De ce, de ce, de ce…

     Copilaria este o varsta definita prin cunoastere si descoperire, prin    joc si experimentare. Este, poate, cea mai fascinanta varsta prin explorarile pe care le face micul individ in incercarea lui de a descoperi lumea, de a imbina ceea ce stie intuitiv cu ceea ce afla zi de zi de la cei din jur.

Pana nu demult Dante nu punea intrebari sub forma „de ce”, el intotdeauna constata, le lua pe toate ca fiind firesti si bine cunoscute de catre el. Iata, insa, ca ne-a venit si noua randuri sa facem fata avalansei de intrebari ce insotesc aceasta varsta atat de frumoasa a copilului nostru.

Intrebarile lui sunt pentru noi un indiciu a ceea ce il preocupa de fapt pe el, al framantarilor ce nu ii dau pace in ceea ce priveste viata si felul in care este alcatuita lumea sau chiar oamenii.

Totul a inceput cu una dintre cele mai profunde intrebari filozofice ale omenirii:

– Mama, de ce trebuie sa existam noi?

A venit apoi completarea:

– De ce trebuie sa existe oameni pe Pamant?

De aici a inceput o adevarata discutie savanta, condusa de catre el, o calatorie spre stele si planete, intr-o alta lume in care el spune ca totul este mult mai frumos decat pe Pamant. Unde o fi acea lume oare?

– Mama, de ce oamenii trebuie sa aiba doua picioare? … apoi incepe o insurire a altor parti anatomice.

Ce ma uimeste pe mine insa este faptul ca de fiecare data completeaza astfel:

– Eu nu vreau sa am doua picioare…eu vreau mai multe picioare…

– Eu nu vreau sa locuiesc pe Pamant, eu vreau sa locuiesc in spatiu, nu pe o planeta.

Vine apoi randul lucrurilor pamantesti, ce ne inconjoara:

– Mama, de ce trebuie sa aiba oamenii magazine? Eu nu vreau sa fie magazine.

– Mama, de ce trebuie sa aiba oamenii televizoare? Eu nu vreau sa fie televizoare.

– De ce s-au inventat desenele animate? Cu desenele animate insa se impaca, pe astea nu le vrea inexistente :).

– Mama, de ce trebuie sa mancam noi?

      Probabil ca negarile lui, incercarile lui de neacceptare a realitatii, fac parte tocmai din acest proces de cunoastere si integrare in mediul in care se dezvolta si creste, din straduinta de a se autoconvinge ca asa stau lucrurile si ca trebuie sa le accepte astfel.

      Si astfel, zi dupa zi, avalansa de intrebari vine peste noi punandu-ne in fata uneia din cele mai frumoase provocari careia trebuie sa ii facem fata cu onoare si zambetul pe buze, chiar daca uneori intrebarile ne incuie si ne fac sa ne punem si noi, la randul nostru, alte intrebari.

     Aseara, in timp ce ii spuneam basmul Cenusaresei, copilul cade pe ganduri si vine cu intrebarea:

De la ce picior si-a pierdut Cenusareasa pantoful? De la dreptul, sau de la stangul?

      Voi stiti raspunsul la aceasta intrebare? este specificat pe undeva care este piciorul cu pricina? 🙂

Nu e asa ca este minunata varsta de 3-4 ani?

Dante – aproape 3 ani si jumatate

    Ne apropiem cu pasi repezi de 3 ani si jumatate. Copilul meu a crescut si a devenit un baietel asa cum l-am visat si l-am dorit. Veselia lui ne umple sufletele, e un copil care rade si zambeste tot timpul, de multe ori imi spun ca s-a nascut razand, nu plangand ca alti copii.

    Sunt fericita ca am trecut cu bine prin etapele inerente ale primilor ani, varsta lui Nu este demult o amintire, crizele emotionale au ramas si ele undeva in urma  de parca nici nu au fost. Felul in care ne intelegem azi este uimitor, maturitatea si intelegerea lui Dante fata de oameni si fapte ma face sa inteleg altfel copiii din ziua de azi.  Conflictele se rezolva prin vorba si intelegere, prin explicatii amanuntite si logice. A cere bomboane s-a transformat in „mama numai cer bomboane pentru ca imi strica dintii si ma dor”.  Explicatiile noastre sunt primite cu incredere, a face opozitie este doar un exercitiu de incercare, poate pentru a vedea cat de hotarati suntem noi, ca parinti, in deciziile luate. Iar noi suntem – hotarati si consecventi- asta mi se pare acum, dupa trei ani si jumatate, cheia catre buna intelegere.

    Este o varsta la care copilul meu linistit de alta data s-a transformat intr-un adevarat luptator kung fu, casa a devenit un camp de lupa imaginar, tot ce ii iese in cale este doborat cu o lovitura apriga de karate. Dante devine pe rand un fioros Ti-rex, un impunator tigru urmarit de inamici,  un incornorat triceratops. Dar cel mai mult ii place sa spuna ca este tigrul  Tai Lung.

Intrebat de catre un domn „ce esti tu, baietel sau fetita?” Dante a venit cu raspunsul sincer si convingator: ”  eu sunt tigru  si ma cheama Tai Lung”. Traieste cu intensitate viata acestor personaje din filmul Kung Fu Panda, reproduce replici intregi din film ca un actor desavarsit. Se pare ca este varsta cand imaginatia copiilor debordeaza si le umple viata iar noi nu avem decat sa ne bucuram si sa intram in jocul lor atunci cand ne-o cer.

    Gradinita face parte din viata lui, colegii au devenit prietenii lui adevarati, se simte iubit si respectat acolo. Chiar daca mai sunt dimineti in care spune ca vrea sa stea cu mine acasa, odata ajuns acolo se bucura, imi face cu mana si pleaca fericit la colegii lui si la doamnele care sunt atat de blande si atente cu ei.

   Ii place sa le imite acasa pe doamnele educatoare, mereu are un bat achizitionat de pe afara ce devine indicator . Din joaca lui aflu ce invata la gradinita, inteleg ce il bucura si ce il intriga.  Intrebarile directe nu ii sunt pe plac, mult mai multe dezvaluie prin jocul lui de-a gradinita, amintindu-mi de vremea copilariei mele cand era cate o fetita ce vroia sa fie mereu invatatoarea. Se pare ca nici lui Dante nu ii place sa fie elevul ascultator, prefera sa fie lider.  Intotdeauna prefera sa stabileasca el regulile jocului, chiar si in parc intre copiii mai mari. Usurinta cu care se face ascultat fara a ridica tonul, doar zambind intruna, ma uimeste si ma bucura deopotriva.

    Desenele lui au devenit mai elaborate, inchipuie adevarate povesti ce le transpune in desen. Deseneaza parti din intreg, in marginea foii, spunand ca restul nu se vede.  Intelege ca obiectele aflate in spatele altui obiect se vad doar partial si le deseneaza ca atare, toate acestea in urma propriilor observatii, fara intrebari si explicatii cerute noua. Dar totul se face in joaca, cu voie buna, fara ca eu sa intervin sau sa incerc sa il indrum. Este felul lui de a se exprima si a-si explica lumea din jur iar eu il las sa  o descopere in felul lui.

   O primavara minunata tuturor alaturi de copilasii vostri!

 Cu drag, vavaly&Dante

Primul martisor quilling al lui Dante

    Asa dupa cum puteti vedea in partea dreapta a blogului nostru, promovam un alt concurs de creatie pentru copii avand ca tema martisorul. Concursul se desfasoara pe blogul prietenei noastre Agatha si are mare succes, ceea ce nu poate decat sa ne bucure. De ce? Pentru ca vedem, astfel, ca traditia martisorului se transmite in femilie prin cel mai frumos mod, acela de a crea impreuna cu copilul, de a petrece clipe minunate alaturi de el. Asadar Mare concurs Mare, sunteti cu totii bineveniti, cu dor si drag de primavara.

    Si pentru a ne dovedi, inca o data, cata bucurie poate aduce un astfel de martisor, ne-a daruit si noua o felicitare foarte elaborata, mesterita de mainile ei. Lucrarea este sub forma de rama foto, in care a prins ca intr-un frumos buchet doua fotografii mama-copil si o poezie jucausa scrisa cu sufletul de catre draga noastra Agatha. O bucuruza si doua inimioare minunate insotesc acest dar precum si un snurulet lucrat de mana, crosetat, foarte frumos, asa cum cere traditia adevarata. Multumim Agatha, darul tau este nepretuit iar Dante l-a admirat indelung.

   Pentru a raspunde si noi invitatiei primite in concursul de martisoare, Dante mi-a facut o frumoasa surpriza.

 Este vorba despre un fluturas pe care Dante l-a rulat singurel, din proprie initiativa. Tot vazandu-ma pe mine ca mesteresc de zor cu acul de quilling si hartia, a vrut si el sa incerce. Mai incercase si in alte dati dar nu a reusit sa ruleze corect si a renuntat. Acum insa a avut mai multa rabdare si vointa si a dus lucrul pana la capat. A rulat intai o fasie lunga, apoi alte patru mai micute. Eu l-am ajutat sa le scoata de pe ac fara sa se strice, le-am dat forma cuvenita si apoi le-am lipit impreuna pe un cartonas pentru martisor.
     Am legat snurul traditional rosu alb si astfel am primit in dar primul martisor quilling realizat de copilul meu. Sunt mandra ca totul a venit din initiativa lui, fara sa il fortez sau sa insist. A facut din placere, joaca si cu bucurie.
      Primavara ne inspira la joaca si concursurile sunt in toi. Profitati din plin de aceasta perioada creativa. Spor la lucru tuturor!
                 by vavaly

Magie pe timp de iarna

In mijlocul unei lumi albe, potopite de zapada, la noi in casa se intampla ceva magic.  Zilele trecute o prietena ma intreba ce mai fac. Eu i-am spus ca mesteresc  ghiocei si flori de cires (quilling), iar raspunsul ei mi-a ramas in minte: „asta inseamna ca faci magie, pentru ca afara sunt -20 de grade”. Se pare ca da, intr-un fel putem spune ca fac magie. Inca o minune pe care o poate face lucrul manual.

 

Pentru a completa aceasta magie Dante, dupa ce si-a dorit zapada si plimbare cu sania, dintr-o data s-a transpus  in plina vara. Cum a reusit? Un scaun pliant a devenit shezlong, o pereche de ochelari de soare si muzica au devenit ambientul perfect pentru a se imagina pe plaja. Da , refrenul acestei seri a fost ca suntem la plaja. Chiar acum cand scriu purtam amandoi ochelari de soare pe crestetul capului.

 

Asa mama asa fiu, nu?

Week-end magic tuturor!

                       by vavaly

Desene Dante – ultimele creatii

In ultima vreme Dante a trecut de la desenele individuale catre cele de compozitie, in sensul ca acum leaga elementele intre ele, casuta are si nori deasupra, tractorul sta   neaparat pe drum si tot asa.

A mai desenat mixerul cu care facem prajituri, s-a desenat pe el cu manutele in sus sau alergand, excavatorul cu care a inceput sa se joace mai mult in ultima vreme, o pereche de ochelari ( cu ochii care se vad prin lentile), mai nou incearca sa scrie din ce in ce mai des litere si zice ca citeste, nu imi cere sa invete sa scrie sau sa citeasca, doar imita scrisul si cititul.

Avem si poze de azi de la gradinita cand a mers gatit ca un roman mandru, cu vestuta si tricolor la brau. Toti copilasii erau gatiti de sarbatoare si erau tare frumusei.  Ma bucur ca a simtit si el ca este imbracat altfel decat de obicei si arata cu mandrie doamnei ce  hainute are el.  Mi-ar fi placut foarte mult sa pot sta cu ei sa ii vad cum incing hora si cum canta si spun poezii. Dar ma voi multumi cu ceea ce imi va povesti el.

Provocarea de vineri – Puzzle

      Desi timpul pe care il petrece copilul la gradinita este plin cu tot felul de activitati educative, consider ca nici timpul petrecut acasa nu trebuie irosit. Atat cat putem si cat copilul este dornic de a face ceva, incercam sa umplem serile macar cu o activitate placuta din care sa invatam cate ceva.
     Am raspuns astfel cu placere provocarii lansate de Laura Frunza pe blogul ei sub numele de Provocarea de vineri. Este o idee excelenta aceea de a ne uni fortele si a realiza fiecare dupa imaginatie si puterile copiilor proprii, pe o tema data. Intotdeauna avem de invatat cate ceva nou de la ceilalti.
   Tema aleasa pentru aceasta saptamana este realizarea unui puzzle. Am profitat de faptul ca Dante deseneaza cu mare placere, acum a invatat sa coloreze desenele care ii plac, asa ca am realizat impreuna un puzzle din desenele lui cu dinozauri.

Va asteptam si pe voi sa vedeti tema saptamanii si sa raspundeti acestor provocari interesante. Cred ca fiecare din noi poate veni cu cate o noua provocare. Premiul il reprezinta bucuria copilului si timpul petrecut in mod placut alaturi de el. Spor la lucru!
by vavaly