Educația pentru patrimoniu



     Joi, 15 august 2013, ora 10:00, Muzeul Brăilei, Secţia Istorie, în colaborare cu Atelierul de creaţie şi ludotecă Cărăbuş, organizează, în cadrul proiectului Educaţia pentru patrimoniu, un atelier de crafting cu tema Documente vechi.
    Activitatea, coordonată de muzeograful Viorel Stoian şi Maria Valentina Blănaru, se va desfăşura la sediul Atelierului Cărăbuş din Bd. Dorobanţi Nr.7, Bl. A7, parter, este adresată preşcolarilor şi elevilor din clasele primare şi conţine două momente:
     – Crearea cadrului motivaţional şi familiarizarea cu perioada secolelor XII-XIV prin prezentarea contextului istoric sub forma unei povestiri: Brăila veche, un mic sat de pescari.
         – Atelier de crafting – Realizarea unor copii după documentul emis de Vladislav I la 20 ianuarie 1368 şi a unui paspartu cu portretul voievodului.
      La activitate participă elevii de la şcoala de vară organizată de Atelierul Cărăbuş Brăila.

Anunțuri