Mami, ce mancam?

         „Ce mai gatim azi”? „Ce le mai dam azi sa manance copiilor nostri”? Acestea sunt doua dintre marile intrebari cu care incepem, de regula, conversatiile noastre telefonice, eu si Maria, diminetile devreme. Cred ca sunt intrebarile pe care le adreseaza propriilor persoane – sau asa ar trebui – toate mamele  din lume. In primele luni, dupa inceperea diversificarii la 6 luni, lucrurile erau simple: legumele fierte si transformate in supita gustoasa, toate introduse pe rand, una cate una, iar apoi sub forma de piureuri. Apoi carnita, cate putin, asa cum scrie la carte. In scurt timp a aparut si galbenul miez de ousor pe care puiutii nostri l-au acceptat si indragit imediat. Sucurile naturale, facute in casa, din fructe proaspete, vii (mar, para, piersica) s-au transformat curand in piureuri de fructe gustoase si zemoase, date pe razatoarea de sticla. Branzica a venit si ea in alimentatie sa completeze  si sa imbogateasca meniul. La 10 luni deja copiii nostri mancau atat de multe mancarici  si atat de diverse incat puteam alcatui un meniu cu dichis bazat pe aceste alimente introduse in acesta ordine in alimentatia bebelusilor nostri: fructe, legume, branzica facuta in casa, calcica, din lapte slab de 1,5 % (laptele matern are 1,8 % grasime), carne slaba de pui, carne slaba de vita – de preferat de la animale mature – mai putin predispuse bolilor, galbenus de ou si abia dupa varsta de 1 an albus de ou si peste alb, slab – de regula salau.
         Sursele noastre de informare de baza au fost in primul rand medicii pediatri ai copiilor, cartea „Mama si copilul” mereu la dispozitie; supranumita si Biblia mamicilor, apoi site-urile de pe internet care ne-au confirmat ca alaptarea la cerere nu este o greseala, ci din contra, o buna maniera de a te alinia posibilitatilor de hranire ale bebelusului cu un stomacel cat o nuca – avand grija sa filtram cu foarte mare atentie toate informatiile gasite si, cel mai important, instinctul nostru matern.
Inainte de a-l avea pe Dante nu aveam nici o idee despre ce ar trebui sa manance un bebelus, dar informarea mi se pare, in ziua de azi, o preocupare de bun simt, chiar obligatorie!! din partea unei mamici responsabile, in conditiile in care pana si in farmacii poti avea acces la cl putin o brosura cu informatii utile si binevenite referitoare la subiectul in dicutie. Lipsa de informare nu are nici o scuza in ziua de azi.  Toate acestea le notam in completarea articolului publicat de Oana – prietena noastra care a primit, si cred ca va mai primi din pacate, comentarii atat de controversate.
         Pentru ca  Dante nu a fost deloc mofturos la mancare, acceptand cu mare placere orice i-am oferit, m-am considerat o mamă norocoasa, dar faptul ca mananca orice nu m-a facut sa ii ofer chiar „orice”. In acest orice intra salatele de cruditati, pe care multi copii nu le accepta: sfecla rosie, porumbul fiert, iaurtul de casa sau cumparat, simplu si fara nici un fel de adaosuri.
        Cand a venit vremea sa renuntam la cerealele de bebelusi si am mers sa alegem cerealele pentru lapte si iaurt m-am oprit impreuna cu soțul meu la standul de cereale din supermaket. Ne-am uitat intai la cele mai mult laudate dintre cereale, prin intermediul mass-mediei; toate cu ambalaje colorate si atragatoare pentru parinti, apoi la pretul deloc atragator si in final la lista de ingrediente … si aceea destul de lunga si pe alocuri greu de inteles.
Ne-am indreptat apoi spre cerealele simple, fara un nume atat de celebru, dar cu un pret incomparabil mai mic si cu ingrediente mult mai putine. Am ales astfel clasicii fulgi de porumb, cerealele simple de orez si de grau. Cand i-am servit lui Dante iaurtul amestecat cu aceste cereale, surpriza: puiul nostru a mancat tot si a dat semnale ca i-au placut. Ne-am felicitat pentru alegerea facuta, mai ales ca si noi le consumam cu placere. Asa ca inca de pe atunci, am ramas la acestea si nu am primit inca reclamatii😀. Ba chiar a mancat si musli simplu sau cu adaos de fructe uscate. De cateva zile am inceput sa consumam si grau incoltit cu branzica de vaca si cu o lingurita de miere albine, asta acum la varsta de 2,4 ani si este un gest pe care mi-l asum, dar nu-l recomand tuturor mamelor, fiecare avand dreptul sa decida asupra meniului copilului sau.
         Revenind la intrebarea: „Ce mai gatim pentru copii?” am un raspuns simplu: orice, atata vreme cat nu este prajit, nu inoata in grasimi si nu contine alimente interzise copiilor – multe dintre ele ar trebui interzise si adultilor cum sunt semipreparatele si alimentele cu grasimi hidrogenate.  Credem totusi ca problema se pune intr-un mod corect astfel: „Ce are voie sa manance un copilas?” raspunsul e la indemana: multe fructe, legume in diverse sortimente, carne slaba, branzeturi slabe, galbenul de ou, fiind cunoscut faptul ca albusul de ou nu are cine stie ce valoare nutritiva si din abundenta lactate slabe, insa toate acestea tinandu-se cont de varsta bebelusului. Accentul trebuie pus, trebuie sa subliniem acest aspect, asupra calitatii mancarii si nu asupra cantitatii. E adevarat ca bebelusul trebuie sa primeasca o masura corecta de hrana, dar aceasta trebuie adaptata cu deosebita grija si rabdare posibilitatilor si nevoilor copilului.
Nu redam aici meniuri pentru copii, am facut-o deja in posturile noastre privind diversificarea, meniul fara adaos de sare  si cele cateva retete pe care le-am publicat. Dar atata vreme cat oferim micutilor nostri mancare gatita zi de zi, fructe proaspete si lactate inseamna ca am facut o alegere corecta.  Trebuie sa adaugam ca preferam painea din cereale, biscutii simpli, fara adaosuri si cerealele integrale, precum si pastele fierte fara adaous de ou. Din meniul copiilor nostri  – Dante si Matei  – nu lipseste orezul gatit sub diverse feluri de mancare, fiind recunoscut pentru valorile lui nutritive, dar si pentru lipsa glutenului, aducandu-l astfel printre primele cereale adaugate in meniul de diversificare.
           Cand Dante avea  in jur de 10 luni ma aflam in parc cu el si venise timpul gustarii de la ora 5. Am scos din geanta iaurtul cu cerealele, pregatite de acasa in cutiuta etansa, i-am oferit si o jumatate de banana si i-am potolit foamea.  Langa noi o bunica  – cu un baietel de vreo 5 ani, rotunjor bine si cu multe kilograme in plus peste cat ar trebui sa aiba un copil la acea varsta – a scos din geanta dansei gustarea copilului: in trei  gogosi si  doua clatite, toate cumparate de la chioscul din parc. Cand copilul dadea deja semne ca este satul bunica il indemna  cu spor: „hai ca mai ai o gogoasa, hai ca mai poti!”. Spre uimirea si revolta mea copilul a mancat tot ce era acolo si drept bonus, de sete desigur un suc galben comercial.
Nu cred ca am sa uit vreodata aceasta scena. Acum eu fac si un bilant „economico-financiar” la toata chestiunea: meniul copilului a costat cel putin 7 lei, dar cu siguranta ca a costat mai mult.  Meniul nostru ajunge la suma asta doar daca adun toata punga de cereale si doua iaurturi mari plus doua banane.  Atunci de ce pare ca e mai ieftin  sa luam totul de-a gata? Ori mai comod? Si meniul lui Dante este tot „din raft”. Atunci de ce nu pare accesibil?
     De aproape doi ani de zile si noi, adultii am incercat sa evitam cat putem preparatele din carne.  La inceput am gasit mai greu alternative (nu ca am fi fost mari consumatori de asa ceva inainte) pentru micul dejun, dar acum mi-a devenit clar ca e mult mai ieftin sa cumpar carne si sa o  transform in friptura sau gratar decat sa cumpar cateva felii de sunca, muschi sau orice altceva. Ca sa numai vorbesc de avantajele  in ceea ce priveste sanatatea familiei.
    Noi avem  norocul sa beneficiem de oua proaspete si de carne de pasare de curte – de la bunici –  si de branza adusa tocmai de la Botosani – ori de cate ori avem drum acolo – de cateva ori pe an. Dar daca trebuie sa alegem dintre doua rele, macar il alegem pe cel mai mic: decat sunca de pui mustind de zeama suspecta cu reflexe in culorile curcubeului, mai bine piept de pui fiert sau la gratar. Decat pateu la cutie care nu stim cu ce este „imbogatit”, mai bine cativa ficatei fierti, amestecati cu unt si transformati in delicios pate de casa.
      Sucul comercial iese cu totul din discutie – avem apa, putem face ceai, avem fructe – scumpe, dar  un kilogram de mere pe care le pastram numai pentru copil ne ajung macar pentru o saptamana.
De multe ori, aflati la cumparaturi constatam ca aspectul cosului nostru este cu mult mai sarac si mai putin colorat decat al celorlalti cumparatori. Si de multe ori imi pun intrebarea fireasca: „Oare ii dau destul sa manance copilului meu?” Iar Maria vine mereu si mereu cu raspunsul: „Da, copiii nostri mananca destul si sunt bine hraniti!”, iar ea a tinut sa intareasca acest lucru prin postul Meniu pentru copilul de la 1 la 2 ani . Impresia de „prea putin” vine din faptul ca frigiderele familiilor noastre nu sunt pline de cutii si cutiute colorate, dulapurile noastre nu sunt pline de ambalaje colorate, ci de biscuti simpli, cereale, orez si paste. Dar gaseti din plin: iaurturi, lapte, legume, fructele sunt pentru fructiera, nu pentru frigider consumandu-se cu rapiditate, supe ori ciorbite acrite cu lamaie sau bors de casa si imbogatite cu paste, orez sau galusti din gris, iar alaturi mancarici gatite la doua zile cu multe legume asortate, oua proaspete ce se transforma in diverse omlete cu marar ori ceapa verde pe care unerori, pentru a nu fi prea uscate le incorporam lapte sau iaurturi simple cum faceau bunicile noastre. Congelatoarele sunt pline, iarna, de: legume, ardei, spanac, loboda si stevie culese devreme, de peste, desi recent dupa deversarea toxica in apele Dunarii preferam sa facem efortul de a le servi micutilor nostri pastrav prospat.
Matei prefera sa manace cu tatal lui si tocanite de ceapa cu inimi de pui/curcan. Poate ca si noi avem partile noastre in care exageram, dar fiecare dintre noi avem dreptul de a decide in privinta alimentatiei copilului, iar in cazul meu, in privinta alimentatiei familiei; eu prefer sa gatesc pentru noi, dar si pentru Matei in special, doua zile pe saptamana mancaruri fara carne.
Din toate informatiile privind alimnetatia copiilor pe care le-am acumulat in 2,4 ani am retinut un aspect important: nevoia de proteine animale a copilului poate fi distribuita, pe parcursul unei saptamani, astfel: doua zile pe saptamana – branza, o zi – ou; o zi – carne, o zi – ficat de pui, iar in restul de 2 zile se poate tine post fara probleme. La acest minimum necesar proteic – se aduga laptele, iaurturile, astfel ca necesarul proteic pentru o zi este indeplinit cu siguranta. Sa nu uitam ca cerealele si multe dintre legume au proteine vii de buna calitate si indispensabile.
Copiii nostri cand ne insotesc la cumparaturi si nu poftesc la prajituri ambalate, poate tocmai ca am inceput destul de devreme sa-i hranim sub deviza „nimic ambalat pana la 12 ani!” E un deziderat frumos si nicidecum o utopie a unor mamici rupte de realitatea „sanatatii” regasite intre rafturile marketurilor. Ei poftesc la iaurturi, fructe, Dante prefera in special  stafidele si bananele, iar Matei prefera fisticul, kiwi si portocalele. Cu toate acestea incercam sa convingem bunicii ca Matei  ii apreciaza si daca nu sunt accesorizati cu Kinder. Cele mai dulci suplimente ale lor sunt prajiturelele de casa si budincile.
     Nu suntem doua mame exagerate, avem si noi cunostinta despre eco, bio, raw etc. Personal, pot spune despre mine ca dupa 6 ani de lacto-vegetarianism – incluzand si toata perioada sarcinii – acum ma regasesc  cel mai bine printre randurile noii generatii de flexitarieni, desi printre prietene am vegetarieni, iar rude de gradul intai sunt vegani convinsi si cred ca este corect fata de Matei sa-i dau posibilitatea sa alega daca va primi in alimentatia lui sau nu carnea, atat timp cat doreste. Aceasta decizie decurge din experienta mea cu proprii parintii care au incercat toate tertipurile poibile pentru a ma motiva sa mananc carne, fara succes insa. E totusi o amintire care ma urmareste inca din copilaria timpurie si vreau sa-i ofer posibilitatea lui Matei de a alege , la momentul ales de el, dar mai ales sa-i respect aceasta decizie, daca ea va aparea la un moment dat in viata lui.
Putem concluziona, de acord comun ca atat Matei cat si Dante au in alimentatia lor numai produse pe care le-au agreat si pe care le-au primit fara sa fie convinsi sa faca acest lucru. Este uimitor ca Dante mananca salate de cruditati si ca Matei nu refuza niciodata o mancare de post, cu toate acestea incercam sa pastram un echilibru care sa asigure necesarul zilnic, dar care sa fie si pe placul lor, ultimul aspect fiind cel mai important. Tot la preferinta putem spune ca Dante mananca fasole, iar Matei mancare de linte si ca amandoi prefera mazarea si fasolea verde ca legume cu continut mare de proteine vegetale.

…Si da, copiii nostri au facut cunostinta si cu bomboanele si zaharul, insa cu particularitati – Matei refuza categoric bomboanele, iar Dante nu este mare amator de  zahar, ceea ce este un plus, credem noi. Nevoia organismului de zaharuri este acoperita de zaharurile din cereale, fructe proaspete sau uscate, mierea de albine etc. si nu ne dam la o parte cand e vorba de aniversari si dulciuri.
La deserturi trebuie totusi sa mentionam ca Dante prefera nucile, iar Matei fisticul. Untul este printre alimentele lor preferate si credem ca le satisface nevoia de colesterol din aceasta perioada de crestere si mentionam ca abia dupa varsta de 2 ani am adaugat in combinatie cu untul si mierea de albine.
Iesirile noastre prelungite in parc sunt insotite de banane, mere, sandviciuri calde, iaurturi, uneori chiar de supele si mancaricile gustoase ale zilei si ceaiuri calde la termos in zilele friguroase; toate pregatite cu grija in rucsacele de plimbare, pentru ca foamea micutilor nostri sa nu ne prinda nepregatite si  astfel sa fim obligate sa le oferim alternative neagreate de noi Nu suntem adeptele rontaielii intre mese; nu, un copil nu trebuie sa rontaie tot timpul, dar credem ca un copil trebuie sa aiba trei mese principale si doua gustari in cursul unei zile si o regula pentru toata viata: fructe la micul dejun! Ba, uneori, un fruct cu o ora inaintea micului dejun. Va impartasesc toate astea doua mamici ai caror copii au la aceasta varsta – doi ani si patru luni – o greutate aproximativa de 15 kg la o inaltime de 90 de cm, mereu zambareti, veseli, activi si foarte energici.

     Ideea acestei postari, desi a stat la dospit de ceva vreme, a venit si in urma seriei de articole scrie de  zoozie  sub titlul de „Cosmarul din farfurie”, cu cele patru parti ale sale (probabil ca vor urma si altele) pe care vi le recomandam cu caldura.
P.S. Acest articol nu reprezinta o recomandare in sine privind alimentatia si diversificarea alimentatiei copilului.

Maria & vavaly

One thought on “Mami, ce mancam?

Comentariile sunt închise.