Doar ganduri…


…programasem multe de facut pentru azi, chiar daca este duminica, dar m-am trezit cu laptopul pe masa de calcat rufe si tastand in loc sa termin teancul acesta dupa care pana si Matei s-ar ascunde si nu l-as gasi in joaca noastra de-a v-ati ascunselea. Cu toate acestea imi trec atat de multe prin minte si simt nevoia sa ma lamuresc cu mine insami.

Inainte de toate simt tristete si chiar daca am avut o saptamana atat de plina si le-am facut pe toate, doar ca fiecare foarte aproape de termenele lor si chiar daca pentru fiecare am pus suflet si bucurie am ramas cu un sentiment ciudat de ingrijorare. Suntem fragili, atat de fragili si uneori neputinciosi si… atat de tineri. Nu stiu daca vom avea vreodata raspunsurile toate, ori daca vom gasi solutiile cele mai bune care ne vor rezolva toate cate se ivesc pe calea vietii, cu toate acestea raman sa ma intreb in tacere „de ce?” si iarasi am ajuns in fata unei alte intrebari fara raspuns.

Cunosc oameni care au trecut prin tragedii, care au pierdut prieteni… si ei fara raspuns.  Si m-am trezit, gandindu-ma la ei, tarata inapoi in timp, in vremea copilariei mele, cand am pierdut pe cineva drag. Cum treci peste? Si cine spune ca trebuie sa trecem peste? Doar inveti pas cu pas, minut cu minut sa raspiri fara el/ea. In cazul meu – bunicii si culmea cele doua perechi de bunici au disparut asa deodata unii dupa altii ca si cum nu au suportat sa fie despartiti niciodata. Romantic? deloc! doar trist! …Dar cum faci cu prietenii, cu oamenii care stii ca aveau atat de mult de daruit, de crescut un copil, de alinat doruri si dezamagiri din primele iubiri adolescentine, dar pana acolo departe, mai aveau de citit povesti, de gonit mostrii din dulap, de sters nasucuri inghetate si umede, ca carat ghiozdane si de facut teme! Si te revolti impotriva lor, a ta, a bolii, a destinului si ramai cu frustrarea, pivind incrancenata, furioasa pe care din jur si pe toate cate respira langa tine. Neputinta doare! Doare mai mult decat cineva ti-ar fi smuls inima si te-ar lasa s-o privesti. Si stai asa inmarmurit cu durerea in palme, ingrijorata privind in jur si incercand sa intelegi ce ar fi mai bine. Bine pentru cea-cel ce a fost, bine pentru cei ce au ramas, bine pentru cei ce vor fi.

Oamenii isi vor binele, oamenii isi doresc pacea, sanatatea, fericirea, doar uneori viata ne scoate din balonul nostru roz aratandu-ne fata ei cruda si neinduratoare, care stabileste ca aici ai facut destul si mai poti spera doar ca toti trecem intr-o lume ireala, frumoasa cu ingeri si triluri de poveste, unde nu e durere, nici planset, nici teama si te intaresti cu credinta ca toata durerea celor pe care ii iubesti sunt doar lectii de viata ce ii calesc, ii imbarbateaza pentru ceea ce va urma. Si atat! Doar ganduri, ganduri despre pierderi, durere si spaima si neputinta acel planset in pumnii stransi ce arunca spre cer infinite intrebari.

in memoriam…

Anunțuri