Monstrulețul Rază


Monstrul Raza

Monstrulețul Rază este o poveste inventată de Maria G. în Laboratorul de povești. Și cum poveștile au nevoie, pe lângă personaje, de un decor, Maria a realizat cu materiale deloc sofisticate (carton, hârtie color pentru crafting și lipici) o compoziție întruchipând o pădure. Pentru ca povestea să fie un pic înfricoșătoare, Maria a ales să creeze atmosfera dintr-o pădure pe timp de noapte, semn ca cei mici au învățat că în Laboratorul de povești tinem seama de cele 4 întrebări: Cine? Unde? Când? Cum? Ce spuneți, are Maria destule întrebări pentru Monstrulețul Rază?
P.S. Sper că ați ghicit: Rază este un monstruleț-fetiță!

Maria 🙂

Atelier de poveste – Pisicile intunericului


Claudia Groza, autoarea povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus o poveste personalizata cu si despre pisici. De ce pisici? Pentru ca in Atelierul Carabus copiii isi confectioneaza propriile jucarii, dupa inspiratie si dorintă, dovedind ca imaginatia si creativitatea sunt stimulate de materiale, suporturi de lucru, ambianta si… povesti. Dupa  ce l-am confectionat in Atelierul de Jucarii pe Tobias – elefantelul colorat inspirati de povestea minunata a elefantelului colorat al Claudiei Groza, a venit randul girafei din povestea „Călătorie in Africa”, apoi a Calutului de mare Po, iar acum copiii au primit in dar povestea  Pisicile intunericului
Materialele necesare: pisica – sportul de lucru croit si cusut in prealabil, material textil (bumbac) sau vatelina, ac si ata, flori din fetru, panglica, foarfece, pistol de lipit la cald, mini-pompoane divers colorate si ochisori mobili pentru papusi.
Cum procedam
Pasul 1. Umplem cu bumbac sau vatelina jucaria textila avand grija ca toate detaliile sa fie bine definite. 
Pasul 2. Odata incheiata prima etapa din realizarea jucariei, copiii descopera lucrul cu acul si ața. Pentru cei mai multi dintre copii, coaserea cu ac si ata este o activitate atractiva, care presupune nu doar atentie si concentrare, dar si efort in manuirea unei unelte atat de mici. Dupa coaserea cu ac si ata procedam la decorarea jucariei astfel:
Pasul 3. Decoram jucaria handmade (pisica) din material textil  – prin lipire cu pistolul la cald, cu silicon – cu flori de fetru, mustati din mohair, panglica si ochisori mobili pentru papusi. Pistolul de lipit la cald este o unealta de crafting pe cat de utila si necesara, pe atat de atragatoare si uimitoare pentru cei mici prin menirea si modul de functionare a acestei unelte. Cu toate acestea recomandam intotdeauna utilizarea acestei unelte doar cu ajutorul si in prezenta unui adult – coordonatorul/indrumatorul de atelier.
Pasul 4. Copiii isi aleg, cu bucurie si entuziasm, cum accesorizeaza jucariile – de la culoarea si forma accesoriilor, la bogatia materialelor, a florilor, a ochisorilor mobili si a panglicii decorative, a mini-pompoanelor – fiecare jucarie devenind unica prin alegerea facuta de fiecare copil in parte. 
Antonia si-a confectionat si personalizat propria jucarie handmade in Atelierul Cărăbus alegand cu pricepere si bucurie materialele preferate dintre toate cele asezate la dispozitia manutelor ei indemantice. Cu atentie, dedicare si cu multa voiosie, Antonia a daruit un pic de magie Pisicutei de jucarie si desigur i-a acordat din bucuria ei de fi infatisand-o in culori puternice, vibrante. Va invitam sa admirati cateva imagini cu jucaria handmade pisica confectionata de Antonia  in Atelierul de poveste:

Iata si povestea pisicilor din Atelierul Cărăbus! Lectura placuta! 
Pisicile Întunericului
de Claudia Groza
E seară. După o zi obositoare, călduroasă, Toma s-a dezechilibrat în clipa când a deschis fereastra şi a lovit o pisică din porţelan. Aceasta se sparse în câteva bucăţi mari.
– Am dat de necaz. Era primită cadou, iar mama ţine foarte mult la el, şopti speriat Toma.
– Lipeşte-mă, lipeşte-mă, se auzi o voce pisicoasă.
Băieţelul o lipeşte în grabă, cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi. Apoi, o bandajează. Pisica se scutură şi prinde viaţă.
– Acum, te voi duce în oraşul meu. Fac parte din gaşca “Pisicile Întunericului”. Ieşim numai noaptea. Rolul nostru este de a apăra oraşul. De aceea ochii ne luminează puternic în noapte.
Toma a fost purtat pe spatele pisicii gri-albastre. Au sărit garduri, au mers prin locuri foarte strâmte şi au ajuns în Oraşul Fantomă.
– Oraşul acesta este precum în poveşti. Case frumoase, înalte, străjuiesc străzile înguste, murmură Toma.
– Da, este deosebit. Din pacate se află permanent (mereu) în pericol.
– Din ce cauză?
– Motive diferite. Acum de exemplu, suntem ameninţaţi de un ghem mare, imens de aţă, ce zboară pe deasupra oraşului. Dacă va cădea pe case, le va distruge. Le va face praf şi pulbere. Nimic nu va putea fi salvat, răspunse agitată pisica.
– Şi ce măsuri aţi luat?
– Deocamdată, în fiecare seară ne urcăm pe acoperişurile caselor şi suflăm deasupra ghemului. Nu avem ce face! Atenţie, capul, strigă pisica.
Toma şi-a ferit capul. Ghemul a trecut la un milimetru de părul său.
     E timpul să le luăm atitudine. Nu se mai poate altfel.
     Nu avem ce face. Am încercat diverse trucuri, se miorlăi pisica.

Toma privi insistent stelele. “Vă rog, jucaţi-vă puţin cu acest ghem. Rotiţi-l, ridicaţi-l, desfăceţi-l”.  Stelele nu au stat pe gânduri şi s-au apropiat de ghem. L-aun înconjurat şi au început să desfacă firul.
      Hei, nu, nu faceţi asta. Suntem pierduţi, strigă pisica. Tot oraşul va fi acoperit cu firul din acest ghem uriaş.
Era prea târziu. Firul se desfăcea continuu din ghem. Toma încerca să gândească rapid, să găsească o soluţie salvatoare.
    Să formăm o echipă care să tricoteze o pătură mare şi pufoasă,strigă fericit Toma.
     Nu e o idee rea. Dar cine se pricepe la tricotat? întrebă uşor speriată şi gânditoare pisica.
Insectele de noapte au sosit să ţină firul. Bufniţa şi alte păsări purtau în zbor firul, pentru a nu se încurca. Furnicile şi omizile tricotau de zor. Şoriceii împătureau ţesătura moale, albă şi călduroasă.
       Se vor face pături pentru copiii nou născuţi, şopti mândru de rezultat Toma.
       Sau pentru oamenii fără adăpost, miorlăi pisica.
   Vaai, ce nenorocire, firul a fost rupt de cleştii unui rac ţâfnos că a fost deranjat.
     Nu vă panicaţi (speriaţi), se auzi vocea groasă a păianjenului. Aici intervin eu. Voi înădi firul cât aţi spune “hei-rup”.
În liniştea nopţii, stelele erau bucuroase că mai aveau doar puţin de desfăşurat din ghemul miraculos, care ameninţase atâta timp oraşul. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase locul pe cerul de albastru senin, razele jucăuşe ale soarelui.
Toma se trezi fericit, mângâiat de soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisica gri-albăstruie stătea cuminte şi bandajată pe raftul al doilea al bibliotecii.
Când auziţi un miorlăit în miez de noapte,
Nu e cazul să vă speriaţi.
Pisicile Întunericului împăturesc voioase,
Păturile călduroase pentru copii şi sinistraţi.

E minunat să faci o faptă bună,
Un oraş poate să salvezi.
Sau de ce nu o cunună,
Mândrului soare să donezi.

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria Pisica sa aibe de acum povestea ei. 
Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Pisicile intunericului – poveste personalizata


Pisicile Întunericului
de Claudia Groza
E seară. După o zi obositoare, călduroasă, Toma s-a dezechilibrat în clipa când a deschis fereastra şi a lovit o pisică din porţelan. Aceasta se sparse în câteva bucăţi mari.
– Am dat de necaz. Era primită cadou, iar mama ţine foarte mult la el, şopti speriat Toma.
– Lipeşte-mă, lipeşte-mă, se auzi o voce pisicoasă.
Băieţelul o lipeşte în grabă, cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi. Apoi, o bandajează. Pisica se scutură şi prinde viaţă.
-Acum, te voi duce în oraşul meu. Fac parte din gaşca “Pisicile Întunericului”. Ieşim numai noaptea. Rolul nostru este de a apăra oraşul. De aceea ochii ne luminează puternic în noapte.
Toma a fost purtat pe spatele pisicii gri-albastre. Au sărit garduri, au mers prin locuri foarte strâmte şi au ajuns în Oraşul Fantomă.
– Oraşul acesta este precum în poveşti. Case frumoase, înalte, străjuiesc străzile înguste, murmură Toma.
– Da, este deosebit. Din pacate se află permanent (mereu) în pericol.
– Din ce cauză?
– Motive diferite. Acum de exemplu, suntem ameninţaţi de un ghem mare, imens de aţă, ce zboară pe deasupra oraşului. Dacă va cădea pe case, le va distruge. Le va face praf şi pulbere. Nimic nu va putea fi salvat, răspunse agitată pisica.
– Şi ce măsuri aţi luat?
– Deocamdată, în fiecare seară ne urcăm pe acoperişurile caselor şi suflăm deasupra ghemului. Nu avem ce face! Atenţie, capul, strigă pisica.
Toma şi-a ferit capul. Ghemul a trecut la un milimetru de părul său.
       E timpul să le luăm atitudine. Nu se mai poate altfel.
       Nu avem ce face. Am încercat diverse trucuri, se miorlăi pisica.
Toma privi insistent stelele. “Vă rog, jucaţi-vă puţin cu acest ghem. Rotiţi-l, ridicaţi-l, desfăceţi-l”.  Stelele nu au stat pe gânduri şi s-au apropiat de ghem. L-aun înconjurat şi au început să desfacă firul.
      Hei, nu, nu faceţi asta. Suntem pierduţi, strigă pisica. Tot oraşul va fi acoperit cu firul din acest ghem uriaş.
Era prea târziu. Firul se desfăcea continuu din ghem. Toma încerca să gândească rapid, să găsească o soluţie salvatoare.
       Să formăm o echipă care să tricoteze o pătură mare şi pufoasă,strigă fericit Toma.
      Nu e o idee rea. Dar cine se pricepe la tricotat? întrebă uşor speriată şi gânditoare pisica.
Insectele de noapte au sosit să ţină firul. Bufniţa şi alte păsări purtau în zbor firul, pentru a nu se încurca. Furnicile şi omizile tricotau de zor. Şoriceii împătureau ţesătura moale, albă şi călduroasă.
       Se vor face pături pentru copiii nou născuţi, şopti mândru de rezultat Toma.
       Sau pentru oamenii fără adăpost, miorlăi pisica.
       Vaai,ce nenorocire, firul a fost rupt de cleştii unui rac ţâfnos că a fost deranjat.
       Nu vă panicaţi (speriaţi), se auzi vocea groasă a păianjenului. Aici intervin eu. Voi înădi firul cât aţi spune “hei-rup”.
În liniştea nopţii, stelele erau bucuroase că mai aveau doar puţin de desfăşurat din ghemul miraculous, care ameninţase atâta timp oraşul. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase locul pe cerul de albastru senin, razele jucăuşe ale soarelui.
Toma se trezi fericit, mângâiat de soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisica gri-albăstruie stătea cuminte şi bandajată pe raftul al doilea al bibliotecii.
Când auziţi un miorlăit în miez de noapte,
Nu e cazul să vă speriaţi.
Pisicile Întunericului împăturesc voioase,
Păturile călduroase pentru copii şi sinistraţi.
E minunat să faci o faptă bună,
Un oraş poate să salvezi.
Sau de ce nu o cunună,
Mândrului soare să donezi.

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria Pisica sa aibe de acum povestea ei. 
Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Căluțul de Mare – poveste personalizată


Căluţul de Mare

Marea era liniştită. Norii se risipiseră, gâdilaţi de vântul văratic. Vaporul ajunsese în larg. Părea o pată în mijlocul apei albastre. Recifele de corali şi algele se odihneau.
Roly, căluţul de mare îşi căuta partenera.
– Nu pot să îmi încep ziua fără Bela. Minutele de joacă în compania ei îmi dau energie pentru întreaga zi.
– Bela este în zona coralilor. Doi scafandri fac cercetări şi ea îi urmăreşte fascinată, spuse Pisica de Mare.
– Mă tem că într-o bună zi o voi pierde. O vor răpi pentru frumuseţea ei, şopti Roly.
Căluţul de mare sorbi apa cu alge, mici crustacei şi alte microorganisme (organisme mărunte) pentru a prinde puteri.
– Bună dimineaţa, dragul meu Roly. Scafandrii au descoperit o perlă pe fundul mării. Nu crezi că e minunat? strigă Bela, înotând repede spre prietenul ei.
– Îmi era dor de tine. Mi-am făcut griji văzând că întârzii de la joaca noastră.
– Ei… scuză-mă… hai să nu ne certăm.
Roly şi Bela şi-au încolăcit cozile, s-au jucat şi au mâncat împreună. Căluţiii de mare se hrănesc des, pentru că nu au stomac.
– Ajutor, ajutooor, se auzi din străfundurile nisipoase ale mării.
O meduză puternică prinsese unul din puii de numai o zi ai lui Roly.
       Pleacă de lângă el în această clipă. Îţi ordon.
       Hahaha… slăbănogule. Lasă-mă în pace. M-a provocat. A râs de faptul că sunt transparentă, iar voi, familia căluţilor de mare vă puteţi schimba culoarea.
       Forbia, dar este un pui. Nu ştie nimic despre lume. Po, du-te lângă mama ta, dar înainte cere-ţi scuze faţă de doamna meduză.
       Iertaţi-mă doamnă Forbia. Nu am vrut să vă supăr, îngăimă Po şi lacrimile i-au ţâşnit din ochii verde-smarald.
Bela, l-a sărutat pe micuţ pe frunte, încercând să-l împace.
       Nu sunt bun de nimic. Fac numai rele, şopti Po şi fugi să se ascundă în algele verzi, brune şi roşii ce priveau liniştite întâmplarea.
       Dragul de el, zise o algă roşie în timp ce l-a atins uşor pe micuţ. Încă nu cunoaşte nimic din pericolele ce-l aşteaptă.
Stând ascuns printre alge, Po  a văzut ceva strălucitor care mişca. S-a îndreptat spre obiect. Era un cârlig de undiţă.
       Nu te apropia de el. Îndepărtează-te… strigă  tatăl său, Roly.
Până să audă, căluţul de mare se prinsese de cârlig. Era ridicat la suprafaţa mării.
– Te scap eu… aşteaptă, strigă înspăimântată broasca ţestoasă, Machi. Te-am prins, te-am prins.
Într-adevăr, îl prinsese pe Po de codiţă. Însă, pescarul a tras cu putere undiţa, şi Machi a rămas cu codiţa lui Po în gură.
       Ia te uită ce minune! exclamă uimit pescarul.
       Daţi-mi drumul, vă implor.
       Ce am la treaba asta?
       Sunt mic, nu am ce să vă ofer. Decât un zâmbet, adaugă repede Po.
– Nu, lasă, te duc acasă ca pe un premiu. Să vadă şi copiii mei un căluţ de mare în carne şi oase.
*
Uneori facem lucruri fără să ne gândim la suferinţa celor din jur. Roly şi Bela au plâns mult după fiul lor. Ştiau că nu se va mai întoarce. Nici nu a apucat să-l pună în găleata pentru peşte, că micuţul Po a murit. Scos din apă nu a mai putut respira.
       Uitaţi ce v-am adus, băieţii mei.
Privind căluţul mort, Pavel a început să plângă.
       Bietul de el. E mort. Cum ai putut să-i faci una ca asta?
Trist, tatăl copiilor a renunţat la pescuit.
*
Dragi copii, ascultaţi de părinţi şi nu porniţi singuri în călătorii.  Chiar şi locurile cunoscute pot deveni periculoase.

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria Căluțul de Mare sa aibe de acum povestea ei. 
Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Atelier de poveste – Călătorie in Africa


Claudia Groza, autoarea povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus o poveste personalizata cu si despre girafe. De ce girafe? Pentru ca in Atelierul Carabus copiii isi confectioneaza propriile jucarii, dupa inspiratie si dorintă dovedind ca imaginatia si creativitatea sunt stimulate de materiale, suporturi de lucru, ambianta si… povesti . Dupa  ce l-am confectionat in Atelierul de Jucarii pe Tobias – elefantelul colorat inspirati de povestea minunata a elefantelului colorat al Claudiei Groza, a venit randul girafei din povestea „Călătorie in Africa”.
Materialele necesare: girafa – sportul de lucru croit si cusut in prealabil, material textil (bumbac) sau vatelina, ac si ata, piele naturala, sabloane de flori, panglica, foarfece, pistol de lipit la cald, mini-pompoane divers colorate si ochisori mobili pentru papusi.
Cum procedam
Pasul 1. Umplem cu bumbac sau vatelina jucaria textila avand grija ca toate detaliile sa fie bine definite. 
Pasul 2. Odata incheiata prima etapa din realizarea jucariei, copiii descopera lucrul cu acul si ața. pentru cei mai multi dintre copii, coaserea este o activitate atractiva, care presupune nu doar atentie si concentrare, dar si efort in manuirea unei unelte atat de mici. Dupa coaserea cu ac si ata procedam la decorarea jucariei astfel:
Pasul 3. Desenam pe  spatele materialului de piele naturala: urechile, cornițele, coada si petele girafei. Copiii isi aleg culorile, textura si modelul acestora. Invata sa deseneze un tipar, sa realizeze un sablon si sa confectioneze detaliile necesare proiectului.
Pasul 4. Folosind sabloane de diferite forme si marimi (copiii isi aleg tot ceea ce isi doresc din sabloanele deja existente in atelier sau isi deseneaza propriile sabloane pentru fiecare etapa de lucru unde este necesar acest lucru), confectionam flori diferite – diversitatea fiind data de culoarea, textura si modelul pielii naturale, de combinatia acestora, dar si de creativitatea si imaginatia copiilor in alcatuirea florilor prin combinarea/suprapunerea diferitelor flori confectionate. 
Pasul 5. Decoram girafa din material textil  – prin lipire cu pistolul la cald, cu silicon – cu urechile, cornitele, coada si „pete” decupate din piele naturala. pistolul de lipit la cald este o unealta de crafting pe cat de utila si necesara, pe atat de atragatoare si uimitoare pentru cei mici. Cu toate acestea recomandam intotdeauna utilizarea acestei unelte doar cu ajutorul si in prezenta unui adult – coordonatorul/indrumatorul de atelier.
Pasul 6. Copiii isi aleg, cu bucurie si entuziasm, cum accesorizeaza girafele – de la culoarea si forma accesoriilor, la bogatia materialelor, a florilor, a ochisorilor mobili si  panglicii decorative, a mini-pompoanelor fiecare jucarie devenind unica prin alegerea facuta de fiecare copil in parte.
In cele ce urmeaza va invit sa admirati cateva din girafele confectionate in Atelierul de jucarii. 

Iata si povestea girafelor din Atelierul Cărăbus! Lectura placuta! 
Călătorie în Africa
„În zare se observă o întindere de verde, care nu este altceva decât pădurea ecuatorială, cu liane ce se întind ca o pânză de păianjen, astfel încât e greu să pătrunzi.
În altă parte, se vede un fir lung, albastru, ce şerpuieşte din loc în loc. Nu este altceva decât fluviul Nil, cel mai lung fluviu din lume.
       Ce culori frumoase! Ce animale pot vedea în acest continent, atât de mare?
       Africa este al doilea continent ca întindere, iar dintre animalele pe care le poţi vedea aici, enumăr: elefanţi, girafe, zebre, bivoli, maimuţe, antilope.
       Facem popas?
       Bineînţeles, în curând, zise balonul.
După aproximativ cinci minute, s-a făcut popasul mult aşteptat de micuţa noastră, care a devenit atât de dornică de a cunoaşte cât mai mult din tainele naturii.
Fiind neatentă, s-a împiedicat de un trunchi de arbore şi a căzut. S-a rănit destul de grav, rana este adâncă şi sângerează.
       Ahh, ce doare, nu mai pot merge. Simt cum mă arde locul, nu mai suport.
       Trebuie să facem ceva, vei pierde mult sânge.
O girafă îşi pleacă gâtul, o miroase pe micuţă şi îi spune:
       Nu te teme. Cunosc oameni care te pot ajuta.
Dinspre pădure, vin trei băştinaşi, purtând pe cap coşuri cu fructe. Zărind copila albă, aproape leşinată, cu sângele şiroind pe picior, s-au apropiat de ea. Unul dintre ei şi-a  rupt pantalonul şi i-a bandajat piciorul. Vorbind între ei, au stabilit să o ducă la vraciul din sat. Fetiţa era foarte slăbită, iar rana se putea infecta. Băştinaşii s-au uitat în dreapta, în stânga, nu au văzut pe nimeni. Dar nu mai era timp pentru a se întreba cum a ajuns această copilă albă aici.
       Duceţi-o la vraci, grăi girafa blând. Este mai mult speriată.
Balonul i-a însoţit îndeaproape, cu teamă şi emoţii.
Ajunşi la vraci – un fel de medic naturist – micuţa a fost aşezată într-un hamac şi atent cercetată. Rana i-a fost curăţată cu apă rece de râu. Vraciul a pregătit un ceai special din diverse frunze, a făcut incantaţii şi a folosit aburii pentru a trezi copila din leşin. I s-a dat să bea apă, şi a fost hrănită cu fructe şi o pastă de legume, foarte consistentă şi gustoasă – bănuim acest lucru, deoarece fetiţa a mai cerut o porţie.
       Mulţumesc pentru tratament, şopti micuţa, făcând semne pentru a se face înţeleasă.
Băştinaşii şi vraciul au dat din cap cu respect.
       Cum te simţi draga mea? întrebă girafa.
       Sunt gata de continuarea călătoriei. Îmi pare rău că ţi-am creat emoţii. Aş vreea să culeg cafea şi seminţe de cacao.
       Mergem să căutăm seminţe.
Şi au pornit spre culturile de cafea şi cacao, au cules boabe şi s-au răsfăţat la umbra palmierilor.
       Dragă girafă, cum este să fii atât de înaltă?
       Micuţa mea, uneori este dificil, dar fiecare avem farmecul nostru.
       Aşa este. Mie îmi plac girafele. Au o eleganţă aparte.
       Îţi mulţumesc în numele suratelor mele.
Când se pregăteau să pornească la drum, micuţa a zărit o familie de elefanţi care se spălau şi se jucau în Nil.
       Ce drăguţi sunt puii de elefant! Îmi amintesc de Dumbo, ha ha ha, râdea copila aplaudând veselă, parcă nici nu era rănită.
       Da, animalele sunt precum copiii: vesele şi jucăuşe, confirmă girafa, atingând cu buzele părul micuţei.
*
Dragii mei cititori, fiţi atenţi pe unde mergeţi şi bucuraţi-vă de toate fiinţele întâlnite în calea voastră.”

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

Călătorie in Africa – poveste personalizata


Călătorie în Africa
de Claudia Groza
În zare se observă o întindere de verde, care nu este altceva decât pădurea ecuatorială, cu liane ce se întind ca o pânză de păianjen, astfel încât e greu să pătrunzi.
În altă parte, se vede un fir lung, albastru, ce şerpuieşte din loc în loc. Nu este altceva decât fluviul Nil, cel mai lung fluviu din lume.
       Ce culori frumoase! Ce animale pot vedea în acest continent, atât de mare?
    Africa este al doilea continent ca întindere, iar dintre animalele pe care le poţi vedea aici, enumăr: elefanţi, girafe, zebre, bivoli, maimuţe, antilope.
      Facem popas?
      Bineînţeles, în curând, zise balonul.
După aproximativ cinci minute, s-a făcut popasul mult aşteptat de micuţa noastră, care a devenit atât de dornică de a cunoaşte cât mai mult din tainele naturii.
Fiind neatentă, s-a împiedicat de un trunchi de arbore şi a căzut. S-a rănit destul de grav, rana este adâncă şi sângerează.
      Ahh, ce doare, nu mai pot merge. Simt cum mă arde locul, nu mai suport.
      Trebuie să facem ceva, vei pierde mult sânge.
O girafă îşi pleacă gâtul, o miroase pe micuţă şi îi spune:
       Nu te teme. Cunosc oameni care te pot ajuta.

Dinspre pădure, vin trei băştinaşi, purtând pe cap coşuri cu fructe. Zărind copila albă, aproape leşinată, cu sângele şiroind pe picior, s-au apropiat de ea. Unul dintre ei şi-a  rupt pantalonul şi i-a bandajat piciorul. Vorbind între ei, au stabilit să o ducă la vraciul din sat. Fetiţa era foarte slăbită, iar rana se putea infecta. Băştinaşii s-au uitat în dreapta, în stânga, nu au văzut pe nimeni. Dar nu mai era timp pentru a se întreba cum a ajuns această copilă albă aici.

      Duceţi-o la vraci, grăi girafa blând. Este mai mult speriată.
Balonul i-a însoţit îndeaproape, cu teamă şi emoţii.
Ajunşi la vraci – un fel de medic naturist – micuţa a fost aşezată într-un hamac şi atent cercetată. Rana i-a fost curăţată cu apă rece de râu. Vraciul a pregătit un ceai special din diverse frunze, a făcut incantaţii şi a folosit aburii pentru a trezi copila din leşin. I s-a dat să bea apă, şi a fost hrănită cu fructe şi o pastă de legume, foarte consistentă şi gustoasă – bănuim acest lucru, deoarece fetiţa a mai cerut o porţie.
      Mulţumesc pentru tratament, şopti micuţa, făcând semne pentru a se face înţeleasă.
Băştinaşii şi vraciul au dat din cap cu respect.
      Cum te simţi draga mea? întrebă girafa.
      Sunt gata de continuarea călătoriei. Îmi pare rău că ţi-am creat emoţii. Aş vreea să culeg cafea şi seminţe de cacao.
       Mergem să căutăm seminţe.
Şi au pornit spre culturile de cafea şi cacao, au cules boabe şi s-au răsfăţat la umbra palmierilor.
       Dragă girafă, cum este să fii atât de înaltă?
       Micuţa mea, uneori este dificil, dar fiecare avem farmecul nostru.
       Aşa este. Mie îmi plac girafele. Au o eleganţă aparte.
       Îţi mulţumesc în numele suratelor mele.
Când se pregăteau să pornească la drum, micuţa a zărit o familie de elefanţi care se spălau şi se jucau în Nil.
     Ce drăguţi sunt puii de elefant! Îmi amintesc de Dumbo, ha ha ha, râdea copila aplaudând veselă, parcă nici nu era rănită.
  Da, animalele sunt precum copiii: vesele şi jucăuşe, confirmă girafa, atingând cu buzele părul micuţei.
*
Dragii mei cititori, fiţi atenţi pe unde mergeţi şi bucuraţi-vă de toate fiinţele întâlnite în calea voastră. 

Toate drepturile asupra textului aparțin autoarei, 
Claudia Groza. Contact: claudia_groza@yahoo.com

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria girafa sa aibe de acum povestea ei. 

Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Povestea Sfântului Nicolae



sursa
Sfântul Nicolae se sărbătoreşte pe 6 decembrie. În această zi copiii aşteaptă cadouri în ghetuţe de la Moş Nicolae, însă cei obraznici ar putea primi doar o nueluşă.
Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Crăciun începe cu povestea unui bătrân numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra.
Se spune că acesta poseda puteri magice și a murit în 340 a.H. fiind îngropat în Myra. Târziu, în secolul XI, soldații religioși din Italia au luat rămășițele sfântului cu ei înapoi în Italia. Ei au construit o biserică în memoria lui, în Ari, un oraș port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creștini din toată lumea au venit să viziteze Biserica Sfântului Nicolae, potrivit wikipedia.org.
În tradiţiile româneşti Mos Nicolae are atribuţii străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fără lumina şi căldura, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de  razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor, scrie crestinortodox.ro.
sursa

Moş Nicolae a trăit în secolul al XV-lea, în Orientul Mijlociu, a fost cardinal de Myra şi a fost recunoscut ca sfânt, începand cu secolul al şaisprezecelea. “Dacă Moş Nicolae a existat în zilele acelea, trup şi sufle,t acum există şi în zilele noastre ca spirit, spiritul generozităţii al credinţei, al bunătăţii”, a completat preotul Valentin Fotescu.

În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sân-Nicoară şi este cel mai popular sfânt din Ardeal. În popor se mai spune că iarna începe odată cu sărbătoarea de Moş Nicolae, care bătrân fiind, îşi scutură barba aducând astfel prima zăpadă.
Potrivit culturii populare, dacă Moş Nicolae vine pe un cal alb, iar Sfântul Ioan pe un cal negru se spune că se întoarce iarna.
Ei au preluat legenda lui Moș Nicolae în locurile lor natale. Legenda s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa în secolul al XII-lea ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile. Germania, Franța și Olanda celebrează ziua de 6 decembrie ca o sărbătoare religioasă și oferă cadouri copiilor și săracilor, și ajută fetele sărace să se mărite oferindu-le o zestre.
Când colonistele olandeze au călătorit în America, au adus cu ele un episcop care purta un costum roșu și mergea călare pe un cal alb. Imaginea americană a episcopului va evolua treptat până la cea a unui bătrân spiriduș vesel. A fost descris ca un bătrân olandez vesel și bucălat din comedia Istoria New-York-ului a lui Washington Irving.
Anul 1823 a continuat poveștile cu Moș Nicolae cu publicarea poemului “O vizita a lui Moș Nicolae” al lui Clement Moore. Multe țări și-au păstrat propriile obiceiuri și tradiții de Sfântul Nicolae. In unele culturi, Sfântul Nicolae călătorește împreună cu un însoțitor care îl ajută. În Olanda, episcopul navighează pe un vapor sosind pe 6 decembrie.
În Germania, Sfântul Nicolae călătorește tot cu un însoțitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate și o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiți cu câteva lovituri de nuia.
În Italia, La Befana este zâna bună care se îmbracă în negru și aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. În multe țări latine: Spania, Puerto Rico, Mexic și America de Sud, copiii îi așteaptă pe cei trei regi să le aducă daruri de Crăciun.