Cosulet decorativ – Clubul de vacanta al Bibliotecii Judetene



Atelierul de Decorațiuni de astăzi „Cosuleț decorativ cu flori din hârtie creponată” l-am ales, propus si realizat cu copiii Clubului de Vacanță dintr-un motiv simplu: asociez intotdeauna ideile, cunostiințele acumulate, indemânarea căpătată prin exercitiu creativ si joaca cu florile adunate, una cate una, intr-un buchet imaginar – un buchet de flori purtat in minte si suflet. Sper, doar, ca buchetele de flori-idei dăruite celor mici in aceasta vară să inflorească intr-o manieră veselă, creativă: să invețe si să creeze in joacă!
Materiale necesare: cosuleț din carton presat, hârtie creponată divers colorată, adeziv (aracet scolar, lipici), foarfece, acuarela/tempera sau acrilice, penson si glitter.
Cum procedăm: Pictăm cosuletul in culoarea preferată si presărăm glitter pudră cât timp vopseaua este incă umedă pentru ca glitterul să adere la suprafața cosulețului.
După uscarea completă decorăm interiorul cosului din carton astfel: Pe interiorul marginii superioare lipim hârtie creponată verde (majoritatea copiilor au prefrata insa sa decoreze cosulețul cu panglici verde realizate din fasii de hârtie creponată) pentru a inchipui iarba.
In urmatoarea etapă, realizăm din hârtie creponată color flori de diverse forme si mărimi. Lipim florile in interiorul cosulețului. Lasăm să se usuce bine adezivul.
Cosuletul cu flori este gata pentru a simboliza mănunchiul de flori-cunosiințe adunate intr-un buchet al bucuriei de a crea, a se juca, de a realiza micuțe crafturi vesele ce au prins contur in aceste săptămâni de vară in cadrul Clubului de Vacanță „Bibliodetectivii in căutarea comorii dragonului” la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.
Multumesc copiilor, părinților si bunicilor pentru frumoasele ore de creație si activități recreative petrecute impreună, pentru aprecieri si sustinere, dar mai ales imbratisez cu drag si multă recunostință intregul colectiv al Bibliotecii Județene Brăila pentru această prima colaborare atat de plină de bucurii si surprize!

Cu mare drag si deosebită stimă, 
Maria Valentina Blanaru – coordonator Atelier Cărăbus
Anunțuri