Logopedia


Logopedia este disciplina psihopedagogica ce se ocupa cu educarea si in special cu reeducarea (terapia corectiva) limbajului. Logopedia studiaza natura si formele de manifestare a defectelor, tulburarilor de limbaj si de vorbire, propunand metode si procedee de corectare adecvate.
Atat la copii normali cat si la cei cu diverse handicapuri senzoriale, tulburarile de limbaj survenite din diverse cauze impiedica intelegerea, receptionarea si transmiterea mesajului verbal. Comunicarea prin limbaj este cea mai importanta cale de integrare scolara si sociala a copilului.
 Tulburarile de limbaj, conform psihoterapeutului Gabriela Ianculescu, necorectate la timp, au tendinta sa se consolideze si sa se agraveze. Tulburarile intelectuale se asociaza cu cele de limbaj, iar tulburarile de receptie sau de emisie duc la alterarea laturii intelectuale a limbajului, cu rasunet asupra afectivitatii si comportamentului copilului. Atat sindromul dismaturativ, cat si sindroamele extrinseci si intinseci ale limbajului si vorbirii comporta dificultati prin absenta sau diminuarea capacitatii de a se afla in contact cu mediul inconjurator.
Logopedul are menirea sa aplice diferentiat, de la caz la caz, tehnica de restaurate si stabilizare  a limbajului, cat si a dificultatilor psihice asociate.
Logopedia este o disciplina de sinteza a informatiilor din numeroase stiinte care se preocupa de studiul fenomenelor de limbaj (psihologie, pedagogie, neurologie, psihiatrie, lingvistica, etc.).
Printre tulburarile de limbaj care se intalnesc frecvent la varsta prescolara si scolara sunt: dislaliaalalia, balbismul si logonevroza, tulburarile de scris citit (dislexia, disgrafia), rinolaliile, tahilaliile si bradilaliile. La acestea se pot adauga dizartriile, afaziile, autismul, ca dezorganizari de limbaj provocate adesea de leziuni ale sistemului nervos central si periferic, care asigura functionalitatea elementelor fonoarticulatorii, cat si vorbirea si limbajul in concordanta cu celelalte procese psihice.
Terapia psihica de acomodare si colaborare aduce linistirea si vointa de a invinge greutatile de pronuntare, pentru ca altfel, conflictul psihic va duce la dezorganizarea procesului de gandire – vorbire – intelegere.
Logopedul este specializat in diagnosticul si terapia tulburarilor de vorbire si utilizeaza seturi de exercitii de vorbire pentru a reduce aceasta dizabilitate, dar ofera si consiliere si suport atat pacientului cat si familiei sale.












by Maria
Anunțuri

Balbismul





Balbismul este o tulburare de vorbire in care fluenta normala a vorbirii este intrerupta de repetitii frecvente sau prelungirea unor sunete, silabe sau cuvinte sau de inabilitatea individului de a incepe pronuntia cuvantului. Intreruperile in vorbire pot fi insotite de clipiri frecvente ale ochilor, tremuraturi ale buzelor sau ale mandibulei sau alte comportamente care arata stradania persoanei de a se exprima. Anumite situatii, cum ar fi vorbirea in fata unui grup de persoane sau la telefon, pot determina inrautatirea balbismului, in timp ce alte situatii, cum ar fi cantatul sau vorbirea de unul singur, imbunatatesc fluenta vorbirii. Afectiunea este cunoscuta sub numele de balbaiala.

Perturbare a elocutiunii, caracterizata prin ezitare, repetare sacadata, pauze penibile si chiar impiedicare completa a facultatii de a articula. Balbaiala este o tulburare frecventa la copil, mai ales in randurile baietilor.

Balbismul intra in categoria tulburarilor de ritm si fluenta ale vorbirii. Se poate spune, conform psihoterapeutului Gabriela Ianculescu, ca este o tulburare destul de grava prin efectele pe care o are asupra comportamentului persoanei si asupra personalitatii in ansamblu.
Interesul pentru acest domeniu exista din cele mai vechi timpuri insa explicatii stiintifice privind aparitia, simptomatologia si terapia acestuia ne furnizeaza rezultatele cercetarilor din secolul trecut.

Balbismul se menifesta prin: repetarea unor silabe la inceputul sau la mijlocul cuvantului, cu prezenta unor pauze intre acestea sau prin repetarea unor cuvinte (balbismul clonic).

Aparitia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator; uneori, aceste spasme sunt insotite de miscari ale buzelor, de grimase, incordari ale muschilor faciali sau ale intregului corp. Alteori se instaleaza o rigiditate a intregului organism (balbismul tonic).

Balbaiala mixta consta in manifestarea celor doua forme de mai sus.
Aceste manifestari au, de cele mai multe ori, efecte secundare: schimbarea culorii fetei, nervozitate, agitatie, tremor al buzelor sau al fetei, tulburari de somn.
In faza de debut, individul poate sa nu fie constient de problema sa, dar, odata ce o constientizeaza, deficienta poate fi traita ca o drama existentiala devenind logonevroza. Individul devine frustrat, tensionat, anxios, modificandu-si atitudinea atat fata de vorbire cat si fata de mediu. El se poate teme in permanenta ca va gresi in timpul vorbirii, stima de sine va scadea, limitand performantele scolare sau profesionale ale individului.

Cauze care pot provoca balbaiala.
Cauza balbaielii nu a fost stabilita cu certitudine. Balbaiala poate depinde de cauze afective (soc emotiv intens, hiperemotivitate nevrotica) sau poate fi consecinta unei dezvoltari senzitivo-motorii defectuoase. Incidenta sa familiala (intre 30 si 35% din cazuri) a dus la incriminarea unui factor ereditar.
Nu se poate vorbi de cauze declansatoare simple, ci mai degraba de o constelatie de factori:

– Existenta in familie a unei rude balbice poate determina aparitia acestei probleme la copilul mic (se stie ca invatarea limbajului se realizeaza si prin imitatia vorbirii adultilor) sau vorbirea grabita sau balbaita a celor din jurul copilului;

– Uneori, bilingvismul inainte de invatarea limbii materne poate determina copilul sa faca un efort suplimentar in a-si alege cuvintele potrivite pentru expimare ideilor;

– Factori de ordin psihologic: emotii, spaime, traume,socuri, frusrare. Existenta unui mediu familial traumatizant (sufocare afectiva, parasire, dezorganizare in familie sau stari conflictuale) poate favoriza aparitia simptomului.

- Starea de hiperexcitabilitate sau reactivitatea ingreunata (poate aparea un decalaj intre ritmul gandirii si posibilitatile motorii de realizare a vorbirii);

- Tulburari respiratorii, vorbire in timpul inspirului.
Simptome si evolutie
  Balbaiala survine  la copil in timpul perioadei de achizitionare a vorbirii si limbajului, in general intre 18 luni si 9 ani. Aparitia sa se face in mod insidios, intinzandu-se pe mai multe saptamani sau mai multe luni; ea este marcata prin tulburari episodice: copilul se balbaie atunci cand se afla in faze de excitatie sau de stres, ori atunci cand se grabeste sa comunice. Ulterior tulburarea poate deveni cronica. 
Se observa semne asociate: tulburari motorii, afectand fata, muschii respiratori, si fenomene vasomotorii (inrosirea fetei, hipersalivatie). In plus, un sfert din copiii balbaiti prezinta in paralel o intarziere in dezvoltarea vorbirii si a limbajului. 
Balbaiala este puternic influentata de contextul emotional. Unele situatii (ca telefonul) tind sa amplifice tulburarea. Ea se atenueaza atunci cand copilul striga sau cand sopteste si nu afecteaza cantatul. Lectura, recitarea o atenueaza de cele mai multe ori. Balbaiala in sine, atunci cand este de durata, genereaza un mare numar de reactii emotionale consecutive sentimentului de a fi incapabil sa vorbeasca in mod corect. Ea poate fi autointretinuta prin teama de a se balbai.
Debutul balbismului

Rezultatele cercetarilor arata ca, in proportie de 90%, perioada de debut se este incadrata intre 2-5 ani, dar asta nu inseamna ca nu-si face aparitia si mai tarziu. La varstele adulte se instaleaza datorita accidentelor cerebrale.
La varste mici, raportul dintre numarul fetelor si cel al baietilor este unitar dar, inexplicabil, fetele par a se recupera mai repede; asfel, acest raport devine 3/1 in favoarea fetelor.

Instalarea se poate face brusc (o zi sau o saptamana) sau intr-o perioada de timp mai mare. O mare parte dintre copiii balbici scapa de problema, in cateva luni de la debut. Acest lucru se intampla fie prin maturare fie prin imitatie terapeutica.

Evolutie si tratament
Se considera ca intre 40-80% dintre copii balbici nu vor mai fi asa in adolescenta. Posibiliatea de vindecare este mai mare in copilarie, de aceea este bine ca parintii sa nu evite interventia terapeutica precoce.

Tratamentul se bazeaza in esenta pe reeducarea ortofonica. Aceasta pare in mod particular indicata si eficace in balbaiala copilului de varsta mica. Ea se impune cu atat mai mult in mod imperios cand balbaielii i se adauga o intarziere in vorbire si limbaj. Exista diferite tehnici de reeducare ortofonica, adaptate la varsta si la comportamentul fiecarui copil. In caz de balbaiala fiziologica, se recomanda parintilor sa nu repete cuvintele copilului care incepe sa vorbeasca, cu scopul de a nu favoriza repetarile si de a nu fixa fenomenul. 

De cativa ani s-au dezvoltat tehnici terapeutice, ca psihoterapia comportamentala, care se adreseaza mai degraba copilului mare, copilului care a cunoscut descurajarea, rusinea, dificultatile de afirmare din cauza balbaielii sale. 
Psihoterapiile de tip psihanalitic dau rezultate in cazurile in care predomina o suferinta psihologica. Unele medicamente pot fi uneori prescrise in formele severe. Aproximativ 80% dintre copiii atinsi de balbaiala se vindeca, si aceasta inaintea varstei de 16 ani. 
Este util sa se repereze dificultatile de instalare a vorbirii si limbajului la copilul foarte mic cu scopul de a le trata cat mai devreme posibil, ceea ce permite adesea sa se evite aparitia balbaielii.

Tratamentul terapeutic trebuie inceput intre 5-7 ani. Dupa 10 ani si in adolescenta acesta devine dificil, iar rezultatele legate direct de simptom (balbaiala) devin aleatoare.

Personalitatea balbicului
Nu se poate vorbi de o personalitate patologica a subiectului balbic, dar se pot evidentia cateva aspecte care ies in evidenta: introversiune, anxietate, impulsivitate, agresivitate, supunere.
Logopedul: ajutorul copilului care se balbaie

Balbismul, conform psihoterapeutului Steliana Rizeanu, duce la perturbarea comunicarii verbale si a celei emotionale, zdruncinand puternic increderea in sine a copilului; repercusiunile sale negative se observa in  viata relationala a acestuia. De aceea se impune cu necesitate atat depistarea timpurie a tulburarilor de limbaj, cat si corectarea lor .

Logopedia nu se limiteaza numai la terapia tulburarilor de limbaj, ci vizeaza si educatia complexa a persoanelor afectate, prin interdependenta cu psihologia si fiziologia activitatii nervoase superioare. Scopul sau final este de a restabili si a asigura relatiile normale ale individului cu ceilalti indivizi, relatii care au fost tulburate, mai mult sau mai putin grav.

by Maria