Cele șapte capre zburătoare


la un ceai bucuresti.jpg

Am primit, anul trecut, o carte de la buna mea prietenă Marilena Iovu. O carte pentru Matei. O carte de povești pentru copii, tradusă de draga mea prietenă. O carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, în tren, în drumul spre casă. În fața mea, pe toată durata călătoriei, am avut un cuplu care tot ridica din sprâncene și zâmbea văzându-mă citind pe nerăsuflate și bucurându-mă ca un copil de Povești cu un carusel fermecat, dragoni înaripați și vacanțe cu zâne a Isabelei Abedi.

Da, eram un adult ce se bucura sincer de lectura poveștilor pentru copii. Neobișnuit? Poate. Dar nu îmi păsa pentru că eu…

…Mă întorceam acasă cu sufletul plin de amintirea locurilor străbătute la pas cu ochii ațintiți în fiecare detaliu arhitectural bucureștean și în fiecare sculptură făcută în verdele parcului Luigi Cazzavillan. Străbătusem parcul pentru a ajunge la clubul de lectură, adulmecând mirosul ploii mocănești privindu-mi picioarele pășind pe dalele umede și simțindu-mi sufletul în două lumi.

Marilena mă invitase La un ceai. Un ceai aromat cu prietenia ei, cu sunete armonioase și ropot de ploaie în surdină, cu semne de carte odihnite între file, cu întrebări, cu alte noi prietenii, cu argumente vii în favoarea lecturii, argumente puternice, verbalizate, concrete care mă pregăteau cumva pentru un nou început.

…Discuțiile clubului de lectură mă cuprindeau suav, vibram atmosferei de acolo, mă inundam cu energiile locului și a oamenilor, aparțineam prezentului și întregului desfășurat acolo. Simțeam schimbările din viața mea profund, aproape acut cu un amestec de detașare față de tot ce a fost și cu sentimentul unei emoții abia intuite despre ce va fi. Îmi simțeam sufletul în așteptare, ca atunci când simți că urmează să se întâmple ceva frumos…

Apoi, sufletul îmi era plin și de conversații, frumusețe și sens. Da, sens. Simțeam că toate câte s-au schimbat au avut și au un sens al lor. Cum părea să aibă sens și ceea ce simțeam: așteptarea. Simțeam cu toată ființa că sunt pe pragul dintre trecut și viitor și conștientizam puternic acest prag. Și așteptarea aceasta nu era nici alertă, nici nu cerea sacrificii, nici nu mă îmbăta cu vise. Eram doar eu, simplă, într-un prezent în care mă cufundam cu plăcere, în armonie și liniște, dar profund.

Isabel Abedi

…Rămâneam uneori cu privirea aninată de sticla ferestrei. Viteza trenului făcea ca verdele peisajului să devină o pată pictată în tonuri diverse, iar norii îmi odihneau gândurile. Așa senin era și înlăuntrul meu. Și lumina aceea strălucitoare născută din soare, nori și verdele ierbii mă făcea să zâmbesc. Calm și cumva reținut. Și poveștile… poveștile îmi creșteau bucuria din suflet în valuri. Mă imaginam citindu-i lui Matei din tocmai această poveste: Cele șapte capre zburătoare și încercam să pariez pe o reacție sau alta: Matei ar rîde în hohote acum… Matei ar mai avea ceva de spus aici sau… Aici ar deveni meditativ ori grăbit pentru ce urmează, îmi spuneam eu încercând să întăresc cu memoria mea reacțiile lui.

Și, deodată mă trezesc râzând pe înfundate, cu fața ascunsă în carte, cu ochii ațintiți pe o frază: „…într-o zi, caprele și-au dorit mai mult de la viață.” Mintea îmi rămâne acolo, țintuită, repetând iar și iar:

„…într-o zi, caprele și-au dorit mai mult de la viață.”

„…într-o zi,  … și-au dorit mai mult de la viață.”

„… și-au dorit mai mult de la viață.”

Și atunci am simțit că așteptarea aceea și pragul acela, emoțiile intuite și toate trăirile prezentului, percepțiile sensibile ale celor petrecute și ploaia mocănească și mirosul de ceai și conversațiile din clubul de lectură și norii și verdele perindat pe fereastra trenului și soarele și toate câte absorbisem frumos în mine însămi erau menite să îmi amintească ceva copleșitor și important și totodată simplu: că e firesc să își dorești mai mult! E firesc!

Isabel Abedi stories

Citesc mult, citesc despre oameni, viață, emoții, suflet, minte, maternitate, copilărie. Citesc încercând să culeg din fiecare idei cu care rezonez, pe care le pot asimila firesc și logic, fără proiecții și iluzii, fără amăgiri, idei care îmi pot duce în profunzime înțelegerea a ceea ce a fost și care mă ajută să îmi descopăr propria putere, propria tărie de a fi un întreg.

Pentru acest motiv îi citesc lui Matei. Pentru că poate, într-o zi, va descoperi singur într-o singură frază, într-un cuvânt de poveste, în istoria unei biete ființe personificate: curajul de a visa, îndrăzneala de a-și dori mai mult, cutezanța de a vrea să se simtă întreg, emoția conștientizării, bucuria unui gând, satisfacția asimilării a ceea ce a trăit și recunoștința pentru libertatea minții, refuzul de a se lăsa amăgit.

Poveștile le amintesc adulților să îndrăznească, iar copiilor le sădesc în suflete curajul pentru a-și împlini visurile. Poveștile ne amintesc către ce tindem: să fim compleți. Minte, suflet și trup! Un întreg.

Anunțuri

Globul pământesc de Emilia Căldăraru


Intr-o zi Toma admira o vitrina. Aparuse intr-un
colt o minge cu felurite culori.
Toma o zari in librarie pe Stefania. Vanzatoarea
a scos dintr-o cutie un glob, apoi i-a dat dintr-un
sertar un suport.
– Cum te joci cu aceasta jucarie? zise Toma.
Fetita rase:
– Nu e jucarie! E globul pamantesc!
– Spune-mi te rog,ce este globul pamantesc?
– Globul e imaginea foarte mica a planetei noas-
tre numita Pamant. Pamantul este ca si micul glob,
rotund. Numai ca pe Pamantul care se-nvarte prin
spatiul ceresc incap toti oamenii si toate cate sunt
pe lume.
– Multumesc! Se vede si tara noastra?
– Sigur! Iata: Ro-ma-ni-a, loc din povesti, cu toate
culorile pamantesti!

Legenda oualelor de Pasti, ilustrata de catre Dante


   ” Dragi copii, se spune că, în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.
Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.

Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge.
Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere:
– Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.
Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!
Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat!
De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!
De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.”

                              poveste preluata de pe situl Activitati Copii

   Dante a aflat aceasta poveste la Gradinita de la doamnele educatoare si mi-a facut uimitoarea surpriza de a transpune in desen ceea ce a inteles el din poveste. Primul desen l-a executat pe nerasuflate, in mai putin de doua minute, apoi a facut altul mai elaborat, explicandu-mi de fiecare data ce anume reprezinta elementele desenate. Multimea detaliilor si amanuntele descrise m-au facut sa inteleg cat de bine a asimilat el povestea si cat de bine a inteles-o.

Lumina in suflete si o sarbatoare Pascala plina de smerenie si bucurie!

by vavaly

Poveste personalizata pentru micul Matei


    Daca ma intrebati cine este Claudia Groza, voi raspunde asa: „Claudia este un inger imbracat in straie omenesti!” Daca inca nu ati descoperit bucuriile pe care Claudia le presara in sufletele noastre, va invit sa aflati – din povestea personalizata scrisa de Claudia pentru micul meu Matei – cata delicatete, imaginatie si incantare pot oferi povestile ei. Si inca ceva! Povestile Claudiei Groza pot deveni un dar minunat pentru copiii, parintii sau prietenii vostri!  Trebuie doar sa o lasati pe Claudia sa afle ca va doriti o poveste personalizata in vietile voastre! Detalii aici: povesti-personalizate-pentru-copii.html

Visul lui Matei

Vi s-a întâmplat vreodată să vă doriţi ceva care unora li se pare de nerealizat? Întindeţi braţele spre ceea ce vă place, spre visele voastre. Când munciţi cu încredere şi pasiune, este imposibil să nu reuşiţi.

Este o dimineaţă de mai. Soarele se ridică semeţ pe cerul albastru sidefiu, acoperit cu scame de nori. Vântul se  plimbă discret printre frunzele de un verde smarald, ce îţi face poftă de mâncare. O rază s-a furişat discret printre nori. Este atât de zburdalnică şi curioasă! La fel de curios este şi Matei, băiatul din povestea noastră, care este pasionat de avioane, nave spaţiale, motoare. Îi place să descopere cum funcţionează motoarele care pot ridica spre cer avioanele uriaşe. Dar navele spaţiale cum ajung pe alte planete? Toate aceste răspunsuri le vom afla în compania micuţului cercetător. “Cum ar fi să construiesc ceva care ar fi de folos oamenilor?” se gândea uneori micuţul.
Îngerul său păzitor îi asculta gândurile în fiecare seară, aşa că, de data aceasta i-a răspuns.
– Matei, tot ce îţi doreşti tu, se poate realiza.
– Cine vorbeşte? Vreo creatură Bakugan cumva? întrebă cu teamă băiatul.
– Nuuu, nu te speria, sunt îngerul tău păzitor. Îţi cunosc gândurile şi dorinţele. Să-ţi spun un secret: dacă vei mânca sănătos, fructe şi legume, celulele din creierul tău vor crea trasee speciale pe unde informaţiile pe care le afli din cărţi, filme documentare, vor circula rapid, ca într-un labirint, iar atunci, tu vei fi capabil să îţi construieşti invenţia.
– Da? Crezi că voi reuşi să fac o pernă de aer pe care avioanele să o folosească la aterizare?
– Bineînţeles că poţi, şopti îngerul, şi-l mângâie uşor pe umărul drept, acolo unde stă întotdeauna.
*
Era o noapte ca-n poveşti. Luna asfinţise, lăsând pământul singur, cu stelele. În mijlocul nopţii, stelele stăteau de vorbă cu pământul despre necuprinsele taine ale cunoaşterii, cu glasuri şoptite ca să poată fi auzite de urechile oamenilor.
Îngerul păzitor, care îi ascultase rugăciunea, s-a hotărât să-l ajute pe băiat să-şi împlinească visul. Pleoapele au acoperit încet ochii de o frumuseţe unică, şi gândul l-a purtat pe micuţul nostru Matei în cel mai sofisticat laborator, unde se fabricau motoare. Miros de ulei, zgomote puternice sau moderate îi gâdilau simţurile băiatului.
– Bine ai venit în atelierele noastre, spuse un domn înalt, îmbrăcat într-un halat albastru.
– Bine v-am găsit, adăugă timid Matei.
– Ce băieţel adorabil! Te rog să vii cu mine. Îţi voi arăta munca noastră. Înţeleg că eşti fascinat de motoare, iar când vei fi mare, vei dori să construieşti ceva care va uimi întreaga omenire.
– Mulţumesc, a adăugat copilul, roşind. Da, este visul meu.
– Cu siguranţă se va împlini dacă vei învăţa bine la şcoală şi vei citi multe enciclopedii. Acum, să pornim la drum.
Domnul înalt, cu halat albastru, l-a luat pe Matei de mână, şi a început să-i explice cum ia naştere un motor. Piese mici se prindeau între ele şi alcătuiau un mic „monstru”. Rotiţe de diferite dimensiuni dădeau viaţă maşinăriei ce căpăta contur. Într-un alt colţ al atelierului erau adăugate fire fericite să participe la acest joc „al monstrului” care va ridica de la sol avioane puternice, nave spaţiale sau vor pune în mişcare automobile, tractoare sau motociclete.
–         Câtă muncă! Mă aşteptam să fie mai simplu, mărturisi Matei.
–         Atunci când îţi place ceea ce faci, totul este o joacă, spuse gazda.
*
Dimineaţa l-a găsit pe micuţul nostru Matei cu palma strânsă de marginea patului. Părea că ar ţine între degete un motor de avion în miniatură.
Întinzându-se uşor, zâmbetul zglobiu îşi făcu apariţia pe chipul luminos, angelic.
– Ce vis frumooos am avut!
Însă, întorcând privirea, a observat că pe pernă se afla un bilet: Nu uita niciodată: visele se pot îndeplini. Trebuie doar disciplină, voinţă şi multă muncă.”
 Toate drepturile asupra textului aparţin autoarei Claudia Groza. Contact: claudia_groza@yahoo.com

Si pentru ca simt sa va impartasesc totul, marturisesc ca ma simt onorata de diploma de participare ce mi-a fost acordata de catre minunata scriitoare ca urmare a inspiratiei copilaresti a lui Matei de a aduce in planul real frumusetea si culorile minunate ale povestilor din Tolba cu Povesti a Claudiei! Multumim!!!

by Maria & Matei

Cartile copilariei noastre versus cartile copilariei lor


Carti carti carti… intr-o vreme dominata de vizual si audio, in zilele in care 3D ia locul filmului obisnuit, in care se cauta noi si noi mijloace facile de atragere a celor mici, sunt inca oameni care se incapataneaza sa creada in puterea cuvantului scris. Si mare dreptate au! Nici un film, oricat ar fi el de bun, nu te indeamna la visare, nu iti solicita imaginatia atat de mult pe cat o face o carte. Preocuparea pentru acest aspect in educatia copilului meu o am si eu, dovada fiind multitudinea de carti pe care le-am adunat pana acum. Nu trece nici o aniversare sau sarbatoare in care se fac cadouri fara a-i darui copilului meu macar o carte. Si stiti ce? Niciodata nu am dat gres. Intotdeauna le primeste cu bucurie si interes. Asa a fost si pe vremea copilariei mele. Sarbatoarea Craciunului nu venea in fiecare an cu miros de brad in casa, dar venea sigur cu miros de carte proaspat tiparita.
Nu pot sa spun ca in copilaria mica am avut prea multe carti, imi amintesc doar de cateva frumos colorate cu printi si printese, cu castele din povesti care ma faceau sa visez la o lume de poveste. Singura de care imi amintesc precis este aceea in care printul era transformat in broscoi iar printesa trebuia sa sarute broscoiul, probabil se chema chiar Printesa si broscoiul. Stiu doar ca imi placea foarte mult si era cartonata.
Una din cartile preferate ale copilariei a fost „Singur pe lume” de Hector Mallot, o carte pe care am citit-o si recitit-o de multe ori si care exista si acum in biblioteca parintilor mei. Aceasta este una din cartile pe care imi doresc sa o impartasesc si copilului meu atunci cand va creste.
Printre preferatele copilariei mele se numara si poeziile. Imi amintesc cu cata placere ne citea tata poezii si cat de mult ne placea sa le ascultam. Nu erau neaparat poezii pentru copii, probabil oferta de astfel de poezii era pe atunci mult redusa. Dar ne citea poeziile clasicilor nostri, pe care apoi i-am invatat la scoala: George Cosbuc, Toparceanu, Arghezi si desigur Eminescu. Poate suna pretentios dar noi asa am crescut, cu astfel de poezii.
Mai sunt si cartile lui Ionel Teodoreanu: Ulita copilariei si In casa bunicilor (noi nu am avut bunici si mereu am visat la „casa bunicilor”)… Legendele Olimpului au fost iarasi niste carti educative si care te faceau sa visezi la o lume fantastica dincolo de noi.
Pana la cei trei anisori ai lui Dante nu pot spune ca are neaparat povesti favorite, dar are cu siguranta personaje favorite. Floricelele Fifi din carticelele cu acelasi nume sunt printre preferatele lui (desene animate a vazut cred ca maxim 5 episoade cu Fifi, destul cat sa isi faca o idee si sa le regaseasca cu placere in carti). Cartile cu animale, in care se vorbeste pe limba copiilor despre fiecare animal in parte, ca si cele despre dinozauri, sunt iarasi cartile pe care le prefera si le cauta. La capitolul povesti deocamdata nu pot sa spun ca il atrage o poveste clasica anume, cel mai mult i-au placut Scufita Rosie (varianta cosmetizata) si Cei trei purcelusi ( o editie in limba italiana, pop-up, cu un final fericit de asemenea).  Mai mult prefera povestile soptite, inventate de mine, inainte de a adormi.
  Dar cel mai mult si mai mult ii plac poeziile. Ultima si cea mai fericita achizitie in materie de carti o reprezinta cartile doamnei Lucia Muntean: Rime cu antenute, Rime cu codita si Rime pentru cei mai mici. Ilustratiile sunt minunate, atragatoare, usor de inteles iar poeziile sunt o incantare, cu versuri scurte, cu rime usoare, oferind copilului satisfactia de a le invata cu usurinta si a le repeta de fiecare data cu mare placere. A devenit aproape regula, in pregatirea somnului de noapte intra si citirea poeziilor din aceste carticele.
Atat cat va depinde de noi vom incerca sa ii cultivam copilului gustul pentru lectura, in primul rand prin exemplul personal, incercand sa citim cat de des ne permite timpul si incercand sa petrecem timp cu copilul, citindu-i.

                                                                                          Cu drag, vavaly, mamica lui Dante ( 3 ani).

Ne alaturam si noi scriturii Valericai (vavaly) despre atunci si acum, despre imaginatie, copilarie, povesti. Pentru mine poezia a fost poate prima poveste; stiu ca este o contradictie in termeni, dar prima si cea mai indepartata amintire a mea despre cuvintele scrise este legata de amintirea tatalui meu care ne citea – mie si fratelui meu – seara de seara din poeziile lui George Toparceanu. Mai apoi imi amintesc cum spoream ascultand fabule, basme si nelipsitele  – pana in adolescenta tarzie –  Amintiri din copilarie a lui Ion Creanga care mi-a adapat toata setea de ghidusii, zbuldarnicie si joaca.

Dincolo de toata etapele in care adoram scriitura unui poet/scriitor roman ori din literatura universala, exita o carte care m-a fascinat intreaga viata (si sper sa fie asa si de acum inainte); o carte care – inca de cand am invatat sa citesc – reusea sa ma atraga intr-o lume fantastica, o lume in care imi petreceam ore intregi, zi dupa zi, recitind si retraind aventurile micutilor mei prieteni imaginari:  in țara lui Habarman. Matei, baietelul meu, o adora si el si citim, poveste dupa poveste discutand, rememorand fapte, intamplari, cauze – efecte. Nu-i usor sa-l citesti pe Habarnam  – „Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai”, caci aventurile lui au mereu nevoie sa fie scoase la lumina, iar Matei are intotdeuna o mie de intrebari „De ce?” pentru fiecare aventura a micutilor prieteni.

Mateiul meu adormea intodeauna ascultand poeziile lui Eminescu; adoram sa i le citesc pe cand inca imi mai adormea la san si asta poate pentru ca inca mai cred ca Eminescu uneste suflete. Pentru totdeauna. As spune ca daca nu ai citit Eminescu, nici n-ai iubit! Poate e o indrazneala prea mare, dar mi-o asum. Acum citim basme. Basmele lui Eminescu. Si desi cartea nu are imagini, prefer sa i-o soptesc in clipele in care Matei se ingana cu somnul, poate pentru ca si eu am nevoie de o poveste de noapte buna ca pe vremea copilariei mele!

by Maria (mama de Matei – 3 anisori

Rememomararile de mai sus ne-au fost prilejuite de concursul Cartile copilariei mele, in desfasurare pe situl Activitaticopii , in colaborare cu Libraria copiilor, o librarie on-line ce ofera carti pentru copii alese cu grija, selectate cu atentie spre folosul celor mici.  Libraria poate fi imbunatatita cu ajutorul sugestiilor fiecaruia dintre noi, parintii. De aceea este laudabila initiativa acestui concurs la care participam si noi cu mare placere si entuziasm.  Va invitam asadar sa va aduceti aminte de frumoasele povesti ale copilariei si sa impartasiti si voi din povestile si cartile ce ii fascineaza pe micutii vostri.