“Cu ochii pe culoare” – un loc al bucuriei si incantarii

Inca din primele luni de viata copilul este fascinat de urmele lasate de un creion, o carioca sau creta pe o suprafata ce poate deveni obiectul interesului sau. Daca aceste urme sunt trasate cu acuarela prin intermediul unei pensule, manute, pene sau burete, toate acestea devin mici opere de arta, pline de culoare si fascinatie atat pentru micutul artist cat si pentru cei din jurul sau.

Copiilor le place sa se bucure de micile lor pasiuni atat acasa, in linistea spatiului bine cunoscut, dar si mai mult le place atunci cand lucrurile se intampla alaturi de copii de seama lor, cand pot impartasi alaturi de alti prichindei entuziasmul pentru acuarele, pensule, lipici, hartie si alte materiale cu ajutorul carora pot realiza adevarate minuni. Cand toate acestea se intampla sub indrumarea unei doamne frumoase si placute, mamica la randul ei, bucuria este cu atat mai mare iar dorinta de a reveni iar si iar in acel spatiu va fi una fireasca.

Am cunoscut-o pe Madalina in una din zilele acestei veri asa cum se intampla in zilele noastre, prin intermediul blogului. Frumoasa coincidenta a facut ca, imediat ce ne-am cunoscut, sa aiba drum in orasul nostru si sa imi faca o scurta vizita pentru a ne cunoaste si in viata reala. Am petrecut impreuna o ora de conversatie calda si fireasca, ne-am simtit imediat conectate la aceleasi subiecte de interes si aceleasi opinii. M-am bucurat nespus sa descoper o fata cu zambet cald , blanda si deschisa, gata sa impartaseasca o multime de idei minunate.

Madalina Mihai este artist plastic si profesor de Educatie Plastica ale carei lucrari pe mine m-au cucerit din prima clipa.

Si pentru ca are multe de exprimat, pentru ca este o persoana generoasa, impartaseste cunostintele ei despre arta si frumos in cadrul Clubului de arte plastice denumit simbolic “Cu ochii pe culoare”.

In cadrul clubului isi gasesc locul atat copiii de scoala, ce au patruns deja in tainele picturii, cat si cei mai mici aspiranti la titlul de “mici artisti” , prichindeii de 2-4 ani care, alaturi de parinti, se pot exprima asa cum simt sub indrumarea Madalinei.

Imi place foarte mult felul in care Madalina prezinta aceasta grupa a “piticilor”:

De ce sa nu poata si copiii foarte mici sa participe la cursurile de arta? Pentru ca “doar mazgalesc”… Gresit!

Ei exprima o lume intreaga, plina de povesti si lumina. Lasa-ti copilul sa fie liber!Aici, copiii se pot destinde, pot socializa si se pot “murdari organizat”, impreuna cu vechii si noii prieteni.

La aceste cursuri de arta pot participa si parintii, pentru a intelege mai bine modurile de exprimare ale copiilor, cat si pentru a-si imbunatati bagajul propriu de cunostinte din acest domeniu.”

Dar si adultii sunt bineveniti in cadrul clubului, acestia fiind invitati sa isi devolte creativitatea, sa aprofundeze notiuni legate de culoare, istoria artelor, tehnici de pictura, desen/studiu, modelaj, hand-made.

Odata cu venirea toamnei clubul isi redeschide portile iar eu va invit sa pasiti cu incredere pragul acestei locatii unde va asteapta o atmosfera placuta si calda, plina de culoare si gingasie.

Adresa clubului de arte din zona Titan este:

• Str. Firidei nr.1, bl. H15, sc.5, parter, ap.82 (interfon 082), sector 3, Bucuresti.

Adresa clubului de arte din zona Ferdinand este:
• Bd. Ferdinand nr.105, ap.1, parter, sector 2, Bucuresti.

Pentru mai multe detalii puteti vizita si pagina de Facebook a clubului

Daca v-am trezit interesul si doriti ca aceste informatii sa ajunga la cat mai multe mamici cu copii puteti prelua unul din bannerele de mai jos cu link catre http://cuochiipeculoare.wordpress.com/.

O toamna plina de culoare!

by vavaly

Printre file de poveste

Aventura povestilor noastre unice, personalizate si irepetabile a inceput cu mult timp in urma, odata cu prima carte personalizata pe care am realizat-o pentru copilul meu. A fost si prima lucrare de lucru manual cu care am participat la un concurs in mediul on-line, incercare ce a deschis drumul catre nenumarate alte provocari ulterioare carora le-am dat curs si care mi-au adus atatea satisfactii.

Fereastra catre imaginatie, intredeschisa de catre Oana pe cand eram la inceputurile blogului, a ramas de atunci larg deschisa si m-a facut sa vad locuri din Universul inspiratiei si mintii mele despre care nici macar eu nu banuiam atunci ca exista. Ma uit cu nostalgie si bucurie la aceasta carticica si ma incanta de cate ori Dante o alege din biblioteca si spune cu mandrie: “asta e cartea facuta de mama mea”. A fost creata pe baza preferintelor lui de atunci, zana Clopotica, frumusetea ei incantandu-l si atragandu-l irezistibil oriunde o vedea.  Pentru mine are o semnificatie aparte, stiu ca este unica si speciala pentru copilul meu.

O alta poveste ce a devenit carticica pentru Dante este cea scrisa de catre prietena noastra draga, Claudia Groza.  Ea scrie povesti personalizate pentru copii dar si pentru adulti, pentru diverse ocazii si evenimente.  Una din aceste povesti a ajuns si la noi iar eu am transformat-o intr-o carticica de seara pe care sunt convinsa ca o voi citi inca multa vreme de acum incolo micutului meu. Pe masura ce creste descopera noi comori ascunse in paginile acestei carti, pe langa faptul ca isi regaseste cu incantare numele scris si rostit intr-o poveste.

Acestea sunt povestile noastre unice concretizate in carticele palpabile devenite amintiri dragi ale copilariei. Avem insa si povestile de fiecare seara, povesti pe care copilul le cere dupa criterii numai de el stiute. Dar despre acestea intr-o alta …. poveste.

Va asteptam si pe voi cu povestile voastre inventate, unice si irepetabile, in noua noastra colectie lansata in cadrul Atelierului virtual de creatie. Colectia este deschisa si va asteapta sub titlul Povesti de vara, Povesti de seara, Povesti inventate de mamici.  

                                                                                           by vavaly

This slideshow requires JavaScript.

 

 

 

Croșetează MAIArtistic cu Interaktiv University

 Pentru ca noi credem in educatia copiilor facuta prin joaca, prin lucrul de mana, prin arta, va prezentam o propunere de petrecere a trei ore “altfel” intr-o zi de vacanta. Poate deveni o amintire de neuitat, poate da nastere unei pasiuni nedescoperite a copilului tau sau, pur si simplu, poate invata ceva nou si petrece un timp placut alaturi de alti copii.

Iata propunerea despre care va vorbesc:

 “Pe 25.08.2012, între 10:00-13:00, în Learning House, sediul CROS, are loc MAIArtistic, un workshop organizat de Interaktiv University în cadrul căruia atât părinţii, cât şi copiii sunt invitaţi să exprimenteze arta croşetatului alături de trainerul nostru absolut carismatic.

Workshop-ul se adresează doamnelor şi domnişoarelor care vor să înveţe cum să îşi creeze singure propriile obiecte handmade. Mamele sunt încurajate să vină alături de fetele lor pentru a descoperi o nouă metodă de relaxare şi petrecere a timpului cu cei dragi într-o atmosferă de neuitat.

,,MAIArtistic’’ va fi susținut de Maia Munteanu, o adolescentă de 15 ani, care a învăţat să croşeteze încă de la 5 ani, pasiunea punând stăpânire pe timpul ei pe care îl dedică acestui hobby.

Maia relatează: ,, Croşetatul e o tradiție de familie. Străbunica mea a croșetat, bunica mea a croșetat, mama mea croșetează și eu croșetez. Fireşte, lucruri foarte diferite! În timp, tehnica croşetatului a evoluat și gama de obiecte pe care le putem realiza s-a lărgit. 

 Eu cred despre croșetat că este o artă complexă cu o tehnică simplă: abajururi, draperii, covoare, perne, cuverturi, fețe de masă, coșuri, eșarfe, bluze, bijuterii, huse, pălării, genți, pulovere, șaluri, poncho pot fi realizate cu o banală croșetă și multă creativitate.” 

  Prețul biletului este de 30 RON.

  Mai multe informații despre eveniment și modalitatea de înscriere puteți afla de pe:

http://interaktiv-university.ro/atelier-de-crosetat-maiartistic

sau contactand-o pe miruna.leonte@interaktiv-university.ro, 0727299957.

Despre Interaktiv University:

Interaktiv University propune îmbunătățirea mediului educațional prin dezvoltarea unui sistem inovativ și interactiv de cursuri, training-uri, ateliere axate pe dezvoltare personală, profesională și hobby.”

Sper ca cei din Bucuresti vor da curs acestei inititive si vor petrece clipe de neuitat in acest workshop.

Mai e mult din vacanta, asa ca e bine sa o umplem cu activitati cat mai frumoase si creative. Zile frumoase tuturor!

                                                                                                                by vavaly

 

 

 

De ce, de ce, de ce…

     Copilaria este o varsta definita prin cunoastere si descoperire, prin    joc si experimentare. Este, poate, cea mai fascinanta varsta prin explorarile pe care le face micul individ in incercarea lui de a descoperi lumea, de a imbina ceea ce stie intuitiv cu ceea ce afla zi de zi de la cei din jur.

Pana nu demult Dante nu punea intrebari sub forma “de ce”, el intotdeauna constata, le lua pe toate ca fiind firesti si bine cunoscute de catre el. Iata, insa, ca ne-a venit si noua randuri sa facem fata avalansei de intrebari ce insotesc aceasta varsta atat de frumoasa a copilului nostru.

Intrebarile lui sunt pentru noi un indiciu a ceea ce il preocupa de fapt pe el, al framantarilor ce nu ii dau pace in ceea ce priveste viata si felul in care este alcatuita lumea sau chiar oamenii.

Totul a inceput cu una dintre cele mai profunde intrebari filozofice ale omenirii:

- Mama, de ce trebuie sa existam noi?

A venit apoi completarea:

- De ce trebuie sa existe oameni pe Pamant?

De aici a inceput o adevarata discutie savanta, condusa de catre el, o calatorie spre stele si planete, intr-o alta lume in care el spune ca totul este mult mai frumos decat pe Pamant. Unde o fi acea lume oare?

- Mama, de ce oamenii trebuie sa aiba doua picioare? … apoi incepe o insurire a altor parti anatomice.

Ce ma uimeste pe mine insa este faptul ca de fiecare data completeaza astfel:

- Eu nu vreau sa am doua picioare…eu vreau mai multe picioare…

- Eu nu vreau sa locuiesc pe Pamant, eu vreau sa locuiesc in spatiu, nu pe o planeta.

Vine apoi randul lucrurilor pamantesti, ce ne inconjoara:

- Mama, de ce trebuie sa aiba oamenii magazine? Eu nu vreau sa fie magazine.

- Mama, de ce trebuie sa aiba oamenii televizoare? Eu nu vreau sa fie televizoare.

- De ce s-au inventat desenele animate? Cu desenele animate insa se impaca, pe astea nu le vrea inexistente :).

- Mama, de ce trebuie sa mancam noi?

      Probabil ca negarile lui, incercarile lui de neacceptare a realitatii, fac parte tocmai din acest proces de cunoastere si integrare in mediul in care se dezvolta si creste, din straduinta de a se autoconvinge ca asa stau lucrurile si ca trebuie sa le accepte astfel.

      Si astfel, zi dupa zi, avalansa de intrebari vine peste noi punandu-ne in fata uneia din cele mai frumoase provocari careia trebuie sa ii facem fata cu onoare si zambetul pe buze, chiar daca uneori intrebarile ne incuie si ne fac sa ne punem si noi, la randul nostru, alte intrebari.

     Aseara, in timp ce ii spuneam basmul Cenusaresei, copilul cade pe ganduri si vine cu intrebarea:

- De la ce picior si-a pierdut Cenusareasa pantoful? De la dreptul, sau de la stangul?

      Voi stiti raspunsul la aceasta intrebare? este specificat pe undeva care este piciorul cu pricina? :)

Nu e asa ca este minunata varsta de 3-4 ani?

Picturi de ….mama

 

    Ieri va spuneam ca am avut un weekend plin de culoare data de pensule si acuarele, plin de  joaca si descoperiri in ale picturii. Pentru prima data mi-am incercat si eu puterile pe acest taram fermecat al picturii si am descoperit ca imi place enorm de mult.

    Am pornit de la genul de pictura care e mai aproape de mintea mea logica si iubitoare de matematica, cu linii frante si forme geometrice abstracte. Culorile parca se alegeau singure si se asterneau pe hartie intr-o logica pe care mintea mea o percepea ca fireasca.

Trebuie sa recunosc ca atunci cand faceam desen si pictura in scoala am fost tot timpul convinsa (in mintea mea si de catre altii) ca nu sunt in stare sa pictez nici macar o floare. Poate tocmai de aceea acest buchet de flori s-a conturat in mintea mea si a iesit de sub pensula manuita de mine, pentru a-mi dovedi ca totusi pot. Cel putin mie imi place.

Una din preferatele mele este floarea soarelui asa ca mi-am incercat puterile si pe acest taram atat de exploatat, acela de a reda frumusetea speciala a florilor surori cu astrul zilei. Copilul meu a fost foarte incantat de ele si daca el a recunoscut ce am vrut eu sa pictez atunci inseamna ca am reusit si sunt multumita.

Am revenit la pictura cu linii drepta si curbe, in contur. “O oaza de liniste urbana”, asa mi-a venit mie in minte sa denumesc aceasta pictura, in timp ce trasam liniile in carioca.

Si pentru ca este vara, pentru ca preferatele mele sunt si raman florile de camp alaturi de floarea soarelui, aseara m-am mai jucat cu acuarelele imaginandu-mi un camp cu flori colorate, cu spice de grau si mult verde.

Trebuie sa recunosc ca  am facut totul experimentand dar ideile parca veneau singure si asta este ceea ce mi-a placut si mi-a dat avant.

Stiu ca sunt doar niste incercari naive, dar mie imi sunt dragi asa cum sunt si am o bucurie imensa de a fi incercat ceea ce nu am incercat niciodata. Iar bucuria e deplina atunci cand este impartasita. Asa ca, iata, va impartasesc si voua bucuria mea de a exprima ce simt , bucuria de a ma juca si a descoperi alaturi de copilul meu resurse de frumusete si fericire.

De multe ori vedem in filme doamne in varsta cu sevaletul in mijlocul naturii pictand. Acum inteleg cata relaxare este in aceasta activitate, mai ales daca este practicata in mijlocul naturii. Asa ca, sunt salvata…la batranete nu voi impleti pulovere ci voi picta. Ce ziceti, am vreo sansa? :)

                                                               by vavaly

Picturi de copil

Nu, nu am descoperit acuarela pentru prima data zilele acestea dar, ne-am aplecat mai cu atentie asupra a ceea ce putem face cu pensule, culori si inspiratie.

Asadar am avut un weekend in care am pictat si iar am pictat.

Primul “tablou” al lui Dante mie mi-a taiat rasuflarea. Pentru ca nu  ii place sa ii dau indicatii in ceea ce are de facut, si nici nu vreau sa o fac, copiii trebuind a fi lasati sa descopere singuri si sa invete experimentand, Dante s-a bucurat in voie de cateva bucati de paspartout pe care pensulele si culorile s-au jucat asa cum le-a indemnat el.

Pentru ca este vara si plaja ii este tot timpul in minte, in primul tablou a imaginat o “plaja fierbinte” , cu un soare arzator dar si cativa nori pe cer, cu padure si apa….

Un alt “tablou” pictat de catre el l-a intitulat “tunel inconjurat de pietre mari”… pentru acesta am trasat niste linii curbe in carioca pe care el le-a colorat dupa cum a dorit.

Tot prin aceasta metoda, urmand traseele desenate de mine, a mai acoperit cu pete de culoare, creandu-si proprile combinatii, o alta bucata de paspartout ce a devenit “corabie pe valuri”.

Ne-am reamintit si de tehnica picturii prin stropire, fascinatia pentru planete si rachete ducand la crearea in joaca a unei planse din care Dante si-a facut apoi un fel de puzzle.

Ne-am amintit si de pictura prin presarea punctului de culoare, o tehnica pe care copiii o indragesc pentru faptul ca le ofera de fiecare data cate o surpriza. De aceasta data Dante a vazut in pictura rezultata un monstrulet la marginea padurii cu ochii rosii de foc. Imaginatie de copil…

Cat despre mine… eu parca am descoperit un nou mod de exprimare si o noua metoda de relaxare… Dar despre asta in episodul viitor.

                     by vavaly

This slideshow requires JavaScript.

Felicitare “Happy birthday”

          Provocata de Mihaela , pe ultima suta de metri, am reusit sa ma inscriu si eu cu o felicitare de vara, vesela, in culori calde. Tema concursului lansat de ea este HappyBirthday si mi-a placut foarte mult.

         Am lucrat in joaca aceasta felicitare, pornind de la dorinta de a folosi cateva flori ce le-am incercat pentru prima data ca si model. Intamplarea a facut sa am printre cartoanele mele colorate si un carton embosat cu mesajul ce se potriveste temei propuse.

        Sper ca si felicitarea mea sa se potriveasca perfect temei si sa fie bine primita in concurs, alaturi de celelalte minunatii ale fetelor participante.

La multi ani Mihaela, sa ramai aceeasi persoana generoasa, minunata, iar creatiile tale sa ne incante privirile mult timp de acum incolo si sa inspiri cat mai multi oameni spre aprecierea frumosului si a lucrului de mana, delicat si unic!

by vavaly

Flori de camp in vaza lila

Culorile solare ale verii, dorul de miresmele campului, de dealurile si padurile moldovei, toate acestea m-au inspirat in crearea unui tablou cu flori in nuante calde de galben, mov, dar si culoarea maron a pamantului incalzit de razele soarelui.

Am asezat acest buchet intr-o vaza de culoare lila, realizata dintr-un carton gros embosat.

Pentru cartonul embosat, dar si pentru florile superbe ce mi-au iesit, trebuie sa multumesc lui Mr. Big Shot, care m-a ajutat sa realizez aceste minunatii. Aceasta intalnire a fost posibila datorita generozitatii prietenei noastre de sezatori creative, Monica. Pentru flori am folosit mai multe fasii de hartie franjurata, lipite cap la cap, pe care le-am rulat si apoi “atacat” cu forfecuta, pentru a le da o forma cat mai aproape de cea reala.  Rama este din lemn, de culoare lila cu aspect vintage.

Sper sa va incante si voua privirea acest tablou, asa cum s-a intamplat cu persoana care l-a primit in dar, o persoana draga si importanta pentru familia mea.

Maria mi-a spus ca acest tablou o duce cu gandul la insorite plaje ale Greciei sau la atmosfera plina de flori a Spaniei. Eu inclin catre Spania. Voi ce credeti?

by vavaly

Potirul magic – fericirea

 ” Dante cu mama si cu tata la plimbare. Totul e alb in aceasta iarna generoasa prin zapada daruita. Ne tinem toti trei de mana. Deodata Dante se desprinde din mainile noastre si in hohote de ras se intinde pur si simplu pe jos in zapada (care-i cam batatorita de picioarele trecatorilor, dar ce conteaza…). Rade si da din manute si picioruse, priveste incantat cerul  si transmite bucuria si fericirea simpla  cu toata fiinta lui. Toti trecatorii se opresc macar pentru o clipa si zambesc, sau rad , dupa cum le e starea de spirit. Iar noi ne simtim cu inima zburand pentru minunea care ni se intampla.
       De cate ori nu am simtit oare si noi acest imbold de a ne bucura de o anumita clipa si a o face memorabila?  De ce ne oprim sa ne exprimam uneori euforia unui moment si il lasam sa treaca pe langa noi? Copiii au acest dar de a ne face sa ne reamintim ce frumoasa e clipa….”
       De cand am scris aceste randuri au mai trecut anotimpuri peste noi. Toate m-au invatat sa ma bucur de fiecare zi in care pot spune ca sunt fericita, de fiecare zi in care copilul imi zambeste curat si sincer spunandu-mi “te iubesc, mami”.
       Da, fericirea e ca un potir in care cei dragi adauga picaturi zi dupa zi, anotimp dupa anotimp. Depinde de noi sa pretuim acel potir si continunul lui ca pe cele mai pretioase comori ce le avem pe Pamant.
       Fericirea e si in noi, in micile placeri vinovate sau nu, in rasfatul unei dimineti aromate cu fructe si cafea, in mirosul unui sapun favorit, in savoarea celui mai minunat fel de mancare ce ai reusit vreodata sa il gatesti pentru tine sau ai tai.
        Pentru mine fericirea inseamna sa redescoper joaca si jocul alaturi de cel mic, sa redescopar sotronul, umblatul descult prin roua ierbii, sa mirosim impreuna si cele mai umile flori, sa privesc minunea zborului unui fluture ce abia atinge aerul.
        Eu cred ca fericirea nu scade sau sporeste, doar se imbogateste cu noi si noi trairi, se maturizeaza, asa cum se intampla si cu iubirea. De fapt, cele doua sunt surori bune menite impreuna sa ne faca a intelege ca lumea e frumoasa, ca oamenii sunt frumosi si buni, chiar si atunci cand ni se arata altfel sau cand ochii nostri vor sa ii vada altfel.
         Lumea nu e perfecta iar noi ar trebui  sa o pretuim asa cum este… asta cred ca e adevarata fericire: sa inveti sa iubesti imperfectiunea lumii, sa o accepti si sa inveti sa traiesti cu ea.
                 Recunosc ca ma fac vinovata de a nu fi atat de euforica in a-mi exprima fericirea si sentimentele pe cat de mult mi-as dori, dar exersez in fiecare zi acest lucru, putin cate putin.
…………………..
Gandurile de mai sus au venit inspirate de tema propusa de Irealia pe BlogPower.
  Au mai scris despre asta urmatorii:
                                    by vavaly

De inima …albastra

             Cam asa s-ar numi tema unui tablou quilling pe care l-am lucrat cu mare drag pentru nepotelul nou nascut al familiei noastre extinse. Orice noua viata este prilej de mare bucurie si, atunci cand vine intr-o familie in care parintii si-au dorit ani buni un bebe, bucuria e inzecita.

        O inima albastra, plina de fantezie sub forma de flori in multiple forme, o inima inconjurata de scliipirea strasurilor argintii, o rama ce intregeste in mod fericit lucrarea mea prin bunavointa unei doamne minunate ce are imensa rabdare de a gasi intotdeauna rama potrivita creatiilor mele, spre a le da finalitatea dorita, cam acestea sunt cuvintele ce pot descrie acest mic dar pentru un suflet abia venit pe lume.

Sa ne traiesti micut Theodor!

Restul e doar imagine….

by vavaly

Incredere reciproca

       Nu uit nici o clipa ca scopul acestui blog a fost si este acela de a scrie despre momente importante din viata copilului meu, din viata mea ca parinte, din experientele noastre acumulate impreuna si transformate in amintiri de neuitat.

       Asa cum primul pas, prima bicicleta, prima serbare sunt evenimente importante in viata oricarui copil si a mamei ce se bucura de ele, la fel este si prima balaceala serioasa in apa a unui copil ce refuza constant sa faca cunostinta cu apele mari si cu plajele.

        Prima noastra iesire la mare a fost cand Dante avea 9 luni. Cand toti copiii in jurul nostru erau superincantati de intinderea apei, de valuri si de nisip, de ocazia de a sta dezbracati in briza marii ce le mangaia micile trupuri, copilul meu a plans hotarat din momentul cand l-am dezbracat. Desi nu l-am bagat in marea cea mare ci am preferat o mica piscina gonflabila, nu s-a aratat incantat nici o clipa nici acolo. Ca o proaspata mamica, necunoscatoare inca a propriului copil atat de bine incat sa inteleg plansul lui, m-am simtit destul de frustrata si neputincioasa in fata acestei stari de fapt. Am decis totusi sa il las in pace si sa nu il oblig sa faca ceva ce nu ii era pe plac.

         Vara urmatoare ne-a gasit mai mari si mai intelepti. Am pornit cu avant si sperante noi catre plaja autohtona, de la noi din localitate, cu nisip mai putin fin si cu apa sarata dar sigura pentru copiii mici. Reactia lui Dante? Aceeasi ca si cu un an in urma, doar ca de aceasta data se putea face inteles iar noi il cunosteam ceva mai bine. Nu s-a lasat dezbracat, nici macar descaltat de sandalute, nu a vrut sa ma apropii de el mirosind a namol sanatos si negru, nu i-au placut nici oamenii care stateau la soare acoperiti in intregime cu acel namol.

        Cam astfel au fost zilele noastre de plaja sau iesit la iarba verde. Dante a refuzat categoric sa se dezbrace, nici macar tricoul nu l-a dat jos. Chiar si acum, la 3 ani si ceva, a avut aceeasi reactie de respingere a tentativelor noastre de a-l expune un pic la soare in luna mai, cand soarele nu era chiar atat de puternic. Este de inteles ca am avut parte de fel de fel de comentarii si sfaturi, indrumari de a-i da hainele jos cu forta, tentative esuate de santaj. Noi, ca parinti, ne-am relaxat si am inteles ca copilul va face plaja atunci cand va dori, chiar de ar fi sa se intample abia in adolescenta sau cand se va insura. Cat despre a intra in apa, nici nu ne-am mai pus problema. O singura data, anul trecut a intrat in apa, luat in brate de catre o prietena de a mea, o a doua mama pentru el de altfel. Intai a intrat imbracat dar apoi a inceput sa se ude cate putin si s a dezbracat dar nu pentru multa vreme.

        Da, lui Dante ii ia cel putin 3 ore sa se obisnuiasca cu un mediu pe care nu il cunoaste sau nu il agreeaza, cum este cel al plajei si al apei.

      Anul acesta am luat-o de la capat cu mersul la plaja cu copilul imbracat, ne-am inarmat cu rabdare si ridicat din umeri pentru comentariile de pe margine si nu ne-am mai facut nici un fel de iluzie.

      Dar, surpriza!!! Dupa ce m-a vazut pe mine balacindu-ma cu bucurie in apa, dupa ce a spus tuturor ca el a facut baie si s-a dat cu noroi cand a fost mare (amintiri dintr-o alta viata probabil), dupa ce a spus ca nu ii place apa pentru ca are oameni murdari in ea (este totusi Lacul Sarat unde oamenii vin special pentru namol si tratament), a cerut deodata sa il dezbrac ca vrea si el in apa.

        Am fost cat se poate de sceptica dar l-am ajutat sa se dezbrace, i-am pus colacelul pe care l-a plimbat doua veri la rand prin oras , si am intrat timizi in apa. Curiozitatea celor de pe margine era la fel de mare ca si a mea.

      De aceasta data insa copilul a fost decis sa mearga pana la capat. Chiar daca un pic nesigur la inceput, chiar daca s-a agatat de mine cu toata puterea si increderea (noroc ca e apa mica, altfel mama e la fel de neinotatoare ca si un topor), bucuria de a-si simti trupusorul mic plutind, senzatia aceea de libertate si relaxare l-a cuprins si l-a cucerit. Am fost langa el, i-am vorbit tot timpul, nu l-am fortat, nu l-am impins, i-am dat toata increderea pe care am putut , i-am dat curaj si l-am indrumat cat am putut de bine. In mai putin de jumatate de ora copilul meu cel temator de apa si plaja s-a relaxat si s-a desprins de mine spunand ca vrea singur, ca poate si el. A inceput sa se intoarca, sa se bucure cu adevarat. Si-a facut chiar si doi prieteni, doi copii ce l-au incurajat si s-au jucat cu el.

        Mi-a crescut inima, mi-a zburat sufletul, m-au trecut fiorii reusitei si ai sperantei, m-am simtit mandra si binecuvantata cu o minune ce creste alaturi de mine zi de zi. Am inteles, inca o data, cat de important este sa sadesti incredere in mintea lui mica si neformata, cat de important este sa ai incredere in deciziile si simtirile propriului copil, cat de important este sa il cunosti si sa il respecti. Ma felicit ca nu am tinut cont de nici un sfat si nici un comentariu venit de la cei de pe margine, ma felicit ca nu l-am obligat si nu l-am fortat sa faca ceva pentru care nu era pregatit. Asa este Dante, pana cand nu este sigur ca va face foarte bine nu va face deloc.

         Sunt sigura ca numai rabdarea si increderea noastra, ca parinti, au dus la acest rezultat fericit. Seara, cand am rememorat aventura zilei, a spus ca i-a placut sa inoate desi s-a murdarit , dar numai putin (el, care nu suporta sa fie murdar nici macar de banana sau ciocolata).

       Imi doresc ca aceste randuri sa fie ca o incurajare pentru parintii ai caror copii refuza constant sa faca ceva ce lor li se pare ca e vital. Aveti incredere in ei, dati-le tot creditul de care au nevoie, tot sprijinul si toata incurajarea. In timp, toate acestea vor da rezultate mult mai bune decat umilirea, santajul, fortarea, frica. Respectati-i, asa cum si ei va respecta, si veti avea unul din cei mai grozavi prieteni in persoana propriului copil. 

         Asadar consemnez: la 3 ani si 8 luni Dante a intrat prima data in apa si a inotat cu colacel, curajos si fericit ca un mic delfin. La mai mare puiul meu!!

                                                                             Cu toata mandria, mama!

                                                                                                        by vavaly

Decoupage si quilling – un mix creativ intr-o sezatoare re-creativa

Ideea de a lucra impreuna cu prietenele este un vis deja realizat prin sezatoarele creative pe care le organizam dupa timpul si disponibilitatea fiecaruia dintre noi. Important este, pentru mine, ca aceasta activitate sa capete continuitate; aceasta pentru ca imi place sa-mi petrec timpul cu prietenele, dar si sa lucrez, astfel ca de ce nu le-as avea pe amandoua?! :)

Daca la precedena sezatoare creativa ne-am vazut insotite si de copilasi – Mateiul meu si Magda & Tudor, pruncii minunati ai Monicai – care si-au vazut de jocurile copilariilor lor lasandu-ne ragazul de a lucra la proiecte dragi noua, de data aceasta sezatoarea s-a petrecut intre patru maini indematice preocupate de a transforma dorintele proprii in proiecte finalizate.

Monica a lucrat piesele urmatorului ei tablou quilling cu indemanare si usurinta. Bineinteles si povestirile s-au derulat precum fasiile de hartie colorata, cu verva si cu acea bucurie a lucrului realizat cu placere, cu drag.

…iar eu am mai bifat un proiect inscris pe lista cu lucruri de facut: o casuta a pasarilor decorata cu tehnica servetelului. Un proiect ce astepta de ceva vreme sa-i vina timpul pentru a fi realizat, pentru a prinde culoare si lumina. Este primul proiect de decoupage pe lemn, dupa ce am incercat deja decoupage pe canvas, metal si ceramica si (desi sunt inca departe de a lucra ireprosabil) sunt incantata – si incurajata pentru viitoare proiecte – de aprecierile celor dragi. Cu fiecare nou proiect realizat descopar ca sunt inca cucerita de sentimentul de bucurie; copilaroasa, senina, am de fiecare data veselia reusitei neumbrita de imperfectiunile date de lipsa exercitiului; reusita de a lucra fara griji, ca un copil care are acces pentru intaia oara la materiale noi si sper sa nu-mi pierd nicicand aceasta bucurie! :)

Pentru Casuta pasarilor decorata utilizand tehnica de lucru decoupage mi-au fost necesare urmatoarele materiale: casuta pentru pasarele (realizata la traforaj), grund alb, sevetel decorativ, adeziv pentru tehnica servetelului si lac incolor (pentru a oferi rezistenta proiectului).

Cum am procedat? Mai intai am grunduit casuta pentru pasari. Dupa uscarea completa am aplicat adeziv pentru decoupage, iar apoi am asezat cu grija (pentru fiecare parte a casutei) cate o bucatica (decupata in prealabil) din primul strat al servetelului decorativ. Fiind primul meu proiect de acest fel, am lucrat pe portiuni, astfel ca sezatoarea noastra creativa a durat cat sa ne realimentam resursele la categoria: rasete, conversatie si buna dispozitie.

Cu buna dispozitie am incheiat si aceasta a treia sezatoare creativa stabilind deja termenii urmatoarei sezatori cand, insotite de prunci, le vom aseza si lor la indemana: acrilice, pensoane si alte materiale si, cine stie, poate ca si ei isi vor transforma dorintele copilaresti in proiecte creative finalizate intr-o singura sezatoare creativa. Va imbratisez cu drag si va doresc spor la creat!

 Maria

Tara jucariilor

      Acum aproape doi ani Maria a venit cu ideea de a-si implini un vis, acela de a scrie. Pentru ca mediul online ne oferea aceasta noua posibilitate, de a inlocui foaia de scris si creionul cu tastatura calculatorului si ecranul monitorului, am decis impreuna ca avem multe de spus in ceea ce priveste trairile noastre de proaspete mamici, de viitoare mamici cu experienta. Astfel a luat fiinta blogul Copiisimame, un loc in care ne regasim cu bucurie, cu mandrie si cu prietenie.

    Nu ne-am gandit, atunci cand am infiintat blogul, ca vocea mamelor va incepe sa fie auzita din ce in ce mai des, ca tot mai multe mamici vor prinde curaj sa isi spuna punctele de vedere in ceea ce priveste cresterea si educatia copiilor lor. Daca la inceput timid fiecare mamica (sau tatic) isi spunea punctul de vedere, isi dregea vocea in acest mediu online, in timp lucrurile au luat amploare, vocile au inceput sa se auda din ce in ce mai bine. Tot mai multe mamici au inceput sa isi spuna parerea, parerile au inceput sa fie luate in considerare, energiile s-au canalizat in directiile dorite. Astfel, din initiativa unor oameni inimosi care au inteles ca si noi, mamicile, care scriem despre scutece, alaptat, hranit dar si despre joaca, jucarii, carti, educatia viitoarei generatii, avem un cuvant greu de spus in bunul mers al societatii, a luat nastere un eveniment numit Social Media for Parents. A fost un eveniment ce a adus aproape oameni cunoscuti in blogosfera parinteasca, oameni care au avut initiative, care au organizat campanii importante, caritabile si nu numai.

    Mi-am luat ragaz de cateva ore pentru a viziona online evenimentul, pe care il puteti vedea si voi aici. Am urmarit cu interes vorbitorii, am descoperit chipurile din spatele scrisului si am inteles ca da, si noi parintii putem deveni o forta, o voce ce poate fi auzita si care poate schimba mersul lucrurilor pentru ca ne pasa de copiii nostri , de ceea ce se va intampla cu ei.

     Nu stiu voua, dar mie acest eveniment parca mi-a dat un nou impuls, un avant nou de a scrie, de a povesti. Si despre ce poate  scrie o mama, despre ce povestim noi parintii decat despre joaca, despre ce jocuri noi am mai descoperit, despre ce pozne mai fac copiii nostri, despre ceea ce ne framanta in educatia  lor.

      Da, o jucarie este o poveste, un joc nou este o lume in sine pentru copil. Orice noua achizitie inseamna o noua provocare in ochii micutului ce descopera mediul prin intermediul culorii, al materialelor diverse, al sunetelor fel de fel. Un puzzle nu este doar un puzzle, este o misiune de indeplinit, presupune rabdare si concentrare, presupune joaca in echipa, presupune bucuria lucrului dus pana la capat, a unei misiuni indeplinite. Asta am invatat eu de la copilul meu privind jucariile din jurul nostru cu alti ochi.

     Si pentru ca toate aceste jucarii, pana sa ajunga la copiii nostri, trebuie sa fie create, depozitate, prezentate, exista si tari ale jucariilor. Fiecare tara are un nume, fiecare tara are o populatie de jucarii diversa. Una din aceste tari minunate a jocurilor si jucariilor este si Noriel. Un nume atat de frumos si de placut auzului celor mici, un nume ce te duce cu gandul  la un taram de basm in care totul are menirea sa te provoace la joaca si creatie. Pentru ca da, in aceasta tara a  jucariilor  imaginatia este fara limita, creatia este la ea acasa cu ajutorul plastilinei, a minunatelor Crayola ce dau culoare desenelor, ce pun umbre si pete acolo unde copilul isi doreste.

      Oamenii mari de la Noriel afla ce personaje indragesc micutii din ziua de azi si incearca sa aduca figurile familiare pe obiectele de scoala ale micutilor invatacei pentru ca orele sa fie impartite cu ele, pentru ca povara ghiozdanului sa para mai usoara impartita cu Spirdeman, pentru ca creioanele sa stea frumos aliniate in penarul de care are grija printesa indragita a fetitei.

      Lumea copiilor nostri este o lume plina de culoare, populata de personaje ale basmelor moderne, o lume in care zambetul si voia buna sunt la ele acasa.

      Sigur ca in toate e bine sa existe o masura, ca numarul de jucarii ce intra in viata copilului trebuie sa fie atat de mare cat poate mintea lui sa cuprinda, sa inteleaga si sa asimileze. Fiecare jucarie pe care copilul o doreste, o simte si o indrageste este o experienta castigata, o experienta acumulata, are o poveste a ei proprie. Jucariile plecate din tara lor, din tara jucariilor, de acolo unde au fost create, isi doresc sa ajunga intr-o lume in care sa fie iubite si dorite, in lumea copilului ce si le-a dorit.

       Voi cum vedeti aceasta lume a jucariilor si a jocurilor?  Sunt jucariile o achizitie utila in viata copilului? Reprezinta jocurile o investitie pe termen lung sau doar ceva temporar? Sunt jucariile de calitate o necesitate in educatia copiilor?

       Iata cateva intrebari pe care si le pune orice parinte, orice varsta ar avea copilul.

       Va astept la dezbateri privind jocurile si eroii preferati ai copiilor vostri!

                                                                                                                    by vavaly

Ludoteca virtuala

Termenul de  “Ludoteca” (lat. “ludo” – a se juca, a exersa, a antrena, a acţiona într-un fel; grec. “theca” – loc de întîlnire , de conversare) înseamnă un loc de întîlnire al copiilor si parintilor pentru a se juca.

Ludoteca virtuala pe care o inauguram in aceasta vara dorim sa devina un spaţiu deschis, accesibil, care sa cuprinda  tot ce poate însemna joc şi un spatiu virtual in care parintii sa impartaseasca modul in care copilul :

  • devine eroul principal al activităţilor;
  • alege timpul, jocul, locul şi partenerii de joc;
  • gaseste parintii ca parteneri de joc;
  • se joacă cu proprii părinţi.

Scopul acestei ludoteci virtuale este oferirea  unor soluţii alternative şi participative pentru organizarea şi gestionarea timpului liber (cunoaştearea mediului înconjurător, jocuri de diferite tipuri şi diferite culturi, cultivarea valorilor pozitive şi a gustului pentru frumos).

Astfel va invitam sa impartasiti idei de activitati educative si creative, jocuri si jucarii prin intermediul galeriei pe care o deschidem mai jos. Puteti face o postare noua, puteti participa cu o postare (sau mai multe) deja existenta de pe blogurile voastre, cu un link catre o jucarie preferata dintr-un magazin de jucarii, activitate realizata impreuna cu copilul acasa sau in cadrul unui atelier de creatie.

Va asteapta cu drag echipa Copii si mame!



Sporul casei – craft cu orez colorat


Impreuna cu Matei am pictat orez in patru culori: rosu, galben, albastru si verde. Toata joaca lui Matei in culori si orez o gasiti in aici - Atelier de creatie virtual: Orez colorat – orez pictat, in Atelier. Si pentru ca joaca lui Matei cu orezul colorat – libera de orice comentariu ori indicatii a durat aproape jumatate de zi (cat am stat ascunsi de caldura Soarelui) – s-a transformat intr-o suita de jocuri inventate de el (in genul celor ce se petrec cu nisip ori pietris prin parc) am incercat sa transform jocul lui (de a transfera orez colorat dintr-un recipient in altul) intr-un craft care sa ne impodobeasca Atelierul: un mic spor al casei. Cum activitatea s-a dovedi a fi mai mult decat amuzanta, Matei a cerut in bis, astfel ca acum avem doua Sporul casei (sau sa spun sporuri? :D)

Materiale necesare: doua recipiente din sticla (noi am folosit doua sticle micute dintr-o oliviera), orez colorat/pictat si palnie. Pentru decorarea sticlelor am panglica de la ambalajul florilor.

Cum am procedat? Am pictat mai intai orezul dupa reteta din Atelier (Atelier de creatie virtual: Orez colorat – orez pictat). Dupa uscarea completa am asezat orezul colorat in pahare de unic uz, fiind astfel mult mai usor de utilizat; Matei folosindu-se de manutele lui indemanatice pentru aceasta activitate! :) Am pregatit micutele sticle ale olivierei (le-am spalat si uscat bine) si apoi l-am ajutat (am fixat si tinut palnia) pe Matei sa le umple cu straturi de orez colorat. Am fixat dopul, am legat fundita si astfel au fost gata micutele noastre Sporul casei – un craft simpatic pentru copii, un craft cu orez colorat care indeamna copilul la a crea jucandu-se!

Amuzati-va si voi pictand orez si cine stie, poate aveti nevoie de casa de un mic spor al casei care sa va inspire la joacă!

Cu drag, Maria