Boboteaza



   Conversatii cu Ana
    Boboteaza, ii spun Anei, inseamna pentru mine un prilej de sfintire, de reinoire a mea – ca suflet si trup – si a tot ceea ce ma inconjoara. Daca Craciunului inseamna Nasterea, atunci Boboteaza este Botezul. Asa simt, astfel vad lucrurile, nu stiu cum altfel sa simt aceasta sfintire a tot ceea ce este, fiinteaza, in jurul meu: ape, oameni, animale, case. 
    Postul din ajunul Bobotezei e un post de pacate, o oprire de la a gandi/face/spune ceva, orice, impotriva binelui. Maine mamicile, gospodinele, bunicile si ele mame la randul lor impreuna cu toti credinciosii vor merge in casa Domnului si se vor impartasi dupa postul din ajunul Bobotezei cu cuvantul lui Dumnezeu, iar apoi vor veni fiecare pe la casele lor sa-si sfinteasca casele, familia si chiar animalele. 
    Toate au un rost al lor, o logica si o anume cursivitate a evenimentelor – post, impartasire, sfintire. Sfantul Ioan Botezatorul cerea celor veniti la botez martusirisea pacatelor, iar apoi ii boteza in apele Iordanului promitandu-le sfintirea cu Duh Sfant la venirea lui Iisus. Iata deci, ca toate se incep cu pasi mici, intai postul, apoi botezul, apoi sfantirea cu Duh Sfant. Credinta are treptele ei; nu poti sari, nu poti trisa, nu te poti tocmi pentru o treapta mai inalta, trebuie doar sa vrei, sa crezi, sa „lucrezi” cu tine insati. Parintii fac un mare favor copiilor botezandu-i si neamul romanesc face un favor  generatiilor urmatoare pastrand traditia botezului particular. 
    Matei este botezat pastrand traditia parintilor nostri, iar de la nastere si pana acum la varsta de doi ani, impreuna, cu pasi mici invatam despre Dumnezeu, mergem duminica la biserica si Matei primeste impartasania, ne inchinam fotografiilor de familie ale lui Dumnezeu, adica Maicutei, Pruncului Iisus si Sfintilor. Incerc sa-L cunosc, sa-L invat, sa-L ascult si …cred!
    Incerc in fiecare dimineata sa-i dau lui Matei anafora si aghiazma, dar uneori uit. Matei are un Inger pazitor puternic asa ca-l indeamna de se serveste singurel cu „painica de la preot” cum ii spune Matei si bea „apa”, amandoua lasate la indemana. Cu mirul umbla in buzunar cum umbla preotul cu busuiocul, adica pretutindeni si la orice ora. 
    Seara inganam impreuna Ingerasul meu, iar apoi ii cant „Tatal nostru” ca sa adoarma linstit, senin si mi se pare cumva ca astfel il las adormit in bratele Maicii Domnului. Nu-mi este teama de noapte, de singuratatea si tacerea in care se cufunda adormind. E in brate sfintite, in brate de lumina, in brate divine!
    Toate aceste gesturi sunt in mine, trairea lui Dumnezeu, credinta, cumva ca si cand in spirala ADN-ului meu o gena dominanta se manifesta cu putere, iar unicul ei rol  este implinirea mea ca fiinta spirituala. Imi reprosez multe, mai ales lipsa rugaciunii formale, un ritmul zi-noapte, dar am uneori trairi calde, tandre pline de duiosie si blandete asa cum cred eu ca sunt ingerii si sfintii, ca o rugaciune a inimii nerostita dar simtita.
   Astazi am stat imbratisata cu Matei, in tacere, nemiscati ascultandu-ne unul altuia respiratia si simteam ca suntem imbrasisati la randul nostru de apiri mari si albe, calde, de lumina. Chiar si acum amintindu-mi acea stare de iubire ma infior la gandul ca Ingerii nostri protectori se fac simtiti si ne imbratiseaza cand, in tacere, sufletele noastre rezoneaza pe unda iubirii. O iubire senina, pura, intre copil si mama. 
    Acesta a fost ajunul Bobotezei pentru noi –  iubirea tandra si simpla intr-un post al unui moment de tacere cand imbratisati de ingeri ne-am ascultat fiintele launtrice. Maine ne vom sfinti! Ne vom sfinti cu apa sfanta si binecuvantata! Cred cu tarie in puterea vindecatoare, curatitoare a aghiazmei asa cum cred in vorbele parintelui duhovnic „fiecaruia dupa credinta sa”, asa cum cred cu tarie in vorbele Domnului, asa cum cred cu tarie ca nu gresesc invatandu-l pe Matei despre post si sfintire. Simt asta, cu toata fiinta mea, in fiecare clipa in care ma gandesc la Hristos…
       
    Ana: Despre nestricaciunea apei sfintite sau minunea aghiasmei. 
    „In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare, care are darul nestricaciunii. In timp ce o apa nesfintita se altereaza in scurta vreme, aghiasma nu se strica niciodata. Dupa zeci de ani de pastrare in vase inchise sau deschise, ea isi mentine prospetimea, gustul si darul ca si in ziua cand s-a scos din izvor. 
    Este si faptul acesta o dovada ca adevarul de credinta este numai in Biserica Ortodoxa; ca „Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede”, pe Care Fiul L-a trimis (dupa inaltarea Sa la cer – in ziua de Rusalii) peste Sfintii Apostoli si peste Biserica apostolica prin lucrarea Sfintelor Taine, Isi face lucrarea in mod desavarsit numai in Biserica adevarata – ortodoxa.
   Voi aminti aici un fapt istoric deosebit, care intareste cele scrise mai sus. Dupa ce Mihai Voda Viteazul a intrat triumfator in cetatea Alba Iuliei, unind (desi pentru putina vreme) cele trei principate romanesti, a dorit sa cinsteasca acest mare eveniment si sa aduca multumita lui Dumnezeu pentru aceasta biruinta, prin construirea unei biserici-catedrale in cetatea Alba Iulia; precum facea si Binecredinciosul Voievod Sfefan Cel Mare si Sfant si alti domnitori romani in urma marilor victorii asupra armatelor dusmane. Dar cum in Alba Iulia , pe langa ortodocsi, erau si catolici, s-a facut mare neintelegere si sfada pentru pretentia pe care o avea fiecare din cele doua tabere de a le apartine noua biserica pentru cultul lor. 

    Atunci, inspirat de Dumnezeu, „Mihai Voda crestinul”, pentru a face pace intre ortodocsi si catolici, le-a propus: „Sa iesim cu totii in poiana cetatii; ortodocsii cu preotii si credinciosii lor, iar catolicii la fel, cu preotii si credinciosii lor, si separat fiecare ceata, prin preotii ei, sa savarseasca slujba sfintirii apei (adica sfestania – aghiasma), si la care aghiasma va ramane nestricata, a lor sa le fie noua biserica“. Propunerea a fost primita si executata intocmai. 
    Dupa slujba, in fata voievodului, s-a pus aghiasma in doua vase separate, care s-au sigilat si pecetluit cu pecetea domneasca si s-au pus in custodie cateva saptamani; dupa care, facandu-se cercetarea, au gasit aghiasma ortodocsilor nestricata, cristalina si proaspata, ca luata atunci din izvor, iar a catolicilor se alterase. 
    Ce a urmat e usor de inteles: biserica s-a facut pentru ortodocsi si strajuieste triumfal cetatea Alba Iuliei pana astazi, sub numele de „Catedrala Reintregirii”, cu hramul Prea Sfintei Treimi. Acest eveniment – minune – se afla scris in analele de istorie ale vremii, care se pastreaza la Biblioteca Academiei Romane, unde se pot cerceta spre convingerea indoielnicilor.”
                                                                                                       Arhim. Gavril Stoica 
                                                                                       Sfanta Manastire Zamfira
                                                                                 Lumea credintei, anul III, nr. 1(18)
by Maria
Anunțuri