Doi pitici In Gradina mare a unui oras dunarean


    Exista un loc in oras unde nu avem nici o spaima concreta care sa ne retina in a le darui micutilor nostri, Matei si Dante, libertatea de a scotoci printre fire de iarba, liliac inflorit, de a purcede agale in urma lor pe aleile asfaltate, marginite de borduri pietruite, curate.
    Din intregul mare oras aceasta gradina isi are o vibratie a ei, aparte, insorita, maturata bland de un vant al falezei dunarene, o vibratie in care oameni si copii odata intrati simt sa vorbeasca in soapta sa nu trezesca din somn frunze adormite, simt sa paseasca molcol pentru nu a intrerupe triluri de pasari zburatacite, simt sa se aseze pe banci din lemn odihnitoare lasandu-se mangaiati de raze solare ce razbat indrajnete printre coroanele verzi, abia formate ale batranilor castani.
   Aici agitatia, zgomotul, rumoarea, intrebarile, alergarea, freamatul dispar ca si cum intrati intr-o oaza de verde: copacii, lalele multicolore, nasturasii albi, zambilele parfumate deschid ochii mintii fiecarui pamantean si odata facute acestea omul ramane mut, ascultand doar, inspirand si imbratisand cu ochii si inima natura.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

by Maria
Anunțuri

5 gânduri despre „Doi pitici In Gradina mare a unui oras dunarean

  1. Matei si Dante chiar sunt niste copilasi linistiti si intelegatori, care se bucura si rad inveselindu-i pe cei din jur. Au si o doza de melancolie si una o latura pusa pe sotii, asa cum sta bine unor copilasi.

  2. Cu o domnisoara ca a ta cei doi cavaleri ai nostri sigur si-ar pierde capul. Ar deveni doi cocosi gata de lupta. Ce zici? Incercam? 🙂

Comentariile sunt închise