Efectul Mozart


  Ma leganam, prin casa, in atmosfera rasunanda a muzicii clasice, plimbadu-mi bebelusul aflat inca in burtica, pe micul Matei. Muzica linistitoare, plina de tempouri si acorduri, ce ne invaluia in vibratii linistitoare. 
Caut muzica lui Mozart on-line si, inevitabil, gasesc ceva detalii, cam aceleasi ce-i drept, despre Efectul Mozart. Ma mir, ma incant, ma intreb, si imi formez o proprie parere, dupa atatea articole pro si contra, incat ma gandesc sa-i dau o sansa lui Mozart.
Detalii ale „cercetarilor” mele le aflati la final, dar cel mai interesant ar fii sa va povestesc, chiar acum, momentul mult asteptat; gasesc de cuviinta sa-i readuc lui Matei, acum in bratele mele, placerea muzicii pe care o asculta din burtica. Nu am cine stie ce cultura muzicala; ma bazez pe bunul simt si pe confortul pe care mi-l aduce muzica respectiva, asa ca aduc in atmosfera universului meu si a lui Matei sunetele celor trei cd-uri cu Mozart pentru copii. Matei protesteaza la fiecare inceput de auditie, dincolo de eforturile mele de a depista ce anume (sete, foame, somn, igiena etc.) il deranjeaza, intampin mereu si mereu acelasi refuz si protest galagios la fiecare incercare/ dorinta de asculta si viziona, impreuna, Mozart

Asa a si ramas, doar o dorinta; Matei a refuzat vehement, atat cat poate de vehement un copil de numai cateva luni, pana cand a implinit varsta de un an. Pana atunci insa, compozitorul lui preferat a fost  Beethoven. Si poate, cine stie, se va fi descoperit ca exista si un Efect Beethoven. Pana atunci, insa universul nostru muzical rasuna de acordurile Traviatei de Verdi si, de departe, preferata lui Matei – Carmen de Bizet.

Nu stiu daca Matei este sociabil, curios, sigur pe sine, deschis, atent la detalii datorita lui Beethoven sau Mozart, dar este, cu siguranta, copilul pe care mi l-am dorit, asteptat, dragostea vietii mele si lumina ochilor mei. De asemenea, cred, cu tarie, ca muzica culta ne inobileaza sufletele, ca ne cultiva si imbogateste spiritul, cunoasterea, ne influenteaza dispozitia si poate chiar atitudinea fata de situatii, persoane, locuri sau evenimente ale caror martori suntem. 
Nu stiu daca muzica clasica, si in special muzica lui Mozart ne face mai inteligenti, mai capabili sa socializam, sa iubim, sa reusim din puct de vedere profesional sau ne dezvolta anumite abilitati, dar cred ca muzica tamaduieste sufletul, incanta auzul, mintea, acorda o anumita atmosfera unui loc, spoate schimba o stare de spirit sau inspira oameni, in anumite momente, prin mesajele sale, alina doruri, transmite emotii, dar cel mai important ar fi ca, stradania depusa in creearea muzicii – ori a unei opere de arta – sau in interpretarea ei cere eforturi si aceste eforturi repetate duc la dobandirea unor abilitati care devin performate, iar cei al caror efort cunoaste succesul si invinge trecerea timpului sunt numiti maiestrii ai artelor.

Nu stiu daca ar trebui sa ne dorim copii intelepti, geniali, perfect adaptati, ci poate doar copii fericiti. Nu stiu daca toate geniile au fost oameni fericiti, oameni de succes in timpurile lor datorita faptului ca au fost ascultatori sau creatori de muzica elevata ori daca acestea le-au determinat capacitatile intelectuale, sociale etc., dar cred, in adancul sufletului meu, ca toti creatorii de frumos sunt ingeri (re)incarnati, coborati pe Pamant cu menirea de a ne incanta cu operele lor, de a imbratisa Terra cu vibratiile roadelor lor si sper ca viata sa nu fie doar un final, ci o calatorie in care eu, Matei si ce-i pe care-i iubim, sa ne regasim intr-un astral de sunete, culori si emotii vibrante si in care adevarata intelepciune sa fie IUBIREA! 

by Maria

Jocurile lui Dante


„Copilul e un om viu. Nu este catusi de putin 
un ornament in viata noastra,
ci e o viata individuala, complexa si bogata.”
     Pornind de la aceste cuvinte am sa-mi incep pledoaria pentru dreptul copilului la joc, la libertatea de miscare si la cunoastere. Indiferent cat de mici sunt copiii, acestia trebuie considerati fiinte capabile sa inteleaga mult mai multe decat ne imaginam noi ca pot. In acest sens datoria noastra, ca mame, este sa le punem la dispozitie o gama cat mai larga de informatii, experinente si jocuri, iar cel mai important detaliu mi se pare a fi comunicarea.
     Eu, de cand l-am nascut pe Dante, nu a trecut o zi fara sa-i cant macar un cantecel, sa-i spun o poezie cat de simpla sau sa port o discutie ca si cum as fi discutat cu un om matur; rezultatul a fost si este faptul ca Dante este un copil comunicativ – la un an si zece luni deja povestea pe unde a fost in ziua respectiva sau chiar cu zile in urma, iar acum, la doi ani, am multumirea ca stie/reda multe din cantecelele pe care le-a tot auzit.
    Multe mamici ma intreaba ce ar trebui sa faca cu un copil de un sau pana intr-un an: ce jocuri, ce jucarii. Desigur ca sunt multe informatii pe aceasta tema, dar eu voi reda doar din experienta personala. Un alt aspect este acela ca nu toti copiii pot face la fel, ce il atrage pe unul, pentru celalalt poate sa nu prezinte nici un interes. Dar noi avem datoria sa incercam toate variantele care ne stau la indemana. 
    De pe la varsta de 9-10 luni am inceput sa facem exercitii de memorie. Asta inseamnand ca, in joaca, (in timp ce eu faceam diferite activitati gospodaresti) ii puneam intrebari de genul: care este frigiderul? iar el trebuia sa arate frigiderul. Si tot asa cu toate obiectele mari din casa. Incet, incet am trecut la obiecte mai mici. De mare ajutor sunt carticelele cu animale, fructe sau chiar obiecte casnice.  Cu acelea, zi dupa zi, isi exerseaza memoria si placerea de a (re)vedea imagini din ce in ce mai familiare.
    La 11 luni  a inceput sa se joace cu cubul cu forme in care trebuie sa introduca piesele corespunzatoare formei respective. Mi se pare ca este varsta cea mai potrivita. La un an deja introducea cu succes cateva piese, iar la un an si doua luni introducea cele 24 de piese fara probleme. 

  
 Alte jocuri foarte utile, pentru care ii multumesc prietenei mele, Dana, au fost puzzelu-rile din 2 si trei piese cu animale care l-au incantat foarte mult si i-au pus, multe zile, rabdarea la incercare.
    De asemenea si plansele de lemn pe care trebuiau potrivite alte piese de lemn in cerc, patrat si pentagon, avand desenate pe ele animale i-au stimulat memoria si indemanarea, si in plus, exercitii de memorie foarte bune, precum si coordonarea mana – ochi. Astfel a invatat fromele cercul si patratul.
  

 Niciodata nu l-am fortat sa faca ceva, nu am insistat pe vreun obiect/joc/activitate, dar intotdeauna a avut totul la indemana si, cand a dorit sa se joace, le lua singurel si se chinuia sa le faca, eu fiindu-i mai degraba un pasnic si rabdator observator in lupta lui cu cunoasterea. 

    Prima tablita magnetica pentru desenat i-am cumparat-o, lui Dante,  in jurul varstei de un an, a fost foarte incantat de ceea ce iesea din manutele lui. Nu consider ca este o varsta prea mica pentru asa ceva, desi nu prea am primit incurajari de la cei din jurul meu. Dar rezultatul s-a vazut mai tarziu, cand am avut curaj sa-i dau caiet si carioci, iar Dante nu a mazgalit toata casa, cum ma asteptam, ci doar spatiul destinat desenului. 

  

Alt cub cu forme geometrice 

  
            In jurul varstei de 1,8 ani a facut cunostinta cu alt gen de jocuri si anume tablitele cu puzzle, din lemn. Se gasesc de toate felurile, cu diverse tematici si sunt foarte atractive pentru micuti, fromos colorate si, mai ales, usor de manuit. Sunt nenumarate variante: cu forme geometrice, cu cifre, cu litere, unelte, animale, toate acestea ajutandu-i sa invete in joaca noi si noi informatii.  Datorita lor Dante si-a insusit foarte bine si repede notiunile de patrat, triunghi inima, stea, romb.

 

          De asemenea, tot pe la aceasta varsta, am inceput invatarea culorilor folosind diversele jucarii la indemana dar si din mediul inconjurator. In toate plimbarile zilnice masinile au inceput sa aiba culoare, leaganele si topoganele din parc erau alese si preferate dupa culori.
           Zi dupa zi, Dante al meu, priveste, descopera, se joaca, invata. Face conexiuni, asocieri, comparatii fara sa stie ce sunt toate acestea, dar vad in privirea lui, aud in povestirile lui scurte, rezumate, ca intelege si memoreaza, cunoaste si recunoaste, iar deasupra acestora toate vad in zambetul si jocurile lui tot universul unui copil fericit!

by vavaly