Atelier de lumanarit pentru Sfintele Pasti

Am avut ocazia de curand, la invitatia d-nei prof. G. David sa luam parte  - eu si Matei – la un eveniment aparte care a avut loc la gradinita Waldorf. Incantati si pusi pe fapte mari ne-am prezentat cu multa emotie si nerabdare la Atelierul de creat lumanari pentru Sfintele Pasti. Si nu am mers oricum, ci ne-am alaturat si noi expozitie speciale de Pasti creata in gradinita Waldorf spre incantarea copiilor si cadrelor didactice gazdele acestui eveniment. Iata si imaginea tabloului nostru de Paste cu care am ajutat un pic expozitia minunata alcatuita din oua incondeiate, picturi pe sticla, iepurasi in miniatura confectionati din fetru, suporturi de oua din carton, feicitari si alte creatii ale copiilor de la gradinitele LPS  si Waldorf din Braila.

Inceputul evenimentului a fost unul atat de placut – am facut cunostinta cu gazdele, am admirat expozitia si albumul creat special pentru acesta expozitie – un album handmade in care cadre didactice si parinti si-au exprimat in frumoase cuvinte emotiile si incantare fata de lucrurile create impreuna cu micutii in gradinite, fata de evenimentele organizate. Albumul a fost decorat si cu imagini din cadrul festivitatilor organizate in luna martie – o luna atat de plina in inspiratie si sarbatori frumoase.

Mai apoi, dupa ce pregatirile pentru Atelierul de lumanaria au fost gata – suficient timp cat Mateiul meu sa se acomodeze cu noul spatiu, dar si cu copilasii din gradinita Waldorf, ni s-a descoperit surpriza evenimentului. Lumanarile le vom crea chiar noi! Da, da! Nu vom fi asitat la cum se face o lumanare, ci copiii si parinti laolalta isi vor crea lumamnarile cu care vor lua lumina in noaptea sfanta! minunat, nu-i asa?! Imaginati-va rumoarea, exclamatiile si fetele surprinse ale celor prezenti! Eu aveam inima pana la cer de bucurie!

This slideshow requires JavaScript.

Totul s-a petrecut astfel: copii si parintii au primit mai intai lamuriri despre cum se va desfasura atelierul, s-au impartit materialele si s-au dat lamuriri asupra operatiunilor si ritmul in care vor decurge acestea. Apoi, la doua masute de lucru dotate cu vase din inox cu ceara topita, au fost chemati, pe rand, cate un copilas care a primit in prealabil cate un fitil – fir de ata de bumbac si un servetel de hartie. Cadrele didactice gazde au ajutat si indrumat fiecare copilas sa isi scufunde firul de ata de bumbac in vasul cu ceara. la inceput tematori copiii au prin imediat rostul si mersul lucrului de acest fel, astfel ca in scurt timp doamnele educatoare au fost inconjurate de copii nerabdatori in a lucra lumanari de Paste. Pentru ca lumanarile sa prinda contur, copiii au trecut de cate 10 -15 ori fitilele prin vasele cu ceara. Cuvintele depre cat de frumos si inspirata a fost tema acestui atelier creativ sunt de prisos, astfel ca va invit sa urmariti imaginile evenimentului de Pasti organizat de gradinita Waldorf, nu inainte de a multumi d-nei prof. G. David pentru ocazia minunata de a participa la Atelierul de lumanarit. Multumesc! :)

by Maria

Imbratisari primavaratice pentru educatori si parinti

Felicitarea pop-up a fost realizata ca dar pentru d-na Educatoare G. David, bunul si nepretuitul profesor, care  facut ca acomodarea lui Matei la Gradinita noastra magica – Gradinita Liceului cu Program Sportiv din Braila sa se desfasoare lin, cu intelegere si cumpatare fata de schimbarile din viata lui Matei. Nu e usor sa renunti la pruncie, iar trecerea la etapa prescolara e intotdeuna plina de emotii, asteptari si nu rareori frustrari.

     D-na profesor G. David ne-a fost alaturi incuranjandu-ne, dar mai ales ne-a sustinut pe fiecare in parte; pe mine ca mama – acordandu-mi credit nelimitat la timpul, rabdarea si intelegerea dansei, dar si micului Matei pentru a reusi, incet, dar cu pasi siguri catre independenta. Relatia mea cu Matei a devenit, desi la fel de constanta in emotii, sentimente, trairi, o relatie in schimbare.

      De la Raluca Jacono - consilier Familylab.at – am invatat si descoperit ca nu trebuie sa fiu responsabila si pentru fericirea lui Matei cat timp este la cursurile desfasurate in cadrul gradinitei si ca este bine sa las ca Matei sa se descurce, dar si sa isi dezvolte o relatie cu d-na educatoare. Ii multumesc Ralucai pentru ca ne-a fost alaturi, descoperindu-ne ca Da, copilul are voie sa-si manifeste frustrarile, dar si d-nei educatoare G. David pentru ca  a confirmat prin atitudinea dansei toate schimbarile cuplului nostru mama-copil ca un fapt real, viabil, acceptat si mai ales sustinut, dar si nevoia cuplului nostru de a trece prin perioada de desprindere (pentru eu si Matei nu am fost despartiti niciodata pana la acesta varsta mai mult de maxim 4 -5 ore, o data, rar de doua ori pe saptamana). Astfel incet, noi am devenit eu si Matei si astfel am facut poate cel mai important pas din viata noastra – primul pas catre independenta, primul pas catre acel Eu personal, al fiecaruia dintre noi – mama si copil. Astfel suntem in prezent in perioada in care, dupa de 5 luni de acomodare, Matei sa mearga la gradinita de buna voie, vesel, iar despartirea matinala sa fie una placuta, cu imbratisari si un dulce “Sa fii cuminte mami!” pe care mi’l adresaMatei mie, in fiecare dimineata! :)

     As dori sa multumesc de asemenea si cadrelor didactice din Gradinita L.P.S. Braila pentru bunatatea, intelegerea si sustinerea lor. Fara domniile lor drumul nostru catre Gradinita ar fi fost poate si acum presarat de lacrimi. Ceea ce insa mi-a bucurat sufletul peste masura este apropierea din partea parintilor pe care i-am cunoscut mai in aproape cu ocazia workshopului pentru parinti sustinul de d-na prof. E. Bucovala – “Educa asa!”. Nu am destule cuvinte sa descriu interesul, empatia si sustinerea, incurajarile primite, alaturi de confirmari ale acomodarii celorlati copii in aceasta gradinita datorita cadrelor didactice minunate de aici (Matei nu este primul si nici singurul copil transferat la aceasta gradinita din pricina neacomodarii la alta gradinita semn ca pentru fiecare copil exista o gradinita potrivita, doar ca trebuie cautata si incercata).

    Asadar, inchei multumimdu-le deodata tuturor acestor suflete minunate – educatori si parinti, cu multa consideratie pentru munca si eforturile lor in folosul copiilor, iar Ralucai Jacono ii daruiesc, virtual, mii de imbratisari si zambete primavaratice.

Cu mare drag, Maria

P.S. Pentru realizarea felicitarii pop-up de Paste au fost necesare urmatoarele materiale: caron color verde, planse de desenat iepuras, mielut si oua de Paste, fasii de hartie colorata rosie pentru fundite, adeziv, lipici. Cum am procedat? Am pliat in jumatate cartonul verde format A4, iar apoi am pliat la cativa centimetrii distanta in ambele parti ale felictarii pentru a crea o fanta pe care am lipit mielutul pictat in acuarela. Toate elementele pentru decorarea felicitarii au fost mai intai pictate in acuarela, utilizand tehnica dactilopicturii, decupate dupa uscarea completa si lipirea pe corpul felicitarii. Am adaugat doua fasii colorate pentru a inchide felicitarea cu o funda si am ornat ouale de Paste cu cate o panglica de hartie rosie.

This slideshow requires JavaScript.

Felicitari pentru doamnele educatoare

Uite ca incetisor am trecut cu bine peste prima parte a gradinitei, cu toate emotiile aferente, cu perioada de acomodare (destul de scurta din fericire), cu greutatea trezitului dimineata si am ajuns la serbarea de iarna. Nu, inca nu a avut loc, deseara il asteapta copiii pe Mos Craciun asa cum se cuvine, cu poezii si cantecele. Daca in prima zi de gradinita vorbeam despre emotiile ce ma incercau atunci,  constienta fiind si de trairile micutului meu, acum simt ca emotiile primei serbari sunt mai mult din partea mea. Copiii au invatat frumusel tot ce au de facut, cel putin in ceea ce priveste programul artistic. Cu siguranta emotiile vor veni atunci cand va apare Mos Craciun cu sacul plin. Dar pana atunci… mai sunt cateva ore si eu sunt numai cu gandul la micutul meu care aseara ma invata cum se danseaza corect pe melodia “Florile dalbe”…

In semn de multumire fata de grija si iubirea lor , am realizat impreuna cu Dante doua felicitari pe care astazi le-a inmanat cu bucurie doamnelor.  Bucuria cu care le-au primit si mandria cu care le-au aratat celorlalti au rasplatit din plin munca noastra de cu seara.

Felicitarile le-am realizat cu braduti si fulgi de nea,  pentru ca a nins mult mult si bradutii au zapada multa pe ei (daca era dupa Dante acoperea fiecare bradut cu multi fulgi de nu se mai vedea nimic).  Gaselnita noastra – de fapt ideea lui Dante in intregime -  a fost sa avem braduti cu umbra (intotdeauna e bine sa asculti ideile copiilor, pot fi geniale).  Cum? Sub fiecare bradut am pus cate un altul de culoare verde inchis, la o felicitare numai cate unul, pe aceeasi parte, la cealalta cate doi, fiind umbra de ambele parti, dupa cum bate soarele  sau inserarea.  Am descoperit ca este mult mai bine si mai usor sa ii pun lipici in paleta de culori si de acolo sa ia cu pensula, nemaifiind astfel tentat sa puna prea mult lipici pe ceea ce lucreaza. Asa ca, dragi mamici, folositi acest truc cu incredere. Copiii vor fi incantati sa realizeze colaje si felicitari pentru cei dragi.

Dante a vrut sa decoreze si interiorul felicitarilor cu stelute desenate de el si si-a lasat si semnatura ( nu, nu isi scrie singur numele inca, dar ma pune pe mine sa il ajut si scriem impreuna ca la clasa I ).

Perticipam cu aceste felicitari in concursul Mihaelei, un concurs aniversar cu felicitari de iarna la care va invitam si pe voi sa participati cu drag.

Spor la joaca, veselie si bucurie tuturor!

by vavaly

Acomodarea la gradinita

Aniversarea celor trei anisori la Gradinita Magica
    M-am trezit din senin imbratisata de catre Mateiul meu ce rostea cu buzele-i mici lipite de obrazul meu mirat: “Multumesc mami, pentru ca m-ai dus la Gradinita Magica!” Desi sunt obisnuita cu gesturile tandre ale lui Matei, puiul meu reuseste de fiecare data sa ma surprinda prin mesajele sale, mereu actuale si de fiecare data in tema cu preocuparile noastre recente.
    Mesajul acesta insa este rodul cules al schimbarii benefice din viata noastra de familie, si intr-un sens foarte restrans, ca un nucleu al vietii lui Matei, o schimbare radicala, pozitiva si cu maxima incarcatura de veselie si frumos. Matei e fericit; este acum fericit! Din nou! Da, fericirea se poate pierde undeva pe drumul copilariei si da, se poate regasi, recapata. Este doar nevoie de incredere si iubire! Am vazut si simtit asta, cu ochii si sufletul meu! Matei a redevenit dintr-o data, ca urmare a unei simple decizii, Mateiul pe care eu il stiam: increzator, vesel, fericit la trezirea dis-de-dimineata.
    Plecarea matinala din caminul nostru nu mai intristeaza pe nimeni, desi Matei inca ma mai intreaba daca mergem la gradinita magica sau la cealalta gradinita (“gradinita unde nu mi-a placut”), iar apoi odata ce confirmarea a fost rostita, abia asteapta sa plecam. Tati participa si el cu bucurie – ne conduce de fiecare data la gradinita si despartirea de el este usoara si senina; niciunul dintre noi, parintii lui Matei, nu mai incepem zilele cu inimile grele, indurerati si infricosati de presiunea care o asezam asupra lui Matei rugandu-l si insistand sa mearga la gradinita. Simteam ca este prea mult, ca nu e in regula si ne intrebam de ce Matei nu se imbogateste nicicum cu macar numele unui coleg, iar odata cu episoadele nocturne in care Matei isi manifesta frustrarile de peste zi udand asternuturile am realizat amandoi ca e prea mult, chiar daca Matei mergea la gradinita in urma a doua ore continue de negocieri si rugaminti.
Grupa Fluturasilor – Gradinita Magica
   Odata decizia luata de a-l transfera la noua gradinita, curiozitatea si veselia lui Matei au inlocuit neincrederea si sentimentul de abandon. Impreuna cu noua educatoare a lui Matei, d-na Georgiana D. am decis ca este mai bine pentru Matei sa fiu prezenta pe parcursul primei saptamani de gradinita si ca astfel acomodarea cu spatiul, cu noii colegi si cu domnia sa va fi mai usoara si mai frumoasa. Pentru saptamanile ce urmeaza ne-am sfatuit (de fapt am fost amandoua “gand la gand”) sa incercam sa reducem timpul in care eu raman in clasa de cursuri.
    Astfel, pentru inceput imi voi lua de lucru la gradinita, pentru a reduce timpul pe care eu il acord lui Matei participand alaturi de el, dar voi fi prezenta in clasa chiar daca ma voi concentra pe un lucru personal de facut, iar in zilele urmatoare voi incerca sa-mi gasesc o masa de lucru separata de cea la care lucreaza Matei.
    Pana acum nu am facut decat sa particip cumva fara sa intervin in dialogurile doamnei educatoare cu Matei ori cu ceilalti copii, dar fiind un exemplu pozitiv pentru Matei participand cu drag la toate activitatile lor: am cantat, dansat, aplaudat, si chiar aprobat tacit, din priviri si zambete toate cate se petreceau la cursuri. Matei e fericit in timpul cursurilor, iar copii m-au urmarit curiosi si ma indragesc poate pentru ca le stiu cantecelele si poeziile (invatate cu Matei acasa pentru a recupera cursurile pierdute) sau poate pentru ca nu ma dau la o parte cand e vorba de macait si topait prin sala de curs.
    Am simtit de multe ori privirea aprobatoare a educatoarei si m-au linistit toate gesturile ei ce indemnau la intelegere si compasiune cand Matei obosea si isi gasea altceva de lucru, aratandu-mi tacit ca varsta lui Matei (trei anisori abia impliniti) isi spune cuvantul, potolindu-mi impulsul de a-l stimula verbal pentru a fi mai concentrat si mai activ la activitati.
   Asadar, acomodarea lui Matei la gradinita va parcurge – dupa saptamana petrecuta impreuna participand la activitatile Grupei Fluturasilor – si cu o saptamana in care eu voi fi prezenta in sala de clasa, dar voi avea  alta preocupare, lasandu-l pe Matei sa participe fara ne mai tine de manute.
Sunt convinsa ca va simti nevoia ca si pana acum sa ne imbratisam si sarutam pe parcursul celor patru ore si ca va parasi pentru acest ragaz tandru chiar si un dans/joc in plina desfasurare, dar voi fi acolo pentru orice gest prin care va simti nevoia sa-si manifeste dragostea. (Nu am inca un raspuns/ o alternativa pentru nevoia lui de a-si arata tandretea atunci cand nu voi mai fi langa el…).
    Totodata ne-am gandit si am zambit amandoua (eu si d-na educatoare) la coincidenta de a fi gandit amandoua ceeasi cale de urmat in acomodarea lui Matei: ca ultimile cinci minute din orele de cursuri sa astept in afara clasei, iar de la o zi la alta sa maresc rastimpurile in care asteptarea mea se va petrece in afara clasei: 5 minute in prima zi, 10 minute in a doua zi si tot asa pana Matei va invata ca dupa cele cinci-zece minute etc. parcurse fara mine va veni timpul plecarii acasa si ca eu apar intotdeuna CURAND pentru a-l lua acasa. Sper ca astfel Matei sa deprinda/invete sentimentul ca eu apar intotdeuna pentru a-l lua acasa si ca niciodata nu trebuie sa astepte prea mult pentru a ne revedea. Nu stiu inca nici cum vom face saltul de la prima ora fara mine la cele patru ore intregi despartiti, dar am incredere ca pentru el activitatile Grupei Fluturasilor vor tot atat de captivante ca si pana acum si ca timpul va zbura tot atat de repede ca acum cand imi spune, la sfarsitul orelor, ca vrea sa mai ramana la gradinita. Cumva intuitia imi spune ca sansa noastra este si aceea ca Grupa Fluturasilor este grupa mijlocie a gradinitei si ca Matei se simte mult mai bine printre copii cu care comunica, care vorbesc ca si el, si ca sunt si comunica de pe “etaje/paliere” similare.
    Pentru deplasarile la teatrul de papusi am hotarat sa fiu prezenta, pentru ca debutul episoadelor de la gradinita anterioara cand Matei isi uda pantalonii a fost cu ocazia deplasarii cu autocarul catre teatrul de papusi si constientizez acum ce spaima trebuie sa fi simtit vazandu-se urcat intr-o masina fara noi, inconjurat doar de copii si educatori pe care abia ii cunoscuse.
    Nu stiu daca aceasta e calea potrivita pentru ca Matei sa se acomodeze ori daca va functiona, dar ma gandesc ca toate intrebarile lui Matei prin care rememoreaza experientele de la fost gradinita (“Mami, de ce nu mi-a placut la gradinita cealalta?”; “De ce mi-a zis bucatareasa sa fac pe mine?”‘ “De ce m-a certat bucatareaza?”; ” De ce mi-a zis asistenta ca imi face injectie ca sa nu mai plang?” etc.) sunt doar indicii ale comparatiilor continue intre atunci si acum, intre “cealalta gradinita” cum ii spune Matei si gradinita noua, magica.
    In plus, am indicii ale firescului: Matei merge intai in clasa sa-si salute colegii si pe d-na educatoare, apoi merge la vestiar sa-si schimbe incaltarile, isi cunoaste dalapiorul, traistuta si umerasul personalizat (cu etichete hand-made by mami), intarzie la plecare pentru a aseza scaunele si aseza la locul lor plansele dupa care au lucrat pentru a lasa ordine in clasa si niciodata pana acum nu aplecat fara sa o imbratiseze cu de la sine vointa pe doamna educatoare.
    Toate aceste gesturi ale lui ma fac sa simt ca Matei proceseaza si face comparatii, gaseste diferente si simt ca acomodarea asa cum decurge acum e cea mai dulce maniera in care pot actiona fata de Matei. Pana una alta am confirmarea doamnei educatoare ca Matei e crescut intr-un mediu familial armonios si ma bucura nespus ca domnia sa a gasit, fara sa ne vorbim, aceeasi modalitatea de actiona, pur si simplu tinand cont de faptul ca Matei e foarte atasat, un copil care nu a fost despartit de parintele matern nici o zi pana la varsta de trei ani.
    Pentru mine lucrurile sunt acum mult mai clare, parca vad mai limpede, m-am regasit vazandu-l pe el dornic sa mearga la gradinita magica, dar mai ales simt ca fac ceea ce este bine si potrivit lui Matei. Sunt impacata cu mine si simt ca-mi respect credintele interioare, ca nu ma tradez si ca bifez cu bucurie toate cate mi-am scris candva in sufletul meu ca intr-o lista cu lucruri de facut.
by Maria
P.S. Nu stiu cat va conta pentru parintii care au trecut, trec sau vor trece prin experiente similare, dar faptul ca am fost acceptata in clasa Gradinitei Magice alaturi de Matei l-a ajutat pe micutul meu sa se manifeste liber, fara teama, asa cum este si acasa: vesel, sociabil si curajos, departe de copilul “prea rasfatat, prea alintat, prea atasat de mama” asa cum a fost catalogat la vechea gradinita, iar eu nu am mai fost considerata “o mama slaba, fara autoritate” (lucru pe care nici nu mi-l doresc in relatia mea cu Matei), dar mai ales cuplul nostru mama-copil a fost admis ca unul firesc, nascut intr-o atmosfera familiala armonioasa.

Gradinita magica

    Copiii nostri vor aniversa curand trei ani! Trei ani minunati, trei ani ce incununeaza viata ca o sarbatoare, o sarbatoare insorita, molcoma si calda in care am strans in bratele noastre: ingrijorari si temeri, nelinisti si intrebari; incercari, esuari, succese, scurte dezamagiri si sperante ori vise ce au devenit realitate.  Uneori insa drumul copilariei nu e usor, ci este presarat cu tantrumuri, frici si spaime, in care tot ceea ce ajunge sa face ca parinti este sa ne aratam nelimitata iubire. Nu poti iubi mai mult ori mai putin, poti doar iubi.
    Dintr-un astfel de sentiment a rezultat si decizia mea de a-l transfera pe Matei de la o gradinita la alta. Am decis sa-mi ascult inima, mintea, intuitia, dar poate cel mai important gest prin care am decis sa-mi arat nelimitatea dragoste a fost sa-mi cred copilul. Nu voi inceta vreodata sa-l iubesc pe Matei si chiar daca perioada inceputului de gradinita a fost una de maxima importanta pentru cuplul nostru mama-copil si foarta incarcata emotional pentru amandoi, aceasta experinta ne-a unit si mai mult, chiar daca pentru Matei s-a dovedit a fi o perioada foarte stresanta. Oricand de mult am incercat sa-l pregatesc in perioada anterioara inceperii activitatii prescolare (perioada in care asteptarea inceperii gradinitei era in permanenta un motiv de bucurie), sa-l motivez, sa-l incurajez si sa-l sustin in momentul cand pasise deja in randul prescolarilor, oricat de mult m-am straduit sa gasesc resorturi interioare care sa faca din gradinita un loc al copilariei fericite, totul se naruia zi de zi sub privirile mele, ca si cum aripi intunecate puneau stapanire pe increderea in el, in mine, in vibratia aceea minunata care ar trebui sa se auda cand rostesti: Gra-di-ni-ta!!!
    Pentru Matei gradinita devenise in numai 2 luni (timp in care am indurat cu stoicism fiecare lovitura imperativa de genul: te santazeaza; e foarte alintat; e rasfatat; te pedepseste pentru ca-l duci la gradinita; are personalitate – rostit cumva ironic; fiti autoritara – ca raspuns pentru fiecare scuza de intarziere la programul de dimineata al gradinitei motivata de cele doua ore continue de negociere, zi de zi, pentru ca Matei sa mearga de buna-voie la gradinita) un fel de bau-bau cu adresa si numar la poarta.
     Intodeuna  m-a insotit la gradinita pentru ca ma iubeste si pentru ca l-am rugat, nu a mers cu bucurie ori incantare si desi pe parcursul celor patru ore de activitati participa, la momentul revederii reveneau sentimentele de frustrare, oftaturile si plansetul pornite toate dintr-un sentiment de parasire si neadaptare.
    In incercarea mea de a fi rationala (culmea e ca spun asta tocmai eu cea care judec totul cu inima) am dar crezare posibilitatii rostite ca Matei sa apartina acelei categorii de copii care se adapteaza greu sau deloc la varsta de aproape trei anisori unui mediu prescolar, astfel ca am incercat sa nu acord foarte mare insemnatate tuturor acelor evenimente, ironii, intamplari, accidente care faceau ca micul meu Matei sa refuze mediul gradinitei: o doamna asistenta care vindeca plansetul micutilor cu  acul (amenintandu-i), o ingrijitoare care ironizeaza un copil ce refuza sa foloseasca sala de baie de-a valma (cate trei-patru deodata la aceasi scaun de toaleta, si nu pe rand  asa cum se cade, firesc) ori si mai aspru un educator prea “ocupat” pentru a da detalii recomandandu-mi sa ma interesez de cele necesare la ceilalti parinti “pentru ca este problema mea”.
    Asadar am decis ca este cazul sa ma ocup de problema mea in stilul pur personal, scorpionicesc: Punct si de la capat! Cererea de retragere s-a depus in cateva minute, iar apoi indrumati de Bunul Dumnezeu si nu numai  Matei a fost acceptat (toate acestea intr-o singura zi) la gradinita magica (pentru odata ce doamna educatoare careia ne-am adresat a auzit povestea lui Matei a incunviintat pe data, cu lacrimi in ochi ca inca de a doua zi Matei sa vina sa cunoasca copiii, pe domnia sa si gradinita). De ce magica? Pentru ca Matei isi pierduse increderea in mine – trebuia sa promit, imediat la trezire dis-de-dimineata, ca nu-l voi duce la gradinita; isi pierduse bucuria de a pasi afara la joaca si rostea zi de zi (desi nu mai mersese la gradinita de doua saptamani) ca ii este frica ca il voi duce la gradinita; doua saptamani in care l-am ajutat seara de seara si zi de zi sa contientizeze ca poate reusi sa nu mai ude asternutul in timpul somnului de noapte (repercursiune a activitatii zilnice de la graditita)  - in conditiile in care Matei a fost genul care odata ce a renuntat la scutecele de unica folosinta nu s-a trezit niciodata in timpul noptii pentru a merge la sala de baie ori ca rezultat al vreunui accident nocturn. “Too much pressure!” as spune eu pentru un copil de aproape trei anisori, prea multe evnimente nefericite si poate o ruptura prea brusca fata de armonia si dragostea din mediul casnic, familial.

    Asadar, am mers la cererea lui Matei la Gradinita Magica (ii povestisem deja noii educatoare despre pasiunea lui Matei pentru zapacitul Goofy si abilitatile lui animate de a face din “Hocus-Pocus- Hipopotamus” un motiv de rasete nesfarsite pentru Matei), unde culmea mai sunt deja trei – patru copii care au veniti de la alte gradinite “urate” dupa cum i-au povestit micutii pe rand lui Matei dupa ce au aflat de la el despre “gradinita unde nu i-a placut”. Nu stiu daca este definitoariu, dar simt ca Mateiul meu s-a simtit iubit deindata si mai ales a reusit sa comunice imediat cu copii din noua clasa poate si pentru ca noii colegi apartin grupei mijlocii.
    Atmosfera a fost cu totul alta: copiii increzatori, blanzi si senini l-au inconjurat de jucarii oferindu-i fiecare ce aveau mai de pret: papusi, masinute, jocuri si abia dupa ca Matei si-a ales un joc, majoritatea lor i s-a alaturat cu jocuri identice pentru a-l insoti formand deodata o echipa. Au lucrat impreuna, au construit un oras cu zgaraie nori, au cantat, dansat, au invatat poezioare, au pictat si alte multe asemenea care m-au impresionat si induiosat prin bucuria si daruirea doamnei educatoare D. Georgiana.
    Matei stie despre doamna educatoare ca este o Zâna; o zana care si-a lasat aripile acasa pentru ca altfel toti copii isi vor fi dorit sa zboare. O zana care a incheiat prima zi de gradinita a lui Matei cu un joc –  “Ghici ce fruct ai gustat!” – in care o bagheta magica a ales cine ce fetita ori baietel sa guste de-a baba oarba fructul oferit pentru a-l recunoate. Da, Zana cea buna nu a uitat de pasiunea lui Matei pentru magia lui Goofy si a adaptat un joc specific activitatii prescolare care sa confirme magia noii gradinite; toate acestea pentru un sufletel pe care il vedea intaia oara – Matei!
    Pentru Matei a fost insa si prima zi in care a regretat ca activitatea la gradinita a durat atat de putin (desi trecusera cele patru ore obisnuite), prima zi in care a avut rabdarea si a-si saluta noii colegi la plecare, prima zi in care Matei nu a plecat de la gradinita plangand, dar mai ales prima data cand – desi isi cunoscuse educatorul abia cu patru ore in urma – si-a luat bun ramas printr-o imbratisare. 

    Da, exista si gradinite magice, in care exista timp pentru toti cei douazeci de copii deodata, dar si pentru fiecare in parte (am vazut acestea toate cu ochii mei), in care cele patru ore sunt un nesecat izvor de  motive de bucurie si uimire pentru micuti si unde: prezenta, mersul la sala de baie, spalatul mainilor si rugaciunea catre Ingerasul Pazitor, masa, activitatile conduse de catre educator si joaca libera nestingherita nu este intrerupta de voci ridicate, de corecturi dojenitoare, aspre, ci se fac toate pe indelete, cu ragaz, blandete, constientizand importanta tonului si gestului insotitor, dar mai ales se fac cu iubire, atent, calin si totodata complet. Noua educatoare  a lui Matei transmite iubire prin toti porii si tot timpul am inteles din atitudinea dansei ca este timp pentru toate! Si asa a si fost; am petrecut alaturi de Matei si de ceilalti micuti experientele si activitatile unei intregi saptamani, as spune eu. 
     Am vazut cu ochii mei, am auzit fiecare sunet, am simtit fiecare emotie  a lui Matei si a micutilor lui colegi, am fost patrunsa de vibratia frumosului si bunatatii ca un parfurm care inunda simturile toate pentru a confirma ca exista educatori pentru care copiii sunt fapturile gingase pentru care ta daruiesti de-antregul, sincer, complet. Am simtit cu toata fiinta ca doamna educatoare Georgiana D. este educatorul potrivit pentru Matei, acel educator care ii poate reda lui Matei increderea in el, in cei din jur, in a depune efortul de a fi acolo, prezent alaturi de micutii prieteni  la toate activitatile zilei respective. Iar confirmarea a venit tocmai din comuniunea dintre copii, din tonurile lor incete, grijulii si blande, din compasiunea lor comuna pentru Matei, dar mai ales din acel spirit de comuniune ce exista intre ei; sunt uniti, prezenti trup-si-suflet la cele ce se desfasurau in sala de clasa, erau un tot fara ca doamna sa isiste pentru acestea, ci doar anuntandu-i ce se va petrece curand. Am simtit fiecare clipa folosita ca maximum, exploatata si stoarsa de toata bucuria ce o putea aduce imbogatindu-i pe micuti moral, emotional si invatandu-i, indemnandu-i la cunoastere prin joaca. Atat de simplu si atat de complet! Am simtit ca acolo copiii sporesc de parca zana lor buna le atarna fiecaruia aripioare din raze de soare cu care ii invata mai apoi cum sa zboare!!!
    Pentru mine a fost implinirea unui vis si constientizarea faptului ca exista gradinite potrivite oricarui copil, dar mai ales am realizat (pentru a cata oara?!) ca avand incredere in copil nu putem gresi ca parinti. Gradinita potrivita nevoilor lui Matei este o gradinita magica, unde doamna educatoare este o zana cu aripile lasate pe acasa. O gradinita in care copiii l-au inconjurat compasivi si increzatori, iubindu-l fara a-l cunoaste si invitandu-l la joaca. O gradinita in care micutii si-au tras scaunelele pentru a sta cat mai aproape de noul lor coleg si care au fost curiosi daca Matei va reveni si luni dimineata. Si stiti ce? Matei a spus “Da!”
    Nu stiu inca daca experinta lui Matei si a mea ca parinte a unui boboc-prescolar va folosi cuiva, dar simt cu toata fiinta ca trebuie sa impartasesc din acestea pentru a intari crezul ca gradinita trebuie sa fie potrivita copilului si nu copilul sa se adapteze unei gradinite. Pentru mine atunci cand mi-am auzit copilul rostind “mi-e frica sa merg la gradinita” si am vazut asternuturile ude in miezi de noapte au fost indicatori suficienti ca am asteptat prea mult!
    Adaptarea nu trebuie sa fie grea, adaptarea nu inseamna sa mergi din rau in mai rau, adaptarea inseamna acea perioada in care astepti cu nerabdare sa auzi “mi-e dor de copiii de la gradinita!” Da, gradinitele sunt magice pentru fiecare dintre copii; secretul consta insa in a gasi acea gradinita magica potrivita copilului tau. Noi am gasit-o, dar voi?
by Maria
P.S. Nu ma dojeniti pentru ca nu am impartasit pana acum experienta aceasta, dar niciodata cu expun o problema, pana nu am si solutia ei! (Deh, tipic de scorpion!)