Crestere si educatie – calea noastra


       Concursul organizat de Mihaela, Pana unde merge dragostea parinteasca , mi-a dat prilej de bilant si evaluare a ceea ce am realizat pana acum, in cei trei ani de cand suntem parinti, in ceea ce priveste cresterea si educatia copilului nostru. Premiul obtinut cu aceasta ocazie valoreaza pentru mine mai mult decat toate celelalte, in sensul ca, primind confirmarea si incurajarea doamnei psiholog Iuliana Ene mi se confirma calea pe care am pornit si pe care suntem hotarati si mergem mai departe.
       Iata ceea ce am scris din inima, cu toata convingerea, incercand sa cuprind o gama cat mai larga intrebari cu care m-am confruntat si eu de-a lungul celor trei ani, raspunzand cat de punctual posibil.


        Am sa pornesc in argumentatia mea de la urmatoarea credinta pe care am regasit-o spusa si de mari ganditori ai lumii: copiii nu sunt ai nostri, ei ne sunt incredintati de catre Divinitate pentru a-i creste, educa si forma ca finite integre, independente si capabile sa isi duca la bun sfarsit misiunea ce o au pe Pamant. Poate suna un pic mistic, dar asta este credinta mea. 
       Pornind de la acest fapt am inceput, alaturi de sotul meu, marea aventura a vietii noastre: aceea de a fi parinti. Nu am stiut, inainte de a naste, ce presupune acest lucru. Stiu doar ca imi spuneam, vazand cate un copilas, ca asa mi-as dori sa fie si copilul meu: vessel, respectuos, civilizat. Nu prea am avut expresia : eu nu am sa fac cu al meu asa ceva… Stiu ca oamenii sunt diferiti, deci si copiii. Din primele zile de viata ale copilului, cu toata nesiguranta ce ma insotea, am stiut ca ma pot baza pe doua lucruri: pe instinctul meu si pe sprijinul sotului meu. Apoi am inceput temeinic documentarea: pas cu pas, etapa cu etapa. In ziua de azi exista un numar imens de informatii (carti internet, brosuri, emisiuni radio si tv) cu privire la cresterea si educarea unui copil. Mereu am sa spun crestere si educare, pentru ca eu consider ca nu e totul sa cresti un copil, cred ca cresterea se leaga de educare si invers. Incepand sa ma informez am constatat ca exista si informatii denaturate, informatii lansate cu scop comercial, informatii pornite din experienta altor parinti dar care nu se potriveau de nici un fel situatiei noastre, copilului nostru. Asa am inteles ca va trebui sa invat sa fac selectia informatiilor accesate si sa le adaptez personalitatii noastre, familiei noastre si mai ales personalitatii copilului nostru.
        Am ales sa ne educam singuri copilul, fara influente si sfaturi din jurul nostru. In timp am invatat ca copilul este cel care ne spune cel mai bine ce avem de facut, el ne arata de fiecare data calea de urmat. Trebuie doar sa il ascultam cu atentie. Desigur ca educatia si cresterea se desavarsesc in cadrul familiei largite, alaturi de bunici, unchi, veri, ca si in cadrul social: parcuri, locuri de joaca, gradinita acum.
        Pana acum, cand copilul face trei ani, pot sa spun ca am urmat calea de mijloc in crestere si educatie. Ce presupune aceasta cale de mijloc? Nu ne-am incrancenat pe ideea ca Dante trebuie sa doarma singur in patul lui, dar nici nu ne-am opus atunci cand copilul a dat semne clare ca prefera acest lucru. Nu am ales numai mancarurile atat de trambitate in ziua de azi si considerate sanatoase. I-am oferit in alimentatie o gama larga de produse, adaptate insa bugetului nostru si obiceiurilor noastre alimentare. Nu s-a facut gaura in cer daca copilul a poftit la o mica sticla de suc colorat, dar pot sa spun ca am reusit sa il fac sa inteleaga, zilele acestea, ca acele sucuri nu sunt sanatoase , ca ele contin substante chimice (pentru el chimic inseamna rau), avand deja alternativa sucurilor facute in casa, proaspete. In educatie nu mi-am propus ca pana la o anumita varsta sa stie un numar de poezii, de povesti, de cantece, nici sa stie sa numere sau sa recunoasca literele. Nu l-am pus niciodata sa recite ca un robot in fata altor copii sau adulti, poezii sau povesti, fara vointa lui. Nici numele nu si l-a spus raspicat pana la doi ani si jumatate, dar nu am considerat ca este ceva grav refuzul lui de a-l spune.   
       Tot ceea ce a asimilat s-a facut in joaca, prin participarea noastra directa, ca parinti, la joaca lui, la cantecele si poeziile repetate, cu entuziasm, fara plictiseala, luandu-ne de fiecare atata timp cat a fost necesar pentru ca el sa se simta iubit, respectat, sa simta ca I se acorda atentia pe care si-o doreste. L-am luat in brate de cate ori a plans, l-am tinut in brate cat de mult am putut. Nu, nu a devenit alintat din aceasta cauza, ba dimpotriva, a devenit un copil sigur pe el, cu foarte multa incredere, independent. 
        Am fost atenti zi de zi la nevoile copilului nostru, neconsiderand ca dorintele si nevoile lui sunt mai putin importante decat ale noastre, am respectat intotdeauna promisiunile facute fata de el, neincercand niciodata sa il pacalim cu trucurile atat de uzitate odata de catre bunicii si parintii nostri. Rezultatul se vede de pe acum: avem un copil rational, cu o logica ce nu poate fi combatuta, un copil care stie la ce sa se astepte atunci cand mama sau tata ii propune o anumita actiune, stiind ca nu va fi pacalit sau inselat in asteptarile lui. In acest fel copilul a capatat incredere si in faptul ca noi, ca parinti, stim mult mai bine de ce o anumita actiune nu este bine sa fie facuta de catre el. L-am ajutat sa invete din experienta si nu din interziceri. I-am aratat concret de ce un chibrit nu trebuie aprins, de ce nu este bine sa taie singur cu un cutit ascutit, de ce nu este bine sa se catere pe o scara mult prea inalta. Desigur ca, uneori, ne-am lovit de opozitia lui evidenta,zgomotoasa, uneori se incapataneaza in actiunea pe care o doreste. Ne adunam toata rabdarea, ne luam ragazul necesar de a-i explica si de a-i demonstra ce se intampla. Chiar daca pe moment pare ca nu intelege, chiar daca cerinta se repeta de cateva ori, in cele din urma concluzioneaza singur ca nu este bine. Este cea mai mare satisfactie a noastra, ca parinti, sa vedem cum copilul nostru ne respecta deciziile fara ca noi sa fi recurs la forta, bataie, pedepse.
        Nu ne-am propus sa fim parintii perfecti care cresc un copil perfect. Suntem de parere ca farmecul fiecarui om vine tocmai din acele mici defecte ce ne diferentiaza ca indivizi. Nu ne-am propus nici sa “dam totul” pentru copilul nostru, sa ii “oferim totul” sau sa facem “sacrificii” pentru copilul nostru. Aceste cuvinte implica ceva fortat, ceva nevoit, ceva impovarator. Noi nu vrem ca cresterea si educarea copilului nostru sa fie o povara nici psihica, nici fizica si nici financiara. De aceea am incercat sa ne incadram in ceea ce suntem noi ca persoane, ca familie, in ceea ce situatia noastra sociala ne permite.
       Nu ne-am propus sa ii cumparam jucariile cele mai scumpe, ci pe cele care ii sunt de folos in dezvoltarea lui, nu ne-am propus sa ii cumparam haine noi, scumpe, au fost binevenite si hainutele primate in dar de la prieteni, chiar venite de la un alt copil ce a crescut, le-am primit cu drag si cu multumire. Am considerat ca e mai util sa ii respectam pasiunea lui pentru desen, investind in creioane de calitate, in caiete si carticele, decat in nu stiu ce jucarie sofisticata pe care a vazut-o la alt copil. Nu suntem in concurenta cu nimeni, asa ca nu ne simtim fortati de nici un fel. In timp, am observat ca orice jucarie, oricat de scumpa sau atragatoare ar fi, va avea aceeasi soarta ca si una foarte ieftina: va sta uitata intr-un colt. Asa ca am pornit sa ne confectionam singuri jucariile, devenind mult mai distractiva activitatea in sine iar rezultatul infinit mai apreciat de catre copil prin participarea lui directa. Timpul de joaca cu o astfel de jucarie va fi la fel de scurt , investitia financiara infima dar castigul in dezvoltarea imaginatiei, simtului artistic, dexteritatii, nemasurat.
        Nu consideram ca dragostea pe care o porti unui copil se masoara in numarul de jucarii pe care le are, in dulciurile cu nemiluita pe care i le cumperi. Dimpotriva. Nu ii fac nici un serviciu cumparandu-i zi de zi o anumita prajitura, ciocolata sau bomboana. Nu fac decat sa ii creez niste reflexe ce mai tarziu vor trebui inlocuite cu altceva, poate mult mai nociv. Nu ii fac un bine nici refuzandu-i sau interzicandu-i astfel de produse pe care le vede poate la alti copii, in reclamele tv sau din magazine. Calea noastra de mijloc presupune sa ii oferim din cand in cand aceste produse, dar in conditiile si timpul stabilite de noi. Desigur ca nu toti copiii sunt la fel, nu toti copiii prefera o mana de stafide sau un iaurt in locul unei pungi cu bomboane, dar pentru ca noi am observat la copilul nostru ca o face, nu vad de ce nu am continua pe aceasta cale. 
        Oferindu-i copilului empatie, intelegere, vei obtine si de la el acelasi lucru. Este o bucurie imensa atunci cand ma simt obosita, cand sunt poate bolnava, cand nu am putere nici sa ma ridic din pat, iar copilul vine si ma mangaie pe frunte cu manutele lui mici, incercand sa alunge durerea, intelege sa nu sara in pat tocmai atunci, sa nu cante la nu stiu ce instrument galagios. Cand il vad cum isi ia cate o carticica si se uita linistit pe ea, sau caietul lui de desen si deseneaza in liniste deplina, mi se umple inima de dragoste pentru puiul meu de om.
        Cand imi da din bucatica lui de mancare, din ultima farama de ceva ce ii place, simt ca am crescut un copil atent la nevoile celor din jur, eu fiind prima fiinta la indemana lui pe care poate experimenta aceste gesturi. Isi pastreaza insa si simtul proprietatii, delimitandu-si clar teritoriul personal, clarificand de la inceput, in relatia cu alti copii, ca o anumita jucarie este a lui si numai a lui, dar pe care o cedeaza temporar pentru a o recupera mai apoi.
        Totusi, nu am nascut si nu crestem acest copil cu gandul explicit de a ne fi sprijin la batranete. Nu punem povara viitorului nostru pe umerii lui. Ne dorim sa ajunga o persoana de sine statatoare, capabila sa discearna binele de rau, sa aleaga ceea ce crede ca i se potriveste in viata, o persoana verticala, cu puncte de vedere proprii. Ne dorim ca noi sa ii putem ii oferim “plasa pentru pescuit, nu pestele de-a gata”, asta insemnand educatia si sprijinul in desavarsirea educatiei. Credem ca, implicit, de aici va decurge si respectul cuvenit celor ce i-au oferit acest lucru, deci si grija fata de noi, asa cum facem si noi la randul nostru cu parintii nostri. Dar va fi alegerea lui in totalitate. Noi il vom iubi, indiferent de alegerile pe care le va face in viata.
          Nu stim daca ceea ce facem se numeste crestere corecta sau educatie corecta, nu stim daca se poate vorbi in termeni de corect sau gresit in acest domeniu (desigur nereferindu-ma la greselile flagrante, evidente, studiate). Noi am ales calea care ni se potriveste cel mai bine, calea pe care o putem urma, care duce la respectarea armoniei de cuplu, de familie, fara exagerari si fara constrangeri. Avem un copil care spune si “Nu” atunci cand considera, un copil care face si crize de personalitate atunci cand simte nevoia sa le faca, un copil care face si nazbatii specifice varstei. Dar invatam impreuna din fiecare noua experienta, adaugam in lista inimii noastre noi si noi amintiri ce nu fac decat sa ne uneasca mai mult.
                                                                          by vavaly
Anunțuri

8 gânduri despre „Crestere si educatie – calea noastra

  1. Valy, ma simt valoroasa pentru tine atunci cand iti citesc aprecierile tale si asta ma face fericita! Iti multumesc: si tu imi dai foarte mult acordandu-mi increderea ta si povestindu-mi despre Dante si reusitele voastre. Raluca

  2. @Raluca iti multumesc pentru cuvintele tale ce imi dau intotdeauna curaj si incredere, cuvinte pertinente venite din experienta indelungata. Esti una din persoanele carora am cea mai mare incredere sa le impartasesc gandurile mele, desi te cunosc de atat de putina vreme. Ca si pe gratioasa, de altfel, careia de asemenea ii multumesc pentru lungile reflectii ce mi le impartaseste, cu umor sau cu maxima seriozitate. Eu cred din tot sufletul ca ai mare dreptate cu ultima parte aceea legaturii dintre imunitatea copilului si situatia familiala. Sunt studii facute pe aceasta tema ce au confirmat acest lucru. Dar e un subiect mult prea adanc si controversat. Noi vom continua pe calea armonizarii 🙂

  3. "Nu s-a facut gaura in cer daca copilul a poftit la o mica sticla de suc colorat, dar pot sa spun ca am reusit sa il fac sa inteleaga, "aci poti sta linistita; acum e dovedita treaba ca, in foarte mare parte, emotionalul e cel care are un impact deosebit asupra sist imunitar [de la cantitatea de insulina secretata, tensiunea arteriala, etc – sunt cercetari precise conduse de David Felten (neurolog) si Robert Alder (psiholog)].. deci armonizati-va voi intre voi, atat cat puteti, si organismul lui Dante poate fi mai ceva decat al unuia crescut intr-un mediu neprietenos lui, desi copilul hranit doar cu alimente bio, vitaminizante si preparate ca la cartea aia cea mai propovaitoare de sanatate-n farfurie.sigur ca asta nu inseamna ca incurajez pe partea ailalta, doar ziceam 🙂

  4. 🙂 asa! i-auzi la ea! si-mi ziceai mie de postarile lungi. :Pvavaly, stii de ce cred (si) eu ca mamele n-ar trebui sa se incranceneze in extreme in loc sa-si caute naturale, naturalul (in parentingul lor)? pt ca mamele sunt oricum indragostite de copiii lor. e de la natura. si asta le cam servesc resursele de care au nevoie, atunci cand au nevoie. iar pe principiul asta, temerile ca "sunt prea rea" sau "prea indulgenta" devin extrem, extrem de inutile.

  5. Valy, am un mare respect fata de parinti ca voi, care sunt foarte constient cu copilul lor si cu relationarea cu el. Multumesc pentru increderea ta de a fi impartasit ideile tale cu mine, ai toata aprecierea mea. Gasesc minunat faptul ca "am decis sa ne crestem copilul singuri" – salut lucrul asta din suflet: in ziua de astazi nu ne mai putem baza in nici un fel pe sfatul vecinului sau al bunicii – nu pentru ca ar fi proaste ci pentru ca vin dintr-o constelatie sociala care s-a consumat deja. Acum avem democratie si trebuie sa alegem sa fim personal responsabili pentru noi insisi si viata noastra. Cu drag, Raluca

  6. Maria , fara tine si fara sustinerea ta, fara incurajarile tale si fara admiratia ta nu m-as simti asa cum ma simt azi si cum ma descrii tu. Esti printre putinii oameni care inteleg ceea ce fac si care nu judeca, nu stramba din nas si nu crede ca exagerez in nici o privinta. Si noi va iubim pe amandoi foarte mult! @Luminita, cuvintele tale imi dau fiori de bucurie, de speranta si de incurajare. Iti multumesc!

  7. Felicitari din tot sufletul!! E o mare bucurie pentru mine sa te vad si prin ochii celorlati si am negru pe alb confirmarea crezurilor mele despre stilul tau de parenting: esti o mama grozava, puternica si inteligenta, mama unui copil superb!A… si inca ceva: Va iubesc pe amandoi!!!

Comentariile sunt închise