Acomodarea la gradinita


Aniversarea celor trei anisori la Gradinita Magica
    M-am trezit din senin imbratisata de catre Mateiul meu ce rostea cu buzele-i mici lipite de obrazul meu mirat: „Multumesc mami, pentru ca m-ai dus la Gradinita Magica!” Desi sunt obisnuita cu gesturile tandre ale lui Matei, puiul meu reuseste de fiecare data sa ma surprinda prin mesajele sale, mereu actuale si de fiecare data in tema cu preocuparile noastre recente.
    Mesajul acesta insa este rodul cules al schimbarii benefice din viata noastra de familie, si intr-un sens foarte restrans, ca un nucleu al vietii lui Matei, o schimbare radicala, pozitiva si cu maxima incarcatura de veselie si frumos. Matei e fericit; este acum fericit! Din nou! Da, fericirea se poate pierde undeva pe drumul copilariei si da, se poate regasi, recapata. Este doar nevoie de incredere si iubire! Am vazut si simtit asta, cu ochii si sufletul meu! Matei a redevenit dintr-o data, ca urmare a unei simple decizii, Mateiul pe care eu il stiam: increzator, vesel, fericit la trezirea dis-de-dimineata.
    Plecarea matinala din caminul nostru nu mai intristeaza pe nimeni, desi Matei inca ma mai intreaba daca mergem la gradinita magica sau la cealalta gradinita („gradinita unde nu mi-a placut”), iar apoi odata ce confirmarea a fost rostita, abia asteapta sa plecam. Tati participa si el cu bucurie – ne conduce de fiecare data la gradinita si despartirea de el este usoara si senina; niciunul dintre noi, parintii lui Matei, nu mai incepem zilele cu inimile grele, indurerati si infricosati de presiunea care o asezam asupra lui Matei rugandu-l si insistand sa mearga la gradinita. Simteam ca este prea mult, ca nu e in regula si ne intrebam de ce Matei nu se imbogateste nicicum cu macar numele unui coleg, iar odata cu episoadele nocturne in care Matei isi manifesta frustrarile de peste zi udand asternuturile am realizat amandoi ca e prea mult, chiar daca Matei mergea la gradinita in urma a doua ore continue de negocieri si rugaminti.
Grupa Fluturasilor – Gradinita Magica
   Odata decizia luata de a-l transfera la noua gradinita, curiozitatea si veselia lui Matei au inlocuit neincrederea si sentimentul de abandon. Impreuna cu noua educatoare a lui Matei, d-na Georgiana D. am decis ca este mai bine pentru Matei sa fiu prezenta pe parcursul primei saptamani de gradinita si ca astfel acomodarea cu spatiul, cu noii colegi si cu domnia sa va fi mai usoara si mai frumoasa. Pentru saptamanile ce urmeaza ne-am sfatuit (de fapt am fost amandoua „gand la gand”) sa incercam sa reducem timpul in care eu raman in clasa de cursuri.
    Astfel, pentru inceput imi voi lua de lucru la gradinita, pentru a reduce timpul pe care eu il acord lui Matei participand alaturi de el, dar voi fi prezenta in clasa chiar daca ma voi concentra pe un lucru personal de facut, iar in zilele urmatoare voi incerca sa-mi gasesc o masa de lucru separata de cea la care lucreaza Matei.
    Pana acum nu am facut decat sa particip cumva fara sa intervin in dialogurile doamnei educatoare cu Matei ori cu ceilalti copii, dar fiind un exemplu pozitiv pentru Matei participand cu drag la toate activitatile lor: am cantat, dansat, aplaudat, si chiar aprobat tacit, din priviri si zambete toate cate se petreceau la cursuri. Matei e fericit in timpul cursurilor, iar copii m-au urmarit curiosi si ma indragesc poate pentru ca le stiu cantecelele si poeziile (invatate cu Matei acasa pentru a recupera cursurile pierdute) sau poate pentru ca nu ma dau la o parte cand e vorba de macait si topait prin sala de curs.
    Am simtit de multe ori privirea aprobatoare a educatoarei si m-au linistit toate gesturile ei ce indemnau la intelegere si compasiune cand Matei obosea si isi gasea altceva de lucru, aratandu-mi tacit ca varsta lui Matei (trei anisori abia impliniti) isi spune cuvantul, potolindu-mi impulsul de a-l stimula verbal pentru a fi mai concentrat si mai activ la activitati.
   Asadar, acomodarea lui Matei la gradinita va parcurge – dupa saptamana petrecuta impreuna participand la activitatile Grupei Fluturasilor – si cu o saptamana in care eu voi fi prezenta in sala de clasa, dar voi avea  alta preocupare, lasandu-l pe Matei sa participe fara ne mai tine de manute.
Sunt convinsa ca va simti nevoia ca si pana acum sa ne imbratisam si sarutam pe parcursul celor patru ore si ca va parasi pentru acest ragaz tandru chiar si un dans/joc in plina desfasurare, dar voi fi acolo pentru orice gest prin care va simti nevoia sa-si manifeste dragostea. (Nu am inca un raspuns/ o alternativa pentru nevoia lui de a-si arata tandretea atunci cand nu voi mai fi langa el…).
    Totodata ne-am gandit si am zambit amandoua (eu si d-na educatoare) la coincidenta de a fi gandit amandoua ceeasi cale de urmat in acomodarea lui Matei: ca ultimile cinci minute din orele de cursuri sa astept in afara clasei, iar de la o zi la alta sa maresc rastimpurile in care asteptarea mea se va petrece in afara clasei: 5 minute in prima zi, 10 minute in a doua zi si tot asa pana Matei va invata ca dupa cele cinci-zece minute etc. parcurse fara mine va veni timpul plecarii acasa si ca eu apar intotdeuna CURAND pentru a-l lua acasa. Sper ca astfel Matei sa deprinda/invete sentimentul ca eu apar intotdeuna pentru a-l lua acasa si ca niciodata nu trebuie sa astepte prea mult pentru a ne revedea. Nu stiu inca nici cum vom face saltul de la prima ora fara mine la cele patru ore intregi despartiti, dar am incredere ca pentru el activitatile Grupei Fluturasilor vor tot atat de captivante ca si pana acum si ca timpul va zbura tot atat de repede ca acum cand imi spune, la sfarsitul orelor, ca vrea sa mai ramana la gradinita. Cumva intuitia imi spune ca sansa noastra este si aceea ca Grupa Fluturasilor este grupa mijlocie a gradinitei si ca Matei se simte mult mai bine printre copii cu care comunica, care vorbesc ca si el, si ca sunt si comunica de pe „etaje/paliere” similare.
    Pentru deplasarile la teatrul de papusi am hotarat sa fiu prezenta, pentru ca debutul episoadelor de la gradinita anterioara cand Matei isi uda pantalonii a fost cu ocazia deplasarii cu autocarul catre teatrul de papusi si constientizez acum ce spaima trebuie sa fi simtit vazandu-se urcat intr-o masina fara noi, inconjurat doar de copii si educatori pe care abia ii cunoscuse.
    Nu stiu daca aceasta e calea potrivita pentru ca Matei sa se acomodeze ori daca va functiona, dar ma gandesc ca toate intrebarile lui Matei prin care rememoreaza experientele de la fost gradinita („Mami, de ce nu mi-a placut la gradinita cealalta?”; „De ce mi-a zis bucatareasa sa fac pe mine?”‘ „De ce m-a certat bucatareaza?”; ” De ce mi-a zis asistenta ca imi face injectie ca sa nu mai plang?” etc.) sunt doar indicii ale comparatiilor continue intre atunci si acum, intre „cealalta gradinita” cum ii spune Matei si gradinita noua, magica.
    In plus, am indicii ale firescului: Matei merge intai in clasa sa-si salute colegii si pe d-na educatoare, apoi merge la vestiar sa-si schimbe incaltarile, isi cunoaste dalapiorul, traistuta si umerasul personalizat (cu etichete hand-made by mami), intarzie la plecare pentru a aseza scaunele si aseza la locul lor plansele dupa care au lucrat pentru a lasa ordine in clasa si niciodata pana acum nu aplecat fara sa o imbratiseze cu de la sine vointa pe doamna educatoare.
    Toate aceste gesturi ale lui ma fac sa simt ca Matei proceseaza si face comparatii, gaseste diferente si simt ca acomodarea asa cum decurge acum e cea mai dulce maniera in care pot actiona fata de Matei. Pana una alta am confirmarea doamnei educatoare ca Matei e crescut intr-un mediu familial armonios si ma bucura nespus ca domnia sa a gasit, fara sa ne vorbim, aceeasi modalitatea de actiona, pur si simplu tinand cont de faptul ca Matei e foarte atasat, un copil care nu a fost despartit de parintele matern nici o zi pana la varsta de trei ani.
    Pentru mine lucrurile sunt acum mult mai clare, parca vad mai limpede, m-am regasit vazandu-l pe el dornic sa mearga la gradinita magica, dar mai ales simt ca fac ceea ce este bine si potrivit lui Matei. Sunt impacata cu mine si simt ca-mi respect credintele interioare, ca nu ma tradez si ca bifez cu bucurie toate cate mi-am scris candva in sufletul meu ca intr-o lista cu lucruri de facut.
by Maria
P.S. Nu stiu cat va conta pentru parintii care au trecut, trec sau vor trece prin experiente similare, dar faptul ca am fost acceptata in clasa Gradinitei Magice alaturi de Matei l-a ajutat pe micutul meu sa se manifeste liber, fara teama, asa cum este si acasa: vesel, sociabil si curajos, departe de copilul „prea rasfatat, prea alintat, prea atasat de mama” asa cum a fost catalogat la vechea gradinita, iar eu nu am mai fost considerata „o mama slaba, fara autoritate” (lucru pe care nici nu mi-l doresc in relatia mea cu Matei), dar mai ales cuplul nostru mama-copil a fost admis ca unul firesc, nascut intr-o atmosfera familiala armonioasa.
Anunțuri

19 gânduri despre „Acomodarea la gradinita

  1. Oana, te rog trimite-mi un E-mail pe adresa blogului: copiisimame@yahoo.com
    Multumesc! Ma bucur ca simti ca blogul „Copii si Mame” este un spatiu dedicat mamelor prietene, pentru aceasta ne dorim: un spatiu de socializare cu alte mame, un spatiu de impartasire a bucuriei de a fi parinte, dar si un spatiu de inspiratie in petrecerea timpului liber impreuna cu copiii intr-un mod cat mai creativ! Poti gasi mai multe din ideile noastre creative si pe Atelierul de Creatie Virtual, un blog de creatie pentru copii si mame!
    Poti vizita Atelierul nostru pe adresa:
    http://virtualworkshop-copiisimamici.blogspot.com/
    Mii de imbratisari!

  2. Nu vreau sa intru cu papuci an viata voastra, dar doresc mult sa specific ca nu am mai antalnit de mult pana la aceasta gradi ,educatoare care mai inainte de orice sunt mame pt copii nostri ,dupa care buni dascali .Am fetita la grupa mare ,in aprilie face 6anisori si ,stie sa citeasca ,sa scrie si mai nou ,anvatam tabla amultiri ,pentu care multumesc doamnei educatoare ,pentru tot aportul adus in educatia fiicei mele .

    1. Oana, multumesc pentru comentariul tau mai mult decat incurajator! Cuvintele tale sunt o confimare minunata ca aceasta gradinita, Gradinita LPS este gradinita potrivita pentru Mateiul meu!
      E minunat sa vad un parinte, o mama, care se bucura pentru toate experientele minunate care au incununat educatia copilului sau. Este o mare bucurie pentru mine sa descopar o mama care imi impartaseste sentimentele de apreciere pe care le port cadrelor didactice din Gradinita LPS. Intr-adevar, doamnele educatoare sunt ca mame pentru copiii nostrii, dar mai ales le-am simtit suflete-prietene pentru noi parintii!
      Mii de imbratisari Oana si esti binevenita oricand in spatiul nostru virtual!

  3. BUNA CUNOSC POVESTEA MICULUI BAIETEL SUNTEM COLEGE DE GRADI ,mA BUCUR PT MATEI ,ACUM CU NOUA DOAMNA EDUCATOARE STIU SIGUR CA NU MAI SUNT PROBLEME .Multa bafta Matie. noi suntem langa voi neconditionat tot timpu .

    1. Ma bucur sa te stiu alaturi, Oana! Cursul de parenting „Educa asa!” se pare ca si-a atins scopul de a lega prietenii si intre parintii participanti!
      Mii de imbratisari si multumesc pentru sentimentele frumoase pe care ma bucur sa descopar ca sufletul tau le poarta! E o descoperire minunata! Multumim pentru tot suportul tau moral si afectiv! Calde imbratisari!

      1. Buna seara.in primul rind vreau sa-ti urez la multi ani ,astazi este o zi speciala pt tine ,iti dorim ,sanatate multa si sa te bucuri alaturi de fam ta .Nu trebuie sa-mi multumesti ,asta am smtit ,si am vrut sa impartasesc toate aceste lucruri minunate despre noi si cei de langa noi .lucruri ,oameni pe care rar le intilnim .Ma bucur ca existati si mai avem si noi mamele,cui sa ampartasim bucuriile ,si dezamagirile noastre.Tine-o tot inainte faci un lucru minunat .As avea o mare rugaminte ,daca se poate sa-mi trimiti si mie pozele de la bradutul de ceramica ,de la grupa mare ,daca nu deranjez prea mult .Multumesc ,si va doresc o seara buna ,..

  4. Imi cer scuze daca te-am suparat cu ceva…cand ti-am spus ca trebuia sa-l iei mai devreme de la acea gradi…nu am vrut sa subliniez sub nici-o forma faptul ca as face pe desteapta(departe de mine acest gand) ci pur si simplul faptul ca de cand mi-ai spus acea treba ca a fost amenintat Matei cu injectia, mi s-a aprins acel beculet care imi spunea nu e ok…ia-l de acolo…am avut de multe ori acest ,,feeling,, in viata si de fiecare data nu a fost ok!asta am vrut sa spun ca imi pare rau ca nu te-am batut la cap mai serios…cand ne-am intalnit atunci in oras,am vazut ca Matei era altfel…era speriat…dar am spus ca poate e doar timid…!imi pare rau daca te-am suparat dar nu am fost genul niciodata sa intorc si celalalt obraz….oamenii sunt de 2 categorii…rai si ….foarte rai…evident exceptiile confirma regula…adica noi(glumesc desigur)oricum nu o sa mai imi exprim sentimentele ,,vulcanice,, in acest blog(nu am vrut sa vi-l discreditez cu nimic,DAR A FOST O REACTIE TEMPERAMENTALA LA CELE SPUSE DE TINE IN ARTICOL))…eventual la telefon……dar asta sunt….si aici ma intelege f.bine Valy care cred ca este la fel de patimasa ca si mine!

  5. @Anonima mea preferata: draga mea te cunosc de atat de putin timp si totusi te cunosc atat de bine! Nu cred ca am vazut vreun scorpion (in afara mea bineinteles :)))) care sa-si iubeasca puiul cu atata inflacarare!! …daca nu as stii ca esti scorpion as spune ca ai inima de leoaica si inteligenta unui geaman. Dincolo de incercarea mea de a linisti pornirile tale vulcanice, ma gandesc sa incep mai intai prin a-ti ura inca o data "La multi ani!" Sa iti traiasca micul scorpion si sa-ti aduca nenumarate bucurii, iar micile piedici ale vietii sa le treceti impreuna, cu dragoste si cumpatare!"Nu stiu daca raspunsul tau este si cel care ar fi rezolvat problema lui Matei… insa stiu ca pentru Matei nu acela era raspunsul. Nu m-am considerat nici datoare cumva sa le las sa "scape", ci pur si simplu – in relatiile dintre noi (adica eu & Matei) si personalul gradinitei am ales sa-mi rezolv jumatatea noastra de relatie, indiferent de reactiile celeilalte parti. Astfel ca eu participand asa cum se cuvine la toate cate se cuveneau sa fac ca parinte, dar neprimind un feed-back pozitiv si cu atat mai mult cu cat eram dispusa de orice efort ca Matei sa aibe parte de o acomodare potrivita, am gasit de cuviinta sa intrerup o relatie care nu era deloc benefica micutului meu. Si atat! Lamentarile, acuzele ori altele de genul nu mai fac demult parte din felul meu de a fi.Poate ca ai dreptate, mutarea trebuia facuta mult mai devreme de cele cateva saptamani, poate chiar de la primele semne ale neadaptarii, dar… am gresit, iar eu sunt prima/singura care accept ca poti ca parinte gresi! Mea culpa!!! Ca si tine nu cred ca exista copii rai, ci doar copii ce reactioneaza in fata unor stimuli ce nu tin de armonie, pace, buna-intelegere, dar mai ales nevoia nesfarsita de a fi iubit si ocrotit.Te imbratisez cu drag si ti multumesc pentru toate sfaturile tale, pentru ca esti alaturi de mine si mai ales pentru ca esti un exemplu atat de patimas, de concret si realist despre cum sa fii o mama buna in ziua de azi. Poate ca ar trebui sa imprumut uneori de la tine acest fel de a fi, cine stie cand mi-or putea folosi, dar pana atunci cred ca raman cea de acum, poate un pic mai alerta, mai atenta, mai avizata. Te imbratisez cu toata dragostea!

  6. @The way I am: Draga Roxana, cat adevar intr-o singura fraza: noi suntem asa cum trebuie sa fim! E adevarat ca fiecare cuplu mama-copil este unic si fiecare are modul sau de fi ori actiona! Bucuria ta nu poate decat sa imi confirme ca suntem pe drumul cel bun, iar la acestea se adauga multe altele: Matei isi numeste colegii prieteni, cunoaste prenumele tuturor, fredoneaza prin casa cantecele invatate si intotdeuna isi imbratiseaza educatoarea la plecarea de la gradinita! In plus Matei e senin, fericit si mereu zambaret, iar trezirea la orele 7 ale diminetii sunt intotdeuna vesele si cu o cere clara – vrea sandwich, masline si banana la pachet! Iar mai apoi umbla dupa mine, prin casa, cu foile de hartie pe care sunt imprimate poezioarele de invatat… :)))Multumesc ca esti alaturi de mine in aceasta noua aventura si imi cer iertare pentru ca raspund cu asa mare intarziere de la publicarea comentariului tau. Imbratisari!!!

  7. @Amy: Draga Amy nu as precupeti nici un efort ca propunerea Gratioasei sa devina realitate si ma bucur nespus sa vad ca mamicile prietene imi sustin nevoia fireasca de dragoste si ocrotire pe care o indrept catre Matei, chiar si acolo unde se presupune ca ar trebui sa inceteze pentru a-i oferi independenta. Cred cu tot sufletul ca dragostea si protectia nu trebuie sa inceteze niciodata, doar ca ele vor fi manifestate diferit de-a lungul timpului, odata cu cresterea lui Matei. In plus, in noul mediu, cu sustinerea si acordul noii d-ne educatoare, Matei face lin primii pasi catre independenta; dupa o prima saptamana de joaca si activitati petrecute impreuna, mi-am adus de lucru la gradinita, iar Matei a inteles sa-mi acorde cele patru ore in care sa ma concentrez asupra proiectului meu, iar el si-a desfasurat activitatile obisnuite doar aruncand cate o privire spre celalalt colt al clasei unde ma aflam eu. Desigur ca a venit dupa sarutari si imbratisari, desigur ca si-ar fi dorit sa butoneze cu mine pe laptop, dar a inteles sa fie un exemplu pentru ceilalti copii care si-ar fi dorit si ei asemenea. Astfel ca dupa o saptamana armonioasa avem deja impreuna si primul succes! Si eu si doamna educatoare ne-am simtit rasplatite, iar Matei a primit cu bucurie toate aprecierile noastre aduse cu aceasta ocazie!Te imbratisez cu drag Amy si mii de scuze iti cer pentru raspunsul meu tardiv!

  8. @Vavaly: Draga mea pentru ca esti langa mine deja, iti voi raspunde mai intai cu un "Multumesc!" pentru sustinere si confirmari si ti-as raspunde astfel: pentru fiecare mama nu exista profesor mai bun de "attachment parenting" ca propriul copil! Restul, deduci tu!:))Cu drag!!!

  9. @Gratioasa: iti multumesc din suflet pentru ca ai impartasit cu noi fantasma ta minunata ce poate parea utopica, dar cred poate deveni o realitate. Gandurile tale reprezinta pentru mine modul ideal de adapare, desi recunosc ca nici cel incercat de mine acum cu Matei nu este greu, dar cere timp acordat efectiv din partea mamei pentru a fi langa micut si stim ca nu toate mamele isi mai permit asa la cei trei ani ai copilului, mai exact dupa cei doi ani impliniti ai micutului. In plus acomodarea propusa de tine este confirmarea ca nevoia lui Matei de acomodare e fireasca si ca nu doar Matei are nevoie de un timp pentru aceasta si ca ea nu trebuie sa se petreaca oricum, ci sub semnul armoniei intre copii, parinti si personalul didactic….De fapt, nu e deloc o fantasma, ci o dorinta reala a unei mame ce poate fi transpusa in realitate, poate nu imediat in invatamantul public, dar poate ca in cel privat se vor gasi oameni care sa tina seama de dorinta concreta a unei mame, dar mai mult decat atat de o dorinta impartasita. In plus, cred ca ai putea face un manifest din aceasta fantasma ce ar aduce-o in realitate, concretizand-o. Blogurile si Fb sunt pline de mesaje de solidaritate, de ce nu ar devenii si acesta un motiv ca mamele sa solidarizeze? Te-as sustine cu toate puterile! Te imbratisez cu mare drag, imi cer iertare pentru raspunsul atat de intarziat si inca o data iti multumesc si pentru acel nu "eliberator", desi e destul de greu sa ma abtin in a nu cauta solutii pentru Mateiul meu!

  10. Scuza-ma am vrut sa spun copii traumatizati psihic…datorita unor neavizate ce se numesc educatoare! sau ce or fi……!

  11. Buna Maria!Am facut si noi ziua noastra la gradinita marti ca atunci am implinit si noi 5 anisori…si pot spune ca dna.educatoare a fost extrem de bucuroasa de acea petrecere…imi imagineaz cum ar fi fost la ,,vechea voastra gradi,,!s-a urlat,s-a tipat …s-a ras ..s-a mancat ..pot spune ca au facut copii ce au vrut fara limite si bariere…o sa va arat filmele…deci concluzia este ca si eu am avut noroc de o gradinita calda si primitoare….bucataresele iubesc copii,dna asistenta la fel…e super ok.Oricum imi pare rau ca nu mi-ai ascultat sfatul si ai traumatizat copilul…dar poate o sa i se stearga din minte acele amintiri terifiante…eu nu sunt o dulce asa ca tine ….si iti spun ca nu scapau fata cateva chestii ,,dragute,, dar tu cum esti blanda si buna …au scapat…de aceea exista copii rai!datorita educatiei !

  12. In tot ceea ce citesc aici este vorba de afectiune si de dragoste. Cand vine vorba de ele, niciodata nu ne manifesatm indeajuns, mai ales cand ne referim la dragostea dintre mama si copilul ei. De aceea nu trebuie sa ne ferim sa ne comportam exact cum simtim, atat noi, mamele, cat si copilasii nostri. SI CE DACA ne alintam si ne rasfatam copilul?! SI CE DACA refuzam un anumit mediu, impropriu, copilului nostru?! "Realitatea" este cea care o vedem noi si care ne-o dorim pentru copilul nostru. Regulile si valorile potrivite noua, tot noi singuri, le impunem. Te admir ca ai avut intelepciunea sa refuzi ceea ce face rau copilului si familiei voastre si ca ai gasit persoanele potrivite care sa te sprijine in cea mai buna alegere facuta. Acomodarea lui Matei vine treptat, nevoia de a-si arata tandretea fata de tine se va schimba incetul cu incetul atunci cand va avea cui sa-i arate o parte din afectiunea lui, educatoarei, unui prieten…Va veni timpul cand va prefera sa se joace cu colegii sai si tie iti va acorda mai putina atentie in timpul orelor de la clasa. Poate va veni momentul cand chiar el iti va spune "Mami, nu ai treaba acasa?" Pentru toate trebuie rabdare, draga mea. Fantezia gratioasei legata de prima zi de gradinita ideala pare rupta dintr-un film american. Cineva ar trebui sa ia aminte de aceasta sugestie, pentru ca este o comoara pentru psihicul copiilor si mamicilor. Sa mai urcam militaria in pod si sa incercam sa ne mai umanizam un pic.

  13. Ce "gratios" iti imaginezi tu intrarea la gradinita, draga Gratioasa… Si eu mi-as fi dorit tare mult sa se intample asa cum spui tu. Din pacate lucrurile nu stau asa, iar daca procedezi altfel, daca indraznesti sa poposesti mai mult in preajam copilului, cel putin in primele zile(asa cum am facut si eu), apari ca o ciudata in ochii celorlalti si primesti sfatul binevoitor de a-l lasa si a pleca, exact ca pe un colet. Nu dragi parinti, copiii au sentimente, au simtiri, iar unii copii isi manifesta astfel de sentimente foarte puternic. Draga Maria, copilul tau, Matei, nu este nici alintat, nici rasfatat, nici mult prea protejat. Tu nu esti prea mamoasa. El este doar un copil foarte sensibil, un copil foarte afectuos. Eu stiu foarte bine ca ai facut ceea ce face orice mama pentru a nu avea un copil dependent, Matei a stat si cu bunicii in unele zile, a avut compania altor copii aproape zilnic. Copiii nostri au crescut practic impreuna, dar s-a vazut clar ca au personalitati diferite. In vreme ce Dante statea in parc departe de mine, preocupat de joaca exclusiva cu alti copii, fara sa ma caute chiar si pentru o jumatate de ora, Matei te dorea in preajma lui la orice joc, la orice actiune, indiferent cat de absorbit era de ceilalti copii el trebuia sa se asigure in permanenta ca esti acolo, langa el. Eu cred ca trebuie sa acordam importanta cuvenita sentimentelor copilului si sa nu spunem ca uite, alt copil nu face asa, nu plange la vreo secventa induiosatoare la desene animate sau doarme singur fara probleme. Fiecare copil are o alta incarcatura emotionala iar faptul ca tu tii cont de asta nu inseamna ca esti o mama exagerata. Matei este un norocos pentru ca mamica lui isi poate permite sa isi rupa din timpul ei pentru a face acomodarea placuta, pentru a-i tine companie in acest inceput de drum, in aceasta etapa a vietii lui. Poate povesti ca acestea vor duce la schimbarea mentalitatii despre cum trebuie sa fie inceputul gradinitei si poate scena idilica despre care vorbeste Gratioasa va deveni realitate.

  14. maria, textul tau imi confirma, inca o data, ca atat mamele cat si copiii au nevoie de momentul acela de tranzitie, cat sa-si spuna "la revedere" la ce a fost si "bun venit" la ce le sta in fata.o sa-ti spun cum fantazam eu, in prima zi de gradinita a fetitei mele, ca ar trebui sa decurga lucrurile;- la inceputul anului (pre)scolar, parintii (grupelor mici) au liber, prin lege, o perioada de (..)- primele zile/ saptamani la gradi; in aer liber, asezati cu totii pe pături, parinti si copii, educatoare, asistente, etc. facem cunostinta, incropim jocuri (aci vedeam multe mingi nebune batand in toate directiile si copiii frenetici dupa ele 🙂 ), dansam (asta neaparat!), luam lunch-ul/ gustarea impreuna, daca mai avem suflu poate ne mai dam putin in leagane, tobogane, la revedere.- parintii se retrag in timp, usor-usor, in masura in care si ei si cei mici sunt pregatiti. (adica nu pe furis, ca hotii)deci o atmosfera ordinara, ca in parcurile de joaca. sincer, nu inteleg nici in ruptul capului de ce lucrurile stau altfel."Nu am inca un raspuns/ o alternativa pentru nevoia lui de a-si arata tandretea atunci cand nu voi mai fi langa el…). " – poate va avea el un raspuns, poate nu. poate ca va identifica intr-o educatoare caldura aceea care sa-i permita/ primeasca tandreturile sau poate ca va invata sa si le tina in stand by pana la reintalnirea cu tine. sau poate orice altceva.cert este ca nu trebuie sa ai TU solutii chiar pentru toate "problemele"va doresc o acomodare cat mai lina!

  15. @Alina: draga mea Alina, tocmai asta a fost marea durere si nemultumire a mea, dincolo de neadaptarea lui Matei: prejudecata ca lui Matei nu i-a fost oferita libertatea de care spuneai. Mi s-a recomandat sa-l duc pe Matei in parc "sa se mai joace cu copiii", in conditiile in care educatoarea respectiva nu avea nici o cunostiinta despre mediul familial al lui Matei, despre faptul ca Matei ne-a insotit peste tot, a crescut alaturi de alti copii (nu doar in plimbarile zilnice ori ocazionale, ci vorbesc strict de caminul nostru in care se strangeau care 3-4 copii la joaca – nici nu stiu cate mamici si-au pus casa la "bataie" ca mine), a avut zilnic cate doua reprize de joaca in cel mai mare parc al orasului si multe alte activitati la care Matei ne-a insotit, dovada ca poate gandi cu mintea lui si poate decide pentru el insusi in multe privinte (atat cat ii este permis unui copilas de trei anisori). In plus Matei a crescut in mediul familiei largite, impreuna cu bunicii, daca cumva nu am lasat sa se inteleaga si aceasta, insa toate acestea nu au facut din Matei acel copil pe care sa-l poti lasa singur intr-un spatiu de joaca din mall si nici nu stiu daca este de dorit asa ceva…Nu stiu daca pot sa ti-l descriu pe Matei fara sa par pasarea care-si lauda puiul, dar Matei e un copil sociabil, deschis, doar ca despartirea brusca de mine, atunci cand educatoarea mi-a interzis in fata lui sa mai intru in sala de clasa si a preferat ca de fiecare data Matei sa fie lasat ca un colet si despartit de mine in pragul usii, desi eu il aduceam acolo dupa 2 ore de negocieri, toate acestea au facut ca gradinita sa capete alte nuante pentru Matei. Sunt convinsa ca este o lectie de viata pentru amandoi si sunt sigura ca acest RESTART este maniera potrivita care sa-i arate lui Matei cat de "funny" este de fapt gradinita! Doar ca de data aceasta suntem mai prudenti tinand cont de experienta anterioara a lui Matei!!Multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru increderea ca putem ca mame sa daruim incredere si leberatate copiilor nostri intr-o maniera proprie. Te imbratisez cu mare drag si iti multumesc ca esti alaturi de noi!

  16. Inca odata ne confirmi Maria ce persoana sensibila, delicata si afectuoasa esti. Daca imi dai voie, as vrea sa vea sa-ti mentionez ceea ce gandesc eu, nu e un sfat, pentru ca nici o relatie mama-copil nu se aseamana cu alta! Insa ceea ce vreau eu sa-ti spun dupa ce am citit cu mare interes cele scrise de tine( mai ales ca si noi ne vom apropia cat de curand de gradinita) este faptul ca eu i-am dat lui Bubu mai multa incredere in puterile si capacitatile sale cognitive. Mai exact: am incercat sa-l scot cat de des posibil din mediul lui familiar, am apelat la serviciile unei bone(mai multor chiar) si de fiecare data cind plec de acasa ii spun ca am incredere in el si stiu ca va fi cuminte. Avem grupul de copii cu care ne vedem cat de des putem pentru a-i invata sa socializeze dar fara a le "inspira" un comportament pe care noi mamele il consideram corect/adecvat. Da-i mai multa libertate de decizie tocmai pentru a nu-l invata dependent de tine. Eu sint de principiul ca un copil trebuie facut-crescut pentru el, pentru a-si trai propria viata si nu scenariul creat de noi parintii. Bubu nu a plins niciodata dupa noi, indiferent cu cine a a ramas cind noi am plecat. L-am luat cu noi in toate concediile din tara sau in afara, l-am lasat sa se joace si socializeze cu copii din alte tari fara a interveni in jocul lor. Noi mamicile gresim inconstinet pentru ca NU REALIZAM CA INCERCAM SA-I DIRIJAM DE MICI, SUB GENERICUL CA AU NEVOIE DE AFECTIUNEA NOASTRA NECONDITIONATA! Din pacate situatia la voi a fost destul de dificila chiar traumatizanta dar chiar si in situatia asta trebuie vazuta partea plina a paharului si Matei lasat sa invete o lectie de viata. A invatat sa fie mai puternic, sa-ti (sa-si) comunice sentimentele. Aveti o relatie absolut speciala si sunt sigura ca siguranta si forta ta psihica va face din copilasul tau un prescolar exceptional.

Comentariile sunt închise