Atelier de poveste – Pisicile intunericului


Claudia Groza, autoarea povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus o poveste personalizata cu si despre pisici. De ce pisici? Pentru ca in Atelierul Carabus copiii isi confectioneaza propriile jucarii, dupa inspiratie si dorintă, dovedind ca imaginatia si creativitatea sunt stimulate de materiale, suporturi de lucru, ambianta si… povesti. Dupa  ce l-am confectionat in Atelierul de Jucarii pe Tobias – elefantelul colorat inspirati de povestea minunata a elefantelului colorat al Claudiei Groza, a venit randul girafei din povestea „Călătorie in Africa”, apoi a Calutului de mare Po, iar acum copiii au primit in dar povestea  Pisicile intunericului
Materialele necesare: pisica – sportul de lucru croit si cusut in prealabil, material textil (bumbac) sau vatelina, ac si ata, flori din fetru, panglica, foarfece, pistol de lipit la cald, mini-pompoane divers colorate si ochisori mobili pentru papusi.
Cum procedam
Pasul 1. Umplem cu bumbac sau vatelina jucaria textila avand grija ca toate detaliile sa fie bine definite. 
Pasul 2. Odata incheiata prima etapa din realizarea jucariei, copiii descopera lucrul cu acul si ața. Pentru cei mai multi dintre copii, coaserea cu ac si ata este o activitate atractiva, care presupune nu doar atentie si concentrare, dar si efort in manuirea unei unelte atat de mici. Dupa coaserea cu ac si ata procedam la decorarea jucariei astfel:
Pasul 3. Decoram jucaria handmade (pisica) din material textil  – prin lipire cu pistolul la cald, cu silicon – cu flori de fetru, mustati din mohair, panglica si ochisori mobili pentru papusi. Pistolul de lipit la cald este o unealta de crafting pe cat de utila si necesara, pe atat de atragatoare si uimitoare pentru cei mici prin menirea si modul de functionare a acestei unelte. Cu toate acestea recomandam intotdeauna utilizarea acestei unelte doar cu ajutorul si in prezenta unui adult – coordonatorul/indrumatorul de atelier.
Pasul 4. Copiii isi aleg, cu bucurie si entuziasm, cum accesorizeaza jucariile – de la culoarea si forma accesoriilor, la bogatia materialelor, a florilor, a ochisorilor mobili si a panglicii decorative, a mini-pompoanelor – fiecare jucarie devenind unica prin alegerea facuta de fiecare copil in parte. 
Antonia si-a confectionat si personalizat propria jucarie handmade in Atelierul Cărăbus alegand cu pricepere si bucurie materialele preferate dintre toate cele asezate la dispozitia manutelor ei indemantice. Cu atentie, dedicare si cu multa voiosie, Antonia a daruit un pic de magie Pisicutei de jucarie si desigur i-a acordat din bucuria ei de fi infatisand-o in culori puternice, vibrante. Va invitam sa admirati cateva imagini cu jucaria handmade pisica confectionata de Antonia  in Atelierul de poveste:

Iata si povestea pisicilor din Atelierul Cărăbus! Lectura placuta! 
Pisicile Întunericului
de Claudia Groza
E seară. După o zi obositoare, călduroasă, Toma s-a dezechilibrat în clipa când a deschis fereastra şi a lovit o pisică din porţelan. Aceasta se sparse în câteva bucăţi mari.
– Am dat de necaz. Era primită cadou, iar mama ţine foarte mult la el, şopti speriat Toma.
– Lipeşte-mă, lipeşte-mă, se auzi o voce pisicoasă.
Băieţelul o lipeşte în grabă, cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi. Apoi, o bandajează. Pisica se scutură şi prinde viaţă.
– Acum, te voi duce în oraşul meu. Fac parte din gaşca “Pisicile Întunericului”. Ieşim numai noaptea. Rolul nostru este de a apăra oraşul. De aceea ochii ne luminează puternic în noapte.
Toma a fost purtat pe spatele pisicii gri-albastre. Au sărit garduri, au mers prin locuri foarte strâmte şi au ajuns în Oraşul Fantomă.
– Oraşul acesta este precum în poveşti. Case frumoase, înalte, străjuiesc străzile înguste, murmură Toma.
– Da, este deosebit. Din pacate se află permanent (mereu) în pericol.
– Din ce cauză?
– Motive diferite. Acum de exemplu, suntem ameninţaţi de un ghem mare, imens de aţă, ce zboară pe deasupra oraşului. Dacă va cădea pe case, le va distruge. Le va face praf şi pulbere. Nimic nu va putea fi salvat, răspunse agitată pisica.
– Şi ce măsuri aţi luat?
– Deocamdată, în fiecare seară ne urcăm pe acoperişurile caselor şi suflăm deasupra ghemului. Nu avem ce face! Atenţie, capul, strigă pisica.
Toma şi-a ferit capul. Ghemul a trecut la un milimetru de părul său.
     E timpul să le luăm atitudine. Nu se mai poate altfel.
     Nu avem ce face. Am încercat diverse trucuri, se miorlăi pisica.

Toma privi insistent stelele. “Vă rog, jucaţi-vă puţin cu acest ghem. Rotiţi-l, ridicaţi-l, desfăceţi-l”.  Stelele nu au stat pe gânduri şi s-au apropiat de ghem. L-aun înconjurat şi au început să desfacă firul.
      Hei, nu, nu faceţi asta. Suntem pierduţi, strigă pisica. Tot oraşul va fi acoperit cu firul din acest ghem uriaş.
Era prea târziu. Firul se desfăcea continuu din ghem. Toma încerca să gândească rapid, să găsească o soluţie salvatoare.
    Să formăm o echipă care să tricoteze o pătură mare şi pufoasă,strigă fericit Toma.
     Nu e o idee rea. Dar cine se pricepe la tricotat? întrebă uşor speriată şi gânditoare pisica.
Insectele de noapte au sosit să ţină firul. Bufniţa şi alte păsări purtau în zbor firul, pentru a nu se încurca. Furnicile şi omizile tricotau de zor. Şoriceii împătureau ţesătura moale, albă şi călduroasă.
       Se vor face pături pentru copiii nou născuţi, şopti mândru de rezultat Toma.
       Sau pentru oamenii fără adăpost, miorlăi pisica.
   Vaai, ce nenorocire, firul a fost rupt de cleştii unui rac ţâfnos că a fost deranjat.
     Nu vă panicaţi (speriaţi), se auzi vocea groasă a păianjenului. Aici intervin eu. Voi înădi firul cât aţi spune “hei-rup”.
În liniştea nopţii, stelele erau bucuroase că mai aveau doar puţin de desfăşurat din ghemul miraculos, care ameninţase atâta timp oraşul. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase locul pe cerul de albastru senin, razele jucăuşe ale soarelui.
Toma se trezi fericit, mângâiat de soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisica gri-albăstruie stătea cuminte şi bandajată pe raftul al doilea al bibliotecii.
Când auziţi un miorlăit în miez de noapte,
Nu e cazul să vă speriaţi.
Pisicile Întunericului împăturesc voioase,
Păturile călduroase pentru copii şi sinistraţi.

E minunat să faci o faptă bună,
Un oraş poate să salvezi.
Sau de ce nu o cunună,
Mândrului soare să donezi.

Toate drepturile asupra textului apartin autoarei, Claudia Groza

P.S. Claudia Groza, autoarea noastra preferata a povestilor pentru copii, a scris pentru Atelierul Cărăbus acesta poveste personalizata pentru ca Atelierul de jucarii – un atelier in care confectionam jucarii textile – sa devina Atelierul de poveste, iar jucaria Pisica sa aibe de acum povestea ei. 
Multumim Claudia Groza!!!

Daca doriti sa oferiti in dar o poveste personalizata, va rugam sa o contactati pe autoare pe adresa blogului Povestile Lizei sau pe e-mail: claudia_groza@yahoo.com

Anunțuri

Un gând despre „Atelier de poveste – Pisicile intunericului

Comentariile sunt închise