Printre file de poveste


Aventura povestilor noastre unice, personalizate si irepetabile a inceput cu mult timp in urma, odata cu prima carte personalizata pe care am realizat-o pentru copilul meu. A fost si prima lucrare de lucru manual cu care am participat la un concurs in mediul on-line, incercare ce a deschis drumul catre nenumarate alte provocari ulterioare carora le-am dat curs si care mi-au adus atatea satisfactii.

Fereastra catre imaginatie, intredeschisa de catre Oana pe cand eram la inceputurile blogului, a ramas de atunci larg deschisa si m-a facut sa vad locuri din Universul inspiratiei si mintii mele despre care nici macar eu nu banuiam atunci ca exista. Ma uit cu nostalgie si bucurie la aceasta carticica si ma incanta de cate ori Dante o alege din biblioteca si spune cu mandrie: „asta e cartea facuta de mama mea”. A fost creata pe baza preferintelor lui de atunci, zana Clopotica, frumusetea ei incantandu-l si atragandu-l irezistibil oriunde o vedea.  Pentru mine are o semnificatie aparte, stiu ca este unica si speciala pentru copilul meu.

O alta poveste ce a devenit carticica pentru Dante este cea scrisa de catre prietena noastra draga, Claudia Groza.  Ea scrie povesti personalizate pentru copii dar si pentru adulti, pentru diverse ocazii si evenimente.  Una din aceste povesti a ajuns si la noi iar eu am transformat-o intr-o carticica de seara pe care sunt convinsa ca o voi citi inca multa vreme de acum incolo micutului meu. Pe masura ce creste descopera noi comori ascunse in paginile acestei carti, pe langa faptul ca isi regaseste cu incantare numele scris si rostit intr-o poveste.

Acestea sunt povestile noastre unice concretizate in carticele palpabile devenite amintiri dragi ale copilariei. Avem insa si povestile de fiecare seara, povesti pe care copilul le cere dupa criterii numai de el stiute. Dar despre acestea intr-o alta …. poveste.

Va asteptam si pe voi cu povestile voastre inventate, unice si irepetabile, in noua noastra colectie lansata in cadrul Atelierului virtual de creatie. Colectia este deschisa si va asteapta sub titlul Povesti de vara, Povesti de seara, Povesti inventate de mamici.  

                                                                                           by vavaly

Această prezentare necesită JavaScript.

Cartile copilariei noastre versus cartile copilariei lor


Carti carti carti… intr-o vreme dominata de vizual si audio, in zilele in care 3D ia locul filmului obisnuit, in care se cauta noi si noi mijloace facile de atragere a celor mici, sunt inca oameni care se incapataneaza sa creada in puterea cuvantului scris. Si mare dreptate au! Nici un film, oricat ar fi el de bun, nu te indeamna la visare, nu iti solicita imaginatia atat de mult pe cat o face o carte. Preocuparea pentru acest aspect in educatia copilului meu o am si eu, dovada fiind multitudinea de carti pe care le-am adunat pana acum. Nu trece nici o aniversare sau sarbatoare in care se fac cadouri fara a-i darui copilului meu macar o carte. Si stiti ce? Niciodata nu am dat gres. Intotdeauna le primeste cu bucurie si interes. Asa a fost si pe vremea copilariei mele. Sarbatoarea Craciunului nu venea in fiecare an cu miros de brad in casa, dar venea sigur cu miros de carte proaspat tiparita.
Nu pot sa spun ca in copilaria mica am avut prea multe carti, imi amintesc doar de cateva frumos colorate cu printi si printese, cu castele din povesti care ma faceau sa visez la o lume de poveste. Singura de care imi amintesc precis este aceea in care printul era transformat in broscoi iar printesa trebuia sa sarute broscoiul, probabil se chema chiar Printesa si broscoiul. Stiu doar ca imi placea foarte mult si era cartonata.
Una din cartile preferate ale copilariei a fost „Singur pe lume” de Hector Mallot, o carte pe care am citit-o si recitit-o de multe ori si care exista si acum in biblioteca parintilor mei. Aceasta este una din cartile pe care imi doresc sa o impartasesc si copilului meu atunci cand va creste.
Printre preferatele copilariei mele se numara si poeziile. Imi amintesc cu cata placere ne citea tata poezii si cat de mult ne placea sa le ascultam. Nu erau neaparat poezii pentru copii, probabil oferta de astfel de poezii era pe atunci mult redusa. Dar ne citea poeziile clasicilor nostri, pe care apoi i-am invatat la scoala: George Cosbuc, Toparceanu, Arghezi si desigur Eminescu. Poate suna pretentios dar noi asa am crescut, cu astfel de poezii.
Mai sunt si cartile lui Ionel Teodoreanu: Ulita copilariei si In casa bunicilor (noi nu am avut bunici si mereu am visat la „casa bunicilor”)… Legendele Olimpului au fost iarasi niste carti educative si care te faceau sa visezi la o lume fantastica dincolo de noi.
Pana la cei trei anisori ai lui Dante nu pot spune ca are neaparat povesti favorite, dar are cu siguranta personaje favorite. Floricelele Fifi din carticelele cu acelasi nume sunt printre preferatele lui (desene animate a vazut cred ca maxim 5 episoade cu Fifi, destul cat sa isi faca o idee si sa le regaseasca cu placere in carti). Cartile cu animale, in care se vorbeste pe limba copiilor despre fiecare animal in parte, ca si cele despre dinozauri, sunt iarasi cartile pe care le prefera si le cauta. La capitolul povesti deocamdata nu pot sa spun ca il atrage o poveste clasica anume, cel mai mult i-au placut Scufita Rosie (varianta cosmetizata) si Cei trei purcelusi ( o editie in limba italiana, pop-up, cu un final fericit de asemenea).  Mai mult prefera povestile soptite, inventate de mine, inainte de a adormi.
  Dar cel mai mult si mai mult ii plac poeziile. Ultima si cea mai fericita achizitie in materie de carti o reprezinta cartile doamnei Lucia Muntean: Rime cu antenute, Rime cu codita si Rime pentru cei mai mici. Ilustratiile sunt minunate, atragatoare, usor de inteles iar poeziile sunt o incantare, cu versuri scurte, cu rime usoare, oferind copilului satisfactia de a le invata cu usurinta si a le repeta de fiecare data cu mare placere. A devenit aproape regula, in pregatirea somnului de noapte intra si citirea poeziilor din aceste carticele.
Atat cat va depinde de noi vom incerca sa ii cultivam copilului gustul pentru lectura, in primul rand prin exemplul personal, incercand sa citim cat de des ne permite timpul si incercand sa petrecem timp cu copilul, citindu-i.

                                                                                          Cu drag, vavaly, mamica lui Dante ( 3 ani).

Ne alaturam si noi scriturii Valericai (vavaly) despre atunci si acum, despre imaginatie, copilarie, povesti. Pentru mine poezia a fost poate prima poveste; stiu ca este o contradictie in termeni, dar prima si cea mai indepartata amintire a mea despre cuvintele scrise este legata de amintirea tatalui meu care ne citea – mie si fratelui meu – seara de seara din poeziile lui George Toparceanu. Mai apoi imi amintesc cum spoream ascultand fabule, basme si nelipsitele  – pana in adolescenta tarzie –  Amintiri din copilarie a lui Ion Creanga care mi-a adapat toata setea de ghidusii, zbuldarnicie si joaca.

Dincolo de toata etapele in care adoram scriitura unui poet/scriitor roman ori din literatura universala, exita o carte care m-a fascinat intreaga viata (si sper sa fie asa si de acum inainte); o carte care – inca de cand am invatat sa citesc – reusea sa ma atraga intr-o lume fantastica, o lume in care imi petreceam ore intregi, zi dupa zi, recitind si retraind aventurile micutilor mei prieteni imaginari:  in țara lui Habarman. Matei, baietelul meu, o adora si el si citim, poveste dupa poveste discutand, rememorand fapte, intamplari, cauze – efecte. Nu-i usor sa-l citesti pe Habarnam  – „Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai”, caci aventurile lui au mereu nevoie sa fie scoase la lumina, iar Matei are intotdeuna o mie de intrebari „De ce?” pentru fiecare aventura a micutilor prieteni.

Mateiul meu adormea intodeauna ascultand poeziile lui Eminescu; adoram sa i le citesc pe cand inca imi mai adormea la san si asta poate pentru ca inca mai cred ca Eminescu uneste suflete. Pentru totdeauna. As spune ca daca nu ai citit Eminescu, nici n-ai iubit! Poate e o indrazneala prea mare, dar mi-o asum. Acum citim basme. Basmele lui Eminescu. Si desi cartea nu are imagini, prefer sa i-o soptesc in clipele in care Matei se ingana cu somnul, poate pentru ca si eu am nevoie de o poveste de noapte buna ca pe vremea copilariei mele!

by Maria (mama de Matei – 3 anisori

Rememomararile de mai sus ne-au fost prilejuite de concursul Cartile copilariei mele, in desfasurare pe situl Activitaticopii , in colaborare cu Libraria copiilor, o librarie on-line ce ofera carti pentru copii alese cu grija, selectate cu atentie spre folosul celor mici.  Libraria poate fi imbunatatita cu ajutorul sugestiilor fiecaruia dintre noi, parintii. De aceea este laudabila initiativa acestui concurs la care participam si noi cu mare placere si entuziasm.  Va invitam asadar sa va aduceti aminte de frumoasele povesti ale copilariei si sa impartasiti si voi din povestile si cartile ce ii fascineaza pe micutii vostri.