Gradinita magica


    Copiii nostri vor aniversa curand trei ani! Trei ani minunati, trei ani ce incununeaza viata ca o sarbatoare, o sarbatoare insorita, molcoma si calda in care am strans in bratele noastre: ingrijorari si temeri, nelinisti si intrebari; incercari, esuari, succese, scurte dezamagiri si sperante ori vise ce au devenit realitate.  Uneori insa drumul copilariei nu e usor, ci este presarat cu tantrumuri, frici si spaime, in care tot ceea ce ajunge sa face ca parinti este sa ne aratam nelimitata iubire. Nu poti iubi mai mult ori mai putin, poti doar iubi.
    Dintr-un astfel de sentiment a rezultat si decizia mea de a-l transfera pe Matei de la o gradinita la alta. Am decis sa-mi ascult inima, mintea, intuitia, dar poate cel mai important gest prin care am decis sa-mi arat nelimitatea dragoste a fost sa-mi cred copilul. Nu voi inceta vreodata sa-l iubesc pe Matei si chiar daca perioada inceputului de gradinita a fost una de maxima importanta pentru cuplul nostru mama-copil si foarta incarcata emotional pentru amandoi, aceasta experinta ne-a unit si mai mult, chiar daca pentru Matei s-a dovedit a fi o perioada foarte stresanta. Oricand de mult am incercat sa-l pregatesc in perioada anterioara inceperii activitatii prescolare (perioada in care asteptarea inceperii gradinitei era in permanenta un motiv de bucurie), sa-l motivez, sa-l incurajez si sa-l sustin in momentul cand pasise deja in randul prescolarilor, oricat de mult m-am straduit sa gasesc resorturi interioare care sa faca din gradinita un loc al copilariei fericite, totul se naruia zi de zi sub privirile mele, ca si cum aripi intunecate puneau stapanire pe increderea in el, in mine, in vibratia aceea minunata care ar trebui sa se auda cand rostesti: Gra-di-ni-ta!!!
    Pentru Matei gradinita devenise in numai 2 luni (timp in care am indurat cu stoicism fiecare lovitura imperativa de genul: te santazeaza; e foarte alintat; e rasfatat; te pedepseste pentru ca-l duci la gradinita; are personalitate – rostit cumva ironic; fiti autoritara – ca raspuns pentru fiecare scuza de intarziere la programul de dimineata al gradinitei motivata de cele doua ore continue de negociere, zi de zi, pentru ca Matei sa mearga de buna-voie la gradinita) un fel de bau-bau cu adresa si numar la poarta.
     Intodeuna  m-a insotit la gradinita pentru ca ma iubeste si pentru ca l-am rugat, nu a mers cu bucurie ori incantare si desi pe parcursul celor patru ore de activitati participa, la momentul revederii reveneau sentimentele de frustrare, oftaturile si plansetul pornite toate dintr-un sentiment de parasire si neadaptare.
    In incercarea mea de a fi rationala (culmea e ca spun asta tocmai eu cea care judec totul cu inima) am dar crezare posibilitatii rostite ca Matei sa apartina acelei categorii de copii care se adapteaza greu sau deloc la varsta de aproape trei anisori unui mediu prescolar, astfel ca am incercat sa nu acord foarte mare insemnatate tuturor acelor evenimente, ironii, intamplari, accidente care faceau ca micul meu Matei sa refuze mediul gradinitei: o doamna asistenta care vindeca plansetul micutilor cu  acul (amenintandu-i), o ingrijitoare care ironizeaza un copil ce refuza sa foloseasca sala de baie de-a valma (cate trei-patru deodata la aceasi scaun de toaleta, si nu pe rand  asa cum se cade, firesc) ori si mai aspru un educator prea „ocupat” pentru a da detalii recomandandu-mi sa ma interesez de cele necesare la ceilalti parinti „pentru ca este problema mea”.
    Asadar am decis ca este cazul sa ma ocup de problema mea in stilul pur personal, scorpionicesc: Punct si de la capat! Cererea de retragere s-a depus in cateva minute, iar apoi indrumati de Bunul Dumnezeu si nu numai  Matei a fost acceptat (toate acestea intr-o singura zi) la gradinita magica (pentru odata ce doamna educatoare careia ne-am adresat a auzit povestea lui Matei a incunviintat pe data, cu lacrimi in ochi ca inca de a doua zi Matei sa vina sa cunoasca copiii, pe domnia sa si gradinita). De ce magica? Pentru ca Matei isi pierduse increderea in mine – trebuia sa promit, imediat la trezire dis-de-dimineata, ca nu-l voi duce la gradinita; isi pierduse bucuria de a pasi afara la joaca si rostea zi de zi (desi nu mai mersese la gradinita de doua saptamani) ca ii este frica ca il voi duce la gradinita; doua saptamani in care l-am ajutat seara de seara si zi de zi sa contientizeze ca poate reusi sa nu mai ude asternutul in timpul somnului de noapte (repercursiune a activitatii zilnice de la graditita)  – in conditiile in care Matei a fost genul care odata ce a renuntat la scutecele de unica folosinta nu s-a trezit niciodata in timpul noptii pentru a merge la sala de baie ori ca rezultat al vreunui accident nocturn. „Too much pressure!” as spune eu pentru un copil de aproape trei anisori, prea multe evnimente nefericite si poate o ruptura prea brusca fata de armonia si dragostea din mediul casnic, familial.

    Asadar, am mers la cererea lui Matei la Gradinita Magica (ii povestisem deja noii educatoare despre pasiunea lui Matei pentru zapacitul Goofy si abilitatile lui animate de a face din „Hocus-Pocus- Hipopotamus” un motiv de rasete nesfarsite pentru Matei), unde culmea mai sunt deja trei – patru copii care au veniti de la alte gradinite „urate” dupa cum i-au povestit micutii pe rand lui Matei dupa ce au aflat de la el despre „gradinita unde nu i-a placut”. Nu stiu daca este definitoariu, dar simt ca Mateiul meu s-a simtit iubit deindata si mai ales a reusit sa comunice imediat cu copii din noua clasa poate si pentru ca noii colegi apartin grupei mijlocii.
    Atmosfera a fost cu totul alta: copiii increzatori, blanzi si senini l-au inconjurat de jucarii oferindu-i fiecare ce aveau mai de pret: papusi, masinute, jocuri si abia dupa ca Matei si-a ales un joc, majoritatea lor i s-a alaturat cu jocuri identice pentru a-l insoti formand deodata o echipa. Au lucrat impreuna, au construit un oras cu zgaraie nori, au cantat, dansat, au invatat poezioare, au pictat si alte multe asemenea care m-au impresionat si induiosat prin bucuria si daruirea doamnei educatoare D. Georgiana.
    Matei stie despre doamna educatoare ca este o Zâna; o zana care si-a lasat aripile acasa pentru ca altfel toti copii isi vor fi dorit sa zboare. O zana care a incheiat prima zi de gradinita a lui Matei cu un joc –  „Ghici ce fruct ai gustat!” – in care o bagheta magica a ales cine ce fetita ori baietel sa guste de-a baba oarba fructul oferit pentru a-l recunoate. Da, Zana cea buna nu a uitat de pasiunea lui Matei pentru magia lui Goofy si a adaptat un joc specific activitatii prescolare care sa confirme magia noii gradinite; toate acestea pentru un sufletel pe care il vedea intaia oara – Matei!
    Pentru Matei a fost insa si prima zi in care a regretat ca activitatea la gradinita a durat atat de putin (desi trecusera cele patru ore obisnuite), prima zi in care a avut rabdarea si a-si saluta noii colegi la plecare, prima zi in care Matei nu a plecat de la gradinita plangand, dar mai ales prima data cand – desi isi cunoscuse educatorul abia cu patru ore in urma – si-a luat bun ramas printr-o imbratisare. 

    Da, exista si gradinite magice, in care exista timp pentru toti cei douazeci de copii deodata, dar si pentru fiecare in parte (am vazut acestea toate cu ochii mei), in care cele patru ore sunt un nesecat izvor de  motive de bucurie si uimire pentru micuti si unde: prezenta, mersul la sala de baie, spalatul mainilor si rugaciunea catre Ingerasul Pazitor, masa, activitatile conduse de catre educator si joaca libera nestingherita nu este intrerupta de voci ridicate, de corecturi dojenitoare, aspre, ci se fac toate pe indelete, cu ragaz, blandete, constientizand importanta tonului si gestului insotitor, dar mai ales se fac cu iubire, atent, calin si totodata complet. Noua educatoare  a lui Matei transmite iubire prin toti porii si tot timpul am inteles din atitudinea dansei ca este timp pentru toate! Si asa a si fost; am petrecut alaturi de Matei si de ceilalti micuti experientele si activitatile unei intregi saptamani, as spune eu. 
     Am vazut cu ochii mei, am auzit fiecare sunet, am simtit fiecare emotie  a lui Matei si a micutilor lui colegi, am fost patrunsa de vibratia frumosului si bunatatii ca un parfurm care inunda simturile toate pentru a confirma ca exista educatori pentru care copiii sunt fapturile gingase pentru care ta daruiesti de-antregul, sincer, complet. Am simtit cu toata fiinta ca doamna educatoare Georgiana D. este educatorul potrivit pentru Matei, acel educator care ii poate reda lui Matei increderea in el, in cei din jur, in a depune efortul de a fi acolo, prezent alaturi de micutii prieteni  la toate activitatile zilei respective. Iar confirmarea a venit tocmai din comuniunea dintre copii, din tonurile lor incete, grijulii si blande, din compasiunea lor comuna pentru Matei, dar mai ales din acel spirit de comuniune ce exista intre ei; sunt uniti, prezenti trup-si-suflet la cele ce se desfasurau in sala de clasa, erau un tot fara ca doamna sa isiste pentru acestea, ci doar anuntandu-i ce se va petrece curand. Am simtit fiecare clipa folosita ca maximum, exploatata si stoarsa de toata bucuria ce o putea aduce imbogatindu-i pe micuti moral, emotional si invatandu-i, indemnandu-i la cunoastere prin joaca. Atat de simplu si atat de complet! Am simtit ca acolo copiii sporesc de parca zana lor buna le atarna fiecaruia aripioare din raze de soare cu care ii invata mai apoi cum sa zboare!!!
    Pentru mine a fost implinirea unui vis si constientizarea faptului ca exista gradinite potrivite oricarui copil, dar mai ales am realizat (pentru a cata oara?!) ca avand incredere in copil nu putem gresi ca parinti. Gradinita potrivita nevoilor lui Matei este o gradinita magica, unde doamna educatoare este o zana cu aripile lasate pe acasa. O gradinita in care copiii l-au inconjurat compasivi si increzatori, iubindu-l fara a-l cunoaste si invitandu-l la joaca. O gradinita in care micutii si-au tras scaunelele pentru a sta cat mai aproape de noul lor coleg si care au fost curiosi daca Matei va reveni si luni dimineata. Si stiti ce? Matei a spus „Da!”
    Nu stiu inca daca experinta lui Matei si a mea ca parinte a unui boboc-prescolar va folosi cuiva, dar simt cu toata fiinta ca trebuie sa impartasesc din acestea pentru a intari crezul ca gradinita trebuie sa fie potrivita copilului si nu copilul sa se adapteze unei gradinite. Pentru mine atunci cand mi-am auzit copilul rostind „mi-e frica sa merg la gradinita” si am vazut asternuturile ude in miezi de noapte au fost indicatori suficienti ca am asteptat prea mult!
    Adaptarea nu trebuie sa fie grea, adaptarea nu inseamna sa mergi din rau in mai rau, adaptarea inseamna acea perioada in care astepti cu nerabdare sa auzi „mi-e dor de copiii de la gradinita!” Da, gradinitele sunt magice pentru fiecare dintre copii; secretul consta insa in a gasi acea gradinita magica potrivita copilului tau. Noi am gasit-o, dar voi?
by Maria

P.S. Nu ma dojeniti pentru ca nu am impartasit pana acum experienta aceasta, dar niciodata cu expun o problema, pana nu am si solutia ei! (Deh, tipic de scorpion!) 
      
Anunțuri