O mama buna

    Varfurile cladirilor sprijina inserarea ce se straduie sa-si faca loc pe arterele luminoase, printre aleile orasului, imbracand oamenii grabiti spre casele lor, sau nu, in ritmul lipait al ploii, iar eu si Mateiul meu, stam lipiti cu nasurile de fereastra mare a lojei urmarind picurii mici si repezi de ploaie. 

    „Ca roua, mami!” imi spune Matei, pipaind geamul, apoi urmarim, iarasi tacuti, picurii – acum – mari amestecati cu fulgii grei, uriasi, de zapada ce cad amestecandu-se cu ploaia de parca Craiasa zapezii nu poate decide cu ce ciur sa cearna. 
    Am epuizat tabieturile intregii zile, am obosit toate jucariile, asa ca fac un „ceai de zane” si ne privim intrebatori, el asteptand, eu incercand sa intuiesc din privirea lui o dorinta nedestainuita sau o ghidusie pe cale sa se nasca in capusorul lui. 
    Il privesc cum soarbe din ceai, precaut, „nu frige, mami!” si  soarbe incantat „delicios!”; e calm, senin, isi traieste clipa si ma intreb ce-am vrea sa facem, fiecare. Imi spun c-as sta tolanita pe cartea mea Eat Pray Love” si l-as privi, din cand in cand, cum face turnuri si castele. Ah! imaginez o clipa de relax… eu si noua mea carte… si brusc ma infior ca si cum am gresit gandindu-ma la altceva decat la Matei.
    Ma intreb de ce nu am visat, cu ochii deschisi, ca citesc pentru amandoi asa cum fac de obicei cand ii citesc din cartile mele, iar el, curios, ma urmareste timp de vreo trei – patru pagini, pentru ca apoi sa-mi ia cartea si, necajindu-ma, sa rada vesel c-a reusit sa ma urneasca in marea aventura „alergam, mami!”. Jocul asta „reading and running” il jucam de patru-cinci ori pe zi, asa ca nu-i de mirare ca-l visez facand castele.

    Vad cum sta agatat de coltul gurii lui un zambet strangaresc si ma intreb daca sunt o mama buna, daca fac destule, daca-i ofer totul, daca dau tot ce pot mai bun din mine, daca-i daruiesc suficiente experiente, daca-i arat destule frumuseti, daca ziua asta a fost pe deplin folosita, daca a fost – azi – fericit, incantat, daca am fost prea aspra cand l-am trimis la coltul pisicii, desi pe cand era inlauntrul meu i-am promis ca n-o sa ne certam niciodata, sau prea indulgenta, sau daca l-am incurajat destul, daca l-am motivat destul, daca…, daca… 

    Ma chinuie intrebarea asta, seara de seara, si adormim imbratisati, eu intrebandu-ma, Matei zambind calm si multumit si gasesc raspunsul doar in manutele lui mici si calde, stranse in jurul gatului meu, in respiratia lina, ritmata pe care o simt pe obraz, in somnul lui dulce si bland, in linistea casei, in tacerea gandurilor mele, in soapta puiutului meu rostind intr-un bland suspin: „mami!”
by Maria