Grădina de sticlă – Tatiana Țîbuleac


„Grădina de sticlă”… am lăsat-o deoparte de o mie de ori și tot de atâtea ori “am lucrat” cu mine să o pot continua. Este o carte despre mizeria umană și despre sărăcia sufletească într-atât de condensate, în fiecare din cele 188 de pagini, că ajungi să îți pui întrebarea nu De Ce să mai continui să o citești, ci dacă nu cumva viața așa cum o știm, viața de zi cu zi, o vedem voit printr-o adunătură de cioburi colorate. Am renunțat să o mai citesc seara înainte de somn pentru că visele îmi erau bântuite de o Tamara nebună, o Katia mutilată, un Zahar Antonovici ciopârțit și ceilalți…Este o carte care nu te lasă să te îndrăgostești de nici un personaj; până și Maricica, cea mai ușor de iubit, moare. O carte pe care să o citești înainte să înveți să ierți: întâi îți dai voie să simti durere și revoltă. Să plângi, să suferi, dar mai întâi să urăști. După fiecare lectură îți dorești să privești mai intens cerul, să respiri mai profund, să îți calculezi echilibrul și să-ți cântărești fericirea. Întrebarile sunt însă acolo: vedem lumea printr-un Caleidoscop? Și oare avem puterea să ne adunăm cioburile și să încropim o viață astfel încât nimeni să nu (le) afle, nimeni să nu (le) vadă, nimeni să nu înțeleagă? Ci doar “Să se mire mai departe de atâta frumusețe.”

Reclame