Monstrulețul Rază


Monstrul Raza

Monstrulețul Rază este o poveste inventată de Maria G. în Laboratorul de povești. Și cum poveștile au nevoie, pe lângă personaje, de un decor, Maria a realizat cu materiale deloc sofisticate (carton, hârtie color pentru crafting și lipici) o compoziție întruchipând o pădure. Pentru ca povestea să fie un pic înfricoșătoare, Maria a ales să creeze atmosfera dintr-o pădure pe timp de noapte, semn ca cei mici au învățat că în Laboratorul de povești tinem seama de cele 4 întrebări: Cine? Unde? Când? Cum? Ce spuneți, are Maria destule întrebări pentru Monstrulețul Rază?
P.S. Sper că ați ghicit: Rază este un monstruleț-fetiță!

Maria 🙂

Atelier de poveste – Pisicile intunericului


Claudia Groza, autoarea povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus o poveste personalizata cu si despre pisici. De ce pisici? Pentru ca in Atelierul Carabus copiii isi confectioneaza propriile jucarii, dupa inspiratie si dorintă, dovedind ca imaginatia si creativitatea sunt stimulate de materiale, suporturi de lucru, ambianta si… povesti. Dupa  ce l-am confectionat in Atelierul de Jucarii pe Tobias – elefantelul colorat inspirati de povestea minunata a elefantelului colorat al Claudiei Groza, a venit randul girafei din povestea „Călătorie in Africa”, apoi a Calutului de mare Po, iar acum copiii au primit in dar povestea  Pisicile intunericului
Materialele necesare: pisica – sportul de lucru croit si cusut in prealabil, material textil (bumbac) sau vatelina, ac si ata, flori din fetru, panglica, foarfece, pistol de lipit la cald, mini-pompoane divers colorate si ochisori mobili pentru papusi.
Cum procedam
Pasul 1. Umplem cu bumbac sau vatelina jucaria textila avand grija ca toate detaliile sa fie bine definite. 
Pasul 2. Odata incheiata prima etapa din realizarea jucariei, copiii descopera lucrul cu acul si ața. Pentru cei mai multi dintre copii, coaserea cu ac si ata este o activitate atractiva, care presupune nu doar atentie si concentrare, dar si efort in manuirea unei unelte atat de mici. Dupa coaserea cu ac si ata procedam la decorarea jucariei astfel:
Pasul 3. Decoram jucaria handmade (pisica) din material textil  – prin lipire cu pistolul la cald, cu silicon – cu flori de fetru, mustati din mohair, panglica si ochisori mobili pentru papusi. Pistolul de lipit la cald este o unealta de crafting pe cat de utila si necesara, pe atat de atragatoare si uimitoare pentru cei mici prin menirea si modul de functionare a acestei unelte. Cu toate acestea recomandam intotdeauna utilizarea acestei unelte doar cu ajutorul si in prezenta unui adult – coordonatorul/indrumatorul de atelier.
Pasul 4. Copiii isi aleg, cu bucurie si entuziasm, cum accesorizeaza jucariile – de la culoarea si forma accesoriilor, la bogatia materialelor, a florilor, a ochisorilor mobili si a panglicii decorative, a mini-pompoanelor – fiecare jucarie devenind unica prin alegerea facuta de fiecare copil in parte. 
Antonia si-a confectionat si personalizat propria jucarie handmade in Atelierul Cărăbus alegand cu pricepere si bucurie materialele preferate dintre toate cele asezate la dispozitia manutelor ei indemantice. Cu atentie, dedicare si cu multa voiosie, Antonia a daruit un pic de magie Pisicutei de jucarie si desigur i-a acordat din bucuria ei de fi infatisand-o in culori puternice, vibrante. Va invitam sa admirati cateva imagini cu jucaria handmade pisica confectionata de Antonia  in Atelierul de poveste:

Iata si povestea pisicilor din Atelierul Cărăbus! Lectura placuta! 
Pisicile Întunericului
de Claudia Groza
E seară. După o zi obositoare, călduroasă, Toma s-a dezechilibrat în clipa când a deschis fereastra şi a lovit o pisică din porţelan. Aceasta se sparse în câteva bucăţi mari.
– Am dat de necaz. Era primită cadou, iar mama ţine foarte mult la el, şopti speriat Toma.
– Lipeşte-mă, lipeşte-mă, se auzi o voce pisicoasă.
Băieţelul o lipeşte în grabă, cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi. Apoi, o bandajează. Pisica se scutură şi prinde viaţă.
– Acum, te voi duce în oraşul meu. Fac parte din gaşca “Pisicile Întunericului”. Ieşim numai noaptea. Rolul nostru este de a apăra oraşul. De aceea ochii ne luminează puternic în noapte.
Toma a fost purtat pe spatele pisicii gri-albastre. Au sărit garduri, au mers prin locuri foarte strâmte şi au ajuns în Oraşul Fantomă.
– Oraşul acesta este precum în poveşti. Case frumoase, înalte, străjuiesc străzile înguste, murmură Toma.
– Da, este deosebit. Din pacate se află permanent (mereu) în pericol.
– Din ce cauză?
– Motive diferite. Acum de exemplu, suntem ameninţaţi de un ghem mare, imens de aţă, ce zboară pe deasupra oraşului. Dacă va cădea pe case, le va distruge. Le va face praf şi pulbere. Nimic nu va putea fi salvat, răspunse agitată pisica.
– Şi ce măsuri aţi luat?
– Deocamdată, în fiecare seară ne urcăm pe acoperişurile caselor şi suflăm deasupra ghemului. Nu avem ce face! Atenţie, capul, strigă pisica.
Toma şi-a ferit capul. Ghemul a trecut la un milimetru de părul său.
     E timpul să le luăm atitudine. Nu se mai poate altfel.
     Nu avem ce face. Am încercat diverse trucuri, se miorlăi pisica.

Toma privi insistent stelele. “Vă rog, jucaţi-vă puţin cu acest ghem. Rotiţi-l, ridicaţi-l, desfăceţi-l”.  Stelele nu au stat pe gânduri şi s-au apropiat de ghem. L-aun înconjurat şi au început să desfacă firul.
      Hei, nu, nu faceţi asta. Suntem pierduţi, strigă pisica. Tot oraşul va fi acoperit cu firul din acest ghem uriaş.
Era prea târziu. Firul se desfăcea continuu din ghem. Toma încerca să gândească rapid, să găsească o soluţie salvatoare.
    Să formăm o echipă care să tricoteze o pătură mare şi pufoasă,strigă fericit Toma.
     Nu e o idee rea. Dar cine se pricepe la tricotat? întrebă uşor speriată şi gânditoare pisica.
Insectele de noapte au sosit să ţină firul. Bufniţa şi alte păsări purtau în zbor firul, pentru a nu se încurca. Furnicile şi omizile tricotau de zor. Şoriceii împătureau ţesătura moale, albă şi călduroasă.
       Se vor face pături pentru copiii nou născuţi, şopti mândru de rezultat Toma.
       Sau pentru oamenii fără adăpost, miorlăi pisica.
   Vaai, ce nenorocire, firul a fost rupt de cleştii unui rac ţâfnos că a fost deranjat.
     Nu vă panicaţi (speriaţi), se auzi vocea groasă a păianjenului. Aici intervin eu. Voi înădi firul cât aţi spune “hei-rup”.
În liniştea nopţii, stelele erau bucuroase că mai aveau doar puţin de desfăşurat din ghemul miraculos, care ameninţase atâta timp oraşul. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase locul pe cerul de albastru senin, razele jucăuşe ale soarelui.
Toma se trezi fericit, mângâiat de soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisica gri-albăstruie stătea cuminte şi bandajată pe raftul al doilea al bibliotecii.
Când auziţi un miorlăit în miez de noapte,
Nu e cazul să vă speriaţi.
Pisicile Întunericului împăturesc voioase,
Păturile călduroase pentru copii şi sinistraţi.

E minunat să faci o faptă bună,
Un oraş poate să salvezi.
Sau de ce nu o cunună,
Mândrului soare să donezi.

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria Pisica sa aibe de acum povestea ei. 
Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Pisicile intunericului – poveste personalizata


Pisicile Întunericului
de Claudia Groza
E seară. După o zi obositoare, călduroasă, Toma s-a dezechilibrat în clipa când a deschis fereastra şi a lovit o pisică din porţelan. Aceasta se sparse în câteva bucăţi mari.
– Am dat de necaz. Era primită cadou, iar mama ţine foarte mult la el, şopti speriat Toma.
– Lipeşte-mă, lipeşte-mă, se auzi o voce pisicoasă.
Băieţelul o lipeşte în grabă, cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi. Apoi, o bandajează. Pisica se scutură şi prinde viaţă.
-Acum, te voi duce în oraşul meu. Fac parte din gaşca “Pisicile Întunericului”. Ieşim numai noaptea. Rolul nostru este de a apăra oraşul. De aceea ochii ne luminează puternic în noapte.
Toma a fost purtat pe spatele pisicii gri-albastre. Au sărit garduri, au mers prin locuri foarte strâmte şi au ajuns în Oraşul Fantomă.
– Oraşul acesta este precum în poveşti. Case frumoase, înalte, străjuiesc străzile înguste, murmură Toma.
– Da, este deosebit. Din pacate se află permanent (mereu) în pericol.
– Din ce cauză?
– Motive diferite. Acum de exemplu, suntem ameninţaţi de un ghem mare, imens de aţă, ce zboară pe deasupra oraşului. Dacă va cădea pe case, le va distruge. Le va face praf şi pulbere. Nimic nu va putea fi salvat, răspunse agitată pisica.
– Şi ce măsuri aţi luat?
– Deocamdată, în fiecare seară ne urcăm pe acoperişurile caselor şi suflăm deasupra ghemului. Nu avem ce face! Atenţie, capul, strigă pisica.
Toma şi-a ferit capul. Ghemul a trecut la un milimetru de părul său.
       E timpul să le luăm atitudine. Nu se mai poate altfel.
       Nu avem ce face. Am încercat diverse trucuri, se miorlăi pisica.
Toma privi insistent stelele. “Vă rog, jucaţi-vă puţin cu acest ghem. Rotiţi-l, ridicaţi-l, desfăceţi-l”.  Stelele nu au stat pe gânduri şi s-au apropiat de ghem. L-aun înconjurat şi au început să desfacă firul.
      Hei, nu, nu faceţi asta. Suntem pierduţi, strigă pisica. Tot oraşul va fi acoperit cu firul din acest ghem uriaş.
Era prea târziu. Firul se desfăcea continuu din ghem. Toma încerca să gândească rapid, să găsească o soluţie salvatoare.
       Să formăm o echipă care să tricoteze o pătură mare şi pufoasă,strigă fericit Toma.
      Nu e o idee rea. Dar cine se pricepe la tricotat? întrebă uşor speriată şi gânditoare pisica.
Insectele de noapte au sosit să ţină firul. Bufniţa şi alte păsări purtau în zbor firul, pentru a nu se încurca. Furnicile şi omizile tricotau de zor. Şoriceii împătureau ţesătura moale, albă şi călduroasă.
       Se vor face pături pentru copiii nou născuţi, şopti mândru de rezultat Toma.
       Sau pentru oamenii fără adăpost, miorlăi pisica.
       Vaai,ce nenorocire, firul a fost rupt de cleştii unui rac ţâfnos că a fost deranjat.
       Nu vă panicaţi (speriaţi), se auzi vocea groasă a păianjenului. Aici intervin eu. Voi înădi firul cât aţi spune “hei-rup”.
În liniştea nopţii, stelele erau bucuroase că mai aveau doar puţin de desfăşurat din ghemul miraculous, care ameninţase atâta timp oraşul. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase locul pe cerul de albastru senin, razele jucăuşe ale soarelui.
Toma se trezi fericit, mângâiat de soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisica gri-albăstruie stătea cuminte şi bandajată pe raftul al doilea al bibliotecii.
Când auziţi un miorlăit în miez de noapte,
Nu e cazul să vă speriaţi.
Pisicile Întunericului împăturesc voioase,
Păturile călduroase pentru copii şi sinistraţi.
E minunat să faci o faptă bună,
Un oraş poate să salvezi.
Sau de ce nu o cunună,
Mândrului soare să donezi.

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria Pisica sa aibe de acum povestea ei. 
Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Căluțul de Mare – poveste personalizată


Căluţul de Mare

Marea era liniştită. Norii se risipiseră, gâdilaţi de vântul văratic. Vaporul ajunsese în larg. Părea o pată în mijlocul apei albastre. Recifele de corali şi algele se odihneau.
Roly, căluţul de mare îşi căuta partenera.
– Nu pot să îmi încep ziua fără Bela. Minutele de joacă în compania ei îmi dau energie pentru întreaga zi.
– Bela este în zona coralilor. Doi scafandri fac cercetări şi ea îi urmăreşte fascinată, spuse Pisica de Mare.
– Mă tem că într-o bună zi o voi pierde. O vor răpi pentru frumuseţea ei, şopti Roly.
Căluţul de mare sorbi apa cu alge, mici crustacei şi alte microorganisme (organisme mărunte) pentru a prinde puteri.
– Bună dimineaţa, dragul meu Roly. Scafandrii au descoperit o perlă pe fundul mării. Nu crezi că e minunat? strigă Bela, înotând repede spre prietenul ei.
– Îmi era dor de tine. Mi-am făcut griji văzând că întârzii de la joaca noastră.
– Ei… scuză-mă… hai să nu ne certăm.
Roly şi Bela şi-au încolăcit cozile, s-au jucat şi au mâncat împreună. Căluţiii de mare se hrănesc des, pentru că nu au stomac.
– Ajutor, ajutooor, se auzi din străfundurile nisipoase ale mării.
O meduză puternică prinsese unul din puii de numai o zi ai lui Roly.
       Pleacă de lângă el în această clipă. Îţi ordon.
       Hahaha… slăbănogule. Lasă-mă în pace. M-a provocat. A râs de faptul că sunt transparentă, iar voi, familia căluţilor de mare vă puteţi schimba culoarea.
       Forbia, dar este un pui. Nu ştie nimic despre lume. Po, du-te lângă mama ta, dar înainte cere-ţi scuze faţă de doamna meduză.
       Iertaţi-mă doamnă Forbia. Nu am vrut să vă supăr, îngăimă Po şi lacrimile i-au ţâşnit din ochii verde-smarald.
Bela, l-a sărutat pe micuţ pe frunte, încercând să-l împace.
       Nu sunt bun de nimic. Fac numai rele, şopti Po şi fugi să se ascundă în algele verzi, brune şi roşii ce priveau liniştite întâmplarea.
       Dragul de el, zise o algă roşie în timp ce l-a atins uşor pe micuţ. Încă nu cunoaşte nimic din pericolele ce-l aşteaptă.
Stând ascuns printre alge, Po  a văzut ceva strălucitor care mişca. S-a îndreptat spre obiect. Era un cârlig de undiţă.
       Nu te apropia de el. Îndepărtează-te… strigă  tatăl său, Roly.
Până să audă, căluţul de mare se prinsese de cârlig. Era ridicat la suprafaţa mării.
– Te scap eu… aşteaptă, strigă înspăimântată broasca ţestoasă, Machi. Te-am prins, te-am prins.
Într-adevăr, îl prinsese pe Po de codiţă. Însă, pescarul a tras cu putere undiţa, şi Machi a rămas cu codiţa lui Po în gură.
       Ia te uită ce minune! exclamă uimit pescarul.
       Daţi-mi drumul, vă implor.
       Ce am la treaba asta?
       Sunt mic, nu am ce să vă ofer. Decât un zâmbet, adaugă repede Po.
– Nu, lasă, te duc acasă ca pe un premiu. Să vadă şi copiii mei un căluţ de mare în carne şi oase.
*
Uneori facem lucruri fără să ne gândim la suferinţa celor din jur. Roly şi Bela au plâns mult după fiul lor. Ştiau că nu se va mai întoarce. Nici nu a apucat să-l pună în găleata pentru peşte, că micuţul Po a murit. Scos din apă nu a mai putut respira.
       Uitaţi ce v-am adus, băieţii mei.
Privind căluţul mort, Pavel a început să plângă.
       Bietul de el. E mort. Cum ai putut să-i faci una ca asta?
Trist, tatăl copiilor a renunţat la pescuit.
*
Dragi copii, ascultaţi de părinţi şi nu porniţi singuri în călătorii.  Chiar şi locurile cunoscute pot deveni periculoase.

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria Căluțul de Mare sa aibe de acum povestea ei. 
Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Atelier de poveste – Călătorie in Africa


Claudia Groza, autoarea povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus o poveste personalizata cu si despre girafe. De ce girafe? Pentru ca in Atelierul Carabus copiii isi confectioneaza propriile jucarii, dupa inspiratie si dorintă dovedind ca imaginatia si creativitatea sunt stimulate de materiale, suporturi de lucru, ambianta si… povesti . Dupa  ce l-am confectionat in Atelierul de Jucarii pe Tobias – elefantelul colorat inspirati de povestea minunata a elefantelului colorat al Claudiei Groza, a venit randul girafei din povestea „Călătorie in Africa”.
Materialele necesare: girafa – sportul de lucru croit si cusut in prealabil, material textil (bumbac) sau vatelina, ac si ata, piele naturala, sabloane de flori, panglica, foarfece, pistol de lipit la cald, mini-pompoane divers colorate si ochisori mobili pentru papusi.
Cum procedam
Pasul 1. Umplem cu bumbac sau vatelina jucaria textila avand grija ca toate detaliile sa fie bine definite. 
Pasul 2. Odata incheiata prima etapa din realizarea jucariei, copiii descopera lucrul cu acul si ața. pentru cei mai multi dintre copii, coaserea este o activitate atractiva, care presupune nu doar atentie si concentrare, dar si efort in manuirea unei unelte atat de mici. Dupa coaserea cu ac si ata procedam la decorarea jucariei astfel:
Pasul 3. Desenam pe  spatele materialului de piele naturala: urechile, cornițele, coada si petele girafei. Copiii isi aleg culorile, textura si modelul acestora. Invata sa deseneze un tipar, sa realizeze un sablon si sa confectioneze detaliile necesare proiectului.
Pasul 4. Folosind sabloane de diferite forme si marimi (copiii isi aleg tot ceea ce isi doresc din sabloanele deja existente in atelier sau isi deseneaza propriile sabloane pentru fiecare etapa de lucru unde este necesar acest lucru), confectionam flori diferite – diversitatea fiind data de culoarea, textura si modelul pielii naturale, de combinatia acestora, dar si de creativitatea si imaginatia copiilor in alcatuirea florilor prin combinarea/suprapunerea diferitelor flori confectionate. 
Pasul 5. Decoram girafa din material textil  – prin lipire cu pistolul la cald, cu silicon – cu urechile, cornitele, coada si „pete” decupate din piele naturala. pistolul de lipit la cald este o unealta de crafting pe cat de utila si necesara, pe atat de atragatoare si uimitoare pentru cei mici. Cu toate acestea recomandam intotdeauna utilizarea acestei unelte doar cu ajutorul si in prezenta unui adult – coordonatorul/indrumatorul de atelier.
Pasul 6. Copiii isi aleg, cu bucurie si entuziasm, cum accesorizeaza girafele – de la culoarea si forma accesoriilor, la bogatia materialelor, a florilor, a ochisorilor mobili si  panglicii decorative, a mini-pompoanelor fiecare jucarie devenind unica prin alegerea facuta de fiecare copil in parte.
In cele ce urmeaza va invit sa admirati cateva din girafele confectionate in Atelierul de jucarii. 

Iata si povestea girafelor din Atelierul Cărăbus! Lectura placuta! 
Călătorie în Africa
„În zare se observă o întindere de verde, care nu este altceva decât pădurea ecuatorială, cu liane ce se întind ca o pânză de păianjen, astfel încât e greu să pătrunzi.
În altă parte, se vede un fir lung, albastru, ce şerpuieşte din loc în loc. Nu este altceva decât fluviul Nil, cel mai lung fluviu din lume.
       Ce culori frumoase! Ce animale pot vedea în acest continent, atât de mare?
       Africa este al doilea continent ca întindere, iar dintre animalele pe care le poţi vedea aici, enumăr: elefanţi, girafe, zebre, bivoli, maimuţe, antilope.
       Facem popas?
       Bineînţeles, în curând, zise balonul.
După aproximativ cinci minute, s-a făcut popasul mult aşteptat de micuţa noastră, care a devenit atât de dornică de a cunoaşte cât mai mult din tainele naturii.
Fiind neatentă, s-a împiedicat de un trunchi de arbore şi a căzut. S-a rănit destul de grav, rana este adâncă şi sângerează.
       Ahh, ce doare, nu mai pot merge. Simt cum mă arde locul, nu mai suport.
       Trebuie să facem ceva, vei pierde mult sânge.
O girafă îşi pleacă gâtul, o miroase pe micuţă şi îi spune:
       Nu te teme. Cunosc oameni care te pot ajuta.
Dinspre pădure, vin trei băştinaşi, purtând pe cap coşuri cu fructe. Zărind copila albă, aproape leşinată, cu sângele şiroind pe picior, s-au apropiat de ea. Unul dintre ei şi-a  rupt pantalonul şi i-a bandajat piciorul. Vorbind între ei, au stabilit să o ducă la vraciul din sat. Fetiţa era foarte slăbită, iar rana se putea infecta. Băştinaşii s-au uitat în dreapta, în stânga, nu au văzut pe nimeni. Dar nu mai era timp pentru a se întreba cum a ajuns această copilă albă aici.
       Duceţi-o la vraci, grăi girafa blând. Este mai mult speriată.
Balonul i-a însoţit îndeaproape, cu teamă şi emoţii.
Ajunşi la vraci – un fel de medic naturist – micuţa a fost aşezată într-un hamac şi atent cercetată. Rana i-a fost curăţată cu apă rece de râu. Vraciul a pregătit un ceai special din diverse frunze, a făcut incantaţii şi a folosit aburii pentru a trezi copila din leşin. I s-a dat să bea apă, şi a fost hrănită cu fructe şi o pastă de legume, foarte consistentă şi gustoasă – bănuim acest lucru, deoarece fetiţa a mai cerut o porţie.
       Mulţumesc pentru tratament, şopti micuţa, făcând semne pentru a se face înţeleasă.
Băştinaşii şi vraciul au dat din cap cu respect.
       Cum te simţi draga mea? întrebă girafa.
       Sunt gata de continuarea călătoriei. Îmi pare rău că ţi-am creat emoţii. Aş vreea să culeg cafea şi seminţe de cacao.
       Mergem să căutăm seminţe.
Şi au pornit spre culturile de cafea şi cacao, au cules boabe şi s-au răsfăţat la umbra palmierilor.
       Dragă girafă, cum este să fii atât de înaltă?
       Micuţa mea, uneori este dificil, dar fiecare avem farmecul nostru.
       Aşa este. Mie îmi plac girafele. Au o eleganţă aparte.
       Îţi mulţumesc în numele suratelor mele.
Când se pregăteau să pornească la drum, micuţa a zărit o familie de elefanţi care se spălau şi se jucau în Nil.
       Ce drăguţi sunt puii de elefant! Îmi amintesc de Dumbo, ha ha ha, râdea copila aplaudând veselă, parcă nici nu era rănită.
       Da, animalele sunt precum copiii: vesele şi jucăuşe, confirmă girafa, atingând cu buzele părul micuţei.
*
Dragii mei cititori, fiţi atenţi pe unde mergeţi şi bucuraţi-vă de toate fiinţele întâlnite în calea voastră.”

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

Călătorie in Africa – poveste personalizata


Călătorie în Africa
de Claudia Groza
În zare se observă o întindere de verde, care nu este altceva decât pădurea ecuatorială, cu liane ce se întind ca o pânză de păianjen, astfel încât e greu să pătrunzi.
În altă parte, se vede un fir lung, albastru, ce şerpuieşte din loc în loc. Nu este altceva decât fluviul Nil, cel mai lung fluviu din lume.
       Ce culori frumoase! Ce animale pot vedea în acest continent, atât de mare?
    Africa este al doilea continent ca întindere, iar dintre animalele pe care le poţi vedea aici, enumăr: elefanţi, girafe, zebre, bivoli, maimuţe, antilope.
      Facem popas?
      Bineînţeles, în curând, zise balonul.
După aproximativ cinci minute, s-a făcut popasul mult aşteptat de micuţa noastră, care a devenit atât de dornică de a cunoaşte cât mai mult din tainele naturii.
Fiind neatentă, s-a împiedicat de un trunchi de arbore şi a căzut. S-a rănit destul de grav, rana este adâncă şi sângerează.
      Ahh, ce doare, nu mai pot merge. Simt cum mă arde locul, nu mai suport.
      Trebuie să facem ceva, vei pierde mult sânge.
O girafă îşi pleacă gâtul, o miroase pe micuţă şi îi spune:
       Nu te teme. Cunosc oameni care te pot ajuta.

Dinspre pădure, vin trei băştinaşi, purtând pe cap coşuri cu fructe. Zărind copila albă, aproape leşinată, cu sângele şiroind pe picior, s-au apropiat de ea. Unul dintre ei şi-a  rupt pantalonul şi i-a bandajat piciorul. Vorbind între ei, au stabilit să o ducă la vraciul din sat. Fetiţa era foarte slăbită, iar rana se putea infecta. Băştinaşii s-au uitat în dreapta, în stânga, nu au văzut pe nimeni. Dar nu mai era timp pentru a se întreba cum a ajuns această copilă albă aici.

      Duceţi-o la vraci, grăi girafa blând. Este mai mult speriată.
Balonul i-a însoţit îndeaproape, cu teamă şi emoţii.
Ajunşi la vraci – un fel de medic naturist – micuţa a fost aşezată într-un hamac şi atent cercetată. Rana i-a fost curăţată cu apă rece de râu. Vraciul a pregătit un ceai special din diverse frunze, a făcut incantaţii şi a folosit aburii pentru a trezi copila din leşin. I s-a dat să bea apă, şi a fost hrănită cu fructe şi o pastă de legume, foarte consistentă şi gustoasă – bănuim acest lucru, deoarece fetiţa a mai cerut o porţie.
      Mulţumesc pentru tratament, şopti micuţa, făcând semne pentru a se face înţeleasă.
Băştinaşii şi vraciul au dat din cap cu respect.
      Cum te simţi draga mea? întrebă girafa.
      Sunt gata de continuarea călătoriei. Îmi pare rău că ţi-am creat emoţii. Aş vreea să culeg cafea şi seminţe de cacao.
       Mergem să căutăm seminţe.
Şi au pornit spre culturile de cafea şi cacao, au cules boabe şi s-au răsfăţat la umbra palmierilor.
       Dragă girafă, cum este să fii atât de înaltă?
       Micuţa mea, uneori este dificil, dar fiecare avem farmecul nostru.
       Aşa este. Mie îmi plac girafele. Au o eleganţă aparte.
       Îţi mulţumesc în numele suratelor mele.
Când se pregăteau să pornească la drum, micuţa a zărit o familie de elefanţi care se spălau şi se jucau în Nil.
     Ce drăguţi sunt puii de elefant! Îmi amintesc de Dumbo, ha ha ha, râdea copila aplaudând veselă, parcă nici nu era rănită.
  Da, animalele sunt precum copiii: vesele şi jucăuşe, confirmă girafa, atingând cu buzele părul micuţei.
*
Dragii mei cititori, fiţi atenţi pe unde mergeţi şi bucuraţi-vă de toate fiinţele întâlnite în calea voastră. 

Toate drepturile asupra textului aparțin autoarei, 
Claudia Groza. Contact: claudia_groza@yahoo.com

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria girafa sa aibe de acum povestea ei. 

Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Povestea Sfântului Nicolae



sursa
Sfântul Nicolae se sărbătoreşte pe 6 decembrie. În această zi copiii aşteaptă cadouri în ghetuţe de la Moş Nicolae, însă cei obraznici ar putea primi doar o nueluşă.
Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Crăciun începe cu povestea unui bătrân numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra.
Se spune că acesta poseda puteri magice și a murit în 340 a.H. fiind îngropat în Myra. Târziu, în secolul XI, soldații religioși din Italia au luat rămășițele sfântului cu ei înapoi în Italia. Ei au construit o biserică în memoria lui, în Ari, un oraș port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creștini din toată lumea au venit să viziteze Biserica Sfântului Nicolae, potrivit wikipedia.org.
În tradiţiile româneşti Mos Nicolae are atribuţii străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fără lumina şi căldura, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de  razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor, scrie crestinortodox.ro.
sursa

Moş Nicolae a trăit în secolul al XV-lea, în Orientul Mijlociu, a fost cardinal de Myra şi a fost recunoscut ca sfânt, începand cu secolul al şaisprezecelea. “Dacă Moş Nicolae a existat în zilele acelea, trup şi sufle,t acum există şi în zilele noastre ca spirit, spiritul generozităţii al credinţei, al bunătăţii”, a completat preotul Valentin Fotescu.

În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sân-Nicoară şi este cel mai popular sfânt din Ardeal. În popor se mai spune că iarna începe odată cu sărbătoarea de Moş Nicolae, care bătrân fiind, îşi scutură barba aducând astfel prima zăpadă.
Potrivit culturii populare, dacă Moş Nicolae vine pe un cal alb, iar Sfântul Ioan pe un cal negru se spune că se întoarce iarna.
Ei au preluat legenda lui Moș Nicolae în locurile lor natale. Legenda s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa în secolul al XII-lea ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile. Germania, Franța și Olanda celebrează ziua de 6 decembrie ca o sărbătoare religioasă și oferă cadouri copiilor și săracilor, și ajută fetele sărace să se mărite oferindu-le o zestre.
Când colonistele olandeze au călătorit în America, au adus cu ele un episcop care purta un costum roșu și mergea călare pe un cal alb. Imaginea americană a episcopului va evolua treptat până la cea a unui bătrân spiriduș vesel. A fost descris ca un bătrân olandez vesel și bucălat din comedia Istoria New-York-ului a lui Washington Irving.
Anul 1823 a continuat poveștile cu Moș Nicolae cu publicarea poemului “O vizita a lui Moș Nicolae” al lui Clement Moore. Multe țări și-au păstrat propriile obiceiuri și tradiții de Sfântul Nicolae. In unele culturi, Sfântul Nicolae călătorește împreună cu un însoțitor care îl ajută. În Olanda, episcopul navighează pe un vapor sosind pe 6 decembrie.
În Germania, Sfântul Nicolae călătorește tot cu un însoțitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate și o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiți cu câteva lovituri de nuia.
În Italia, La Befana este zâna bună care se îmbracă în negru și aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. În multe țări latine: Spania, Puerto Rico, Mexic și America de Sud, copiii îi așteaptă pe cei trei regi să le aducă daruri de Crăciun.

Atelier de poveste – un atelier pentru câstigătorii Premiilor I in Concursul "Toamna, rodnic anotimp"



    Atelierul de Poveste este Premiul pe care copiii cu lucrari premiate cu Premiul I la Concursul Național de Creație Artistico-Plastică „Toamna, rodnic anotimp” l-au primit din partea organizatorului Atelierul de Creație pentru copii si Ludoteca „Cărăbus”.
    De ce Atelier de Poveste? Pentru ca povestile copilăriei sunt amintiri ce dăinuie o viață, sunt lumi, emotii, vise, farmec, creativitate, joaca, bucurie, imaginație – comori ce sunt purtate in suflet totdeauna. Mici sau mari, inimile poartă in ele misterul si tâlcul fiecarei povesti in parte. 
    Miruna, Alexandra, Andreea, Matei si Tiberiu au deslusit misterul si tâlcul povestii lui Tobias, elefanțelul colorat al Claudiei Groza autor român de carte pentru copii. Tobias ne-a inspirat si am descoperit impreună o poveste despre curaj, despre depăsirea propriilor limite cu bucurie si incredere in forțele proprii.
    Cum au reusit copiii toate acestea? Realizând fiecare in parte propriul lor elefănțel colorat utilizand materiale simple, accesibile, frumos colorate din Atelierul Cărăbus: materiale textile si piele naturală (pentru urechi si coltii de fildes), ac si ață, flori din fetru, pistolul de lipit la cald (o unealta de crafting pe care copiii au utilizat-o pentru intaia oara) si ochisori mobili. 
     
Cum am procedat? Aflați din imaginile urmatoare!
Mai intai, am facut cunostinta si ne-am imprietenit rasfoind impreuna Revistele Meki 
Copiii si-au ales un partener de lucru si au format echipe
Ne-am amuzat, ne-am jucat, am impartasit cunostinte despre elefanti si lumea acestora.
Am invatat, in joaca, despre FILDES.
Dupa confecția jucariei, am cusut cu ac si ață.
Tiberiu, fratele mai mare si indemanatic al lui Matei, ne-a uimit cu abilitatea lui de a coase.

” – Elefănțelul tau e dolofan!
– Da, e un grăsun!”
„- Eu vreau sa-i pun urechi mari si colorate!”
Tobias, e pregităt sa fie decorat!
…da, e aproape gata!
Pot sa-i pun  si flori?
-„Pot sa-l iau acasă?? 
– Eu stiu sa cos!

Uneori e nevoie si de puțin ajutor…
„Bunica m-a invățat sa cos!”
Invățăm să utilizăm cu pistolul de lipit la cald
Am realizat elefănței handmade, colorati, iar apoi i-am decorat – fiecare copil după gustul său – dezvaluind astfel preferinte pentru culori, pentru asezarea elementelor decorative, descoperind in joaca toate abilitățile si resursele interioare ale fiecăruia: creativitatea si imaginația, utilizând ca unelte principale indemanarea si dorinta de joaca, dar si veselia si buna-dispozitie.

Felicitari dragi copii, Miruna, Alexandra, Andreea, Matei si Tiberiu! 
Tobias, elefănțelul colorat al Atelierului Cărăbus inspirat din povestea  Claudiei Groza

Atelierul povestilor inventate de copii


      ” A fost odata un pilot care vroia sa mearga la prietenul lui de pe Luna. Dar un crocodil rau si urat i-a ascuns bateria de la racheta dupa mateoriti. Pilotul a sapat cu excavatorul spatial, a luat bateria si a pus-o la racheta si a zburat pe luna la prietenul lui!”  este povesta inventata de M in cadrul Atelierului de povesti. 
    Dupa aceasta poveste am realizat un colaj utilizand urmatoarele materiale: paspartu color – gri, hartie pentru scrapbook CreaShop Hobby & Crafts, foarfece, perforator deco – fulg de nea, lipici.
   Cum am procedat? Am decupat elemente de diferite dimensiuni, texturi si culori inchipuind planetele. Matei a perforat hartia pentru scrapbook cu ajutorul perforatorului deco confectionand fulgi de nea – ca simboluri pentru stelele din Univers. Am desenat si decupat impreuna o racheta, iar apoi Matei a purces la lipirea tuturor elementelor intr-un colaj. 
Spor la creat tuturor!

Printre file de poveste


Aventura povestilor noastre unice, personalizate si irepetabile a inceput cu mult timp in urma, odata cu prima carte personalizata pe care am realizat-o pentru copilul meu. A fost si prima lucrare de lucru manual cu care am participat la un concurs in mediul on-line, incercare ce a deschis drumul catre nenumarate alte provocari ulterioare carora le-am dat curs si care mi-au adus atatea satisfactii.

Fereastra catre imaginatie, intredeschisa de catre Oana pe cand eram la inceputurile blogului, a ramas de atunci larg deschisa si m-a facut sa vad locuri din Universul inspiratiei si mintii mele despre care nici macar eu nu banuiam atunci ca exista. Ma uit cu nostalgie si bucurie la aceasta carticica si ma incanta de cate ori Dante o alege din biblioteca si spune cu mandrie: „asta e cartea facuta de mama mea”. A fost creata pe baza preferintelor lui de atunci, zana Clopotica, frumusetea ei incantandu-l si atragandu-l irezistibil oriunde o vedea.  Pentru mine are o semnificatie aparte, stiu ca este unica si speciala pentru copilul meu.

O alta poveste ce a devenit carticica pentru Dante este cea scrisa de catre prietena noastra draga, Claudia Groza.  Ea scrie povesti personalizate pentru copii dar si pentru adulti, pentru diverse ocazii si evenimente.  Una din aceste povesti a ajuns si la noi iar eu am transformat-o intr-o carticica de seara pe care sunt convinsa ca o voi citi inca multa vreme de acum incolo micutului meu. Pe masura ce creste descopera noi comori ascunse in paginile acestei carti, pe langa faptul ca isi regaseste cu incantare numele scris si rostit intr-o poveste.

Acestea sunt povestile noastre unice concretizate in carticele palpabile devenite amintiri dragi ale copilariei. Avem insa si povestile de fiecare seara, povesti pe care copilul le cere dupa criterii numai de el stiute. Dar despre acestea intr-o alta …. poveste.

Va asteptam si pe voi cu povestile voastre inventate, unice si irepetabile, in noua noastra colectie lansata in cadrul Atelierului virtual de creatie. Colectia este deschisa si va asteapta sub titlul Povesti de vara, Povesti de seara, Povesti inventate de mamici.  

                                                                                           by vavaly

Această prezentare necesită JavaScript.

Povesti de vara, Povesti de seara, Povesti inventate de mamici


     Vara cu zilele ei lungi, cu serile calde, mangaietoare, imbie la joaca matinala, la odihna amiezii si alte ore de joaca pana cand luna rasare pe cerul varatic incununat de stele scanteietoare. Matei adoarme intotdeauna cu povesti si deseori imi cere sa-i impletesc povesti cu personaje din desenele animate de el  preferate sau chiar despre prieteni imaginari.

 

     Imaginati-va numai cum Ciocanel (Manny iscusitul) gateste si imparte – la micul dejun – o omleta cu cascaval si o salata de rosii cu  hazlia Peppa Pig si purpuriul Barney! Cum, in alta poveste, Turtita, nu se rostogoleste pacalind iepurele si ursul, ci se opreste si ii invata pe fiecare sa plamadeasca si sa coaca placinte. Mai apoi imaginati-va povestile noastre care rezolva o intrebare a zilei: „Unde se duc toti oamenii acestia, mami?”, detaliind intr-o singura poveste aventuri ale oamenilor de pe strada care merg unii catre aeroport, alti oameni care vin de la munca spre casa ori oameni care se relaxeaza pe bancute umbrite etc.
    Povestile noastre de vara, povestile noastre inventate pentru somnul de amiaza sau cel de seara sunt intotdeauna despre prietenie, despre a imparti cu ceilalti, despre compasiune, bunatate, despre bine, incredere si ajutor, dar si despre posibile pericole din care personajele noastre ies cu bine datorita istetimii, bunatatii lor ori datorita unui inger pazitor ascultator al rugaciunii copilului mic. Povestile noastre inventate sunt nesfarsite intamplari cu prieteni ce vietuiesc in cartile de povesti ori in povestile lor desenate, animate.
    Personajele preferate ale copilariei trec pragul imaginar al cartilor si al desenelor animate prinzand viata printre genele usor adormite, cu pleoapele coborate, visatoare la aventuri nestiute de prichindel si nici chiar de mama pana in timpul rostirii lor. Da, povestile noastre de vara, de seara, povestile noastre inventate prind viata chiar atunci cand rostim; de indata!
     Voi ce povesti de vara ati rostit, cu ce aventuri v-ati indemnati copiii la visare, in bratele caror perosnaje v-ati alinati copiii pentru somnul de amiaza si seara. Rostiti-ne, va rog, povetile de voi inventate!

      Si pentru ca povestile prind viata si farmec doar atunci cand sunt ascultate, va rog sa le impartasiti cu noi in micuta noastra colectie de povesti inventate deschisa chiar acum si aici, indemnandu-ne la visare! Asadar, inventati! Povestiti!

 

Cu drag vă ascultă,

Maria si Matei

 


document.write(”);

Poveste personalizata pentru micul Matei


    Daca ma intrebati cine este Claudia Groza, voi raspunde asa: „Claudia este un inger imbracat in straie omenesti!” Daca inca nu ati descoperit bucuriile pe care Claudia le presara in sufletele noastre, va invit sa aflati – din povestea personalizata scrisa de Claudia pentru micul meu Matei – cata delicatete, imaginatie si incantare pot oferi povestile ei. Si inca ceva! Povestile Claudiei Groza pot deveni un dar minunat pentru copiii, parintii sau prietenii vostri!  Trebuie doar sa o lasati pe Claudia sa afle ca va doriti o poveste personalizata in vietile voastre! Detalii aici: povesti-personalizate-pentru-copii.html

Visul lui Matei

Vi s-a întâmplat vreodată să vă doriţi ceva care unora li se pare de nerealizat? Întindeţi braţele spre ceea ce vă place, spre visele voastre. Când munciţi cu încredere şi pasiune, este imposibil să nu reuşiţi.

Este o dimineaţă de mai. Soarele se ridică semeţ pe cerul albastru sidefiu, acoperit cu scame de nori. Vântul se  plimbă discret printre frunzele de un verde smarald, ce îţi face poftă de mâncare. O rază s-a furişat discret printre nori. Este atât de zburdalnică şi curioasă! La fel de curios este şi Matei, băiatul din povestea noastră, care este pasionat de avioane, nave spaţiale, motoare. Îi place să descopere cum funcţionează motoarele care pot ridica spre cer avioanele uriaşe. Dar navele spaţiale cum ajung pe alte planete? Toate aceste răspunsuri le vom afla în compania micuţului cercetător. “Cum ar fi să construiesc ceva care ar fi de folos oamenilor?” se gândea uneori micuţul.
Îngerul său păzitor îi asculta gândurile în fiecare seară, aşa că, de data aceasta i-a răspuns.
– Matei, tot ce îţi doreşti tu, se poate realiza.
– Cine vorbeşte? Vreo creatură Bakugan cumva? întrebă cu teamă băiatul.
– Nuuu, nu te speria, sunt îngerul tău păzitor. Îţi cunosc gândurile şi dorinţele. Să-ţi spun un secret: dacă vei mânca sănătos, fructe şi legume, celulele din creierul tău vor crea trasee speciale pe unde informaţiile pe care le afli din cărţi, filme documentare, vor circula rapid, ca într-un labirint, iar atunci, tu vei fi capabil să îţi construieşti invenţia.
– Da? Crezi că voi reuşi să fac o pernă de aer pe care avioanele să o folosească la aterizare?
– Bineînţeles că poţi, şopti îngerul, şi-l mângâie uşor pe umărul drept, acolo unde stă întotdeauna.
*
Era o noapte ca-n poveşti. Luna asfinţise, lăsând pământul singur, cu stelele. În mijlocul nopţii, stelele stăteau de vorbă cu pământul despre necuprinsele taine ale cunoaşterii, cu glasuri şoptite ca să poată fi auzite de urechile oamenilor.
Îngerul păzitor, care îi ascultase rugăciunea, s-a hotărât să-l ajute pe băiat să-şi împlinească visul. Pleoapele au acoperit încet ochii de o frumuseţe unică, şi gândul l-a purtat pe micuţul nostru Matei în cel mai sofisticat laborator, unde se fabricau motoare. Miros de ulei, zgomote puternice sau moderate îi gâdilau simţurile băiatului.
– Bine ai venit în atelierele noastre, spuse un domn înalt, îmbrăcat într-un halat albastru.
– Bine v-am găsit, adăugă timid Matei.
– Ce băieţel adorabil! Te rog să vii cu mine. Îţi voi arăta munca noastră. Înţeleg că eşti fascinat de motoare, iar când vei fi mare, vei dori să construieşti ceva care va uimi întreaga omenire.
– Mulţumesc, a adăugat copilul, roşind. Da, este visul meu.
– Cu siguranţă se va împlini dacă vei învăţa bine la şcoală şi vei citi multe enciclopedii. Acum, să pornim la drum.
Domnul înalt, cu halat albastru, l-a luat pe Matei de mână, şi a început să-i explice cum ia naştere un motor. Piese mici se prindeau între ele şi alcătuiau un mic „monstru”. Rotiţe de diferite dimensiuni dădeau viaţă maşinăriei ce căpăta contur. Într-un alt colţ al atelierului erau adăugate fire fericite să participe la acest joc „al monstrului” care va ridica de la sol avioane puternice, nave spaţiale sau vor pune în mişcare automobile, tractoare sau motociclete.
–         Câtă muncă! Mă aşteptam să fie mai simplu, mărturisi Matei.
–         Atunci când îţi place ceea ce faci, totul este o joacă, spuse gazda.
*
Dimineaţa l-a găsit pe micuţul nostru Matei cu palma strânsă de marginea patului. Părea că ar ţine între degete un motor de avion în miniatură.
Întinzându-se uşor, zâmbetul zglobiu îşi făcu apariţia pe chipul luminos, angelic.
– Ce vis frumooos am avut!
Însă, întorcând privirea, a observat că pe pernă se afla un bilet: Nu uita niciodată: visele se pot îndeplini. Trebuie doar disciplină, voinţă şi multă muncă.”
 Toate drepturile asupra textului aparţin autoarei Claudia Groza. Contact: claudia_groza@yahoo.com

Si pentru ca simt sa va impartasesc totul, marturisesc ca ma simt onorata de diploma de participare ce mi-a fost acordata de catre minunata scriitoare ca urmare a inspiratiei copilaresti a lui Matei de a aduce in planul real frumusetea si culorile minunate ale povestilor din Tolba cu Povesti a Claudiei! Multumim!!!

by Maria & Matei

Matei si Tolba cu povesti


Claudiei, cu toata dragostea

Toate lucrurile din jur zaceau inmarmurite in tacearea aceea taioasa, rece, de parca arunca in timpane tonul nesfastit al unui dor teribil dupa tati. Matei era suparat, suparat de-a dreptul, o suparare incarcata de tristete si emotii. Trebuia sa mearga impreuna in acest week-end la tara, intr-un satuc de munte, doar ca tati trebuia sa se imparta totdeuna intre  bucuria tumultoasa, trepidanta, din familie si nesfastitul, solicitantul, mancatorul-de-timp-joaca-energie job.

 Tanjea dupa omul de zapada pe care tati ii promisese ca il vor modela impreuna; pregatise pentru nas un morcov, pentru nasturi trei bumbi de taciune – cativa carbuni tainuiti in graba intr-o punguta pitita in traistuta viu coloata, un fular ros de timp, tarcat si cu multe fire trase.

Timpul trecu si telefonul tipa a amanare; tati nu va sosi la timp, intervenise ceva urgent la lucru si  toate planurile lor se schimbara. Timpul se va scurge totusi in asteptare.  Mama il imbratisa; simtise si ea ca tatal lui Matei suferea – il auzi in telefon tusind nervos si sugrumat a iritare si se simti impartita in doua lumi – a copilariei si cea a adultilor. Se tulbura si ea si tacu. Ii iubea si ii intelegea pe amandoi deodata. Nu avea intodeuna un plan de rezerva, dar cauta cu maini tremurande cartea preferata a micutului Matei. Tolba cu Povesti il linistea totdeuna pe Matei, tragandu-l intr-o atmosfera transpirand de incredere, a trairi enigmatice, fantastice,.

Din Tolba isi luau amandoi portia de bucurie, cu tacamuri de argint,  de parca mancau o tarta delicioasa gatita din cuvinte magice, in tinda unei casute de poveste. Tolba, scrisa de tanara ei prietena, ii hranea  pe amandoi seara de seara, tinandu-i cu sufletul la gura, intorcandu-i in trecut, in vremuri de poveste, aducandu-I mai apoi intr-un prezent in care un bob de mazare gazduit intr-o teaca poate oferi intelepciune unui copil iubitor.  Tristetea pieri, bucuria infiripata timid  la inceput stralucea acum pe chipurile lor.

Matei se grabi sa-si aduca trusa de carioca in toate culorile curcubeului si se tolani pe traversa pufoasa ce imbraca podeaua de lemn. Trecu printre paginile cartii, desenand in carioca, poveste dupa poveste. Tainui numai pentru el culorile alese si, cand

 se simti eliberat de dorul pentru tatitranspus in desenarea povestilor Claudiei – tanara povestitoare ce ii imbratisase pe amandoi

 cu darnicia si blandetea ei – zvacni in sus cu chiote de bucurie. Mama tresari si rase in hohote eliberata de frustrarile tainuite pana atunci in suflet. Trecusera ore de atunci si in usa se auzi cheia rasucinsu-se. Toate bagajele asteptara cuminti la usa si erau gata de plecare. Un singur lucru mai trebuia impachetat si Matei aseza in traistuta cu bumbi de taciune, Tolba cu Povesti colorata in culorile dorului de joaca cu tati!

Uneori doar povestile pot impaca inima tanjind de dorul de parinti si de joaca. Seara de seara Matei se imbraca in straie de poveste, calatorind agatat de un puf de papadie. Nu stiti inca despre ce este vorba? Nu puteti afla altfel decat citind Tolba cu Povesti a Claudiei!

Sfarsit!

Această prezentare necesită JavaScript.