Cititorilor nostri


           Desi nu sunt decat doua luni de cand am concretizat ideea acestui blog, idee care ne da tarcoale de multa vreme, suntem sigure ca avem deja cititori fideli, mamici care se inspira din sfaturile si experientele noastre, sau cititori care pur si simplu ne-au indragit si care zi de zi sunt curiosi sa vada ce ispravi au mai facut Delia, Dante si Matei, ce au mai creat si cum au mai evoluat.
           Tuturor acestora dorim sa le uram un An Nou rodnic, frumos si plin de experiente noi, un an nou cu impliniri si bucurii. Speram ca anul ce vine sa se faca simtita mai mult vocea cititorilor nostri, asteptam cu drag comentariile, opiniile , criticile si aprecierile voastre in paginile blogului nostru. Speram ca experienta si sfaturile noastre sa fie de folos cat mai multor mamici si viitoare mamici , asteptam sugestii despre ce si cum ar trebui sa scriem si sa imbunatatim, sugestii de subiecte cat mai interesante.

                                           LA MULTI ANI !!!

Primii omuleti desenati de Dante


 Dante a hotarat ca este momentul ca desenele lui sa prinda viata. Astfel au aparut primii omuleti , azi a mers pana la capat si le-a facut si pantofi sa plece pa pa si manute  si bluzita si tot ce-i trebuie unui omulet serios.

Pozitii de alaptare


    Alaptarea pare un lucru firesc, dar de la dorinta la fapta in sine sunt multe emotii, trairi, ganduri, indoieli si sperante. Tot timpul sarcinii, desi aveam dorinta interioara de a alapta, ma indoiam de faptul ca voi putea lasa mica fiinta din launtrul meu sa se hraneasca cu mine insami. Parea ceva straniu, de neinteles si totodata misterios, ne neinchipuit. 
    Asa am gandit mai toata sarcina pana cand, intr-o oarecare zi, o buna prietena mi-a dat in brate propriul copil pentru cateva minute. Gagalicea aceea mica, abia nascuta, a inceput sa „caute” cu gurita lui mica pe bratul meu cald. M-a impresionat atat de mult framantarea, nerabdarea si nelinistea acelei plapande fiinte ce-si cerea dreptul natural si firesc la hrana incat am simtit in toata fiinta mea dorinta, ca o caldura interioara, ca vreau sa-l hranesc, vreaul sa-l ajut, vreau sa-i fiu de folos. Atunci, poate, s-a declansat in mintea si inima mea ceea ce doar intuiam a fi imaginea alaptarii propriului copil, ca o incununare a simtului maternal.
    Am descoperit abia dupa nastere mestesugul alaptarii, prin mii de lecturi din carti de specialitate, o suita intreaga de intrebari, de cautari on-line, de schimburi de informatii cu mamici incepatoare ca si mine ori cu mamici care-si alaptau deja al doi-lea copil. Din experienta acumulata pana acum (Matei a fost alaptat exclusiv la san pana la varsta de 6 luni – cand am inceput diversificarea – si pana la 1,9 ani cand am ablactat) doresc sa va impartasesc urmatoarele:

    Cele mai folosite pozitii de alaptare sunt:

    Pozitii de alaptare stand in pat (de la stanga la dreapta):
    1. Pozitia leagan – mama sprijinita de spatarul scaunului sau al patului, sugarul este culcat pe o perna pentru a fi mai aproape de san. Este pozitia recomandata in maternitati, imediat dupa nastere. Pentru mine acesta pozitie a fost istovitoare, cu dureri mari ale musculaturii spatelui din cauza alaptarilor prelungi si dese;
    2. Pozitia sub brat – este recomandata de specialisti in cazul nasterii prin cezariana, canal galactofer blocat, mamelon scurt si in nastere prematura (sugar prematur); E o pozitie de alaptat pe care o puteti folosi stand in pat sau intr-un fotoliu.
    3. Pozitia culcata – mama, culcata lateral pe pat, cu sugarul aliniat langa ea, fata in fata. Aceasta pozitie de alaptare a fost preferata mea inca din salonul maternitatii, chiar daca nu a fost o pozitie incurajata de catre personalul medical. Este totusi o pozitie recomandata in cezariana, la sugarul care suge corect si este o pozitie care poate fi folosita mai ales noaptea cand mama este obosita – evitati astfel durerile de spate in alaptarile prelungite.
    Nu  va temeti ca sugarul se va obisnui sa manance numai in aceasta pozitie, culcat, caci laptele matern este dorit de sugar indiferent de conditiile in care se face alaptarea. Important este ca dumneavoastra sa va destindeti si minutele de alaptare sa fie frumoase si relaxante pentru amandoi, mama si copil. pentru mine nu a fost nici o problema ca Matei s-a obisnuit sa adoarma astfel la san, caci profitam de aceasta ocazie ca sa ne odihnim impreuna. 
   Odihna este o chestiune foarte importanta pentru mama care alpteaza, este cunoscut faptul ca o mama odihnita are mai multa cantitate de lapte (acesta nu este un  mit), iar oboseala acumulata este una dintre motivele mastitei, astfel incat va recomand sa profitati de repausul care vi-l accorda bebelusul si sa va refaceti puterile pe cat posibil.
    Pozitia clasica de alaptat, intr-o alta varianta, pentru sugar si o pozitie relaxanta pentru mame. E relaxant daca stai cocotata in canapea si vizionezi filmul preferat sau doar citesti cateva pagini dintr-un roman. O pozitie comoda pentru mine si Matei, dar abia la cateva luni de la nastere m-am putut bucura de aceasta pozitie de alaptat, cu sau fara perna pentru bebelus.
    Pozitia de alaptare transversala este pozitia cu bratul opus sanului din care se alapteaza si este recomandata in cazurile in care exista debit mare de lapte sau mameloane scurte. De aceasta pozitie am uzat in situatiile cand Matei tragea la san in stare de veghe si nu doream sa-l trezesc, astfel ca-l treceam la celalalt san in pozitia „sub brat” si eram amanadoi incantati si relaxati fara prea multa forfota.
     Matei se hranea, satura si dormita in acelasi timp, iar eu reuseam sa-i servesc ambii sani la aceeasi masa, o chestiune de dorit cand bebelusul ajunge sa se hraneasca din ambii sani. Este pozitia, alaturi de cea „sub brat” si „in leagan” dintre cele mai folosite de mine cat timp Matei a fost micut si ne-a oferit liniste prin gesturile tandre, ocrotitoare care nu necesitau prea multe manevre asupra bebelusului.
    Alaptatul in pozitie inversa. Matei a supt in aceasta pozitie, ocazional, dupa varsta de 1 an, mai mult in joaca. Eu am numit aceasta pozitie „Alaptatul de alint”. Am numit-o astfel pentru ca Matei se rasucea deasupra mea, jucandu-se cu sanul, ca acele unui ceasornic. Veti descoperi, ci siguranta, ca alaptarea este si un prilej de joaca si harjoana. Nu este de incurajat ca bebelusul sa va tina pe post de suzeta, totusi e un moment minunat pentru bebelus si este posibil sa fiti incantata de atata atentie acordata din partea lui. Am avut norocul ca Matei sa fie unul dintre copii care nu musca sanul, poate si motivat de faptul ca l-a avut la dispozitie la cerere, zi si noapte.
     Realizez ca pare solicitant si chiar este, dar tinand cont ca alaptarea este o traire, un efort, o emotie de care te bucuri o data sau de doua ori, iar pentru unele femei poate chiar de mai multe ori, in intreaga viata de femeie am considerat ca va fi una din medaliile morale pe care mi le ofer singura, iar premiul cel mare este dragostea si  imbratisarea puiului de om din bratele mele.

    Alaptatul fata in fataAceasta pozitie de alaptare m-a scutit de durerile chinuitoare de spate, cand Matei se marise si avea o greutate destul de mare. Am folosit aceasta pozitie de alaptare imediat ce Matei a reusit sa stea in sezut si am folosit-o pana la ablactare, adica pana cand Matei a implinit varsta de 1,9 ani. 
   Aceasta pozitie este ideala pentru alaptarea in aer liber, caci copilul mai mare poate camufla sanul un pic descoperit, iar pentru trecatorii curiosi alaptarea poate parea o simpla imbratisare intre mama si copil. Pentru mine a fost o usurare sa-mi pot alapta copilul in timpul plimbarilor indelungi prin parc sau dupa reprizele de joaca cu micii lui prieteni nefiind nevoiti sa venim acasa doar pentru a alapta. Asa ne-am petrecut intreaga vara in aer liber, nestingeriti si nefacand mare caz de reprizele de desert pe care Matei si le revendica si carora, cu bucurie, le-am raspuns. A fost pozitia mea preferat de alaptare si cea care s-a potrivit de minune cuplului nostru mama-copil caci de nenumarate ori de priveam ochi in ochi, ne zambeam si ne admiram imbratisati in tacere. 
    Alaptatul in picioare, sugarul poate fi sustinut de orice fel de suport special pentru bebelusi pe care il aveti la indemana. Aceasta pozitie de alaptare este eficienta in plimbari scurte, concedii care presupun multa miscare in aer liber si chiar in masina. 
    Despre aceasta pozitie de alaptare va pot spune ca este comoda si pentru mame, cat bebelusul nu e inca prea greu, dar si pentru copil. Matei a fost alaptat la cerere indiferent de programul de masa instalat odata cu diversificarea, astfel incat am fost nevoita, in nenumarate ocazii, sa ma acomodez locului, momentului sau situatiei. Intotdeuna insa, am tinut cont de intimitatea mea si a lui Matei si am reusit de fiecare data sa alaptez in liniste si oarecare confort emotional si fizic, caci alaptarea mi se pare mai degraba o traite emotionala mai intai si  mai apoi un act firesc, fizic.

    Alaptatul in picioare, in alta varianta. Nu spuneti nu!  Uneori mediul inconjurator sau situatia nu va da de ales! L-am alaptat pe Matei intr-o maniera asemanatoare, atunci cand mi-am sustinut disertatia. In acea perioada Matei era alaptat exclusiv la san, asa ca a trebuit sa ma insoteasca la examenul final de master. In incinta universitatii nu era nici un loc mai potrivit de alaptat ca o sala de cursuri.  Si cum nu incapeam cu el in brate pe scaunul atasat de la pupitru, a trebuit ca pe Matei sa-l intind pe pupitru, iar eu, in sezut, pe scaun. Mai tarziu am aflat de aceasta pozitie de alaptat, (deh! nu inventasem eu roata!), dar nevoia e cea mai buna intelepciune…


 Alaptarea gemenilor, in imaginea de mai sus, asa cum gasit-o reprezentata pe „desprecopii.com”.

    Perna pentru alaptat si idei despre cum o puteti folosi. Personal nu am avut o astfel de perna. Am avut ocazia sa o „probez” impreuna cu Matei, la o prietena care o achizitionase deja, dar am considerat ca e mult prea greoaie pentru stilul meu de plimbareata cu bebe la purtator. Dar, puteti incerca…
   De asemenea insist sa va rog sa incercati toate pozitiile de alaptare ale sugarului si sa va adaptati la cea/cele care va relaxeaza cel mai mult, sa va adaptati momentului, situatie si locului in care va aflati, astfel incat sa faceti din timpul acordat alaptarii un timp al intimitatii, al consolidarii relatiei mama-copil, un timp al amintirilor frumoase: rugati-va, cantati sau ascultati muzica, cititi pagini din romanul preferat, vizionati un film sau doar priviti-va in liniste copilul si fiti fericita ca la sanul dumneavoastra se hraneste, creste si adoarme propriul prunc.
by Maria

Complicatiile alaptarii


      Inca inainte de a naste mi-am promis mie si am promis puiului meu ca il voi alapta fie ca va fi usor sau greu. Si asa am facut desi pana sa fie usor intai este greu. Si mai ales daca nu stii decat in teorie ce te asteapta atunci incepe adevarata lupta. Pentru ca da, e o adevarata lupta pentru unele mame.
    Citind teoria vezi ca se spune ca in timpul alaptarii pot aparea diferite complicatii si poti doar sa speri ca nu vei face parte din acele „norocoase” care sa aiba parte de asa ceva. Nici eu nu m-am gandit decat ca va fi minunat sa imi alaptez copilul. Nici prin cap nu imi trecea ca voi trece prin dureri si lacrimi si sentimente de neputinta.

        Prima si cea mai dureroasa problema cu care m-am confruntat a fost aceea a mameloanelor dureroase. Dar dureros e un cuvant prea bland pentru ce simteam eu. Pur si simplu nu suportam nici o atingere, ma usturau , imi luau foc, ma mancau… toate la un loc. Toate acestea aproape ca faceau ca durerea operatiei de cezariana sa fie un mizilic.

    In maternitate fiind asteptam sfaturile specialistilor. Care specialisti, in persoana doamnelor asistente de acolo, isi dadeau fiecare cu parerea. Ba ca nu-i corect pus copilul la san, ba ca nu am lapte, ba ca am prea mult lapte, ba ca eu nu stau corect, ba sa dau cu apa rece, ba cu apa calda. Cu toate aceste sfaturi eram derutata, confuza,  orice scancet al copilului facea sa-mi sara inima la gandul ca urmeaza o noua serie de dureri. Dar strangeam din dinti si imi alaptam puiul cu drag si privind cu invidie la mamicile din salon care nu treceau prin ce treceam eu si pentru care totul parea atat de usor. Si cu ce nu am dat: ba cu alifie, ba cu apa rece , ba cu apa calda , ba nu am acoperit sanii deloc. Nimic nu a facut ca durerile mele sa scada si placerea alaptatului sa apara. Ba dimpotriva , crestea ingrijorarea mea ca puiul nu mananca de ajuns.

   Totul a durat cam o saptamana. Fiecare alaptat devenise o corvoada, asteptam sa se inmoaie mameloanele si sa fie bine (asa scria in teorie). Apoi tot cautand informati am gasit minunata solutie care se cheama mameloane de silicon si care pentru mine au fost una din cele mai destepte inventii pentru ajutorul mamicii in alaptare.
    Ideea cu acestea este sa nu il lasi pe bebe sa se obisnuiasca numai si numai cu ele, atat cat e posibil trebuie alternat alaptatul cu si fara ele. Nici perioada de timp nu trebuie exagerata, in maxim doua luni sanii se obisnuiesc cu alaptatul si durerile dispar. Intrebarea mea este: de ce nici o asistenta din maternintate nu a stiut sa-mi dea sfatul asta care m-ar fi scutit de mult chin si frustrare? Pe viitoarele mamici pe care le-am cunoscut dupa aceea am stiut eu sa le sfatuiesc ce sa faca.

     O alta problema cu care se pot confrunta proaspetele mamici este mastita aparuta in timpul alaptarii. Dar ce te faci cand apare si nu stii ce ti se intampla?  La mine a aparut cam la 6 saptamani de alaptare. Totul a decurs bine pana atunci, eu am ales sa-l alaptez pe Dante la cerere si nu dupa un program stabilit de nu stiu ce specialisti. Incet incet bebe si-a stabilizat programul de alaptare, eu m-am obisnuit cu el si numai erau probleme.
     Trecusera si colicii (noi am fost printre putinii norocosi care nu am „beneficiat” de colici decat maxim doua saptamani) asa ca ma obisnuisem cu alaptatul si cu programul copilului. Numai ca, eu fiind unele din acele femei care sufera de  mastoza chistica , canalele galactofore sunt mult ingustate, ceea ce a facut ca laptele sa ramana stocat in sani si sa se formeze pungi dureroase. Sanii s-au inrosit, cand unul cand celalalt, au devenit durerosi, au aparut frisoanele si febra.

    Am mers la medic imediat iar solutia a fost tratamentul injectabil cu antiinflamatorii si antibiotice. Am suportat astfel timp de trei saptamani durerile injectiilor, cosmarul si chinul de a-mi goli sanii manual prin mulgere. Totul era dureros, frustrant , dar gandul ca totul avea sa fie bine si va trece imi dadea putere sa merg mai departe. Doar ca sanii se incapatanau sa se intareasca chiar si in timpul tratamentului, dar mai ales dupa tratament. Il puneam pe bebe la san cat de des puteam in speranta ca el va reusi sa rezolve problema si mai ales pentru ca citisem ca bebe este cea mai buna pompa de san. Degeaba. Erau zile in care tot ce faceam era sa stau in pat si sa alaptez. Devenise un cosmar greu de suportat.

    Pana cand am sunat-o pe doamna doctor pediatra care mi-a spus din experienta dansei de mama cu doi copii ca singura si cea mai buna solutie in cazuri ca ele mele este procurarea unei pompe de san de foarte buna calitate. In aceeasi zi am cumparat pompa de san de la Avent  care pentru mine a fost o alta minunata inventie. Cu ajutorul ei am invatat sa-mi golesc sanii si noaptea, avand in vedere ca puiul meu a fost un somnoros si nu se trezea decat odata pe noapte sa pape iar sanii mei se umpleau mult mai repede. Pompa de san mi-a fost utila pana aproape de luna a 6-a .

    Desigur ca nu recomand ca achizitii obligatorii ale proaspetelor mamici aceste minunate inventii dar recomand sa aiba in bagajul obligatoriu de cunostinte despre alaptare toate aceste informatii si altele de acest fel.  Vor fi scutite de multe lacrimi si sentimente contradictorii. 

by vavaly
            
          

Paine de casa gustoasa


         Pentru ca uneori se intampla sa ramanem fara paine (desi nu suntem mari consumatori ai acestui produs) si pentru ca uneori mi se face pofta de o paine gustoasa ca la tara, optez pentru a framanta repede o painica de casa. Masurile sunt pentru o paine , tocmai bine cat sa tina si pentru a doua zi. 
         Incalzesc o cana de apa nu plina (200 g) peste care adaug 50g lapte. Folosesc o jumatate de pliculet de drojdie uscata granule, cateva linguri din apa cu lapte calduta, un pic de faina, sare, o lingurita de zahar. Se amesteca totul bine apoi incep sa adaug apa cate putin alternand cu faina. Cand este o coca moale inca adaug doua linguri de unt. Eu am amestecat cu mixerul , folosind paletele speciale pentru aluat, pana a devenit o coca mai groasa si buna de framantat. Am mai adaugat un pic de faina, am framantat pana cand a capatat o consistenta elastica, am acoperit totul cu folie de plastic si am lasat la crescut circa o jumatate de ora.
        Se incinge cuptorul cu 5 minute inainte de a baga aluatul la copt. Se rastoarna pe masa, se fac doua rulouri care se impletesc intre ele si se pune in tava de copt unsa cu ulei. Se unge si painea cu ulei sa luceasca frumos si se lasa la copt pana cand se rumeneste si miroase in casa a painica (in functie de cuptor si capacitatea de coacere).
          Dupa ce se coace (eu am facut testul cu scobitoarea) se scoate cu tot cu tava si se acopera cu un servet mai gros. In acest fel coaja nu ramane tare ci se fragezeste si va fi usor de consumat. Este foarte gustoasa aceasta painica si usor de facut.                          

         

Salvati piticul!


    Am crescut cu poezioara de o strofa, care ce-i drept are rima, dar care m-a obsedat toata adolescenta cand o auzeam spusa copiilor care abia isi deschideau ochii asupra lumii. Ma intrista seninatatea si veselia cu care era rostit mesajul, dupa mine macabru, al poezioarei:
„Un pitic asa de mic
Facea baie ‘ntr-un ibric
De sapun s-a ‘npiedicat
Si piticul s-a ‘necat.
Vai! Vai! Ce pacat
Ca piticul s-a ‘necat!”
    N-am inteles niciodata de ce piticul trebuia sa se inece, de ce nu-l salveaza nimeni, de ce poezia nu are inca o strofa in care sa vina o zana sa-l readuca la viata, dar mai ales mi-am pus de o mie de ori intrebarea „De ce ii invatam asta pe copii nostri?” De ce in capusoare lor lor mici trebuie sa ajunga asa o fatalitate? Da, e adevarat, exista accidente, moarte, dar moartea e doar un somn prelung in care oamnii se cufunda sa viseze cu Ingerii.
    Sunt convinsa ca in micutii nostri exista o intelepciune universala care ii ajuta sa priceapa si misterele lumii inconjuratoare, ca in micile lor universuri viata, moartea, despartirea, impacarea, suferinta sunt lucruri firesti care uimesc, sensibilizeaza. Continui sa ma intreb de ce folosim atat de mult expresii ca: „e mort de foame/somn/oboseala, saracul de el, este nebuna, vine bau-bau, te dau la tigani, te ia baba-cloanta etc.” si de ce nu incercam sa-i sensibilizam in fata frumosului din tot ceea ce ne inconjoara, de ce nu punem accent sa imaginam lucruri si intamplari minunate, in loc sa-i imunizam de mici la tot ceea cea ar trebui firesc sa fie admirat, iubit, apreciat.
    Cred ca ar trebui accedem si noi la schimbarea mentalitatii care, azi, are loc la nivel mondial; sa nu fim impotriva razboiului, ci Pro pace, sa invatam sa gandim pozitiv si sa credem ca toate, dar toate, informatiile pe care le dam gratuit si atat de senin copiilor nostri ii invata sa priveasca lumea, sa o descopere printr-un filtru de gandire pozitiv, in care firescul vietii e – si stiu ca poate fi asa – imbratisat, digerat, trait prin prisma optimismului, a sperantei, a bunavointei si beneficitatii actiunilor lor si necesitatea ca si actiunile celor din jur sa fie indreptate spre benefic, pozitiv.
    Stiu, nu toate sunt mereu bune si frumoase, nu intotdeauna viata e roz, dar avem medici pentru trup, duhovnici pentru suflet, prieteni pentru intelegere si compasiune, familia pentru dragoste neconditionata, si cred cu tarie ca putem da copiilor nostri sansa de a gandi pozitiv, de a-i invata sa fie curajosi, puternici, sa aiba incredere in fortele lor, sa poata deveni Oameni, maturi de incredere.
    Invatati copiii, inca din bratele voatre, ca viata e frumoasa si vor reusi sa treaca peste probele inerente ale vietii, peste propriile erori sau dezamagiri cu speranta si incredere in ei si in viitor, vor aborda problemele cotidiene cu detasare, adaugati credinta, nadejdea si dragostea ca virtuti ale sufletului lor si veti avea copii minunati.
    Nu-i „educati” ca acum o mie de ani cu „bataia e rupta din rai”; inca n-a venit nimeni de acolo cu confirmarea asta, ci programati-i pentru fericire: cantati-le despre Dumnezeu si dragoste, recitati-le despre   pace, iubire si vor intelege ce inseamna dorul, compasiunea, vor creste cu pacea in suflet si nu vor alerga, adulti fiind, dupa placeri cautand de fapt linistea sufleteasca.
   Da-ti importanta bine-meritata fiecarei informatii care ajunge la copiii vostri si hraniti-le imaginatia si perceptia asupra vietii cu toata frumusetea care ne inconjoara, ea exista, trebuie doar sa tineti ochii deschisi!
    M-am tot gandit daca sa adaug o a doua strofa si sa salez piticul, dar nu merita! Piticul nu trebuie sa se inece! Nimic nu trebuie, nimic nu e obligatoriu pe lumea asta; pentru asta avem liberul albitru! Astfel ca strofa piticului suna cam asa:
„Un pitic atat de mic
Facea baie in ibric
De sapun s-a ‘npiedicat
De manuta l-am luat
Si piticul l-am salvat!
Uraa!!! ce minunat
Ca piticul l-am salvat!”
    Stergeti lacrimile copiilor vostri si aninati de genele si gandurile lor Fericirea! Intindeti spre ei o mana de ajutor in a deveni parintii de maine care-si vor creste copiii cu increderea si speranta in bine! Salvati piticul!!
by Maria

Rugaciune pentru copii


    Merg cu Matei sa colindam asistati de un clopotel si acompaniati de vocea mea care-si mai aminteste, inca, colindele copilariei. Bunicii ne primesc cu cozonaci, nuci si portocale. Printre colindatorii adusi de sarbatori mai aproape de cei dragi se afla si singura stra-bunica a lui Matei. Elena e octogenara, senioara rudelor, plina de povestiri ale propriei copilarii, dar mai ales un paradox in sensul in care ascultand-o te intrebi unde incap – privindu-i statura de bunicuta parca topita sub soarele vremii – atatea povesti cu talc, proverbe, povete cu parfum din vremea lui Pacala si Tandala, atatea zambete nefarsite.

    Continui sa ma intreb unde are ascunsa rezerva de rasete si chef de joaca. Ii privesc ochiii vii, jucausi si veseli. Il invata pe Matei colinde. Matei asculta rabdator, o perioada, dar mai apoi il vad un pic nelinistit ca o framantare interioara nerostita inca; a descoperit ca strabunica poarta in picioare papucii de casa pe care, de regula, ii incalt eu cand ne aflam in vizita la bunici. Insista sa o descalte pe strabunica de papucii in culoarea firului de iarba iesit intaia oara de sub zapada. 

    Incerc sa anticipez ce va urma si nu las ca noua lui descoperire sa ia amploarea unui conflict, asa incat il sfatuiesc pe Matei, blajin si delicat, pe un ton compasiv, sa-i lasa incaltarile de panza strabunicii caci va raci si-o va durea burtica fara ei. Matei asculta atent explicatia pe care simt ca o aproba ca fiind logica, fara sa dea semne, insa, ca ar avea de gand sa-si intrerupa cursul actiunii. 
    Il dam ragaz, in liniste, sa ia singur o decizie, fara sa intervenim dincolo de explicatia deja data. Matei o deposedeaza pe strabunica de verzii mergatori, ma incalta pe mine cu verzii papuci molateci, dar nu se opreste aici; aduce alta pereche de papuci pufosi de casa si i-si incalta strabunica „ca sa nu doara burtica” ne spune el. 

    Suntem cu totii, adulti-spectatori, uimiti de intelegerea de care Matei a dat dovada. Si-a pus ordine in lumea lui mica „papucii lui mami” revin la posesorul de drept, adica eu, iar bunica primeste ca recompensa a darniciei tacite o noua pereche, pufoasa si primitoare, de papuci de casa. Matei primeste admiratia tuturor, exclamata molcom si bland, eu sunt acoperita de priviri increzatoare si lucinde a bucurie si apreciere. 

    Mi s-a strans inima cat un purice de emotie si duiosie, am simtit ca-mi zboara sufletul pana la cer si inapoi, si am (re)inteles pentru a nu stiu cata oara ca Matei e un spirit batran care detine ca zestre astrala compasiunea, bunatatea, blandetea, intelegerea, darnicia. Nu de putine ori l-am privit pe Matei ca pe un copil in care se ascunde un adult, un batran intelept sau poate puritatea si dragostea din el il fac sa manifeste calitati de finete sufleteasca. 
    Dovada aceasta de gratie, grija, intelegere si iubire neconditionata pentru cei din jur, cunoscuti sau nu, m-a dus cu gandul la puterea rugaciunii unei mame pentru copilul sau, la orele intregi de laptare, cand leganandu-l pe Matei la sanul meu sau adormind imbratisati seara de seara ma cufundam in vise inganand o mica rugaciune: 

    „Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugaciunile Maicii Tale si a tuturor Sfintilor, coboara in sufletul lui Matei si daruieste-i somn linistit, sanatate, crestere fireasca, nadejde, credinta si dragoste si impreuna cu el si tuturor copiilor din lumea intreaga!”

    Dovada aceasta gratuita de delicatete a lui Matei si intelegere a nevoilor celorlati, fie ei adulti sau copii care isi aroga o jucarie sau orice altceva, ma rasplateste cumva sufleteste si-mi intareste crezul ca Dumnezeu asculta rugaciunile mamei pentru copilul sau. Rugati-va pentru copiii vostri, rugati-va pentru copiii din lumea intreaga!
by Maria