Mic dejun in piese de puzzle


   Matei ne-a dat desteptarea inainte de ivitul zorilor astfel ca am fost martori veseli si entuziasti ai rasaritului de soare, al primului zbor, matinal, al unui stol de pasari – cu umbrele lor negre strabatand cerul roz-auriu…
    Ne simteam parte a unui tablou ce se picta in fata noastra, Matei cautand insistent Luceafarul; luna plecase deja la culcare, iar noi, somnorosi ne-am reintors in paturile noastre calde, moi si spatioase, lasand bucuria impartasita a primului rasarit la pragul viselor dis-de-dimineata – cele mai dulci vise de copil.
    Matei s-a desteptat aproape de ceasul pranzului si si-a luat micul dejun cu el, in loja. Avea restante cateva ceasuri de joaca si le voia recuperate; asa ca-si lua sandvisurile calde, pe care le imparte cu Panda – ursul venit tocmai din Rusia (participant – mascota la o gala de box) si continua jocul puzzle, noua achizitie, un elicopter.
    Pare sa le poata face pe toate: joaca puzzle, mananca trei sandvisuri calde cu cascaval, mai fuge pana la living sa bea cu mine cafeaua lui de copii (cacao cu lapte), eu cappuccino cu vanilie, revine, il hraneste pe Panda, il iubeste, tandru si vesel si-mi povesteste cat de sus era Luceafarul.
    Elicopterul capata forma si culoare, e atat de incantat incat imi cere sa-i cant melodiile lui Barney, pe care le stiu si in vis, cat timp reia rolul de costructor de elicoptere pe tablita de lemn. Zambesc in sinea mea, il vad atat de senin si incantat de dimineata asta, de preocuparile lui, de noul puzzle, de Panda – companionul diminetii asteia, incat imi soptesc „da, o dimineata minunata si, deci o zi superba!”

by Maria

Baloane de sapun


    Unul dintre jocurile noastre preferate, ca un remember al zilelor de vara trecute, pe care il jucam in casa, este jocul cu baloanele sa sapun. 
    Matei rade, alearga, se invarte, topaie sa prinda sumedenia de baloane efemere pe care reusesc sa le fac in mare graba.  Veselia ma cuprinde si pe mine, caci e greu sa rezisti la asa o doza de ghiumbuslucuri, toate insotite de „hopa! hopa!” si „hap! hap!” semn al reusitei in prinderea sferelor in toate culorile curcubeului.
    Il invat sa strige: „Bubbles! bubbles!”; ii iese din prima asa ca avem o lozinca deja – „Bubbles, hap!”. Topaim prin perdeaua de baloane transparente, prindem cateva, ratam multe, restul se sparg cand „ninge” pe noi cu mingii fluide, de toate marimile. Bucuria si entuziasmul sunt maxime; e de departe cel mai vesel episod al zilei. Obosim, asa ca ne retragem in living urmarind povestea televizata a lui Dumbo.
    E absorbit de aventurile elefantelului zburator, insa eu rememorez, cu ochii deschisi, bucuria de pe chipul lui Matei si cum in fiecare balon de sapun stralucea zambetul Mateiului meu iubit.

by Maria

Jocurile lui Dante


„Copilul e un om viu. Nu este catusi de putin 
un ornament in viata noastra,
ci e o viata individuala, complexa si bogata.”
     Pornind de la aceste cuvinte am sa-mi incep pledoaria pentru dreptul copilului la joc, la libertatea de miscare si la cunoastere. Indiferent cat de mici sunt copiii, acestia trebuie considerati fiinte capabile sa inteleaga mult mai multe decat ne imaginam noi ca pot. In acest sens datoria noastra, ca mame, este sa le punem la dispozitie o gama cat mai larga de informatii, experinente si jocuri, iar cel mai important detaliu mi se pare a fi comunicarea.
     Eu, de cand l-am nascut pe Dante, nu a trecut o zi fara sa-i cant macar un cantecel, sa-i spun o poezie cat de simpla sau sa port o discutie ca si cum as fi discutat cu un om matur; rezultatul a fost si este faptul ca Dante este un copil comunicativ – la un an si zece luni deja povestea pe unde a fost in ziua respectiva sau chiar cu zile in urma, iar acum, la doi ani, am multumirea ca stie/reda multe din cantecelele pe care le-a tot auzit.
    Multe mamici ma intreaba ce ar trebui sa faca cu un copil de un sau pana intr-un an: ce jocuri, ce jucarii. Desigur ca sunt multe informatii pe aceasta tema, dar eu voi reda doar din experienta personala. Un alt aspect este acela ca nu toti copiii pot face la fel, ce il atrage pe unul, pentru celalalt poate sa nu prezinte nici un interes. Dar noi avem datoria sa incercam toate variantele care ne stau la indemana. 
    De pe la varsta de 9-10 luni am inceput sa facem exercitii de memorie. Asta inseamnand ca, in joaca, (in timp ce eu faceam diferite activitati gospodaresti) ii puneam intrebari de genul: care este frigiderul? iar el trebuia sa arate frigiderul. Si tot asa cu toate obiectele mari din casa. Incet, incet am trecut la obiecte mai mici. De mare ajutor sunt carticelele cu animale, fructe sau chiar obiecte casnice.  Cu acelea, zi dupa zi, isi exerseaza memoria si placerea de a (re)vedea imagini din ce in ce mai familiare.
    La 11 luni  a inceput sa se joace cu cubul cu forme in care trebuie sa introduca piesele corespunzatoare formei respective. Mi se pare ca este varsta cea mai potrivita. La un an deja introducea cu succes cateva piese, iar la un an si doua luni introducea cele 24 de piese fara probleme. 

  
 Alte jocuri foarte utile, pentru care ii multumesc prietenei mele, Dana, au fost puzzelu-rile din 2 si trei piese cu animale care l-au incantat foarte mult si i-au pus, multe zile, rabdarea la incercare.
    De asemenea si plansele de lemn pe care trebuiau potrivite alte piese de lemn in cerc, patrat si pentagon, avand desenate pe ele animale i-au stimulat memoria si indemanarea, si in plus, exercitii de memorie foarte bune, precum si coordonarea mana – ochi. Astfel a invatat fromele cercul si patratul.
  

 Niciodata nu l-am fortat sa faca ceva, nu am insistat pe vreun obiect/joc/activitate, dar intotdeauna a avut totul la indemana si, cand a dorit sa se joace, le lua singurel si se chinuia sa le faca, eu fiindu-i mai degraba un pasnic si rabdator observator in lupta lui cu cunoasterea. 

    Prima tablita magnetica pentru desenat i-am cumparat-o, lui Dante,  in jurul varstei de un an, a fost foarte incantat de ceea ce iesea din manutele lui. Nu consider ca este o varsta prea mica pentru asa ceva, desi nu prea am primit incurajari de la cei din jurul meu. Dar rezultatul s-a vazut mai tarziu, cand am avut curaj sa-i dau caiet si carioci, iar Dante nu a mazgalit toata casa, cum ma asteptam, ci doar spatiul destinat desenului. 

  

Alt cub cu forme geometrice 

  
            In jurul varstei de 1,8 ani a facut cunostinta cu alt gen de jocuri si anume tablitele cu puzzle, din lemn. Se gasesc de toate felurile, cu diverse tematici si sunt foarte atractive pentru micuti, fromos colorate si, mai ales, usor de manuit. Sunt nenumarate variante: cu forme geometrice, cu cifre, cu litere, unelte, animale, toate acestea ajutandu-i sa invete in joaca noi si noi informatii.  Datorita lor Dante si-a insusit foarte bine si repede notiunile de patrat, triunghi inima, stea, romb.

 

          De asemenea, tot pe la aceasta varsta, am inceput invatarea culorilor folosind diversele jucarii la indemana dar si din mediul inconjurator. In toate plimbarile zilnice masinile au inceput sa aiba culoare, leaganele si topoganele din parc erau alese si preferate dupa culori.
           Zi dupa zi, Dante al meu, priveste, descopera, se joaca, invata. Face conexiuni, asocieri, comparatii fara sa stie ce sunt toate acestea, dar vad in privirea lui, aud in povestirile lui scurte, rezumate, ca intelege si memoreaza, cunoaste si recunoaste, iar deasupra acestora toate vad in zambetul si jocurile lui tot universul unui copil fericit!

by vavaly

Jocul cu plastilina – peisaj de Craciun


    Ne-am reintors din promenada de seara cu impresii placute; vitrinele sclipeau de ornamente luminoase, pretutindeni brazi mai mari sau mai mici frumos impodobiti cu globuri rosii, aurii, albastre, argintii, cu beteala serpuinda pe ramurile verzi incarcate de accesorii iernatice, astfel ca am incercat sa daruiesc, acasa, continuitate acestei atmosfere de sarbatoare care pare sa cuprinda, incet, orasul imbracat in gerul iernii. Cum altfel as fii reusit, decat ascultand colinde de Craciun, desirati, eu si Matei, pe covorul alb si calduros, privind tavanul nostru instelat?! 
    
    Fredonam impreuna” Mos Craciun cu plete dalbe”, apoi, Matei ma urmareste cu atentie – incearca sa retina versurile Saniutei. Parca nicicand nu a accordat atat de multa importanta acestui cantecel si, incantat ca reluam cantecelul, pentru a treia oara, imi spune „Aduce Mos Caciun badut si zapada, mami!”. 
    Se ridica hotarat si aduce blatul mic de lemn si plastilina si-mi cere sa facem bradut. E incantat de ideea mea cu globuri mici si albe pe bradut, de steaua pe post de varf, pe care insista sa o rearanjeze la nesfarsit, iar mai apoi de micul om de zapada vaduvit de nasul morcoviu, dar inarmat cu un pamatuf rupt din decorul meu cu flori nemuritoare. Le priveste indelung, meditativ si-mi destainuie dorinta lui ca „Mosul aduce saniuta sub bradut!” Il ascult incantata si ma intreb cand i-am povestit despre asta si-mi promit sa nu uit sa spun Mosului sa-i lase cadourile de sub brad in saniuta lui albastra.
by Maria

Alunelu’ alunelu’ pe timp de ploaie


 Pentru ca toamna ne tine in casa trebuie sa inventam noi si noi jocuri in fiecare zi. Pentru ca unul din peferatele lui Dante este sa se ascunda si eu sa il gasesc si-a gasit loc de ascunzatoare sub masa. Iar mie mi-a venit ideea ca de fiecare data cand iese sa-l surprind cu o noua jucarie, ca si cum toate animalutele de plus il cauta. Astfel am luat din culcusul lor si elefantul, si vacuta si iepurasii si toate celalalte . Si pentru ca tot erau aliniate lui Dante i-a venit ideea sa se joace Alunelul  alunelul. In lipsa de copii sunt bune si animalutele. Pentru o vreme ne-am jucat foarte frumos si a fost foarte incantat de noul joc. 
Tovarasi de joaca
Obositi dupa joaca

Formele si plastilina


 Cand am inceput sa ne jucam cu plastilina prima oara(6 nov) ii placea ideea, dar nu ii placea consistenta plastilinei.Apoi usor usor a inceput sa lase urma degetelului in plastilina.
 

 Acum ne jucam din ce in ce mai bine si mai frumos.Delia are o cutie cu diverse forme cu animalute, o seringa care ne ajuta sa facem ti-ti (taitei), cu dispozitiv care arata aproape la fel ca un capsator unde introducem plastilina si daca apasa pe el ies tot felul de forme.

Acestea sunt formele de care Delia este foarte incantata.

               by Mihaela

Colaj – wild animals & food


   Matei e deja plistisit de colaje, in sensul in care a deprins deja cum se lipesc imaginile pe coala de hartie, astfel incat m-am gandit sa-i retrezesc interesul pentru colaje. Profit de faptul ca simpatizeaza girafele, de faptul ca de curand a vazut un documentar despre un pui de rinocer alaptat din biberon si de faptul ca motto-ul ultimelor doua zile este: „Mami, vrei maimuta!” si-i decupez dintr-o revista aceste trei animale salbatice.

    
   M-am tot intrrebat ce poveste sa creez in jurul acestor trei animale incat Matei sa le inteleaga si sa invete ceva folositor despre ele, si cum abia terminaseram masa de seara, m-am gandit sa facem asocieri intre animale si mancarurile lor preferate.
   Matei mi-a impartasit parea despre fructele pe care le adora maimuta, despre legumele care-i plac tare mult rinocerului, dar …a fost foarte amuzant sa descopar ca, dupa parerea lui, girafa mananca pizza. Le-am oferit increderea si libertatea si lui Matei si girafei ca in seara aceasta sa fie seara de pizza.
    Jocul a fost incantator, nou si vesel pentru amandoi si eu am aflat despre preferintele culinare ale lui Matei, confirmandu-mi ca jocurile sunt menite nu doar pentru a invata, ci si pentru a descoperi in joaca ceea ce-l incanta pe micul participant la joc!
by Maria