Copilul din mine


„Copilaria nu este o varsta, este o stare!” – este parafrazarea unei celebre zicale . A fi copil nu presupune o varsta de cativa ani, ci un suflet deschis, o candoare si o inocenta ce cu greu o mai regasim intre oamenii maturi de azi, copiii de ieri.

Uneori, cand incep sa iau lucrurile prea in serios, stau si ma intreb: unde a plecat copilul din mine. Dar apoi, cand o peluza inverzita imi face cu ochiul si ma indeamna sa imi scot sandalele intr-o zi torida de vara, si ma face sa ma bucur de mangaierea umeda a ierbii, sau cand frunzele toamnei ma imbie sa iau in piept cate o gramada mai mare, viu colorata, imi dau seama ca acel copil ce am fost odata, este inca acolo, nu a plecat si, sper eu, nu va pleca vreodata.

Copilul din mine m-a insotit pe drumul vietii, si-a facut simtita prezenta cu toata candoarea pana tarziu, in tinerete. Este cel care ma indemna sa port codite  multe, impletite, chiar studenta fiind si cativa ani dupa aceea. Este cel care m-a facut sa nu tin cont de conventiile sociale, sa traiesc asa cum am simtit, sa nu fac compromisuri in ceea ce priveste viata mea, iubirea, felul de a trai. Uneori am simtit ca am descoperit cu adevarat copilul din mine abia in tinerete.

Copilul ce am fost, la varsta copilariei, era un copil timid, cu cateva complexe firesti, cu o libertate limitata de acele vremuri si acea educatie specifica epocii. Totusi copilaria mi-a fost plina de joaca, de jocuri, de compania multor copii, de compania fratelui meu.  Escapadele noastre la cules de visine, cirese si alte roade ale copacilor erau adevarate aventuri.  Uneori ma intreb: oare copiii de azi sunt mai putin copii necunoscand toate astea sub forma aceea libera si inocenta pe care am cunoscut-o noi?

Ca adult cu copil, ma simt responsabila si datoare sa eliberez copilul din mine, sa ii dau voie sa se manifeste alaturi de copilul meu. A avea copil eu cred ca presupune si o intoarcere la copilarie.  Cand copilul meu vine cu o prajitura imaginara la mine, simt ca redevin copil savurand cea mai buna prajitura din lume.

Cand picturile noastre naive ni se par opere de arta atunci vorbeste copilul din mine. Cand o mica constructie din cuburi devine castel,  atunci copilul din mine se bucura ca de reusita celui mai mare arhitect.

Nu lasati sa plece copilul din voi. El este acolo si va ajuta sa va bucurati de frumusetea Pamantului, va ajuta sa depasiti incercarile vietii, va aduce zambetul pe buze atunci cand credeati ca numai este posibil acest lucru. Aveti grija de copilul din voi si ocrotiti-l alaturi de copii vostri!

  by vavaly

 Am scris aceste randuri pentru a raspunde provocarii literare de luni a Claudiei.  Pana vineri seara mai puteti scrie despre copilul din voi, din fiecare. Mai multe amanunte gasiti aici. In weekend are loc votarea textelor.   Incercati si voi sa scrieti, e un exercitiu frumos si placut.

Anunțuri

8 gânduri despre „Copilul din mine

  1. Ce frumos! Ca sa poti asterne ganduri atat de bine conturate, cred ca ai nevoie de liniste in jurul tau si mult calm. eu cred ca tu ai din fiecare, de aceea reusesti mereu sa ne atingi exact acolo unde trebuie.

    Succes!

    1. Amy, comentariul tau m-a impresionat cu adevarat. Da, recunosc, ma declar „vinovata” 🙂 – am si liniste (data de intelegere si armonie, nu de alte lucruri materiale), am si calm, pentru ca asa m-a inzestrat natura, cu acest dar al rabdarii. Multumesc mult.

  2. Aşa-i Vavaly, copilul din noi răzbate cu fiecare bucurie. Nu degeaba avem frumoasa expresie: „m-am bucurat ca un copil”. Asta ştiu ei să facă cel mai bine şi asta le prieşte. Normal, cu vîrsta, grijile şi responsabilităţile ascund în spatele lor copilul din noi, dar, vezi tu, mulţi avem norocul să-l regăsim după un zîmbet…

    1. Multumesc Mariana.
      Mai scrie si Maria , in limita timpului pe care il are. Sper sa ne incante si ea maine cu o povestoara :). Poti participa si tu .

Comentariile sunt închise