Happy new year!


A mai trecut un an in care am crescut alaturi de copiii nostri, un an in care am mai facut un pas spre maturizare,  fara insa a pierde bucuria de a simti fericirea si a o recunoaste in lucrurile si intamplarile mici.

Ne-am imbogatit sufleteste cu noi experiente, cu noi prieteni carora le multumim pentru tot ceea ce ne-au oferit sau au primit cu placere de la noi.

In loc de bilant vrem sa multumim pentru faptul ca am fost sanatosi cu totii, pentru fiecare dimineata ce am intampinat-o zambind, pentru fiecare apus de soare ce ne-a surprins obositi dupa o zi plina de joaca si veselie.

Vrem sa multumim copiilor nostri pentru simplul fapt ca sunt in viata noastra, ca ne-au ales sa le fim calauzitori in drumul vietii, pentru zambetele lor sincere si pentru iubirea pe care o revarsa catre noi si in jurul lor.

Multumim sotilor ce ne-au stat alaturi si ne-au sprijinit in proiectele noastre, ce  ne-au incurajat la fiecare pas si actiune ce am intreprins, oricat de indraznete au fost. Le multumim pentru increderea ce ne-o acorda zi de zi.

Suntem recunoscatoare pentru sanatatea parintilor nostri, a fratilor si a tuturor celor dragi din familiile noastre.

Ne rugam pentru un nou an la fel de frumos, plin de noi experiente frumoase, de noi proiecte , un an in care  prieteni vechi si noi sa ne faca sa ne simtim mai bogate.

Ne dorim si va dorim un an nou frumos, un an in care sa spunem mai putin „Nu”, „Nu pot” sau „Nu vreau”;  in care sa vedem mai des partea senina si placuta a vietii; un an in care sa ne solidarizam mai mult unii cu altii, in care sa ii ajutam mai mult pe semenii nostri, fiecare dupa puterile lui; un an mai plin de gesturi frumoase si de cuvinte ca:  ” Te rog”, „Multumesc”.

Va dorim tuturor 

La multi ani!

Concurs de poveste


Draga noastra Claudia a lansat pentru sfarsitul de an un concurs pentru cei carora le place sa astearna ganduri pe hartie.  Concursul presupune sa scriem finalul povestii propuse de catre ea. Mi-am chemat inspiratia in ajutor si am scris urmatoarea poveste:

Povestea Evei

Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.
Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.
-Da.
-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?
-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?
-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.
-La ora 13 in fata muzeului de istorie.
-Perfect. La 13 sa fie.
*
Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.
– Pentru autografe, draga mea.
– Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie-copil!
– E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.
– Inca una?
– Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.
Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.
Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.
– Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.
– Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.
Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.
-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!
-Da… mi-am invins teama de penibil.
Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.
-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.
-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!
*
Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.

Eva isi lua cutia albastra. O aseza in bagaj. Lacrimile se incapatanau sa isi paraseasca matca. Maine va zbura spre noua ei viata. Un alt inceput… alte locuri… alti oameni….

…………………………………………………………………………………………………….
In aeroport, aseza pe banda rulanta cutia de catifea albastra cuibarita printre lucrurile miniaturale din bagajul de mana. Zborul va fi unul lung, iar ragazul acesta, tintuita in scaunul avionului, va deveni un chin dupa numai cateva ore. Mii de ganduri, de emotii o strabateau in valuri, inabusind-o, alarmand-o, ca o frenezie imaginara, interioara, ascunse toate sub acea masca pe care o purta de cele cateva luni de la pierderea lui Albert, sotul ei.
Nimic nu o consolase pana acum si nimic nu-i putea reda zambetul. Pierduse tot, aproape tot; nici macar nu avusese taria sa se certe cu Dumnezeu; sa-I spuna cat de nedrept si de crud a fost ca tocmai acum cand avea in brate dovada iubirii lui, tocmai acum cand se putea desfata cu toate cuvintele pe care le-a asteptat cu infrigurare zi de zi in acesti trei ani minunati, sa le auda rostite, tocmai acum cand lacrimile ei de fericire ar fi putut uda cerneala neagra a zecilor de cuvinte, tocmai acum I-l rapise pe Albert.
Nu se mai intreba de ce, ci pur si simplu accepta aceasta nesfarsita intrebare ca o mantra interioara ce avea ritmul inimii ei. Asteptase primul “Te iubesc!” an dupa an si chiar si in marturisirile lor cele mai intime Albert insista sa-si dovedeasca iubirea si nu s-o rosteasca; spunea el ca nu e priceput la cuvinte si ca isi doreste ca ea sa simta iubirea lui. De fapt, la Albert totul se masura in palpabil: florile, micile pietre albe ca gheata – nestematele acelea pe care le-au zarit amandoi in vitrina pariziana a primei lor excursii ca cuplu, si chiar si masina ei sport, coupe, argintie pe care Albert refuzase cu desavarsire sa o imbrace in flori si panglici de matase asa cum ii sugerasera amicii lui; ii darui cheia automobilului pur si simplu, amabil, senin, detasat, “E a ta!” spuse el ascunzandu-i cheia in palma, imbratisand-o patern si tandru deodata, asa cum numai el stia sa o faca.
Da, stia! Albert stia atat de mult sa o faca sa se simta femeie si adora la ea cheful de joaca, veselia, continua mirare in fata a toti si a toate si mai ales adora sa o vada copilarind printre cartile ei, printre povesti si cuvinte, printre zecile de coli albe mototolite ce zaceau in juru-i uneori si adora s-o rasfete cu asternuturi de in alb, moi si delicate si ceai cald in serile cand era prea obosita pentru povestea de noapte buna. Atunci povestea o spunea el si Eva se cuibarea la pieptul lui ascultand cu ochii inchisi si cu un zambet senin aninat de colturile gurii ei roze. Sorbea ceaiul cald si isi umplea narile de parfumul lui, iar ochii mari, caprui, se umpleau de bucuria a ceea ce tocmai traia.
Casnicia lor era o minune, era o poveste coborata din Eden si simteau amandoi, fara sa isi marturiseasca aceasta vreodata, ca isi apartineau de secole intregi, isi vorbeau pur si simplu – cu mainile, cu ochii, cu mintea – si se iubeau cufundandu-se unul in inima celuilat ca intr-un taram stiut, cucerit candva pe cand romanii inca aduceau jertfe lui Venus.
*
Pana la New York mai era o escala de facut si portia de realitate pe care aceasta o aducea cu sine devenea si mai dureroasa. Se retrase intr-o cafeanea si spera din tot sufletul sa poata plange… Nu reusea si I se parea nedrept sa o faca, nedrept pentru ca Albert ar fi facut orice sa n-o vada suferind, inlacrimata ori deznadajduita.
Nu, nu putea plange, nu acum, nu cand stia ca in micul bagaj aflat acum la picioarele sale stau odihnite cuvintele lui scrise stangaci, cumva calculat, cu litere simetrice, rotunde, egale, nenumarate cupluri innegrite de mereu aceleasi cuvinte. Albert scrisese sa ajunga cat pentru o eternitate ca si cum ar fi vrut sa acopere nu doar viata aceasta ci si cele o mie de vieti impreuna trecute si probabil si cateva viitoare. Da, erau suflete pereche, simteau aceasta amandoi ori de cate ori isi cuprindeau palmele cu degetele rasfirate si ori de cate ori isi odineau obrajii alaturati pentru a-i mangaia cu genele matasoase si asta intotdeauna inainte ca ea sa inceapa sa rada vazand panica din privirea lui cand Albert simtea ca ar trebui sa rosteasca un “Te iubesc!”.
Albert era masiv, sobru cu toti cei din jurul lui, dar in caminul lor Albert era imbratisarea puternica si calina a vietii, era iubirea insasi, asadar cum ar putea sa se rosteasca pe sine?!
*
Eva zambea… asa decurgeau de saptamani intregi fanteziile ei imaginare, rememorand atingeri, sunete, gesturi, priviri, emotii. Viata ei de acum era toata doar amintiri. Se simtea impartita intre sentimente si ganduri uneori, pentru ca mai apoi sa redevina un tot unitar ca un taler al memoriilor lor comune. Se balansa mereu intre deznadejdea de o clipa – in care ar fi plans cat pentru toate Evele din lumea intreaga; ar fi jelit chircita, cu pumnii stransi, cu buzele-I rosii, infierbantate de nerostite si inabusite intrebari. Ar fi gemut si s-ar fi svarcolit, si-ar fi infipt degetele-I albe si firave in lemnul masiv mirosind a tamaie, daca nu ar fi stiut sa planga altfel decat ca un copil: suspinand si lansandu-se pe sine pentru a-I alina pe ceilalti.
Nu avu puterea sa-si strige durerea si cauta sa-I susutina pe toti din jur dintre cei care se prabuseau sub emotiile pierderii lui Albert. Simtea cumva ca tocmai el, Albert, o incurajeaza, ii insufla din taria si puterea lui pentru a rezista, ba chiar se simtea datoare sa se poarte asa cum ar fi facut-o Albert. Da, Albert ar fi avut grija de aceasta ori de cealalta, Albert nu ar fi intarziat din vreo anume pricina, nu si-ar fi pierdut cumpatul, Albert ar fi fost puternic si extrem de pedant vis-à-vis de detaliile unei ceremonii ca aceasta.
Eva nu se pierdu cu firea, Eva nu planse, Eva credea chiar de atunci – ca si in aceste momente – ca Albert traia déjà intr-o dimensiune noua, invizibila ei, dar accesibila. Albert era o forma-gand-emotie, o entitate prezenta, angelica. Nu putea rosti nimanui crezul acesta al ei, dar simtea ca iubirea lui e in intreaga-I fiinta, in mintea, sufletul, inima ei si ca nimic niciodata nu-I va putea desparti; nici macar moartea. Pentru ea moartea nu era un tabu, ci doar un gentleman in frac cu chip angelic care ar fi poftit-o intr-o masina de epoca, scuzandu-se pentru tigareta care fumega la nesfarsit, din coltul gurii, facand sa apara in rastimpuri, printre rotocoale de fum, o gropita in obrazul alb, inert, luminos. Desigur, pentru Albert sosise o alta Eva!
…Se surprinse de multe ori gandind astfel despre toate evenimentele trecute ori posibile si constientizase cat de mult insemna pentru ea Albert si cat de mult din Albert exista in ea, desi sotul ei fusese cel care ii oferise intotdeuna libertatea de a fi copil, dar mai ales bucuria de a fi femeie fara sa incerce sa o schimbe in vreun fel.
*
Debarcarea pe aeroportul JFK ii goni din minte toate umbrele intunecate ale spaimei si deznadejdii. Cauta din priviri, pe sub gene, cumva incercand sa inlature ameteala ce o cuprinsese si ghidandu-se – mai mult dupa instinctul acela pe care il descoperise intaia oara cu numai doi ani in urma – printre multimea compacta, framatanda si murmurand a urari de bun gasit, acoperite deodata de lumini puternice ce tronau – atmosfera asezata parca intr-un labirint format din multimea de oameni – din tavanul imens strajuit de arcade metalice, reci, impozante.
Tresari cand simti apropierea si caldura dulce, strecurata ca un fior, ii cuprinse trupul firav cand recunoscu chipul in miniatura a lui Albert, cu micul nasuc acvilin si genele matasoase, negre si intoarse ce adumbreau ochii migdalati ai lui Matthew.
*
Pe Matthew nu-l mai vazuse de opt sapatamani, sase zile si acest lung drum pana la N.Y. si in tot acest rastimp lungile convorbiri telefonice nu-I puteau acoperi suferinta de a ramane departe de fiul lor, fiul lui Albert al ei, pentru a se ocupa de toate cate mai erau necesare pentru a definitiva mutarea in U.S.A asa cum Albert planuia de ceva vreme.
Albert visa pentru ea o cariera de scriitoare full-time. O viata cu norma intreaga dedicata povestilor pentru copii, dar mai ales o viata dedicata povestilor lor de seara, in care Albert ii alinta pe ea, minunata lui Eva, si pe micul Matthew cu asternuturi albe de in si ceai cald, aromat, visand sa-si umple ochii de bucuria ce o va fi trait.
*
Matthew o imbratisa cu manutele-I calde, micute si sigure incurcandu-si degetele in suvitele castanii ale parului ei, razand cu pofta si inganand fraza cu fraza, tot ceea ce Eva se straduia sa rosteasca zambind printre lacrimi:
“Un elefant se legana pe o panza de paianjezi si fiindca ea nu se rupea a mai venit un elefant! Doi! Doi elefanti se leganau pe o panza de paianjeni si fiindca ea nu se rupea a mai venit un elefant! Trei!…”
Matthew radea cu tot trupul, cantecelul acesta minunat pe care Eva il despachetase dintr-o cutie magica de catifea albastra avea in el emotia intregului univers, toate rezonau in vocea Evei a impacare, a bucurie si acceptare…
Matthew radea cu tot trupul, iar trupul si mintea Evei plangeau, regasindu-se pentru intaia oara in aceeasi emotie, pentru ca Eva stia ca in acele versuri scrise in zeci de randuri, scrisoare dupa scrisoare, Albert asezase tot sufletul sau; tot ceea ce simtea pentru ea, pentru micutul lor Matthew, pentru dragostea, pasiunea, dorul, tacearea, pacea, dorinta, iubirea, chemarile nerostite, clipele de dragoste patimasa, gandurile si simtamintele-I toate. Albert le asezase acolo pentru ea, pentru Eva, femeia-copil din viata sa si pentru micul lui Matthew.

de Maria Matei

https://copiisimame.wordpress.com/

Bijuterii Steampunk


Provocarea de sfarsit de an a fetelor de la Scrapper in Romania este cu adevarat deosebita, parca pentru a incheia un an plin de provocari si a prefigura un an plin de inspiratie creativa pentru cel ce urmeaza.

Cand am vazut titlul provocarii nu aveam nici o idee despre ceea ce inseamna acel cuvant. Vazand insa creatiile mi-am dat seama ca reprezinta un stil artistic care intotdeauna m-a facut sa tresar, sa ma intreb ce se ascunde in spatele fotografiilor sau picturilor realizate astfel. Cred ca oricare din noi am vazut astfel de lucrari fara sa stim ca se incadreaza in acest stil artistic. Misterul pe care il degaja, elementele atat de stranii si atat de disparate ce sunt aduse laolalta pentru a forma un tot unitar, toate acestea te atrag  ca ceva interzis, ceva ce iti place dar nu indraznesti sa atingi sau sa porti.

Cum mi-am rezumat eu acest stil ? Un fel de : ceva albastru, ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si ceva ce mai vreti voi, adunate pentru a da viata unei idei.

Cum au rezumat fetele de la Scrapper?

Aspect antique-vintage;  culori naturale: maro, negru, bej, auriu, argintiu;  rotite dintate;  forme de animale;   ceasuri; arabescuri;  camee;  lant;  piele;  cheite;  suruburi;  cristale;  aripi;  scris vechi;  harta veche;  schite de masinarii; fotografii vechi-sepia .

Am trecut in revista ce as fi putut realiza si m-am oprit la doua seturi de bijuterii care mi-au devenit  foate dragi indata ce le-am dat viata.  Lucrul la aceste bijuterii a fost ca o revelatie pentru mine: mirosul de cupru, utilizarea uneltelor de mesterit, banutii si margelele ce le-am folosit (recuperate de la o poseta veche) , toate acestea m-au transpus intr-o alta lume, intr-un trecut plin de mister si de farmec, menit sa dea viata prezentului spre bucuria unor zile viitoare, atunci cand voi purta aceste bijuterii.

Primul set  de bijuterii este negru-argintiu si cuprinde cercei si colier. Am folosit lanturi, margele negre, flori argintii cu efect antic, un cadran   de la un ceas vechi, un candelabru cu arabescuri.  L-am creat cu gandul la timpul ce curge si pe care mi-as dori uneori sa il opresc in loc, sa ma bucur cat mai mult de momentele frumoase petrecute alaturi de micutul meu.  I-am dat numele:   Opreste timpul.

Cel de-al doilea set este compus din cercei. Am pornit de la  doua candelabre din bronz, cu fluturi, pe care le-am completat cu banuti din bronz si margele de diferite nuante portocalii.  Numele setului a venit de la sine:  Butterfly Effect, imaginandu-ma intr-un trecut in care aceasta activitate, de a crea bijuterii, era principala mea ocupatie si bucurie.

Raspund astfel, prin aceste bijuterii, la provocarea cu numarul 21, initiata de Veronica (FBRonnie), o artista ce creeaza cu mare usurinta in acest stil atat de diferit si atat de misterios.

by vavaly

Felicitari pentru doamnele educatoare


Uite ca incetisor am trecut cu bine peste prima parte a gradinitei, cu toate emotiile aferente, cu perioada de acomodare (destul de scurta din fericire), cu greutatea trezitului dimineata si am ajuns la serbarea de iarna. Nu, inca nu a avut loc, deseara il asteapta copiii pe Mos Craciun asa cum se cuvine, cu poezii si cantecele. Daca in prima zi de gradinita vorbeam despre emotiile ce ma incercau atunci,  constienta fiind si de trairile micutului meu, acum simt ca emotiile primei serbari sunt mai mult din partea mea. Copiii au invatat frumusel tot ce au de facut, cel putin in ceea ce priveste programul artistic. Cu siguranta emotiile vor veni atunci cand va apare Mos Craciun cu sacul plin. Dar pana atunci… mai sunt cateva ore si eu sunt numai cu gandul la micutul meu care aseara ma invata cum se danseaza corect pe melodia „Florile dalbe”…

In semn de multumire fata de grija si iubirea lor , am realizat impreuna cu Dante doua felicitari pe care astazi le-a inmanat cu bucurie doamnelor.  Bucuria cu care le-au primit si mandria cu care le-au aratat celorlalti au rasplatit din plin munca noastra de cu seara.

Felicitarile le-am realizat cu braduti si fulgi de nea,  pentru ca a nins mult mult si bradutii au zapada multa pe ei (daca era dupa Dante acoperea fiecare bradut cu multi fulgi de nu se mai vedea nimic).  Gaselnita noastra – de fapt ideea lui Dante in intregime –  a fost sa avem braduti cu umbra (intotdeauna e bine sa asculti ideile copiilor, pot fi geniale).  Cum? Sub fiecare bradut am pus cate un altul de culoare verde inchis, la o felicitare numai cate unul, pe aceeasi parte, la cealalta cate doi, fiind umbra de ambele parti, dupa cum bate soarele  sau inserarea.  Am descoperit ca este mult mai bine si mai usor sa ii pun lipici in paleta de culori si de acolo sa ia cu pensula, nemaifiind astfel tentat sa puna prea mult lipici pe ceea ce lucreaza. Asa ca, dragi mamici, folositi acest truc cu incredere. Copiii vor fi incantati sa realizeze colaje si felicitari pentru cei dragi.

Dante a vrut sa decoreze si interiorul felicitarilor cu stelute desenate de el si si-a lasat si semnatura ( nu, nu isi scrie singur numele inca, dar ma pune pe mine sa il ajut si scriem impreuna ca la clasa I ).

Perticipam cu aceste felicitari in concursul Mihaelei, un concurs aniversar cu felicitari de iarna la care va invitam si pe voi sa participati cu drag.

Spor la joaca, veselie si bucurie tuturor!

by vavaly

Felicitari quilling


Astazi va prezint felicitarile quilling la care am lucrat in ultima vreme.

Felicitarile cu fulgi de nea, flori rosii si crengute de brad le-am lucrat pentru doamnele educatoare de la gradinita. Desi au cerut multa migala, mi-a facut mare placere sa le realizez , rezultatul fiind unul foarte frumos. Pentru realizarea acestor felicitari as vrea sa multumesc celor care m-au inspirat prin munca lor si prin ceea ce ne prezinta cu mare generozitate. Modelul de felicitare l-am vazut la Inna si mi-a placut foarte mult. Desi nu aveam exact catonul care este acolo, precum si multe altele, cu mijloacele avute la indemana am incercat si eu . De asemenea admir si apreciez foarte mult felul in care lucreaza Mihaela  , ea fiind atat de draguta sa impartaseasca cu noi felul in care se fac crengutele de brad. Pornind de aici am realizat urmatoarele felicitari (pot fi asezate pe un birou ca si tablouri micute si vesele). Abia astept sa vad reactiile doamnelor educatoare.

O saptamana frumoasa tuturor.

by vavaly

Rama foto de iarna


Asa cum se obisnuieste cu ocazia sarbatorilor din an, Craciun sau Paste, si la gradinita la Dante s-au facut fotografii de sezon. Am comandat si noi trei fotografii pentru bunici si nana dar m-am gandit ca o simpla fotografie nu poate fi expusa sau tinuta la vedere, neavand un suport pe care sa fie asezata. Asa ca am mesterit la fiecare cate o rama simpla, din carton,  pe care am decorat-o cu elemente de sezon: fulgi albi de nea , o crenguta de brad, cativa braduti, clopotei.

Efectul obtinut este unul deosebit iar bucuria celor care le-a primit a fost foarte mare, nestiind la ce sa se uite mai intai: la poza micutului sau la decorul din jur. Dante m-a ajutat cu entuziasm la decorare, a fost foarte incantat de idee si nerabdator sa vada rezultatul final.  Este o activitate placuta ce poate fi realizata cu copiii mici cu rezultate minunate.

by vavaly

De…ce…mbrie!


O luna magica, o zi magica, aroma cafelei de dimineata, rasul zglobiu al copilului meu … colinde,  radio magic, fericire…decembrie…

O zi  de duminica pe care copilul o poate face de neuitat.  Nu e greu sa zambesti cand copilul ia micul dejun in graba iar noi parintii ne bem cafeaua in liniste privind la minunea ce ne face viata mai frumoasa. Pentru el totul e miracol, totul e joaca, totul e invatare. O palnie?  Ce poti face daca ai o palnie? Iti trebuie o sticla, desigur. Apoi o cana cu care sa versi.  Dar ce sa versi? Poate niste apa? Nu, mai bine niste orez, hotaraste mama.  Ce interesant  curge orezul din cana, prin palnie, in sticla. Dar parca ar mai merge ceva…oare ce? Aaaa, da, niste lapte. Mami, vreau sa beau putin lapte. Ups, l-am varsat peste orez. Ia te uita, a iesit orez cu lapte… mai trebuie o lingura, inca o cana si tot asa… Serviti va rog: orez cu lapte a la Dante… Cafeaua e mai delicioasa, zambetele parintilor mai largi, fericirea se masoara in felii mici de rasete si experimente copilaresti.

Surpriza a venit la urma, cand Dante a luat si peria minune de covor si a decis ca e timpul sa inchida rstaurantul improvizat si sa faca si curat in urma lui. Desigur ca bucataria a ramas albita de boabele de orez, desigur ca au fost cateva cani si alte ustensile de spalat in urma, dar …amintirea unei dimineti de decembrie  este o comoara de nepretuit in sufletele noastre. La fel sper sa ramana si un sufletul tau, dragul meu copil fericit ce ne faci viata o sarbatoare zi de zi.

Daca ati zambit la cuvintele si imaginile de mai sus, va las sa va delectati cu melodia mea preferata a lunii decembrie. Poate pentru ca se potriveste si cu varsta De ce -urilor la care este copilul meu. O duminica minunata!

by vavaly