Incredere reciproca


       Nu uit nici o clipa ca scopul acestui blog a fost si este acela de a scrie despre momente importante din viata copilului meu, din viata mea ca parinte, din experientele noastre acumulate impreuna si transformate in amintiri de neuitat.

       Asa cum primul pas, prima bicicleta, prima serbare sunt evenimente importante in viata oricarui copil si a mamei ce se bucura de ele, la fel este si prima balaceala serioasa in apa a unui copil ce refuza constant sa faca cunostinta cu apele mari si cu plajele.

        Prima noastra iesire la mare a fost cand Dante avea 9 luni. Cand toti copiii in jurul nostru erau superincantati de intinderea apei, de valuri si de nisip, de ocazia de a sta dezbracati in briza marii ce le mangaia micile trupuri, copilul meu a plans hotarat din momentul cand l-am dezbracat. Desi nu l-am bagat in marea cea mare ci am preferat o mica piscina gonflabila, nu s-a aratat incantat nici o clipa nici acolo. Ca o proaspata mamica, necunoscatoare inca a propriului copil atat de bine incat sa inteleg plansul lui, m-am simtit destul de frustrata si neputincioasa in fata acestei stari de fapt. Am decis totusi sa il las in pace si sa nu il oblig sa faca ceva ce nu ii era pe plac.

         Vara urmatoare ne-a gasit mai mari si mai intelepti. Am pornit cu avant si sperante noi catre plaja autohtona, de la noi din localitate, cu nisip mai putin fin si cu apa sarata dar sigura pentru copiii mici. Reactia lui Dante? Aceeasi ca si cu un an in urma, doar ca de aceasta data se putea face inteles iar noi il cunosteam ceva mai bine. Nu s-a lasat dezbracat, nici macar descaltat de sandalute, nu a vrut sa ma apropii de el mirosind a namol sanatos si negru, nu i-au placut nici oamenii care stateau la soare acoperiti in intregime cu acel namol.

        Cam astfel au fost zilele noastre de plaja sau iesit la iarba verde. Dante a refuzat categoric sa se dezbrace, nici macar tricoul nu l-a dat jos. Chiar si acum, la 3 ani si ceva, a avut aceeasi reactie de respingere a tentativelor noastre de a-l expune un pic la soare in luna mai, cand soarele nu era chiar atat de puternic. Este de inteles ca am avut parte de fel de fel de comentarii si sfaturi, indrumari de a-i da hainele jos cu forta, tentative esuate de santaj. Noi, ca parinti, ne-am relaxat si am inteles ca copilul va face plaja atunci cand va dori, chiar de ar fi sa se intample abia in adolescenta sau cand se va insura. Cat despre a intra in apa, nici nu ne-am mai pus problema. O singura data, anul trecut a intrat in apa, luat in brate de catre o prietena de a mea, o a doua mama pentru el de altfel. Intai a intrat imbracat dar apoi a inceput sa se ude cate putin si s a dezbracat dar nu pentru multa vreme.

        Da, lui Dante ii ia cel putin 3 ore sa se obisnuiasca cu un mediu pe care nu il cunoaste sau nu il agreeaza, cum este cel al plajei si al apei.

      Anul acesta am luat-o de la capat cu mersul la plaja cu copilul imbracat, ne-am inarmat cu rabdare si ridicat din umeri pentru comentariile de pe margine si nu ne-am mai facut nici un fel de iluzie.

      Dar, surpriza!!! Dupa ce m-a vazut pe mine balacindu-ma cu bucurie in apa, dupa ce a spus tuturor ca el a facut baie si s-a dat cu noroi cand a fost mare (amintiri dintr-o alta viata probabil), dupa ce a spus ca nu ii place apa pentru ca are oameni murdari in ea (este totusi Lacul Sarat unde oamenii vin special pentru namol si tratament), a cerut deodata sa il dezbrac ca vrea si el in apa.

        Am fost cat se poate de sceptica dar l-am ajutat sa se dezbrace, i-am pus colacelul pe care l-a plimbat doua veri la rand prin oras , si am intrat timizi in apa. Curiozitatea celor de pe margine era la fel de mare ca si a mea.

      De aceasta data insa copilul a fost decis sa mearga pana la capat. Chiar daca un pic nesigur la inceput, chiar daca s-a agatat de mine cu toata puterea si increderea (noroc ca e apa mica, altfel mama e la fel de neinotatoare ca si un topor), bucuria de a-si simti trupusorul mic plutind, senzatia aceea de libertate si relaxare l-a cuprins si l-a cucerit. Am fost langa el, i-am vorbit tot timpul, nu l-am fortat, nu l-am impins, i-am dat toata increderea pe care am putut , i-am dat curaj si l-am indrumat cat am putut de bine. In mai putin de jumatate de ora copilul meu cel temator de apa si plaja s-a relaxat si s-a desprins de mine spunand ca vrea singur, ca poate si el. A inceput sa se intoarca, sa se bucure cu adevarat. Si-a facut chiar si doi prieteni, doi copii ce l-au incurajat si s-au jucat cu el.

        Mi-a crescut inima, mi-a zburat sufletul, m-au trecut fiorii reusitei si ai sperantei, m-am simtit mandra si binecuvantata cu o minune ce creste alaturi de mine zi de zi. Am inteles, inca o data, cat de important este sa sadesti incredere in mintea lui mica si neformata, cat de important este sa ai incredere in deciziile si simtirile propriului copil, cat de important este sa il cunosti si sa il respecti. Ma felicit ca nu am tinut cont de nici un sfat si nici un comentariu venit de la cei de pe margine, ma felicit ca nu l-am obligat si nu l-am fortat sa faca ceva pentru care nu era pregatit. Asa este Dante, pana cand nu este sigur ca va face foarte bine nu va face deloc.

         Sunt sigura ca numai rabdarea si increderea noastra, ca parinti, au dus la acest rezultat fericit. Seara, cand am rememorat aventura zilei, a spus ca i-a placut sa inoate desi s-a murdarit , dar numai putin (el, care nu suporta sa fie murdar nici macar de banana sau ciocolata).

       Imi doresc ca aceste randuri sa fie ca o incurajare pentru parintii ai caror copii refuza constant sa faca ceva ce lor li se pare ca e vital. Aveti incredere in ei, dati-le tot creditul de care au nevoie, tot sprijinul si toata incurajarea. In timp, toate acestea vor da rezultate mult mai bune decat umilirea, santajul, fortarea, frica. Respectati-i, asa cum si ei va respecta, si veti avea unul din cei mai grozavi prieteni in persoana propriului copil. 

         Asadar consemnez: la 3 ani si 8 luni Dante a intrat prima data in apa si a inotat cu colacel, curajos si fericit ca un mic delfin. La mai mare puiul meu!!

                                                                             Cu toata mandria, mama!

                                                                                                        by vavaly

Reclame

Perlute de vacanta


Recuperam din activitatile pentru gradinita – din zilele in care Matei a lipsit fiind racit – si parcurgem cateva fise de lucru.

Fisa nr. 1. Incercuieste personajul negativ (rau) din povestea Ursul pacalit de vulpe.

Eu: Matei, incercuieste parsonajul negativ -adica rau – din poveste.

Matei: De ce?

Eu: … 🙂

Fisa nr. 2. Deseneaza atatea buline cate personaje sunt in povestea Scufita rosie.

Matei desenand buline denumeste personajele. La un moment dat se opreste.

Eu: Matei ai uitat de lup!

Matei: Pe lup il incercuim!

Fisa nr. 3. Uneste cu o linie animalul si mancarea sa:

Matei deseaza linii unind vaca cu iarba, purcelul cu porumbul; ajungand la pisica si soarece adauga: „Nu, ca pe soricel il doare!”

Eu: Atunci uneste vulpea cu gasca!

Matei: Nuuuuuuuu!! Ca si pe ea o doare!!!

Va continua

Cu drag, Maria

Analiza si interpretarea desenelor copilului mic


    Desenul reprezinta in viata copilului mic nu doar un act creator, ci si o maniera de petrecere a timpului intr-un mod distractiv, de destindere, relaxare, dar si de relationare, asemeni jocului. Desenele libere, spontane ofera copilului posibilitatea de a a-si accesa imaginatia, de a accesa forme si culori intr-o maniera ludica, dezinhibata, necontrolata si necondusa de catre un adult.

    Prin analiza desenelor copilului mic se pot descifra mesaje ale acestuia catre si despre lumea exterioara, inconjuratoare – mediu, familie si nu numai pe care copilul le aseaza firesc, prin desenare, inaintea privitorului. Copilul reuseste prin desen   -semne grafice, culoare, non-culoare, aranjarea in spatiu a elementelor desenate – sa transmita tendinte, comportamente si emotii folosind simboluri. De regula, in analiza si interpretarea desenele copilului, se urmaresc elemente ca: modul in care se deseneaza pe sine, marimea elementelor desenate, asezarea in spatiul de desenat, distanta dintre elementele desenate, ordinea personajelor si a elementelor ce compun desenul, daca personajele sunt desenate complet, trasarea liniilor, a punctelor, formele geometrice folosite, culorile, sublinieri, revenirea asupra desenului, timpul alocat unui personaj si nu numai, dar si analiza desenului in ansamblul sau, din puct de vederea a armoniei, dizarmoniei si nu numai.

    Din analiza desenelor copilului mic putem descoperi perspectiva acestuia asupra vietii, dar si o latura a temperamentului si personalitatii sale la un moment dat, prin desenele pe care aceasta le realizeaza. Prin desene, copilul se exprima si nareaza ceva despre el insusi si despre universul sau. Cu fiecare desen, dar si cu fiecare varsta a copilului putem descoperi diferite centre de interes ale copilului.

    Desenele copiilor  mici nu au scopuri estetice, ci doar de experimentare si descoperire intr-o perioada in care nu se pot exprima in cuvinte ori nu stapanesc suficient exprimarea verbala. Desenarea, ca manifestare grafica a propiilor emotii, doleante, sentimente, trairi, perceptii si experiente dezvaluie privitorului cum se percepe copilul mic pe el insusi in lumea inconjuratoare.

    Analiza actului grafic, a desenului,  furnizeaza privitorului, specialistului, informatii elementare despre evolutia copilului. Aceste informatii releva, imbogatesc si explica relatia copilului mic cu familia si educatorii, dar si cu mediul inconjurator, dar mai ales ajuta privitorul, cel care analizeaza desenul copilului mic, in a-l intelege, a-i oferi raspunsuri, insa cel mai important rol in analizadesenului copilului mic este acela ca ajuta parintii si educatorii in a fi mai aproape de copilul mic. Din analiza si inerpretarea desenului copilului mic se pot dezvalui informatii despre personalitate, intelect, felul in care copilul vede familia, relatiile cu cei din jur, sentimentele fata de cei apropiati, dezechilibre si inclinatii.

    In desenele copiilor mici se regasesc intrega paleta emotionala, comportamentala si chiar si dimensiunea spirituala, aspiratii si atitudini sufletesti. Desenele copiilor mici, dar si a copiilor mai mari releva un univers ce evolueaza, se transforma odata cu evolutia copiilor. Odata cu cresterea copiilor si desenele lor – ca manifestari grafice –  evolueaza, semn ca micutii se dezvolta, inteleg si se transforma. Un singur desen nu poate insa descrie in totalitate universul copilului, ci doar o reactie si atitudine temporara ca raspuns la evenimentele actuale din viata copilului, la momentul  realizarii desenului.

    Astfel, prin analiza desenului copilului mic, se poate interpreta doar o  imagine de ansamblu, temporara, a unei situatii sau a unei imprejurari, a unei experiente de viata din viata copilului mic prin care acesta trece la un moment dat si nu a intregului univers interior in complexitatea lui. Prin desene copilul mic isi exprima pulsiunile, elanurile si dorintele. El povesteste ceva despre el insusi, exprima o stare de spirit si perceptia lui asupra lumii care-l inconjoara. Este foarte important sa intelegem ca „pe baza catorva repere grafice puse la dispozitie de diverse site-uri NU se poate afla, fara o analiza consecventa, tot ce trebuie sa stim despre copil din desenele luine atrag atentia specialistii in analiza si interpretarea desenelor. 

   Analiza desenelor prezinta similaritati cu analiza grafologica. Se studiaza atat imaginea de ansamblu, cat si particularitati privind liniile si formele obiectelor si personajelor. Se pot identifica sentimente ascunse, dezechilibre, temperamente. Astfel invatam sa intelegem lumea copilului nostru si cum putem sa-l ajutam sa creasca armonios. In sens larg, interpretarea desenelor copiilor se face dupa urmatoarele trei dimensiuni: evaluarea globala, evaluarea personajelor, a figurinelor umane si evaluarea obiectelor.

    In literatura de specialitate in domeniu sunt elementare trei teste prin care parintii si educatorii pot accede, cu ajutorul specialistilor in analiza si interpretarea desenelor copiilor, detalii ale universului interior al copilului: Analiza generala a unui desen arborelui, Testul arborelui si Testul familiei.

     Analiza generala a unui desen – „Acest tip de analiza surprinde foarte multe aspecte ale personalitatii copilului datorita bogatiei de simboluri din desen. Se pot identifica sentimente ascunse, dezechilibre, temperamente, inclinatii .

    Analiza desenelor prezinta similaritati cu analiza grafologica. Se studiaza atat imaginea de ansamblu, cat si particularitati privind liniile si formele obiectelor si personajelor. 
Copilul poate face orice desen in care sa se regaseasca cateva din simbolurile principale: arborele, soarele, casa, familia etc.„.

    Testul arborelui – conform specialistilor in domeniu – „ne releva aspecte ale personalitatii copilului si dezvaluie stadiul actual dedezvoltare intelectuala a copilului. Putem identifica anumite trasaturi de personalitate: siguranta de sine, extrovertirea, aspiratiile, aptitudinile, abilitatile de relationare, valorizarea de sine, optimismul s.a. 
Copilul va desena cu un creion simplu pe o foaie A4 un copac oarecare, cu conditia sa nu fie brad. Desenul trebuie sa fie liber, spontan, facut fara graba si fara indicatii din partea parintilor.

    Cel de a-l treilea test, Testul familiei, „ajuta la identificarea relatiilor pe care copilul le are cu membrii familiei si asentimentelor pe care le are fata de cei apropiati.
Pentru acest test copilul va desena pe o foaie de hartie A4, cu creion simplu sau creioane colorate, membrii familiei sale, numindu-i daca stie sa scrie (altfel, ii va denumi un parinte)„.

    In randurile urmatoare va ofer, cu titlu de exemplu, Testul familiei realizat prin analiza si interpretarea desenului „Familia mea” realizat de Matei la varsta de 3 anisori. Interpretarea desenului a fost oferita de autorii site-ului Educa prin iubire, organizatori ai concursurilor nationale de creatie pentru copii. Desenului lui Matei i-a fost acordat, cu ocazia concursului lunii ianuarie, premiul al-III-lea al concursului, constand in interpretarea desenului realizat de micut. Va recomand sa accesati cu bucurie pagina de concurs a lunii februarie care are o tema minunata: „Mama mea”.

    Iata si interpretarea desenului „Familia mea” realizat de Matei si analizat de specialistii siteului Educa prin iubire, carora le multumesc pentru suportul, indrumarile si gesturile de incredere si prietenie pe care le-au oferit familiei noastre:

    „Lumea lui Matei are in centru pe Chiti, desenat si ingrosat cu rosu, ceea ce ne indica faptul ca hamsterul este foarte indragit. Intr-un fel, el se identifica cu Chiti care este plasat undeva intre mami si tati, sugerand nevoia de protectie, de a se simti in siguranta. In acelasi timp, propriul lui caracter desenat in stanga, chiar inaintea mamei indica aceeasi dorinta de a fi aparat (bratul mamei e aproape lipit de cel al copilului).

Mami e cel mai puternic personaj din desen, picioarele desenate ale acesteia fiind bine ancorate in pamant. Tatal e cumva distant, iar deocamdata are putina influenta in viata sa. Putem chiar spune ca se simte oarecum stingher si indepartat de tata (acest lucru este evidentiat prin plasarea celor doua caractere in parti opuse). E posibil ca tatal sa petreaca mai putin timp cu el sau sa nu fie atat de prezent in viata lui pe cat si-ar dori copilul.

           Interesant este modul in care foloseste ca element in desen cercul, care simbolizeaza de obicei intelectul, spiritualitatea. Aceeasi orientare catre suflet sau spirit este subliniata si de inaltimea personajelor (exceptandu-l pe tata, care e desenat mai mic). Fire logica, practica, Matei nu se complica cu forme geometrice cu care de obicei, copiii de varsta lui lucreaza in mod obisnuit (dreptunghi, triunghi), lucru care nu trebuie privit ca ceva negativ – e pur si simplu o trasatura care il va ajuta in viata.

            Alt aspect este tenacitatea, hotararea reliefata prin liniile clare, trasate fara ezitari sau tremuraturi. De asemenea, faptul ca nu lasa nimic neterminat, ca inchide buclele sau ca umple cu culori complet figurile geometrice.

Concluzie: Matei va fi cu certitudine, in viitor, un caracter puternic, dar are inca nevoie de iubirea parintilor”.

sursa citata in articol: Educa prin iubire

by Maria

Acomodarea la gradinita


Aniversarea celor trei anisori la Gradinita Magica
    M-am trezit din senin imbratisata de catre Mateiul meu ce rostea cu buzele-i mici lipite de obrazul meu mirat: „Multumesc mami, pentru ca m-ai dus la Gradinita Magica!” Desi sunt obisnuita cu gesturile tandre ale lui Matei, puiul meu reuseste de fiecare data sa ma surprinda prin mesajele sale, mereu actuale si de fiecare data in tema cu preocuparile noastre recente.
    Mesajul acesta insa este rodul cules al schimbarii benefice din viata noastra de familie, si intr-un sens foarte restrans, ca un nucleu al vietii lui Matei, o schimbare radicala, pozitiva si cu maxima incarcatura de veselie si frumos. Matei e fericit; este acum fericit! Din nou! Da, fericirea se poate pierde undeva pe drumul copilariei si da, se poate regasi, recapata. Este doar nevoie de incredere si iubire! Am vazut si simtit asta, cu ochii si sufletul meu! Matei a redevenit dintr-o data, ca urmare a unei simple decizii, Mateiul pe care eu il stiam: increzator, vesel, fericit la trezirea dis-de-dimineata.
    Plecarea matinala din caminul nostru nu mai intristeaza pe nimeni, desi Matei inca ma mai intreaba daca mergem la gradinita magica sau la cealalta gradinita („gradinita unde nu mi-a placut”), iar apoi odata ce confirmarea a fost rostita, abia asteapta sa plecam. Tati participa si el cu bucurie – ne conduce de fiecare data la gradinita si despartirea de el este usoara si senina; niciunul dintre noi, parintii lui Matei, nu mai incepem zilele cu inimile grele, indurerati si infricosati de presiunea care o asezam asupra lui Matei rugandu-l si insistand sa mearga la gradinita. Simteam ca este prea mult, ca nu e in regula si ne intrebam de ce Matei nu se imbogateste nicicum cu macar numele unui coleg, iar odata cu episoadele nocturne in care Matei isi manifesta frustrarile de peste zi udand asternuturile am realizat amandoi ca e prea mult, chiar daca Matei mergea la gradinita in urma a doua ore continue de negocieri si rugaminti.
Grupa Fluturasilor – Gradinita Magica
   Odata decizia luata de a-l transfera la noua gradinita, curiozitatea si veselia lui Matei au inlocuit neincrederea si sentimentul de abandon. Impreuna cu noua educatoare a lui Matei, d-na Georgiana D. am decis ca este mai bine pentru Matei sa fiu prezenta pe parcursul primei saptamani de gradinita si ca astfel acomodarea cu spatiul, cu noii colegi si cu domnia sa va fi mai usoara si mai frumoasa. Pentru saptamanile ce urmeaza ne-am sfatuit (de fapt am fost amandoua „gand la gand”) sa incercam sa reducem timpul in care eu raman in clasa de cursuri.
    Astfel, pentru inceput imi voi lua de lucru la gradinita, pentru a reduce timpul pe care eu il acord lui Matei participand alaturi de el, dar voi fi prezenta in clasa chiar daca ma voi concentra pe un lucru personal de facut, iar in zilele urmatoare voi incerca sa-mi gasesc o masa de lucru separata de cea la care lucreaza Matei.
    Pana acum nu am facut decat sa particip cumva fara sa intervin in dialogurile doamnei educatoare cu Matei ori cu ceilalti copii, dar fiind un exemplu pozitiv pentru Matei participand cu drag la toate activitatile lor: am cantat, dansat, aplaudat, si chiar aprobat tacit, din priviri si zambete toate cate se petreceau la cursuri. Matei e fericit in timpul cursurilor, iar copii m-au urmarit curiosi si ma indragesc poate pentru ca le stiu cantecelele si poeziile (invatate cu Matei acasa pentru a recupera cursurile pierdute) sau poate pentru ca nu ma dau la o parte cand e vorba de macait si topait prin sala de curs.
    Am simtit de multe ori privirea aprobatoare a educatoarei si m-au linistit toate gesturile ei ce indemnau la intelegere si compasiune cand Matei obosea si isi gasea altceva de lucru, aratandu-mi tacit ca varsta lui Matei (trei anisori abia impliniti) isi spune cuvantul, potolindu-mi impulsul de a-l stimula verbal pentru a fi mai concentrat si mai activ la activitati.
   Asadar, acomodarea lui Matei la gradinita va parcurge – dupa saptamana petrecuta impreuna participand la activitatile Grupei Fluturasilor – si cu o saptamana in care eu voi fi prezenta in sala de clasa, dar voi avea  alta preocupare, lasandu-l pe Matei sa participe fara ne mai tine de manute.
Sunt convinsa ca va simti nevoia ca si pana acum sa ne imbratisam si sarutam pe parcursul celor patru ore si ca va parasi pentru acest ragaz tandru chiar si un dans/joc in plina desfasurare, dar voi fi acolo pentru orice gest prin care va simti nevoia sa-si manifeste dragostea. (Nu am inca un raspuns/ o alternativa pentru nevoia lui de a-si arata tandretea atunci cand nu voi mai fi langa el…).
    Totodata ne-am gandit si am zambit amandoua (eu si d-na educatoare) la coincidenta de a fi gandit amandoua ceeasi cale de urmat in acomodarea lui Matei: ca ultimile cinci minute din orele de cursuri sa astept in afara clasei, iar de la o zi la alta sa maresc rastimpurile in care asteptarea mea se va petrece in afara clasei: 5 minute in prima zi, 10 minute in a doua zi si tot asa pana Matei va invata ca dupa cele cinci-zece minute etc. parcurse fara mine va veni timpul plecarii acasa si ca eu apar intotdeuna CURAND pentru a-l lua acasa. Sper ca astfel Matei sa deprinda/invete sentimentul ca eu apar intotdeuna pentru a-l lua acasa si ca niciodata nu trebuie sa astepte prea mult pentru a ne revedea. Nu stiu inca nici cum vom face saltul de la prima ora fara mine la cele patru ore intregi despartiti, dar am incredere ca pentru el activitatile Grupei Fluturasilor vor tot atat de captivante ca si pana acum si ca timpul va zbura tot atat de repede ca acum cand imi spune, la sfarsitul orelor, ca vrea sa mai ramana la gradinita. Cumva intuitia imi spune ca sansa noastra este si aceea ca Grupa Fluturasilor este grupa mijlocie a gradinitei si ca Matei se simte mult mai bine printre copii cu care comunica, care vorbesc ca si el, si ca sunt si comunica de pe „etaje/paliere” similare.
    Pentru deplasarile la teatrul de papusi am hotarat sa fiu prezenta, pentru ca debutul episoadelor de la gradinita anterioara cand Matei isi uda pantalonii a fost cu ocazia deplasarii cu autocarul catre teatrul de papusi si constientizez acum ce spaima trebuie sa fi simtit vazandu-se urcat intr-o masina fara noi, inconjurat doar de copii si educatori pe care abia ii cunoscuse.
    Nu stiu daca aceasta e calea potrivita pentru ca Matei sa se acomodeze ori daca va functiona, dar ma gandesc ca toate intrebarile lui Matei prin care rememoreaza experientele de la fost gradinita („Mami, de ce nu mi-a placut la gradinita cealalta?”; „De ce mi-a zis bucatareasa sa fac pe mine?”‘ „De ce m-a certat bucatareaza?”; ” De ce mi-a zis asistenta ca imi face injectie ca sa nu mai plang?” etc.) sunt doar indicii ale comparatiilor continue intre atunci si acum, intre „cealalta gradinita” cum ii spune Matei si gradinita noua, magica.
    In plus, am indicii ale firescului: Matei merge intai in clasa sa-si salute colegii si pe d-na educatoare, apoi merge la vestiar sa-si schimbe incaltarile, isi cunoaste dalapiorul, traistuta si umerasul personalizat (cu etichete hand-made by mami), intarzie la plecare pentru a aseza scaunele si aseza la locul lor plansele dupa care au lucrat pentru a lasa ordine in clasa si niciodata pana acum nu aplecat fara sa o imbratiseze cu de la sine vointa pe doamna educatoare.
    Toate aceste gesturi ale lui ma fac sa simt ca Matei proceseaza si face comparatii, gaseste diferente si simt ca acomodarea asa cum decurge acum e cea mai dulce maniera in care pot actiona fata de Matei. Pana una alta am confirmarea doamnei educatoare ca Matei e crescut intr-un mediu familial armonios si ma bucura nespus ca domnia sa a gasit, fara sa ne vorbim, aceeasi modalitatea de actiona, pur si simplu tinand cont de faptul ca Matei e foarte atasat, un copil care nu a fost despartit de parintele matern nici o zi pana la varsta de trei ani.
    Pentru mine lucrurile sunt acum mult mai clare, parca vad mai limpede, m-am regasit vazandu-l pe el dornic sa mearga la gradinita magica, dar mai ales simt ca fac ceea ce este bine si potrivit lui Matei. Sunt impacata cu mine si simt ca-mi respect credintele interioare, ca nu ma tradez si ca bifez cu bucurie toate cate mi-am scris candva in sufletul meu ca intr-o lista cu lucruri de facut.
by Maria
P.S. Nu stiu cat va conta pentru parintii care au trecut, trec sau vor trece prin experiente similare, dar faptul ca am fost acceptata in clasa Gradinitei Magice alaturi de Matei l-a ajutat pe micutul meu sa se manifeste liber, fara teama, asa cum este si acasa: vesel, sociabil si curajos, departe de copilul „prea rasfatat, prea alintat, prea atasat de mama” asa cum a fost catalogat la vechea gradinita, iar eu nu am mai fost considerata „o mama slaba, fara autoritate” (lucru pe care nici nu mi-l doresc in relatia mea cu Matei), dar mai ales cuplul nostru mama-copil a fost admis ca unul firesc, nascut intr-o atmosfera familiala armonioasa.

“Mâini curate, corp sănătos”


    Luna manutelor curate, asa a fost decretata de catre draga noastra prietena, Laura Frunza, luna noiembrie a acestui an. Prin aceasta dansa incearca sa atraga atentia asupra faptului ca multe boli ar putea fi prevenite prin cel mai simplu gest cu putinta, acela de a ne spala pe maini.
    Acest bun obicei se capata inca din copilaria mica, din primii ani de viata. Odata format acest reflex de catre copil, sarcina parintelui se usureaza simtitor. Dar tot in primii ani de viata copilul descopera si puterea magica a lui NU, cuvantul pe care il foloseste ori de cate ori are ocazia, mai ales atunci cand parintele doreste cu orice pret ca micutul sa indeplineasca o anumita sarcina.
    Si noi ne-am confruntat cu acest refuz atunci cand am incerca sa insistam, cand uitam ca pentru copil totul trebuie facut in joaca, iar Dante ne-a aratat clar ca doreste sa aiba ultimul cuvant in orice actiune. Pentru aceasta am aplicat o alta strategie, decat aceea de a face spalatul pe maini sau pe dinti o obligatie.
     Pentru ca oricarui copil ii place sa aiba lucrul lui personal, sa aiba sentimentul importantei cuvenite, i-am cumparat un lighenas micut, pe masura lui, si un prosopel asemenea. De cate ori veneam de afara, ii puneam un pic de apa in lighenas, cu un pic de sapunas lichid pentru a face spuma si il asezam pe capacul de la wc, acolo unde copilul sa aiba cat mai usor acces. Apoi il lasam singur sa se spele, sa se joace, dupa voia lui. Cand termina se stergea pe prosopelul lui si apoi varsa singur lighenasul. Avea satisfactia lucrului implinit fara sa il bata cineva la cap in mod nedorit. Desigur ca si puterea exemplului este foarte importanta, daca noi, ca adulti, nu ne spalam pe maini degeaba ii cerem copilului sa fac acest gest.
Anticiparea gestului este de asemenea foarte importanta.  Copilul nu trebuie luat de la joaca si obligat sa se spele pe maini, intotdeauna trebuie sa ii aducem aminte ce actiune urmeaza sa se desfasoare.
    Acum, de cand merge la gradinita, a devenit mult mai constient de astfel de actiuni. Mi-a spus zilele trecute ca a invatat la gradinita ca afara sunt multi microbi si de aceea trebuiesc spalate manutele cand venim de afara si schimbate hainutele cu unele pentru casa (si aceasta era o problema in programul nostru zilnic, nu intotdeauna era cooperant la aceasta actiune). Am observat ca acolo, in colectiv, spalatul pe maini se face cu mare placere de catre copii, dupa fiecare utilizare a toaletei si inainte de fiecare masa. Doamnele educatoare sunt foarte atente la acest aspect.
   Nu pot sa spun ca am fost cea mai obsedata mama referitor la acest aspect, nu i-am interzis sa puna mana pe un perete, pe crengi sau frunze, am incercat sa nu stau cu gura pe el la orice pas si sa ii spun ca totul in jur este murdar. Sunt de parere ca nu este asa. Mai ales la tara, in livada bunicilor, unde fructele si legumele nu sunt stropite cu insecticide si alte chimicale, nu am facut o tragedie din faptul ca a cules o pruna sau un mar de sub copac. Dar sunt foarte constienta ca la oras, in medii cu o aglomerare foarte mare, mai ales in supermarketuri, riscul de imbolnavire este imens. Am oroare  de acele masinute – carucior, pe care copiii le prefera atat de mult, dar care sunt o sursa sigura de microbi si de boli. Sunt  pur si simplu imbacsite . Dar e greu sa tii un copil departe de ele. Cu timpul sper ca va intelege ca sunt totusi foarte murdare.
     Pentru ca ii plac foarte mult poeziile si le retine, ca orice copil de varsta lui, foarte repede, am decis sa caut si sa invatam impreuna cateva poezii pe aceasta tema. Multumim Laura pentru acest subiect si pentru impulsul pe care ni-l dai de a cauta si invata astfel de poezii.

Invata sa fii curat

Vezi acea mica pisicuta
Cum tot misca din limbuta?
De ce face ea asa?
Ea se spala, draga mea.

Vezi micutul porumbel?
Vai, cat e de frumusel!
Trupul lui de ce luceste?
Puiul meu, el se-ngrijeste!

De la aste mici fapturi
Tu sa iei invataturi.
Trupul sa il ingrijesti
Hainele sa-ti primenesti.

     Cu aceasta ocazia Laura a lansat si un concurs intitulat „Maini curate, corp sanatos”. Mai aveti timp pana deseara sa va inscrieti.
                                                      by vavaly

Gradinita magica


    Copiii nostri vor aniversa curand trei ani! Trei ani minunati, trei ani ce incununeaza viata ca o sarbatoare, o sarbatoare insorita, molcoma si calda in care am strans in bratele noastre: ingrijorari si temeri, nelinisti si intrebari; incercari, esuari, succese, scurte dezamagiri si sperante ori vise ce au devenit realitate.  Uneori insa drumul copilariei nu e usor, ci este presarat cu tantrumuri, frici si spaime, in care tot ceea ce ajunge sa face ca parinti este sa ne aratam nelimitata iubire. Nu poti iubi mai mult ori mai putin, poti doar iubi.
    Dintr-un astfel de sentiment a rezultat si decizia mea de a-l transfera pe Matei de la o gradinita la alta. Am decis sa-mi ascult inima, mintea, intuitia, dar poate cel mai important gest prin care am decis sa-mi arat nelimitatea dragoste a fost sa-mi cred copilul. Nu voi inceta vreodata sa-l iubesc pe Matei si chiar daca perioada inceputului de gradinita a fost una de maxima importanta pentru cuplul nostru mama-copil si foarta incarcata emotional pentru amandoi, aceasta experinta ne-a unit si mai mult, chiar daca pentru Matei s-a dovedit a fi o perioada foarte stresanta. Oricand de mult am incercat sa-l pregatesc in perioada anterioara inceperii activitatii prescolare (perioada in care asteptarea inceperii gradinitei era in permanenta un motiv de bucurie), sa-l motivez, sa-l incurajez si sa-l sustin in momentul cand pasise deja in randul prescolarilor, oricat de mult m-am straduit sa gasesc resorturi interioare care sa faca din gradinita un loc al copilariei fericite, totul se naruia zi de zi sub privirile mele, ca si cum aripi intunecate puneau stapanire pe increderea in el, in mine, in vibratia aceea minunata care ar trebui sa se auda cand rostesti: Gra-di-ni-ta!!!
    Pentru Matei gradinita devenise in numai 2 luni (timp in care am indurat cu stoicism fiecare lovitura imperativa de genul: te santazeaza; e foarte alintat; e rasfatat; te pedepseste pentru ca-l duci la gradinita; are personalitate – rostit cumva ironic; fiti autoritara – ca raspuns pentru fiecare scuza de intarziere la programul de dimineata al gradinitei motivata de cele doua ore continue de negociere, zi de zi, pentru ca Matei sa mearga de buna-voie la gradinita) un fel de bau-bau cu adresa si numar la poarta.
     Intodeuna  m-a insotit la gradinita pentru ca ma iubeste si pentru ca l-am rugat, nu a mers cu bucurie ori incantare si desi pe parcursul celor patru ore de activitati participa, la momentul revederii reveneau sentimentele de frustrare, oftaturile si plansetul pornite toate dintr-un sentiment de parasire si neadaptare.
    In incercarea mea de a fi rationala (culmea e ca spun asta tocmai eu cea care judec totul cu inima) am dar crezare posibilitatii rostite ca Matei sa apartina acelei categorii de copii care se adapteaza greu sau deloc la varsta de aproape trei anisori unui mediu prescolar, astfel ca am incercat sa nu acord foarte mare insemnatate tuturor acelor evenimente, ironii, intamplari, accidente care faceau ca micul meu Matei sa refuze mediul gradinitei: o doamna asistenta care vindeca plansetul micutilor cu  acul (amenintandu-i), o ingrijitoare care ironizeaza un copil ce refuza sa foloseasca sala de baie de-a valma (cate trei-patru deodata la aceasi scaun de toaleta, si nu pe rand  asa cum se cade, firesc) ori si mai aspru un educator prea „ocupat” pentru a da detalii recomandandu-mi sa ma interesez de cele necesare la ceilalti parinti „pentru ca este problema mea”.
    Asadar am decis ca este cazul sa ma ocup de problema mea in stilul pur personal, scorpionicesc: Punct si de la capat! Cererea de retragere s-a depus in cateva minute, iar apoi indrumati de Bunul Dumnezeu si nu numai  Matei a fost acceptat (toate acestea intr-o singura zi) la gradinita magica (pentru odata ce doamna educatoare careia ne-am adresat a auzit povestea lui Matei a incunviintat pe data, cu lacrimi in ochi ca inca de a doua zi Matei sa vina sa cunoasca copiii, pe domnia sa si gradinita). De ce magica? Pentru ca Matei isi pierduse increderea in mine – trebuia sa promit, imediat la trezire dis-de-dimineata, ca nu-l voi duce la gradinita; isi pierduse bucuria de a pasi afara la joaca si rostea zi de zi (desi nu mai mersese la gradinita de doua saptamani) ca ii este frica ca il voi duce la gradinita; doua saptamani in care l-am ajutat seara de seara si zi de zi sa contientizeze ca poate reusi sa nu mai ude asternutul in timpul somnului de noapte (repercursiune a activitatii zilnice de la graditita)  – in conditiile in care Matei a fost genul care odata ce a renuntat la scutecele de unica folosinta nu s-a trezit niciodata in timpul noptii pentru a merge la sala de baie ori ca rezultat al vreunui accident nocturn. „Too much pressure!” as spune eu pentru un copil de aproape trei anisori, prea multe evnimente nefericite si poate o ruptura prea brusca fata de armonia si dragostea din mediul casnic, familial.

    Asadar, am mers la cererea lui Matei la Gradinita Magica (ii povestisem deja noii educatoare despre pasiunea lui Matei pentru zapacitul Goofy si abilitatile lui animate de a face din „Hocus-Pocus- Hipopotamus” un motiv de rasete nesfarsite pentru Matei), unde culmea mai sunt deja trei – patru copii care au veniti de la alte gradinite „urate” dupa cum i-au povestit micutii pe rand lui Matei dupa ce au aflat de la el despre „gradinita unde nu i-a placut”. Nu stiu daca este definitoariu, dar simt ca Mateiul meu s-a simtit iubit deindata si mai ales a reusit sa comunice imediat cu copii din noua clasa poate si pentru ca noii colegi apartin grupei mijlocii.
    Atmosfera a fost cu totul alta: copiii increzatori, blanzi si senini l-au inconjurat de jucarii oferindu-i fiecare ce aveau mai de pret: papusi, masinute, jocuri si abia dupa ca Matei si-a ales un joc, majoritatea lor i s-a alaturat cu jocuri identice pentru a-l insoti formand deodata o echipa. Au lucrat impreuna, au construit un oras cu zgaraie nori, au cantat, dansat, au invatat poezioare, au pictat si alte multe asemenea care m-au impresionat si induiosat prin bucuria si daruirea doamnei educatoare D. Georgiana.
    Matei stie despre doamna educatoare ca este o Zâna; o zana care si-a lasat aripile acasa pentru ca altfel toti copii isi vor fi dorit sa zboare. O zana care a incheiat prima zi de gradinita a lui Matei cu un joc –  „Ghici ce fruct ai gustat!” – in care o bagheta magica a ales cine ce fetita ori baietel sa guste de-a baba oarba fructul oferit pentru a-l recunoate. Da, Zana cea buna nu a uitat de pasiunea lui Matei pentru magia lui Goofy si a adaptat un joc specific activitatii prescolare care sa confirme magia noii gradinite; toate acestea pentru un sufletel pe care il vedea intaia oara – Matei!
    Pentru Matei a fost insa si prima zi in care a regretat ca activitatea la gradinita a durat atat de putin (desi trecusera cele patru ore obisnuite), prima zi in care a avut rabdarea si a-si saluta noii colegi la plecare, prima zi in care Matei nu a plecat de la gradinita plangand, dar mai ales prima data cand – desi isi cunoscuse educatorul abia cu patru ore in urma – si-a luat bun ramas printr-o imbratisare. 

    Da, exista si gradinite magice, in care exista timp pentru toti cei douazeci de copii deodata, dar si pentru fiecare in parte (am vazut acestea toate cu ochii mei), in care cele patru ore sunt un nesecat izvor de  motive de bucurie si uimire pentru micuti si unde: prezenta, mersul la sala de baie, spalatul mainilor si rugaciunea catre Ingerasul Pazitor, masa, activitatile conduse de catre educator si joaca libera nestingherita nu este intrerupta de voci ridicate, de corecturi dojenitoare, aspre, ci se fac toate pe indelete, cu ragaz, blandete, constientizand importanta tonului si gestului insotitor, dar mai ales se fac cu iubire, atent, calin si totodata complet. Noua educatoare  a lui Matei transmite iubire prin toti porii si tot timpul am inteles din atitudinea dansei ca este timp pentru toate! Si asa a si fost; am petrecut alaturi de Matei si de ceilalti micuti experientele si activitatile unei intregi saptamani, as spune eu. 
     Am vazut cu ochii mei, am auzit fiecare sunet, am simtit fiecare emotie  a lui Matei si a micutilor lui colegi, am fost patrunsa de vibratia frumosului si bunatatii ca un parfurm care inunda simturile toate pentru a confirma ca exista educatori pentru care copiii sunt fapturile gingase pentru care ta daruiesti de-antregul, sincer, complet. Am simtit cu toata fiinta ca doamna educatoare Georgiana D. este educatorul potrivit pentru Matei, acel educator care ii poate reda lui Matei increderea in el, in cei din jur, in a depune efortul de a fi acolo, prezent alaturi de micutii prieteni  la toate activitatile zilei respective. Iar confirmarea a venit tocmai din comuniunea dintre copii, din tonurile lor incete, grijulii si blande, din compasiunea lor comuna pentru Matei, dar mai ales din acel spirit de comuniune ce exista intre ei; sunt uniti, prezenti trup-si-suflet la cele ce se desfasurau in sala de clasa, erau un tot fara ca doamna sa isiste pentru acestea, ci doar anuntandu-i ce se va petrece curand. Am simtit fiecare clipa folosita ca maximum, exploatata si stoarsa de toata bucuria ce o putea aduce imbogatindu-i pe micuti moral, emotional si invatandu-i, indemnandu-i la cunoastere prin joaca. Atat de simplu si atat de complet! Am simtit ca acolo copiii sporesc de parca zana lor buna le atarna fiecaruia aripioare din raze de soare cu care ii invata mai apoi cum sa zboare!!!
    Pentru mine a fost implinirea unui vis si constientizarea faptului ca exista gradinite potrivite oricarui copil, dar mai ales am realizat (pentru a cata oara?!) ca avand incredere in copil nu putem gresi ca parinti. Gradinita potrivita nevoilor lui Matei este o gradinita magica, unde doamna educatoare este o zana cu aripile lasate pe acasa. O gradinita in care copiii l-au inconjurat compasivi si increzatori, iubindu-l fara a-l cunoaste si invitandu-l la joaca. O gradinita in care micutii si-au tras scaunelele pentru a sta cat mai aproape de noul lor coleg si care au fost curiosi daca Matei va reveni si luni dimineata. Si stiti ce? Matei a spus „Da!”
    Nu stiu inca daca experinta lui Matei si a mea ca parinte a unui boboc-prescolar va folosi cuiva, dar simt cu toata fiinta ca trebuie sa impartasesc din acestea pentru a intari crezul ca gradinita trebuie sa fie potrivita copilului si nu copilul sa se adapteze unei gradinite. Pentru mine atunci cand mi-am auzit copilul rostind „mi-e frica sa merg la gradinita” si am vazut asternuturile ude in miezi de noapte au fost indicatori suficienti ca am asteptat prea mult!
    Adaptarea nu trebuie sa fie grea, adaptarea nu inseamna sa mergi din rau in mai rau, adaptarea inseamna acea perioada in care astepti cu nerabdare sa auzi „mi-e dor de copiii de la gradinita!” Da, gradinitele sunt magice pentru fiecare dintre copii; secretul consta insa in a gasi acea gradinita magica potrivita copilului tau. Noi am gasit-o, dar voi?
by Maria

P.S. Nu ma dojeniti pentru ca nu am impartasit pana acum experienta aceasta, dar niciodata cu expun o problema, pana nu am si solutia ei! (Deh, tipic de scorpion!) 
      

Iubirea – centrul educatiei


  Am participat amandoua (vavaly & Maria) la ineditul concurs organizat de draga noastra prietena Mihaela, un om deosebit de talentat, de creativ, dar mai ales atent la nevoile copiilor, dar si ale parintilor. Ne-a incantat atat de mult ideea unui concurs pentru parinti, mai ales ca ceea ce ne-a atras fara-doar-si-poate a fost titlul care promitea o activitate interactiva in concurs – am fi primit un feed-back, un raspuns, o confirmare ori un indemn pentru a deveni parinti mai buni.

      Suntem preocupate in aceeasi masura de educatia si cresterea copiilor nostri si amandoua simtim ca si noi crestem odata cu ei, sporim in intelepciune si dragoste, dar mai mult decat atat relatiile noastre cu copii nostri abunda de gesturi de iubire, de gesturi creative, de gesturi de cunoastere si autocunoastere, gesturi care ne imbogatesc atat pe noi cat si pe copii nostri zi de zi.

     Suntem fericite, nu doar pentru ca opiniile noastre au contat, ci si pentru ca avem confirmarea unui specialist ca modalitatile noastre prin care alegem sa fim alaturi de micutii nostri sunt viabile; e o fericire dulce si calda, ca atunci cand iti simti inima induiosata la gandul constient ca chiar si clipele de alarmare, de ingrijorare, de neliniste si indoiala, acele clipe in care te simti coplesita de tantrumuri ori cereri ale copilului ce nu pot fi indeplinite au fost doar clipe in care ai decis sa-l iubesti, iar nu sa-l judeci si acum, chiar acum, primim confirmarea ca IUBIREA ESTE SINGURA INTELEPCIUNE!, iar in randurile urmatoare asezam in fata inimilor voastre …

Răspunsul psihologului: Iubirea – centrul educaţiei

„Trăim într-o lume într-o continuă schimbare. Sunt afectate o multitudine de aspecte ale vieţii noastre cotidiene. Şi rolul de părinte pare să fie abordat diferit de regizorul care este VIAŢA. Bunicii ne spun că ei nu ne-au crescut după atâtea reguli şi norme. Părinţii noştri, la rândul lor, ne repetă  că nu ne-au crescut după „carte”. A fi părinte în ziua de astăzi, pare a fi mai dificil, mai provocator ca niciodată. Este greu să fii părinte, dar şi frumos în acelaşi timp….Dar cum e să fii copil în aceste vremuri… nu vă întrebaţi?… În locul copilului ne punem, din păcate, mai rar…
Am întâlnit în unele comentarii pe blog faptul că nu există reguli universal valabile pentru creşterea şi educaţia copiilor. Greşit!… Fiecare copil are un anumit fel de a fi, este adevărat, prin faptul că personalitatea fiecărui copil este un complex unic de trăsături, de aptitudini şi abilităţi, de convingeri, sentimente, darmodalitatea de creştere şi educare ar trebui să fie una singură pentru toţi copiii, şi anume să fie bazată pe iubire, sacrificiu de sine, adaptare la nivelul vârstei şi al achiziţiilor personale, şi nu în ultimul rând educaţia trebuie să se bazeze pe pe respectul faţă de unicitatea copilului ca persoană, ca individualitate.
Şi nu mă refer aici la nivelul de educaţie, la cantitatea de cunoştinţe pe care copilul trebuie să le interiorizeze, ci la cumsă-l educăm, la modalitatea, la modul în care aceste valori trebuie să fie deprinse de  copil  în comportamentul lui zilnic.
Mă întristez ori de câte ori văd, aud sau simt că mai există ÎNCĂ părinţi care consideră că dragostea faţă de copil trebuie “moderată“, că trebuie să existe un echilibru în manifestarea dragostei faţă de copil. Această mentalitate este eronată, este greşită!… Moderaţie, echilibru, trebuie să avem, da!… dar nu în exteriorizarea sentimentelor de dragoste pe care le nutrim faţă de copil, ci în altele, cum ar fi: adoptarea pedepselor pentru copil, alegerea anumitor activităţi, consecvenţa stilurilor parentale în familie etc.
Într-adevăr, este foarte important să ne facem cât mai mult timp pentru copil, să ne jucăm cu el, să ne implicăm în cât mai multe activităţi cu copilul, dar contează cel mai mult CUM comunicăm,ce legătură afectivă există între părinte-copil, CE Şi CÂT îi învăţăm în timpul scurt pe care reuşim să-l dedicăm familiei, şiCE CONCEPŢII avem privind educaţia, deoarece, dacă din START pornim cu un set de convingeri eronate, greşite, aşa cum am întâlnit în unele comentarii de pe blog… atunci TOTUL ESTE ÎN ZADAR!
De asemenea, credinţa în Dumnezeu în profunzimea ei, este benefică, oferă o dimensiune nebănuită, remarcabilă în personalitatea fiecărui copil, indiferent de religia adoptată în familie.
Nu există părinţi perfecţi sau copiii perfecţi, dar PUTEM ASPIRA, NE PUTEM PROPUNE  SĂ FIM CÂT PUTEM NOI DE BUNI în ceea ce facem zi de zi…!
Am citit şi am recitit de câteva ori, cu multă atenţie toate comentariile de pe blog… câştigătoarea acestui concurs estevavaly… Citiţi, dragi mămici,  rândurile scrise de această super-mămică şi încercaţi să respectaţi cât mai mult… este 100% adevărat, sincer şi se simte că tot ce a scris este din inimă!
O felicit din tot sufletul pe mămica câştigătoare… şi, pot spune că, chiar şi la recitirea comentariului scris de vavaly, m-au cutremurat unele afirmaţii pe care, la un moment dat le-am simţit pe pielea mea şi, probabil fiecare mămică a simţit acest lucru: „..Este o bucurie imensă atunci când mă simt obosită, când sunt poate bolnavă, când nu am putere nici să mă ridic din pat, iar copilul vine şi mă mângâie pe frunte cu mânuţele lui mici, încercând să alunge durerea, înţelege să nu sară în pat tocmai atunci, să nu cânte la nu ştiu ce instrument gălăgios. Când îl văd cum îşi ia câte o cărticică şi se uită liniştit pe ea, sau caietul lui de desen şi desenează în linişte deplină, mi se umple inima de drag…”.
Ei, bine, acest copil a fost descris atât de frumos de propria lui mamă în rândurile de mai sus şi se comportă astfel pentru că….întregul proces de educaţie al părinţilor lui până în acel moment a fost cel corect… iar iubirea a fost în centrul educaţiei, copilul dăruind la rândul lui dragostea pe care el însuşi a primit-o în tot acest timp…
În final  vavaly  scrie: „…Nu ştim dacă ceea ce facem se numeşste creştere corectă sau educaţie corectă… Noi am ales calea care ni se potriveşte cel mai bine, calea pe care o putem urma, care duce la respectarea armoniei de cuplu, de familie, fără exagerări şi fără constrângeri… ”.
Ca psiholog, pot să-ţi spun că educaţia ta este cea corectă, dreaptă pentru copilul tău şi nu pot decât să te felicit din inimă pentru ceea ce eşti şi cum eşti!…Tot înainte!
Un răspuns demn de luat în seamă este şi cel oferit de Maria Mateiînsă a trebuit să aleg un singur comentariu, iar cel postat de vavaly este mai nuanţat, mai cuprinzător.
Cum se conştruieşte relaţia dintre părinte şi copil? Iată  câteva sugestii privind fundamentul pe care se construieşte o relaţie adecvată părinte-copil:
©     oferiţi copilului sentimentul că este iubit şi dorit;
©     stabiliţi relaţii de cooperare şi nu de subordonare;
©     răspundeţi-le sincer şi adecvat vârstei lor la întrebările pe care vi le pun;
©     aveţi răbdare când vă exasperează cu întrebări;
©     oferiţi copilului dvs. sentimentul securităţii personale şi a securităţii căminului;
©     fiţi un exemplu pentru copil recunoscând atunci când greşiţi;
©     învăţaţi copilul să recunoască greşelile fără a-l învinovăţi şi pedepsi!
©     implicaţi copilul în luarea deciziilor, fie că au legătură cu persoana sa, fie că au legătură cu viaţa familiei;
©     încurajaţi-l atunci când are de depăşit un impas, are de rezolvat o problemă indiferent de ce natură e ea;
©     apreciaţi-i reuşitele, folosind cu precădere laudele şi recompensele, evitând cât se poate pedeapsa;
©     evitaţi ameninţările şi ceea ce înseamnă educaţia prin frică;
©     evitaţi să faceţi în locul copilului lucruri pe care ar putea să le facă şi singur (de exemplu: ordine în camera lui, anumite lucrări pentru grădiniţă/ şcoală ş.a.)
©     evitaţi să-l faceţi pe copil să se simtă inferior în raport cu ceilalţi, oricare ar fi acei ceilalţi;
©     evitaţi să-l jigniţi (din nou, atenţie la sentimentul de inferioritate şi neîncrederea pe care puteţi s-o sădiţi în el!)
©     evitaţi conduitele superprotective şi corectările excesive (îi vor inocula neîncredere în capacităţile personale);
©     evitaţi să implicaţi copiii în conflictele, dezacordurile din cadrul familiei;
©     evitaţi stresul şi şocurile emoţionale ale copilului nefăcându-l martor la tensiunile şi certurile care pot apărea în viaţa adulţilor din jurul său;
©     fiţi consecvenţi şi adoptaţi aceeaşi strategie de rezolvare a problemelor evitând trasmiterea unor mesaje confuze în ceea ce priveşte regulile mamei sau regulile tatălui şi susţinând implicit şi explicit măsurile luate de fiecare dintre părinţi.
©     spuneţi-i copilului în fiecare zi “TE IUBESC!”
 
Spuneau unele mămici pe blog…că nu există reguli universal valabile de educaţie a copilului! Ei, bine, v-am demonstrat ca EXISTĂ! Ideile de mai sus sunt universal valabile şi, cu cât respectam mai mult din ele, cu atât suntem mai buni ca părinţi!
Eu zic că o re-evaluare a felului nostru de a fi, a modului în care noi ne comportăm cu copiii… sau o îmbunătăţire a stilului nostru parental ar fi utilă!”
Cu drag,
Ene Iuliana, psiholog.

Multumim din toate inimile Mihaelei si d-nei psiholog Iuliana Ene pentru minunata oportunitate de a ne re-evalua ca parinti si de a ne intari crezurile personale ca armonia si buna-vointa, buna-intelegere si respectul, alturi de iubirea fara limite ori prejudecati pe care le oferim micutilor nostri si noua insane sunt elementele esentiale ale unui stil de parenting corect. Nu stim daca reusim sa transmitem toata bucuria noastra sufleteasca ori daca printre toate aceste cuvinte am reusit sa   aratam toate emotiile care au insotit acest concurs despre iubirea parinteasca, nerabdarea asteptarii (stim ca este o contradictie in termeni!) ori daca am reusit sa transpunem in simple cuvinte toate bucuriile noastre de simple mame, insa e minunat sa gasim oameni deosebiti care pun la indemana mamicilor, intr-un mod atat de frumos si gratuit, ACELE reguli general-valabile pentru a fi un parinte mai bun!

    Multumim, Multumim din toate inimile!
by Maria & vavaly