Pozitii de alaptare


    Alaptarea pare un lucru firesc, dar de la dorinta la fapta in sine sunt multe emotii, trairi, ganduri, indoieli si sperante. Tot timpul sarcinii, desi aveam dorinta interioara de a alapta, ma indoiam de faptul ca voi putea lasa mica fiinta din launtrul meu sa se hraneasca cu mine insami. Parea ceva straniu, de neinteles si totodata misterios, ne neinchipuit. 
    Asa am gandit mai toata sarcina pana cand, intr-o oarecare zi, o buna prietena mi-a dat in brate propriul copil pentru cateva minute. Gagalicea aceea mica, abia nascuta, a inceput sa „caute” cu gurita lui mica pe bratul meu cald. M-a impresionat atat de mult framantarea, nerabdarea si nelinistea acelei plapande fiinte ce-si cerea dreptul natural si firesc la hrana incat am simtit in toata fiinta mea dorinta, ca o caldura interioara, ca vreau sa-l hranesc, vreaul sa-l ajut, vreau sa-i fiu de folos. Atunci, poate, s-a declansat in mintea si inima mea ceea ce doar intuiam a fi imaginea alaptarii propriului copil, ca o incununare a simtului maternal.
    Am descoperit abia dupa nastere mestesugul alaptarii, prin mii de lecturi din carti de specialitate, o suita intreaga de intrebari, de cautari on-line, de schimburi de informatii cu mamici incepatoare ca si mine ori cu mamici care-si alaptau deja al doi-lea copil. Din experienta acumulata pana acum (Matei a fost alaptat exclusiv la san pana la varsta de 6 luni – cand am inceput diversificarea – si pana la 1,9 ani cand am ablactat) doresc sa va impartasesc urmatoarele:

    Cele mai folosite pozitii de alaptare sunt:

    Pozitii de alaptare stand in pat (de la stanga la dreapta):
    1. Pozitia leagan – mama sprijinita de spatarul scaunului sau al patului, sugarul este culcat pe o perna pentru a fi mai aproape de san. Este pozitia recomandata in maternitati, imediat dupa nastere. Pentru mine acesta pozitie a fost istovitoare, cu dureri mari ale musculaturii spatelui din cauza alaptarilor prelungi si dese;
    2. Pozitia sub brat – este recomandata de specialisti in cazul nasterii prin cezariana, canal galactofer blocat, mamelon scurt si in nastere prematura (sugar prematur); E o pozitie de alaptat pe care o puteti folosi stand in pat sau intr-un fotoliu.
    3. Pozitia culcata – mama, culcata lateral pe pat, cu sugarul aliniat langa ea, fata in fata. Aceasta pozitie de alaptare a fost preferata mea inca din salonul maternitatii, chiar daca nu a fost o pozitie incurajata de catre personalul medical. Este totusi o pozitie recomandata in cezariana, la sugarul care suge corect si este o pozitie care poate fi folosita mai ales noaptea cand mama este obosita – evitati astfel durerile de spate in alaptarile prelungite.
    Nu  va temeti ca sugarul se va obisnui sa manance numai in aceasta pozitie, culcat, caci laptele matern este dorit de sugar indiferent de conditiile in care se face alaptarea. Important este ca dumneavoastra sa va destindeti si minutele de alaptare sa fie frumoase si relaxante pentru amandoi, mama si copil. pentru mine nu a fost nici o problema ca Matei s-a obisnuit sa adoarma astfel la san, caci profitam de aceasta ocazie ca sa ne odihnim impreuna. 
   Odihna este o chestiune foarte importanta pentru mama care alpteaza, este cunoscut faptul ca o mama odihnita are mai multa cantitate de lapte (acesta nu este un  mit), iar oboseala acumulata este una dintre motivele mastitei, astfel incat va recomand sa profitati de repausul care vi-l accorda bebelusul si sa va refaceti puterile pe cat posibil.
    Pozitia clasica de alaptat, intr-o alta varianta, pentru sugar si o pozitie relaxanta pentru mame. E relaxant daca stai cocotata in canapea si vizionezi filmul preferat sau doar citesti cateva pagini dintr-un roman. O pozitie comoda pentru mine si Matei, dar abia la cateva luni de la nastere m-am putut bucura de aceasta pozitie de alaptat, cu sau fara perna pentru bebelus.
    Pozitia de alaptare transversala este pozitia cu bratul opus sanului din care se alapteaza si este recomandata in cazurile in care exista debit mare de lapte sau mameloane scurte. De aceasta pozitie am uzat in situatiile cand Matei tragea la san in stare de veghe si nu doream sa-l trezesc, astfel ca-l treceam la celalalt san in pozitia „sub brat” si eram amanadoi incantati si relaxati fara prea multa forfota.
     Matei se hranea, satura si dormita in acelasi timp, iar eu reuseam sa-i servesc ambii sani la aceeasi masa, o chestiune de dorit cand bebelusul ajunge sa se hraneasca din ambii sani. Este pozitia, alaturi de cea „sub brat” si „in leagan” dintre cele mai folosite de mine cat timp Matei a fost micut si ne-a oferit liniste prin gesturile tandre, ocrotitoare care nu necesitau prea multe manevre asupra bebelusului.
    Alaptatul in pozitie inversa. Matei a supt in aceasta pozitie, ocazional, dupa varsta de 1 an, mai mult in joaca. Eu am numit aceasta pozitie „Alaptatul de alint”. Am numit-o astfel pentru ca Matei se rasucea deasupra mea, jucandu-se cu sanul, ca acele unui ceasornic. Veti descoperi, ci siguranta, ca alaptarea este si un prilej de joaca si harjoana. Nu este de incurajat ca bebelusul sa va tina pe post de suzeta, totusi e un moment minunat pentru bebelus si este posibil sa fiti incantata de atata atentie acordata din partea lui. Am avut norocul ca Matei sa fie unul dintre copii care nu musca sanul, poate si motivat de faptul ca l-a avut la dispozitie la cerere, zi si noapte.
     Realizez ca pare solicitant si chiar este, dar tinand cont ca alaptarea este o traire, un efort, o emotie de care te bucuri o data sau de doua ori, iar pentru unele femei poate chiar de mai multe ori, in intreaga viata de femeie am considerat ca va fi una din medaliile morale pe care mi le ofer singura, iar premiul cel mare este dragostea si  imbratisarea puiului de om din bratele mele.

    Alaptatul fata in fataAceasta pozitie de alaptare m-a scutit de durerile chinuitoare de spate, cand Matei se marise si avea o greutate destul de mare. Am folosit aceasta pozitie de alaptare imediat ce Matei a reusit sa stea in sezut si am folosit-o pana la ablactare, adica pana cand Matei a implinit varsta de 1,9 ani. 
   Aceasta pozitie este ideala pentru alaptarea in aer liber, caci copilul mai mare poate camufla sanul un pic descoperit, iar pentru trecatorii curiosi alaptarea poate parea o simpla imbratisare intre mama si copil. Pentru mine a fost o usurare sa-mi pot alapta copilul in timpul plimbarilor indelungi prin parc sau dupa reprizele de joaca cu micii lui prieteni nefiind nevoiti sa venim acasa doar pentru a alapta. Asa ne-am petrecut intreaga vara in aer liber, nestingeriti si nefacand mare caz de reprizele de desert pe care Matei si le revendica si carora, cu bucurie, le-am raspuns. A fost pozitia mea preferat de alaptare si cea care s-a potrivit de minune cuplului nostru mama-copil caci de nenumarate ori de priveam ochi in ochi, ne zambeam si ne admiram imbratisati in tacere. 
    Alaptatul in picioare, sugarul poate fi sustinut de orice fel de suport special pentru bebelusi pe care il aveti la indemana. Aceasta pozitie de alaptare este eficienta in plimbari scurte, concedii care presupun multa miscare in aer liber si chiar in masina. 
    Despre aceasta pozitie de alaptare va pot spune ca este comoda si pentru mame, cat bebelusul nu e inca prea greu, dar si pentru copil. Matei a fost alaptat la cerere indiferent de programul de masa instalat odata cu diversificarea, astfel incat am fost nevoita, in nenumarate ocazii, sa ma acomodez locului, momentului sau situatiei. Intotdeuna insa, am tinut cont de intimitatea mea si a lui Matei si am reusit de fiecare data sa alaptez in liniste si oarecare confort emotional si fizic, caci alaptarea mi se pare mai degraba o traite emotionala mai intai si  mai apoi un act firesc, fizic.

    Alaptatul in picioare, in alta varianta. Nu spuneti nu!  Uneori mediul inconjurator sau situatia nu va da de ales! L-am alaptat pe Matei intr-o maniera asemanatoare, atunci cand mi-am sustinut disertatia. In acea perioada Matei era alaptat exclusiv la san, asa ca a trebuit sa ma insoteasca la examenul final de master. In incinta universitatii nu era nici un loc mai potrivit de alaptat ca o sala de cursuri.  Si cum nu incapeam cu el in brate pe scaunul atasat de la pupitru, a trebuit ca pe Matei sa-l intind pe pupitru, iar eu, in sezut, pe scaun. Mai tarziu am aflat de aceasta pozitie de alaptat, (deh! nu inventasem eu roata!), dar nevoia e cea mai buna intelepciune…


 Alaptarea gemenilor, in imaginea de mai sus, asa cum gasit-o reprezentata pe „desprecopii.com”.

    Perna pentru alaptat si idei despre cum o puteti folosi. Personal nu am avut o astfel de perna. Am avut ocazia sa o „probez” impreuna cu Matei, la o prietena care o achizitionase deja, dar am considerat ca e mult prea greoaie pentru stilul meu de plimbareata cu bebe la purtator. Dar, puteti incerca…
   De asemenea insist sa va rog sa incercati toate pozitiile de alaptare ale sugarului si sa va adaptati la cea/cele care va relaxeaza cel mai mult, sa va adaptati momentului, situatie si locului in care va aflati, astfel incat sa faceti din timpul acordat alaptarii un timp al intimitatii, al consolidarii relatiei mama-copil, un timp al amintirilor frumoase: rugati-va, cantati sau ascultati muzica, cititi pagini din romanul preferat, vizionati un film sau doar priviti-va in liniste copilul si fiti fericita ca la sanul dumneavoastra se hraneste, creste si adoarme propriul prunc.
by Maria
Anunțuri