Poveste pentru Maria


de Claudia Groza

 Timpul aleargă jucăuş prin viaţa noastră. Sufletele curate, iubitoare ştiu să se bucure de fiecare clipă primită în dar. Din când în când,  primeşti o zi specială în dar. Este o zi în care ste celebrată fie iubirea, fie primăvara, fie feminitatea din sufletul tău frumos colorat.  Atunci, oamenii îşi amintesc  că exişti parcă altfel decât până în acel moment. Sufletul simte nevoia să revadă filmul trăirilor sale din ultimul an, cu toate că el are totul bine sortat, aranjat pe categorii, clase, subclase, bucurii, zâmbete, tristeţi, împliniri.

Foile calendarului se desprind în neştire. Martie, ziua 1 aduce o primăvară aşteptată, un anotimp plin de dragoste şi armonie, culoare şi cântec.

„Un cuvânt plin de iubire preţuieşte atât de mult şi totuşi el costă atât de puţin. E tot ce-i pot oferi unei persoane speciale.”

Astfel a luat naştere povestea MARIEI, o femeie cu suflet candid, însorit ca o dimineaţă senină de vară, voios şi sprinten ca un copil ce primeşte o jucărie pe care vrea să o testeze cu nerăbdare sau ca un fluture care trăieşte la intensitate maximă ziua ce îi este hărăzită. Ea este femeia cu ochii care zâmbesc discret; sensibilă, dar puternică în acelaşi timp, extrem de ambiţioasă în lupta cu răutatea şi cu dorinţele pe care le doreşte vii, conturate, palpabile.

Poveştile au viaţă. Ele trăiesc în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară. În jurul unui sâmbure de adevăr, se formează o crustă a fanteziei şi apar poveşti, care ne fac mai buni, mai frumoşi, mai înţelepţi, mai senini, dacă ştim să le ascultăm cu sufletul. “Când iubeşti ceea ce faci, crezi în ceea ce faci şi eşti mândru de ceea ce faci, atunci vei fi capabil să atragi către tine oamenii, oportunităţile, banii şi dragostea pe care le vrei, cu încredere şi uşurinţă.”

Fiecare suflet de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire s-o înţelegi. Fie că eşti economist sau avocat sau matematician sau muzician sau pur şi simplu femeie, este important să ai grijă de sufletul tău. Acolo, se ascunde o adevărată comoară.

A fi fiică, prietenă, iubită, soţie şi mamă este o artă.

Şoaptele îngerilor din sufletul MARIEI o poartă pe tărâmuri de vis.

*

Nisipul fierbinte îi gâdilă tălpile. MARIA se apleacă şi desenează vise, iubire, cântece, zâmbete, speranţă, o lume normală, cum era cândva. Firele strălucitoare de nisip îi răsfaţă degetele lungi, ca nişte creioane deghizate. Vântul îi şopteşte poveşti MARIEI, care îşi mângâie părul cârlionţat pentru  a-i păstra şoaptele.

Acolo unde se termină timpul, lumea nu mai visează.

Pe fundal se aude un cântec. Clapele pianului îi răsfaţă simţurile femeii frumoase, speciale, cu pielea fină şi zâmbet viu.

MARIA porneşte agale, cu paşii descântaţi, pe marginea apei, spre nicăieri. Observă tot ce se poate observa, natura, oamenii, cerul. Albastrul seninului o linişteşte, o bucură, o înveseleşte. Simte mângâierea razelor juvenile ale soarelui tomnatic, şi le primeşte în sufletul ei. Norii deşiraţi precum un ghem desfăcut de o pisică jucăuşă, o salută ştrengar. Fluturii îi împletesc părul în lumina zilei aurii, iar două libelule îi rimelează genele, şi o fac să râdă cu poftă nebună de viaţă şi de fericire. Florile o încântă cu mirosul lor îndrăzneţ, ce îi gâdilă celulele  olfactive. Cinteze, mierle, rândunici, vrăbiuţe guralive se joacă în ritm de dans cu rochia purtată cu senzualitate de femeia zâmbitoare. Drumul se îndreaptă spre un deal. De jur împrejur sunt păduri, şi în crengile copacilor stau agăţate dorinţe colorate, voie bună, împliniri, minuni, prietenii regăsite, şoapte de dor, cuvinte de iubire, zâmbete,  speranţe şugubeţe, creioane colorate, îmbrăţişări optimiste, armonie şi credinţă.

Cu fiecare pas pe care-l făcea, MARIA auzea muzica. Frunzele purtau în adâncul lor note muzicale, iar adierea vântului le dădea viaţă, le armoniza creînd melodii de toată frumuseţea. Animalele dansau, iar ea s-a surprins în mijlocul horei şoaptelor melodioase. Se învârtea, şi gândurile zburau spre cer, pălăria ce o proteja de soare era ţinută cu degetele deghizate în creioane, şi fluturii se jucau în pletele ei, şi se tot învârtea, până ce râsul cristalin a pornit pe aripile vântului peste dealuri, peste văi, colindând casele oamenilor, pătrunzându-le în adâncul sufletului.

Dintr-o dată, norii angrenaţi de adieri puternice într-o herghelie s-au rupt şi a început potopul. MARIA a fost îmbrăţişată de domnul Vânt şi adăpostită la umbra celui mai destoinic arbore în lupta cu timpul şi cu vremurile. Picăturile de ploaie şiroiau pe chipul femeii, încât aveai impresia că sunt lacrimi de bucurie, de tristeţe sau doar lacrimi de diamant.

Când totul s-a liniştit, MARIA şi-a continuat călătoria.

Acolo unde se termină timpul, lumea nu mai visează. Iar când nu mai există vise, viaţa s-a sfârşit.

MARIA ştie că visele se împlinesc când crezi cu tărie în ele.

*

În zorii zilei, trezită de sunetul telefonului, pe perna mângâiată de razele plăpânde ale soarelui, găseşte un bilet scris de îngeri: “MARIA, caută în sufletul tău. Dăruieşte bunătatea ce se ascunde acolo. Nici nu îţi imaginezi ce comoară adăposteşti. Nu există act mai nobil decât să aduci mulţumiri. Aminteşte-ţi să realizezi binele din viaţa ta. Linişteşte-ţi mintea, ascultă-ţi inima şi umple-ţi sufletul de recunoştinţă. Viaţa este magică! Iubeşte-o, adulmec-o în fiecare clipă, oriunde ai fi, oricine ai fi, bogat sau sărac. Regăseşte energia şi bucuria din inima ta. Nu judeca pe cei din jurul tău şi nici pe cei care sunt răi cu tine. Fiecare are ritmul său şi rostul lui bine definit pe pământ. Este mai bine să lăsăm viaţa să vorbească despre noi în locul cuvintelor. Să ai parte la rândul tău de zâmbete, bucurii, magie, în fiecare zi a vieţii tale. Poţi fi tot ce îţi doreşti: un înger, o floare, un arbore, o melodie, o pasăre sau chiar un vis. Crede în visele tale”

MARIA zâmbeşte. Împătureşte biletul şi se pregăteşte pentru o nouă zi alături de oamenii pe care îi iubeşte necondiţionat, cu bune şi cu rele. Se simte norocoasă şi răsfăţată pentru că a primit iubire, putere să ierte, zâmbet în ziua în care a sosit pe această lume.

Sufletul ei creşte în fiecare clipă mai luminos, iar frumuseţea se intensifică de la interior spre exterior. Poveştile din ea dospesc pe zi ce trece, prind formă de fulg, zbor, încredere.

Pentru cei dragi,  MARIA este precum o rugă ascultată de îngeri, este o rafală de vânt într-o zi caniculară, un zâmbet în mijlocul unei furtuni, este linişte şi balsam pentru suflet, este o nestemată.

O primăvară armonioasă şi împlinită, femeie frumoasă! Zâmbetul şi bucuria să îţi fie prieteni zi de zi.

Toate drepturile asupra textului aparţin autoarei Claudia Groza. Contact: claudia_groza@yahoo.com

LE: Un proverb latin spune ca pe timp de razboi muzele tac „Inter arma silent musae”, eu as spune ca atunci cand Claudia scrie, armele sufletului amutesc. Multumesc Claudia! Martisorul tau m-a facut sa zambesc cu lacrimi-diamant!

Daca si in viata dvs. exista o Marie, ii puteti oferi o poveste personalizata scrisa de minunata scriitoare doamna Claudia Groza. Pentru detalii faceti click pe imaginea de mai jos:

by Maria

Anunțuri

10 gânduri despre „Poveste pentru Maria

  1. Ce frumoasa e povestea ta, precum si celelalte, insa a ta parca e mai deosebita, fiindca tu esti deosebita si porti un nume minunat!
    Claudia esti un inger al nostru!
    Imbratisari voua si multi pupicei :*
    xoxo Liuba 🙂

  2. Multumesc! A fost un Martisor „general”… modificat pentru fiecare femeie in parte…. timpul nu mi-a permis sa realizez personificari 100%.

    O PRIMAVARA FERICITA, ZAMBETE, BUCURII, PRIETENII FRUMOASE, INGERI APROAPE, RUGI ASCULTATE, VOIE BUNA SI ARMONIE IN SUFLETE!

    VA IMBRATISEZ!

    1. Draga Claudia, povestea ta este un martisor de suflet si dovedeste inca o data ca Povestile personalizate pot deveni daruri minunate pentru cei dragi! Multumim!

  3. Un suflet mare , un suflet de copil care daruieste cu candoare si zambet, spontan si neconditionat iubire, daruri, zambete, bucurii, imbratisari…asta este Maria pe care o iubesc din tot sufletul si pe care imi doresc sa o vad mereu vesela.
    Claudia ai scris o poveste de vis.Fie ca si si viata ta sa fie intr-o zi o poveste de vis. Esti minunanta!

    1. Multumesc scumpa mea prietena! Te imbratisez, ca de obicei, cu caldura si, bineinteles, „de mii de ori”! 🙂

  4. Asta este Maria mea! Cine nu o cunoaste pe Maria si nu a stat de vorba cu ea, chiar si 5 minute, mare pierdere a suferit.

    Felicitari, Claudia, pentru intregul tau text, nu doar pentru poveste. Fiecare cuvant este la locul lui. Povestea ta ma face, din nou, sa cred in zane.

    1. Multumesc Amy! Sunt fericita si ma simt daruita pentru ca va am pe voi in viata mea! Te imbratisez cu drag de mii de ori!

  5. Daaaaaaa, Rux! Am ramas inmarmurita de emotie! M-am induioasat, am ras, am lacrimat… cine ar fi crezut ca Martisorul poate fi si astfel?! E un martisor ce va ramane scris in inima mea toata viata! …si inca o data mi s-a confirmat crezut interior: scriitoarea Claudia Groza este un inger imbracat in straie omenesti! Am sa spun acest lucru viata-mi intreaga!

Comentariile sunt închise