Cele șapte capre zburătoare


la un ceai bucuresti.jpg

Am primit, anul trecut, o carte de la buna mea prietenă Marilena Iovu. O carte pentru Matei. O carte de povești pentru copii, tradusă de draga mea prietenă. O carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, în tren, în drumul spre casă. În fața mea, pe toată durata călătoriei, am avut un cuplu care tot ridica din sprâncene și zâmbea văzându-mă citind pe nerăsuflate și bucurându-mă ca un copil de Povești cu un carusel fermecat, dragoni înaripați și vacanțe cu zâne a Isabelei Abedi.

Da, eram un adult ce se bucura sincer de lectura poveștilor pentru copii. Neobișnuit? Poate. Dar nu îmi păsa pentru că eu…

…Mă întorceam acasă cu sufletul plin de amintirea locurilor străbătute la pas cu ochii ațintiți în fiecare detaliu arhitectural bucureștean și în fiecare sculptură făcută în verdele parcului Luigi Cazzavillan. Străbătusem parcul pentru a ajunge la clubul de lectură, adulmecând mirosul ploii mocănești privindu-mi picioarele pășind pe dalele umede și simțindu-mi sufletul în două lumi.

Marilena mă invitase La un ceai. Un ceai aromat cu prietenia ei, cu sunete armonioase și ropot de ploaie în surdină, cu semne de carte odihnite între file, cu întrebări, cu alte noi prietenii, cu argumente vii în favoarea lecturii, argumente puternice, verbalizate, concrete care mă pregăteau cumva pentru un nou început.

…Discuțiile clubului de lectură mă cuprindeau suav, vibram atmosferei de acolo, mă inundam cu energiile locului și a oamenilor, aparțineam prezentului și întregului desfășurat acolo. Simțeam schimbările din viața mea profund, aproape acut cu un amestec de detașare față de tot ce a fost și cu sentimentul unei emoții abia intuite despre ce va fi. Îmi simțeam sufletul în așteptare, ca atunci când simți că urmează să se întâmple ceva frumos…

Apoi, sufletul îmi era plin și de conversații, frumusețe și sens. Da, sens. Simțeam că toate câte s-au schimbat au avut și au un sens al lor. Cum părea să aibă sens și ceea ce simțeam: așteptarea. Simțeam cu toată ființa că sunt pe pragul dintre trecut și viitor și conștientizam puternic acest prag. Și așteptarea aceasta nu era nici alertă, nici nu cerea sacrificii, nici nu mă îmbăta cu vise. Eram doar eu, simplă, într-un prezent în care mă cufundam cu plăcere, în armonie și liniște, dar profund.

Isabel Abedi

…Rămâneam uneori cu privirea aninată de sticla ferestrei. Viteza trenului făcea ca verdele peisajului să devină o pată pictată în tonuri diverse, iar norii îmi odihneau gândurile. Așa senin era și înlăuntrul meu. Și lumina aceea strălucitoare născută din soare, nori și verdele ierbii mă făcea să zâmbesc. Calm și cumva reținut. Și poveștile… poveștile îmi creșteau bucuria din suflet în valuri. Mă imaginam citindu-i lui Matei din tocmai această poveste: Cele șapte capre zburătoare și încercam să pariez pe o reacție sau alta: Matei ar rîde în hohote acum… Matei ar mai avea ceva de spus aici sau… Aici ar deveni meditativ ori grăbit pentru ce urmează, îmi spuneam eu încercând să întăresc cu memoria mea reacțiile lui.

Și, deodată mă trezesc râzând pe înfundate, cu fața ascunsă în carte, cu ochii ațintiți pe o frază: „…într-o zi, caprele și-au dorit mai mult de la viață.” Mintea îmi rămâne acolo, țintuită, repetând iar și iar:

„…într-o zi, caprele și-au dorit mai mult de la viață.”

„…într-o zi,  … și-au dorit mai mult de la viață.”

„… și-au dorit mai mult de la viață.”

Și atunci am simțit că așteptarea aceea și pragul acela, emoțiile intuite și toate trăirile prezentului, percepțiile sensibile ale celor petrecute și ploaia mocănească și mirosul de ceai și conversațiile din clubul de lectură și norii și verdele perindat pe fereastra trenului și soarele și toate câte absorbisem frumos în mine însămi erau menite să îmi amintească ceva copleșitor și important și totodată simplu: că e firesc să își dorești mai mult! E firesc!

Isabel Abedi stories

Citesc mult, citesc despre oameni, viață, emoții, suflet, minte, maternitate, copilărie. Citesc încercând să culeg din fiecare idei cu care rezonez, pe care le pot asimila firesc și logic, fără proiecții și iluzii, fără amăgiri, idei care îmi pot duce în profunzime înțelegerea a ceea ce a fost și care mă ajută să îmi descopăr propria putere, propria tărie de a fi un întreg.

Pentru acest motiv îi citesc lui Matei. Pentru că poate, într-o zi, va descoperi singur într-o singură frază, într-un cuvânt de poveste, în istoria unei biete ființe personificate: curajul de a visa, îndrăzneala de a-și dori mai mult, cutezanța de a vrea să se simtă întreg, emoția conștientizării, bucuria unui gând, satisfacția asimilării a ceea ce a trăit și recunoștința pentru libertatea minții, refuzul de a se lăsa amăgit.

Poveștile le amintesc adulților să îndrăznească, iar copiilor le sădesc în suflete curajul pentru a-și împlini visurile. Poveștile ne amintesc către ce tindem: să fim compleți. Minte, suflet și trup! Un întreg.

Anunțuri

Un gând despre „Cele șapte capre zburătoare

Comentariile sunt închise