Anotimpul inimii mele


   Cu toata dragostea lui Phyllis!

In anteriorul post de pe blog destainuiam cateva din zecimile inimii mele, dar de atunci si pana acum Timpul a adaugat alte multe zecimi. Vara – anotimpul jocului, al vacantelor, al odihnei si al drumetiilor facute pretutindeni – mi-a imbogatit sufletul cu noi descoperiri, evenimente, fapte, gesturi, vorbe toate ale lui Matei – ca centru al universului meu de acum.

Ma redescopar, zi de zi, alaturi de Matei ca fiinta-mama-copil deodata; ma raportez la fiinta lui toata si exist parca numai pentru a fi martor fericit, uimit, indragostit de tot ce emana din fiinta micuțului meu. Sunt aici pentru el si cred ca abia acum imi amintesc rostul fiintei mele pamantene; sa-l iubesc! Atat de simpla si duioasa menire mi-a daruit Dumnezeu pe pamant… si-l iubesc! Il iubesc pe micul Matei ca si cum sufletul meu nu ar putea sa „respire” altceva decat psalmii vindecatori, cantecul Liturghiei de duminica si fericirea lui Matei.

    In toata aceasta lume a mea, a credintei si a iubirii de mama, iubirea sporeste. Simt iubire in inima-mi toata si parca aceasta iubire izvorata din mine se hraneste cu alte iubiri ale lumii si se intoarce cumva insutita prin imbratisarile mici, dese, caldute si prin nenumaratele intrebari – „Ce mai faci, mami? Esti bine?” incununate firesc cu acel soptit „Te iubesc!” pe care Matei intotdeuna-l rosteste lipindu-si fruntea de pleoapele mele, furandu-mi pupici strengareste si mangaindu-mi fata cu palmele-i moi. Ma topesc constant sub atata iubire izvorata din fiinta aceasta plapanda, blajina si ma intreb cum oare s-a gandit Dumnezeu sa rasplateasca iubirea tot cu iubire, caci oricat de mult am cautat nu am gasit rasplata mai mare!! Dumnezeu e genial!

Dumnezeu imi descopera zi de zi cat de frumoasa e viata ca mama si cata libertate imi da credinta, nadejdea si dragostea laolalta, cata intelegere imi arata si cat de des imi asculta rugile pentru pruncul daruit. Oboseala dispare, timpul se dilata, rasetele si voia buna raman permanet companioane constante ale vietii cuplului nostru mama-copil. Dar vara aceasta, vara aceasta insorita, parfumata cu izul acela matinal pe care doar copiii mici il mai raspandesc in caminele lor, vara aceasta a alinturilor de dimineata impletite cu povestile copilariei citite cu glas dormitand inca, cu mici dejunari de fructe, cu pregatiri fugare pentru escapade la munte ori la mare, vara aceasta cu nesfarsitele ei descoperiri surprinzatoare ma face sa cant inlauntrul inimii mele un murmurat si nesfarsit: „Multumesc!”

    Multumesc pentru ca sunt pur si simplu! Multumesc pentru ca simt, inteleg si iubesc! Multumesc pentru toate minunile vietii acesteia, pe care o simt  ca pe o binecuvantare divina daruita sufletului meu; intamplari, oameni, prieteni, Matei, toate cate ma inconjoara ma implinesc. Simt ca prin ei sunt completa si ca prin fiecare in parte, viata ține sa-mi spuna cat de completa devin doar accesand, pentru fiecare in parte, rabdarea si gestul in sine de a fi prezenta, costienta, langa ei. Am tot timpul din lume sa fiu eu si-mi ramane tot timpul din lume sa devin eu.
    Multumesc pentru toate experientele minunate ale acestei veri, pentru nenumarate si uimitoare, surprinzatoare daruri pe care le-am primit de la cei pe care ii iubesc. Multumesc pentru toate cate am primit; daruri la care nici nu indrazneam sa visez; multumesc pentru oamenii pe care i-am intalnit si i-am indragit, pentru sustineri, incurajari si pentru prieteniile care s-au legat fara efort, fara asteptari, pretentii ori intrebari. Viata curge simplu, firesc si neasteptat de frumos si ma simt ca un rau prin care iubirea patrunde, se inunda, improspateaza si curge mai departe luminand orizontul in curcubee feerice de compasiune si pace. Ramane in urma tacerea si acea liniste sufleteasca cand stii, fara ca cineva sa rosteasca macar, ca: „Totul va fi bine!”
    Multumesc si pentru fericirea lui Matei si pentru divinul din tot ce il inconjoara care-i ofera curaj si vointa, intelepciune si siguranta, imbracandu-i astfel fericirea, ceas  de ceas, cu aripi stravezii de calm si demnitate. Copiii sunt demni, sunt onesti, curati si puri si sunt fericiti cat timp adultii din vietile lor le permit sa ramana astfel. Timpul stie sa lase copiilor fericirea si tot timpul este cel care aduce inapoi toata iubirea daruita universului, prin oameni.
Multumesc Timpului pentru ca mi-a daruit sansa sa constientizez clipa in care Mateiul meu l-a inteles pe „Te iubesc!”

Mai am si alti „multumesc” murmurati de zecimile inimii mele, pastrati in taina si tacere, mangaiati doar de  bucuria impartasita a (re)descoperii – prin ochii lui Matei – a universului prunciei mele, astfel ca pot  multumi si pentru retrairea emotiilor  copilariei mele. Ii multumesc si lui Matei pentru ca-mi arata de fiecare data ca rasul, bucuria, incantarea, compasiunea, dragostea si multe altele ca acestea sunt inascute, ca nepretuite si nesfarsite virtuti ale sufletului meu.

by Maria
Anunțuri

8 gânduri despre „Anotimpul inimii mele

  1. Multumesc din suflet Gabi! Mi-ar placea ca toti sa traim, intreaga viata, iubirea vesnica si fericirea pura 🙂 Va imbratisez cu drag si nu pierd nici acum ocazia sa-ti marturisesc cat de mult va admir si cat de mult cred ca Cineva acolo sus va iubeste, tinand cont de toate minunile recente din viata ta! Sa aveti o viata frumoasa si fericita impreuna!

  2. emotionanta postare. 🙂 Sa fiti fericiti si sanatosi ca sa va bucurati unii de ceilalti multi-multi ani de acum inainte. 🙂

  3. Ma bucur din adancul sufletului pentru voi! Dumnezeu trimite fericire, dragoste, zimbete la copii Lui. Voi sunteti favoritii Lui si vad minuni frumoase la voi. Va iubesc mult!!!

  4. Nu ti-am mai citit gandurile de multisor si nici nu e de mirare, pentru ca stiu ca ai avut o vara plina.Sa fie plina si toamna care urmeaza sa vina, plina de impliniri si de alte multumiri.

  5. Multumesc Vali! …pana si mie imi era dor de mine, dor sa scriu, dar toate cate am facut in ultimul timp, toate frumoase, m-au tinut departe de cuvintele scrise, dar iata ca am revenit cu forte proaspete si multe bucurii adunate in suflet! Mi-e dor de Dante!!!!!!!!!!!!!!!!

  6. Ce dor imi era Maria de scriitura ta blanda, de cuvintele tale exprimate in scris. Stii sa spui atat de frumos despre sentimentele minunate pe care le avem si despre emotiile pe care ni le dezvaluie micutii nostri crescand. Mi se pare extraordinar ca putem multumi si ca simtim sa multumim copiilor nostri pentru minunile pe care ni le ofera zi de zi.

Comentariile sunt închise