Cusături – Punctul în cruce

14002575_1064849433595985_781777333_o

Punctul de cruciuliță sau „punctul în cruce” se lucrează pe pânză etamină, matador sau pe pânză de casă țesută la războiul de țesut. Pentru coaserea în  cruciulițe este nevoie de ac și fire textile colorate și, desigur, petice de pânză. În funcție de modelul ales, vom hotărî dimensiunile pânzei pe care vom coase. În general, copiii preferă dimensiunile unui semn de carte sau mici petice care pot fi încadrate în rama unui tablou de dimensiuni mici sau încorporate într-o felicitare.

Grosimile aței și a acului vor depinde de grosimea pânzei pe care vom coase pentru ca firul trebuie sa umple bine cruciulița.

Pentru grupa nouă de copiii cu care am lucrat la Poveștile iei am executat această cusătură pe carton. Planșele de lucru au fost ușor de utilizat pentru că le oferea copiilor, prin conturul deja imprimat, o imagine de ansamblu a ceea ce urma să fie realizat.

În imaginile următoare vă împărtășesc un moment din cadrul atelierelor marca Poveștile iei.

Pentru a exersa acest punct de coasere, vă recomand Schemele de broderii în punctul de cruciuliță pentru copii de pe blogul Liubacikăi pe care le găsiți aici: Cross stitch patterns

13940081_1064849473595981_1931665066_o