Creativitate, vise, initiativa… utopii?


Cateva intamplari m-au facut sa pornesc scrierea acestor randuri ce urmeaza.

Am sa pornesc de la o intamplare, banala poate, dar care in mintea mea a aprins un beculet. Ma aflam printr-o frumoasa imprejurare la o masa aniversara alaturi de prieteni vechi si noi. Atmosfera era destinsa, neoficiala, discutiile placute, ca intre adulti . La un moment dat, gandindu-ma la ale mele, mainile mele au cuprins din intamplare un servetel de masa, si , tot rasucindu-l   , am scos la iveala un frumos trandafir rosu. Reactia adultilor din jurul meu aproape ca m-a intimidat, entuziasmul, admiratia si uimirea lor ma faceau sa ma uimesc si eu si sa ma intreb ce lucru asa extraordinar am facut sa merit atata atentie.

Dar un baietel de 9 ani a venit la mine si mi-a spus sincer si franc, asa cum doar copiii mai stiu sa o faca: „Este foarte frumos, esti creativa!” Cuvintele acestea parca au fost magice pentru mine , au avut rezonanta celui mai frumos compliment primit vreodata. Un cuvant atat de simplu si de frumos, pe care adultii, mult prea multi dintre ei, l-au uitat: Creativitate. Desigur, urmarea intamplarii a fost aceea ca toate doamnele incercau sa faca si dansele o floricica din servetele de pe masa. Mie mi s-a parut extraordinar, s-a dat startul distractiei. Sunt sigura ca daca as fi avut atunci cu mine cateva materiale ar fi iesit un atelier de creatie grozav.

O alta chestiune mi-a atras iarasi atentia cu ceva zile in urma: un reportaj despre Scoala cu batul in mana, difuzat la tv.   Ceea ce a fost concludent pentru mine,  ca fiind reprezentativ pentru sistemul nostru de invatamant, este urmatoarea relatare: dati-i o agrafa de birou unui copil de 3-4 ani si va gasi cel putin 200 de modalitati de folosire a acelui banal obiect. Acelasi obiect, ajuns in mana unui scolar de clase primare va avea aproximativ 50 de utilizari. Dar… si aici vine tristetea mare, ajunsa in mana unui elev de liceu numai reprezinta decat o simpla agrafa de birou. Poate cu ceva eforturi un adolescent de liceu sa ii mai gaseasca cateva alte utilizari, ma gandesc eu. Dar de la 200 ?

Ce se intampla pe parcurs? Cum si de ce reuseste „sistemul” (numind generic si sistemul de invatamant, si societatea, si familia si tot ceea ce contribuie la formarea – sau deformarea? – tinerilor) sa ascunda atat de adanc in fiinta lor creativitatea,  incat cu greu mai iese la iveala o urma de originalitate, initiativa, dorinta de a face altceva, de a iesi din tipare. Oare toti trebuie sa fim sclavii lui asa trebuie, asa se face, asa e normal? Nu cumva toti marii ganditori , inventatori, inovatori ai lumii au reusit tocmai pentru ca au fost altfel, pentru ca au gandit altfel? Intr-o societate in care vorbim tot timpul despre libertate, despre persoana si unicitate, oamenii sunt indrumati subtil sa fie la fel.

Vrem certitudini, vrem succes garantat, vrem usi larg deschise, vrem drumuri usoare, vrem retete verificate. Ne e frica sa incercam, sa deschidem drumuri, sa deschidem usi inchise.  Suntem invatati de mici ca fetitele se joaca cu papusile si baieteii cu masinutele. Dar aflam ca in lume exista familii cu doi tati sau cu doua mame, familii in care copiii cresc absolut normal si fara personalitati zdruncinate.

Suntem invatati ca cerul e albastru  si iarba e verde si la fel trebuie sa arate si in lucrarile noastre. Mintea noastra trebuie sa reflecte realitatea, nu cumva sa reflecte visele noastre. Am asistat odata la o minunata discutie intre Dante si un alt baietel. Dante isi facea desenele lui , dupa mintea si imaginatia lui, iar copilul acela le interpreta prin prisma a ceea ce vedea el. Nici macar o linie trasata de Dante nu era vazuta la fel de catre celalalt. Discutia lor era de multe ori mai interesanta decat cea mai interesanta discutie dintre doi adulti.

Din pacate si eu sunt rezultatul aceluiasi sistem care mi-a spus ca nu se face, nu se poate, ca a gandi altfel nu e bine. Din pacate acest lucru mi-a pus mereu frana in tot ce am facut dar nici nu m-am lasat. Samburele acela de nebunie a existat mereu in mine si mi-a spus ca se poate si altfel. Chiar daca n-am obtinut succesul, averea si viata usoara dupa care suntem invatati ca trebuie sa alergam, mi-am pastrat cel mai pretios lucru pe care il are un om: Libertatea.

Anunțuri