Nu vrea sa se imbrace


      Totul a inceput pe la jumatatea verii. Fiind foarte cald am hotarat ca copilul poate sta mai mult dezbracat decat imbracat avand si obiectivul clar ca pana in toamna sa scapam de pampersi. Bine, bine, de pampersi am scapat noi si chiar surprinzator de repede, la un an si 8 luni Dante facea la wc si de atunci asa a ramas. Dar a „scapat” si de obiceiul de a pune haine pe el, spre disperarea noastra desigur. 
               A inceput un adevarat maraton al nervilor. La inceput am crezut ca e o toana, ca este inca prea cald, era luna august. Incet incet am realizat ca avem o noua problema in viata noastra de parinti cu bebe. Nestiind cu ce se mananca aceasta noua toana m-am enervat, l-am fortat, l-am imbracat. Rezultatul? Un copil furios pentru urmatoarele cel putin doua ore, care nu se bucura de nimic din jur, care nu vroia decat inapoi in casa si fara haine pe el. Am abordat o noua tactica: taticul il tine , mama il imbraca, incercand sa-i prezentam in cele mai frumoase cuvinte obiectele vestimentare. Acelasi rezultat… nu era vointa lui, deci un copil nefericit.     
             In doua saptamani ne-a fost clar ca tactica noastra era total gresita.  Intai trebuia sa-i dam noi exemplu, fiind noi gata de plecare. Apoi eu ieseam pe usa afara sa se convinga ca mami chiar pleaca. Protesta putin, ma intorceam, iarasi fugea, iarasi nu vroia. Mami iar pleca si in sfarsit se hotara si Dante ca e timpul sa vina el , din initiativa lui, cu hainutele la imbracat. Si astfel copilul era fericit ca a facut cum a vrut el si nu cum au vrut parintii. In cateva zile am devenit experta in tactica asta , fara nervi, fara tipete fara proteste de nici o parte. 
         In timp jocul a evoluat, Dante s-a prins ca mama nu pleaca de fapt, dar ca totusi pentru a  ajunge in parc la copii trebuie sa faca compromisul de a schimba hainele de casa cu cele de oras. Asa ca toamna a venit cu noi provocari in ale imbracatului. Desigur ca niciodata nu se imbraca cand vreau eu , macar cinci minute dupa. De cele mai multe ori trebuie sa urmeze o „recompensa” si pentru ca nu sunt de acord cu bomboanele sau altele de gen, la noi a functionat foarte bine vitamina C , o poza in hainutele de oras sau privitul in oglinda si mai ales recompensa ruj… daca se imbraca il da mami cu ruj (mai mult mimat , desigur)…eu stiu ca e baiat , dar el inca nu stie … are timp sa-si dea seama cum merg treburile .
      Acum  lucrurile merg mult mai usor, mai protesteaza in unele zile, mai ales daca are de ales intre mai multe „mamici” dintre prietenele mele, are preferinte cine sa-l imbrace (de cele mai multe ori musafirul si nu parintii). Dar a inceput sa inteleaga ca afara punem alte hainute, cand ajungem acasa se dezbraca singurel de ce poate, se descalta frumos la usa…. cere hainutele de casa…. Speram sa o tina tot asa ….
                                                                                                       by vavaly 
Anunțuri

"Nu nani"


              De o vreme realizez ca baiatul meu a crescut. Pana nu demult stiam una si buna: cand i se facea somn cerea singur „nani, tapte”, asta insemnand ca vrea biberonul cu lapte si sa facem nani. Ei dar acum…are doi ani , a hotarat pustiul ca e baiat mare si a renuntat la biberon, bea lapte cu canuta si numai cand are el chef. Mai rau este insa acel amanat cat mai mult posibil al orei de somn. Si eu care imi ziceam ca sunt doar povesti din cartile pentru mamici….

              De vreo doua saptamani Dante numai respecta nici o regula de somn. Tot am crezut ca o fi schimbarea de anotimp care l-a bulversat si pe el. Dar nu e deloc asa. Am citit si am auzit ca multe mamici se confrunta cu problema asta . Ba vrea apa, ba vrea la baie, ba isi ia o jucarie, ba vrea sa sara in pat, orice numai nani nu, desi se vede clar ca abia mai sta in picioare de oboseala. De doua seri am schimbat eu foaia cu el. Il pregatesc incet incet si-i explic ca trebuie sa facem nani, punem toate jucariile in cosurile lor ptr somn, ne bem canuta de lapte uitandu-ne pe o carte de povesti. Apoi inchid lumina si il las sa protesteze o vreme incepand sa-i cant incet cantecelele de somn, fara sa iau in seama protestele lui. Se pare ca procedeul are efect. Puiul meu se linisteste dupa cateva suspine si proteste, se cuibareste in bratele mele, apoi imi intoarce spatele si adoarme intr-un final impacat.
           Concluzia mea este ca trebuie sa fim foarte fermi in a ne impune in fata lor dar fara tipete si nervi din partea noastra. Am observat ca atunci cand ridic tonul si ma enervez el este multumit ca a obtinut ce vroia si are si mai multe motive sa protesteze.  Cred ca e si felul lor de a ne spune ca sunt mari , numai sunt niste cocute care respecta doar regulile lui mami si tati.
                                                                                                                    by vavaly