Puzzle ferma animalelor

  De doua saptamani avem o noua achizitie , datorita prietenei mele Dana, in materie de puzzle de lemn: un puzzle pe doua straturi cu mai multe animale peste care se cladeste o casuta cu ferestre. Este un puzzle mult mai complex fata de cele cu care era Dante obisnuit, dar si l-a insusit foarte bine, ii place sa-si petreaca timpul cu el, il incanta felul cum se vad animalele pe ferestre, il face si desface de cateva ori pe zi. Este o jucarie pe care o recomand cu caldura pentru prichindei de doi ani si cateva luni. 

Strumfii

Ieri dimineata am primit un telefon de la prietena mea Ana, intrebandu-ma daca iesim afara cu saniutele. Noi nu aveam sania acasa (era la tati in masina), pentru ca Delia se joaca nonstop cu ea in casa si am considerat ca sta mai bine acolo. Povestindu-i Anei acest lucru, a venit cu ideea de a incerca sa-i punem pe amandoi (Rares si Delia) pe sania lor.Va pot spune cu bucurie ca amandoi copii au reactionat pozitiv.

Am ajuns pana in parcul mare cu ei. Acolo, asa cum era de asteptat, Delia a coborat de pe sanie si fuga – fuga, s-a aruncat in zapada.

 Rares fiind mai mic (1 an si 5 luni), a preferat sa faca doar o poza in zapada si apoi a privit-o pe prietena lui mai mare de pe saniuta, cum zburda, cum se rostogoleste si cum gusta din zapada.

 La intoarcere, Delia a preferat sa impinga saniuta cu Rares pe ea, cat tine toata aleea principala din parc cantand: hmm, hmmm, hm.
Pentru noi toti a fost o zi minunata si speram sa mai avem si altele la fel.

Astazi nu am putut repeta experienta de ieri, deoarece este un ger napraznic, asa ca noi mamicile ne-am delectat cu cate o cafeluta, iar strumfii nostri s-au jucat cu Papy si cu jucariile.

by mihaela

Lungimi, varsta si contra-ziceri

    Matei se redescopera zi de zi si de curand imi da senzatia ca percepe, constientizeaza ca nu mai este bebelus. Dupa ce a refuzat cu vehementa sa mai imbrace body-uri, pentru ca „nu e bebe” imi spunea el, ca raspuns la proiectul Olita fericita, acum se admira, se priveste, isi contempla trupusorul pentru ca apoi sa dea verdicte: „Am picioare lungi, mami!” mi-a spus aseara, iar apoi mi-a tot aratat, insistent, cu degetelele de la manuta dreapta ca are trei ani. Am incercat sa-l contrazic, sa-l corectez asezandu-i la vedere doar doua degetele la manuta, dar insista, insista si iar insista: „Am trei ani, mami, nu doi!”. 
    Am ras, l-am corectat, ne-am contrazis: „trei, nu doi, mami!” imi raspundea razand, amuzat si entuziasmat de dialogul nostru sacadat, vesel, pasional prin insufletirea vesela pe care o primeau varstele trei si doi ani. In final, s-a stabilit ca Matei are trei ani; e clar Mateiul meu a crescut si refuza sa mai poarte body, refuza sa mai aiba doi ani si o, da, …are picioare lungi!
by Maria

Cu liftul

         De cand a descoperit liftul (noi locuim intr-un imobil fara lift), Dante are un nou joc: intra in sifonier, inchide usile, apasa pe niste butoane imaginare si numai ce-l aud – plimbam cu liftul. Acum urca, acum coboara, inchide si deschide usi; odata ajuns la destinatie spune cu un oftat: „am ajunsss….”. E atat de simpatic…
         Daca ridic un pic vocea sau il cert pentru vreo boroboata, vine la mine, ma mangaie pe obraz, face un „shhh!!” cu degetelul la gurita si-mi spune:  „mai incet mama!” Poti sa te mai superi pe el ?

                                                                         by vavaly

        

Cu porcu’n frigider….

     Inainte sa facem nani , mami aprinde o veioza micuta , a carei lumina se reflecta pe tavan. Dante sta si contempla zicand: ne uitam la Soareeee … cand sting lumina,  becul economic al plafonierei mai pastraza o palpaire . Dante: acum ne uitam la Luna….
      Se duce la frigider si spune spre usa congelatorului:  aloo , porcu’, ce faci ? deschide usa, se uita: vezi, mama? porcuuu’… inchide spunand: ok (okei), pa pa….  probabil m-a auzit pe mine la Craciun spunand ca bag porcul in frigider… si de aici un intreg dialog, desi bietul porc a plecat demult de acolo. 

Ablactarea (intarcarea)

      Daca alaptarea copilului este un lucru minunat, cu toate provocarile carora trebuie sa le facem fata, ablactarea este o alta piatra de incercare atat pentru mama cat si pentru copil. 
      La noi procesul s-a petrecut usor, fara plansete din partea celui mic, ceea ce pentru mine a insemnat ca era pregatit sa faca acest pas. L-am intarcat cu doua saptamani inainte sa implineasca un anisor, intamplandu-se sa se procopseasca cu o enterocolita (cel mai probabil o raceala la burtica ). Atunci i-am servit, pe post de lapte, orez fiert si strecurat, administrat cu biberonul cu care ii dadeam de obicei cerealele pentru bebelusi. A acceptat cu usurinta si fara mofturi doua mese de acest fel, apoi inca una , si in doua zile nu si-a mai aratat interesul pentru laptele meu iar de adormit a adormit foarte repede si usor langa mine.          
        Dante avea deja la acea varsta in meniul lui aproape toate felurile de mancare pe care le serveam si noi (cu exceptia, desigur, a celor cateva interzise copiilor sub un an), el fiind un copil care nu a facut mofturi si care servea cu placere orice ii ofeream de mancare.  Alaptatul se redusese la doar doua mese pe zi , dimineata si seara, iar in restul timpului cerand sanul doar ca mijloc de alinare a durerilor dentare sau pentru somnul de pranz.  
      Trecerea a fost lina si fara traume pentru copil. Mai greu mi-a fost mie sa accept gandul ca el a renuntat atat de repede, mai ales ca inca doua zile dupa aceea aveam lapte. Mi-au trebuit cel putin doua saptamani sa ma impac cu ideea ca s-a terminat acea minunata etapa a relatiei cu puiul meu. Mai ales ca celelalte doua mamici cu care am nascut inca alaptau.
     Si pentru ca am ajuns in acest punct am sa spun si motivul care m-a determinat sa scriu  aceste randuri. 
      Am fost trei mamici care am nascut in aceesi zi. Trei copii perfect sanatosi si trei mamici la fel. Dar etapele intarcarii au fost diferite. Eu la un an , Maria l-a intarcat pe Matei la un an si 9 luni, iar Sandica continua sa o alapteze pe Denisa chiar si acum la 2ani si 2 luni. Ce concluzie se poate trage de aici? Ca fiecare copil are propriul lui ritm de renuntare la alaptat iar noi am fost trei mamici care am respectat acest lucru.  „Mulţi copii au nevoie să sugă mai mult în comparaţie cu alţii. Există copii care îşi satisfac această nevoie înainte de 1 an şi se înţarcă de la sine.”
        Am pornit de la faptul ca multe mamici care continua sa alapteze dupa varsta de doi ani (ba chiar si cele care alapteaza dupa un an) trebuie sa faca fata presiunilor de tot felul din partea celor din jur, care intotdeauna cred ca stiu cum este mai bine atat pentru mama cat si pentru copil. Recunosc, o vreme am fost si eu dintre cei care credeau ca dupa un an alaptarea nu isi mai are rostul.  Dar informandu-ma si privind cu atentie in jurul meu am realizat ca greseam.
    “ Înţărcarea naturală se produce atunci când nevoia copilului de a suge se diminuează si dispare treptat. Acest lucru apare, de obicei, cândva între 9 luni şi 3 ani şi jumătate – 4 ani. De-a lungul istoriei, cultura şi societatea au influenţat procesul natural de înţărcare. Alăptarea este mult mai mult decât o alegere de a oferi lapte, iar înţărcarea înseamnă mult mai mult decât încheierea accesului la laptele matern. Astăzi, înţărcarea precoce şi eşecul alăptarii sunt, în principal, produse de presiunea socială, de lipsa de informaţie şi de suport.
        Acum le admir , le sustin si incurajez pe mamicile care , dupa implinirea varstei de doi ani a copilului, continua sa alapteze , cu efort in plus pentru cele care se intorc si la munca. 
      “Diferiţi cercetători au sugerat că nu există perioade oportune pentru înţărcare. Bebeluşii, uneori, prezintă interes scăzut pentru alăptare, ca rezultat direct sau indirect al dezvoltării, între 4 şi 5 cinci, la 7 luni şi între 9 şi 12 luni. Între 13 şi 18 luni cercetătorii au descoperit că reacţiile emoţionale negative produse de înţărcare sunt mult mai puternice decât în orice alt moment. În aceea perioadă copiii îşi dezvoltă mobilitatea, abilităţile de comunicare şi anxietatea de separare are o dezvoltare intensă.”
     „În unele societăţi, mamele încep înţărcarea dupa 2–3 ani şi chiar dacă se face brusc nu e însoţită de cruzime. Mediana vârstei înţărcării complete a fost estimată între 3 şi 5 ani.
      Astăzi, multe femei înţarcă în primele săptămâni după naştere, de obicei, pentru a se pregăti să se întoarcă la serviciu, altele alăptează 2 ani, 3 ani, 4 ani sau mai mult. Preferinţele în ceea ce priveşte alăptarea şi înţărcarea variază în funcţie de: clasă, regiune, familie, dar nu sunt absolute, sunt doar statistice. Fiecare femeie decide ce este bine pentru ea şi copilul ei. 
       Din punctul de vedere al copilului cu cât înţărcarea are loc mai târziu cu atât este şi mai bine. Bebeluşii înţărcaţi în jur de 4 luni sunt mai puţin susceptibili la bolile gastrointestinale provocate de laptele praf contaminat sau de ustensilele de hrană contaminate.
      Dupa 8 luni, bebeluşul poate face trecerea de la sânul matern la cană evitând astfel pericolul dependenţei de biberon. La sfârşitul primului an, sistemul imunitar al copilului funcţionează la 60% din capacitatea lui de la vârsta adultă, iar faptul că prin înţărcare nu mai primeşte anticorpii materni nu e la fel de periculos cum ar fi dacă înţărcarea s-ar face înainte de 1 an.
       Dupa 18 luni, copiii trec de partea mai puternică a anxietăţii de separare, iar pierderea sânului matern reprezintă o ameninţare mult mai mică la siguranţa lui. 
        În jur de 3 ani, copilul lasă în urmă manifestările agresive de independenţă şi, de obicei, se înţarcă uşor şi amical.
        După 4 ani, copilul este mândru de decizia lui de a renunţa la alăptare şi pe viitor poate vorbi cu dragoste şi gratitudine despre anii alăptării.” 
        Asa ca, dragi mamici care simtiti ca puiul vostru nu este inca pregatit sa faca acest pas important in viata lui, respectati-i acest drept (primul pe care il are orice fiinta umana) si alaptati-l, indiferent de spusele celor din jurul vostru. 
       In sprijinul acestor afirmatii am gasit si  acest articol (de unde am notat si citatele de mai sus).  
                                                              Sursa: http://www.laptematern.ro 
                                                                       by vavaly 

Papusa

Nostalgie? Dante a vrut sa imbrace papusa   si      i-am dat hainutele lui de acum doi ani

o caciulita, un body
O mandrete de cocuta