Nostalgie de toamna


        O dupa amiaza de toamna nu poate indemna decat la nostalgie. O dupa amiaza de noiembrie ma duce cu gandul la culorile naturii ce isi ia ramas bun pentru a face loc albului iernii. Din aceasta nostalgie s-a nascut dorul de multe imagini si melodii cu toamna, rascolita de Claudia printr-un email superb. Multumesc Claudia!

    Dupa asa imagini va las in compania unei melodii minunate a unuia din artistii mei preferati: Tudor Gheorghe.    
Nostalgie de toamna placuta!
                                          by vavaly
Anunțuri

Ai plecat


    …fara sa-mi spui un cuvant, fara sa-mi dai de stire, fara sa ma intrebi ce cred sau daca vreau sa pleci. Nu am avut nici macar timp sa schitez un gest, sa rostesc un gand ori sa plang de ciuda ca nu te pot opri! M-ai abandonat asa deodata printre frunzele maronii, rosiatice ori galbene-verzui, sub cerul gri – pictat de vant dupa bunu-i plac! Si am ramas cu Matei sub cerul Toamnei, cu bratele pline de amintiri duioase, hazlii, cu alte multe intrebari carora inca nu am apucat sa le raspund…

    …Stii? Matei a imbratisat copacii rugandu-i sa ii coboare frunze la picioare, caci nu voia sa rupa vreuna „sa nu-i doara!” Si a multumit duzilor ca i-au daruit cu totii „hrana„! Si m-a intrebat Matei: „Cine ne-a dat noua casa aceasta, mami!„. Si i-am raspuns ca Dumnezeu. Apoi, in parc, din coaja tepoasa a frunctelor de castan, am facut patuturi pentru gandaceii aceia rosii cu puncte negre ce dormitau la soare pe scoartele batranilor stejari, stiai?? Si-am fugarit impreuna fluturi – cat timp tu ai fost langa noi ocrotindu-ne – si am facut intreceri de arici (nenumarate) din cojile maronii, uscate, cazute sub un castan prefacandu-ne ca fiecare coaja e un ghem aricesc.
    N-am apucat sa-ti povestesc cat de mult timp am pierdut privind cu Matei tufele verzi imbracate in stravezii fire de paianjen si cum micutul meu le canta cu putere: „un spider se legana pe o panza de paianjen…„.
    …Am cateva regrete: nu am cules destule flori din campiile tale, n-am alergat destul pe aleile parcului urmarindu-l pe micul Matei (calare pe bidiviul lui verde cu pedale), n-am numarat destule stele si n-am tropait prin destule baltoace nascute din ploia ta calda.
    …Te-am adorat cu disperare, zi de zi. Si-am zambit. Si-am ras. Si m-am jucat sub aripile tale ocrotitoare, scaldandu-mi parul in soarele tau; ca atunci cand Matei s-a pravalit chicotind in spicele de grau! Mai stii?
    Ai plecat… fara sa-mi spui un cuvant, fara sa-mi dai de stire, fara sa ma intrebi ce cred sau daca vreau sa pleci. Nu am avut nici macar timp sa schitez un gest, sa rostesc un gand ori sa plang de ciuda ca nu te pot opri! Cu toate acestea, iti rostesc acum: „Bun ramas, draga mea Vară!”

by Maria

Galbena gutuie


         Desi  a trecut vremea colindelor pe mine m-a napadit amintirea unui colind care de fiecare data imi aduce lacrimi in ochi si in suflet . L-am gasit aici  interpretat foarte frumos. Sper sa va placa si sa va trezeasca frumoase amintiri si sentimente pentru inceput de an.

Alunelu’ alunelu’ pe timp de ploaie


 Pentru ca toamna ne tine in casa trebuie sa inventam noi si noi jocuri in fiecare zi. Pentru ca unul din peferatele lui Dante este sa se ascunda si eu sa il gasesc si-a gasit loc de ascunzatoare sub masa. Iar mie mi-a venit ideea ca de fiecare data cand iese sa-l surprind cu o noua jucarie, ca si cum toate animalutele de plus il cauta. Astfel am luat din culcusul lor si elefantul, si vacuta si iepurasii si toate celalalte . Si pentru ca tot erau aliniate lui Dante i-a venit ideea sa se joace Alunelul  alunelul. In lipsa de copii sunt bune si animalutele. Pentru o vreme ne-am jucat foarte frumos si a fost foarte incantat de noul joc. 
Tovarasi de joaca
Obositi dupa joaca