, asa cum cred cu tarie in vorbele Domnului, asa cum cred cu tarie ca nu gresesc invatandu-l pe Matei despre post si sfintire. Simt asta, cu toata fiinta mea, in fiecare clipa in care ma gandesc la Hristos…
       
    Ana: Despre nestricaciunea apei sfintite sau minunea aghiasmei. 
    „In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare, care are darul nestricaciunii. In timp ce o apa nesfintita se altereaza in scurta vreme, aghiasma nu se strica niciodata. Dupa zeci de ani de pastrare in vase inchise sau deschise, ea isi mentine prospetimea, gustul si darul ca si in ziua cand s-a scos din izvor. 
    Este si faptul acesta o dovada ca adevarul de credinta este numai in Biserica Ortodoxa; ca „Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede”, pe Care Fiul L-a trimis (dupa inaltarea Sa la cer – in ziua de Rusalii) peste Sfintii Apostoli si peste Biserica apostolica prin lucrarea Sfintelor Taine, Isi face lucrarea in mod desavarsit numai in Biserica adevarata – ortodoxa.
   Voi aminti aici un fapt istoric deosebit, care intareste cele scrise mai sus. Dupa ce Mihai Voda Viteazul a intrat triumfator in cetatea Alba Iuliei, unind (desi pentru putina vreme) cele trei principate romanesti, a dorit sa cinsteasca acest mare eveniment si sa aduca multumita lui Dumnezeu pentru aceasta biruinta, prin construirea unei biserici-catedrale in cetatea Alba Iulia; precum facea si Binecredinciosul Voievod Sfefan Cel Mare si Sfant si alti domnitori romani in urma marilor victorii asupra armatelor dusmane. Dar cum in Alba Iulia , pe langa ortodocsi, erau si catolici, s-a facut mare neintelegere si sfada pentru pretentia pe care o avea fiecare din cele doua tabere de a le apartine noua biserica pentru cultul lor. 

    Atunci, inspirat de Dumnezeu, „Mihai Voda crestinul”, pentru a face pace intre ortodocsi si catolici, le-a propus: „Sa iesim cu totii in poiana cetatii; ortodocsii cu preotii si credinciosii lor, iar catolicii la fel, cu preotii si credinciosii lor, si separat fiecare ceata, prin preotii ei, sa savarseasca slujba sfintirii apei (adica sfestania – aghiasma), si la care aghiasma va ramane nestricata, a lor sa le fie noua biserica“. Propunerea a fost primita si executata intocmai. 
    Dupa slujba, in fata voievodului, s-a pus aghiasma in doua vase separate, care s-au sigilat si pecetluit cu pecetea domneasca si s-au pus in custodie cateva saptamani; dupa care, facandu-se cercetarea, au gasit aghiasma ortodocsilor nestricata, cristalina si proaspata, ca luata atunci din izvor, iar a catolicilor se alterase. 
    Ce a urmat e usor de inteles: biserica s-a facut pentru ortodocsi si strajuieste triumfal cetatea Alba Iuliei pana astazi, sub numele de „Catedrala Reintregirii”, cu hramul Prea Sfintei Treimi. Acest eveniment – minune – se afla scris in analele de istorie ale vremii, care se pastreaza la Biblioteca Academiei Romane, unde se pot cerceta spre convingerea indoielnicilor.”
                                                                                                       Arhim. Gavril Stoica 
                                                                                       Sfanta Manastire Zamfira
                                                                                 Lumea credintei, anul III, nr. 1(18)
by Maria

Iubirea


    Conversatii cu Ana

    Fara iubire nu e zambet, nu e stralucire in ochi, imi spune prietena mea. Iubirea e Viata. E superb ca tot mai multi vorbim deschis, iubim sincer. Si da, iubirea are de trecut proba timpului, vorbesc si eu si de prietenii, nu doar de relatia cu copilul. 

    Cand iubesti, e spatiul de iubire care se extinde mereu si atrage mai multe prietene si  copii lor, atrage mai multa dragoste din partea partenerului de viata, atrage inca un copil, inca un animal sau un al doilea, al treilea copil, sau alte flori. 
    Chiar daca pleaca 2 prietene, se „retrag”- nu inteleg bine procesul sau de ce, ei bine o noua prietenie devine mai frumoasa, mai ampla. Mereu iubirea creeaza un spatiu mai mare, da, chiar aici in planul „material”. 
    Iubirea implica si libertate. Sunt atat de frumosi oamenii cand sunt liberi, fac exact ce e bine pentru ei..doar pentru ca cineva chiar are incredere ca aleg ce e optim pentru ei. Pentru mine nu are importanta ca ceilalti aleg culoarea rosie, sau galbena, ci ca aleg culoarea potrivita pentru ei, chiar daca e o culoare care mi-e nu-mi place in mod special. 
    Omul e ca un tablou care se picteaza singur, numai sa i se spuna ca sigur tabloul lui e cel mai frumos pentru el. Sa ne ajutam sa iubim tabloul interior. Astfel, intreaga lume o vom vedea mai frumoasa, deoarece deja tabloul nostru e cel mai frumos pentru noi, oare care e cel mai frumos pentru celalalt? Hai sa descoperim impreuna! E mereu o „des-coperire” omul.
    Imi privesc tabloul interior chiar acum, ii spun eu. Ma des-copar privindu-ma in ochiii si inimile celor ce ma iubesc si realizez ca uneori am nevoie de mai multe culori; culoarea rabdarii, culoarea credintei, culoarea nadejdii nestramutate. Sunt propriul maestru, intr-un propriu tablou pe care incerc, an de an, sa-l pictez cu cat mai multe nuante din culorile nenumarate ale virtutiilor pe care incerc sa le aflu, sa mi le adaug propriului Eu.
    Ma pictez chiar acum in culorile libertatii si increderii oferite copilului meu de a-si alcatui propriul tablou. Matei deseneaza cu tempera inocentei si-a purei bucurii, cu acuarela jocurilor in nuantele veseliei, cu creioanele-curcubee isi deseneaza viata, chiar acum, sub privirea mea mirata, senina, increzatoare in talentul lui de a fi copil al lui Dumnezeu. 
    Matei e un inger-copil si totodata un cristal batran in care intreg universul si-a scris, in culori, istoria vremii, e inima lumii intregi zambind divinului fiecaruia din noi, e pictorul propriei panze tesute de arhangheli in cer, panza pe care vin stele sa doarma, vin frunze de toamna sa se alinte, vin fluturi dansand si valuri de mare cantand serenade, vin clipe, priviri, sarutari si uneori soapte de dor, dar mai ales vin imbratisarile mele rostite, cand ii raspund la intrebari  cu „Te iubesc cu toate inimile, dragul mamei, Matei!”
    …Da, fiecare copil isi picteaza propriul tablou, ii trebuie doar increderea mamei, libertate, culori si iubire, mai spun eu, lasati, asadar, scumpe mame, copiii sa picteze viata in culori de iubire cu creioane de curcubeu.
by Maria